Peste 100 de kilograme de petarde au fost descoperite de jandarmii constănțeni
Sâmbătă, în jurul orei 23:00, în cadrul unei activități de patrulare de rutină desfășurată în zona Pieței Ovidiu din municipiul Constanța, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au observat un comerciant care vindea articole pirotehnice unui minor.
Deoarece acest aspect poate fi ilegal în funcție de categoria de articole pirotehnice comercializate, jandarmii au trecut și la controlul comerciantului respectiv și au constatat că acesta nu deținea toate autorizările necesare comercializării articolelor pirotehnice.
Jandarmii au ridicat peste 20.000 de articole pirotehnice, în greutate totală de peste 100 Kg, care nu erau comercializate conform prevederilor legale și au întocmit acte de sesizare pentru faptele constatate, urmând ca cercetările să fie continuate de către organele de poliție, abilitate de lege în acest sens.