Porcul „ţipă“ şi anul acesta, la tăiere, la Mangalia

Astăzi este Ignatul şi gospodarii din localităţile din sudul lioralului îşi pregătesc „instrumentele“ cu care vor tăia porcii din curte. Deja, prin curţi, acestea „ţipetele“ animalelor încep să umple atmosfera. Sute de animale vor fi sacrificate şi transformate în cârnaţi şi caltaboşi. Cu toate că, din 2007, o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, animalele de curte trebuie, teoretic, sacrificate potrivit unor norme cu totul noi, românii nu vor nici în ruptul capului să audă de asomarea acestora cu diferite „unelte“.

În fiecare an Uniunea Europeană ne dă sfaturi despre modul în care trebuie să ne „lichidăm“ animalele din curte. Se pare însă că, după ani de zile în care s-a tot vorbit despre asomare şi interzicerea tăiatului „clasic“, cu cuţitul, al animalului, gospodarii nu renunţă la tradiţie. Motivul este simplu: crescătorii de porci nu vor, în ruptul capului, să omoare animalele decât aşa cum au învăţat din tată în fiu: cu cuţitul.  Cu toate că li s-a dat „liber“ la tăierile tradiţionale şi anul acesta, cei mai mulţi dintre localnici se feresc să spună că îşi cresc unul sau mai mulţi porci şi că fac tăieri în această perioadă, pentru că au auzit că ar putea fi amendaţi în cazul în care nu respectă normele UE.

Tăierea porcului, în sine, este un spectacol, dar numai pentru cei care sunt obişnuiţi cu tipicul tradiţional. Pentru restul, e un calvar. Dimineaţă, fie de Ignat, fie ceva mai devreme, imediat după Sfântul Nicolae, proprietarul animalului, ajutat de vecini, merge în coteţul porcului, unde îl ademeneşte – asta dacă „Ghiţă“ nu este destul de isteţ să îşi dea seama de ce-l aşteaptă – şi îl leagă de un picior cu o sfoară, aducându-l într-un loc „deschis“, unde să aibă loc operaţiunea tăierii.

Animalul este apoi legat de picioare – lucru destul de greu, ţinând cont de forţa celor câteva zeci sau chiar sute de kilograme ale porcului – şi i se înfige cuţitul în gât. „Poate că nu este prea frumos pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu tradiţia, pentru cei crescuţi la bloc, dar pentru ceilalţi tăierea porcului este chiar spiritul Crăciunului“, ne spune Gheorghe Olaru, gospodar din Limanu. „După ce a fost înjunghiat, porcul trebuie lăsat să sângereze, lucru care nu se mai întâmpla dacă este omorât cu pistolul… Apoi este pârlit, fie cu un arzător pe butelie, fie cu paie. Metoda asta e cea mai bună, deşi nu e mai practică, dar paiele ard şoriciul mai bine şi îl fac şi mai gustos“.

Urcatul pe porc, aşteptat cel mai mult de cei mici

Porcul este deci scurs de sânge şi pârlit, iar apoi spălat cu apă caldă şi acoperit cu o pătură. După care începe distracţia pentru… copii, care sunt lăsaţi să se urce pe porc, aducând astfel noroc şi belşug în familia „proprietarilor“, dar să şi guste din coada godacului. Ulterior porcul este tămâiat („Pentru că e animal mai zburdalnic, l-am mai înjurat şi noi în timpul anului, aşa că îl tămâiem, să dispară păcatul“, ne spune şi Ilinca Olaru, fericita proprietară a porcului abia pârlit) şi tranşat: mai întâi este dată la o parte grăsimea, iar apoi este tranşată carnea.

Se face şi „pomana porcului“ – carne proaspătă de porc prăjită, lângă care se adaugă şi ţuica fiartă.

La Mangalia, cu sau fără norme europene, puţini mai sunt gospodarii care mai cresc porci. „E destul de greu să mai ţii animale aşa mari în curte, costă prea mult. Mulţi au renunţat de ani de zile să mai crească porc şi se mulţumesc cu găini sau gâşte“, ne spune Andrei Ivănescu, gospodar din Mangalia. Însă, sunt sau nu de acord mangalioţii să îşi omoare porcul după norme UE? „E o prostie, am 57 de ani şi de 40 tai porcul cu cuţitul. Când ţipă porcul e Crăciun, aşa ştiu din moşi strămoşi, cum să îl electrocutăm înainte sau,mai rău, să îl împuşcăm?“, ne spune Andrei Ivănescu.

Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Inătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc. În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.

Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilității, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin. Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge. Ignatul apare femeilor care torc, perie cânepa sau spală în această zi şi le chinuie sau chiar ucide pe cele care fac treabă. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

Obiceiuri de Ignat

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită şi aşezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta  cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat.

Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul şi picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul şi sănătatea animalelor în gospodărie şi se împărțea ca ofrandă pentru cei morți. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor.

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”. În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun nu a cunoscut fericirea. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Tradiţii de Ignat

• În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruieşte o bucată lui Ignat.
• Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului“, cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
• Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunțe moartea şi să le ia sufletele.
• Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuțitul.
• În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
• Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
• Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
• Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă