Primăria caută un consilier de etică: Acesta se va ocupa cu MONITORIZAREA și ANALIZAREA comportamentului angajaților

Primăria Municipiului Mangalia, organizează selecția unui consilier de etică din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mangalia.
Dosarele de candidatură se vor depune la Compartimentul Registratură şi Relaţii cu publicul în perioada 01.07.2025-14.07.2025, cu următoarele documente:
a) scrisoare de intenție, din care să rezulte cel puțin următoarele informații: motivația funcţionarului public pentru a dobândi calitatea de consilier de etică, asumarea faptului că prezintă deschidere şi disponibilitate pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin consilierului de etică, precum şi argumentele care îl recomandă pentru a îndeplini calitatea de consilier de etică;
b) copie a actului administrativ de numire a funcţionarului public în funcția publică deținută, certificată pentru conformitate cu originalul de către responsabilul din cadrul Serviciului Resurse Umane, Salarizare;
c) copie a diplomei de licență, certificate pentru conformitate cu originalul de către responsabilul din cadrul Serviciului Resurse Umane, Salarizare;
d) declarația de integritate.
Selecția dosarelor se va desfăşura în perioada 15.07.2025 – 16.07.2025, persoana responsabilă – doamna Huhulea Nicoleta, şef serviciu – Serviciul Resurse Umane, Salarizare.
În termen de maximum 3 zile lucrătoare, de la data publicării rezultatelor selecției dosarelor de candidatură, se va organiza interviul în cadrul căruia se va realiza evaluarea candidaților selectați. Data și ora susţinerii interviului se afişează odată cu rezulatele selecției dosarelor de candidatură.
Punctajele acordate în cadrul interviului sunt următoarele:
a) abilităţi de comunicare – 40 de puncte;
b) cunoştinţe teoretice cu privire la normele şi standardele de conduită prevăzute în partea a VI-a titlul II capitolul V secţiunea a 2-a din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare – 60 puncte.
Punctajul maxim pentru interviu este de 100 de puncte.
Punctajul minim de promovare a probei de interviu este de 50 puncte. Se consideră admis la proba interviului candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații la interviu, cu condiția ca acesta să fi obținut punctajul minim necesar.
Poate dobândi calitatea de consilier de etică funcţionarul public care îndeplineşte în mod cumulativ următoarele condiţii:
a) este funcţionar public definitiv;
b) ocupă o funcție publică din clasa I;
c) are, de regulă, studii superioare în domeniul ştiinţe sociale, astfel cum este definit acest domeniu de studii în condiţiile legislaţiei specifice;
d) prezintă deschidere şi disponibilitate pentru îndeplinirea atribuțiilor care îi revin consilierului de etică în conformitate cu prevederile prezentului cod;
e) are o probitate morală recunoscută;
f) nu i s-a aplicat o sancțiune disciplinară, care nu a fost radiată în condițiile legii;
g) faţă de persoana sa nu este în curs de desfăşurare cercetarea administrativă în cadrul procedurii disciplinare, în condițiile legii;
h) faţă de persoana sa nu a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securității naționale, contra autorității, infracţiuni de corupție sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei;
i) nu se află într-o procedură de evaluare desfăşurată de autoritatea responsabilă de asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice şi prevenirea corupției instituționale, în condiţiile legii;
j) nu se află în niciuna dintre situațiile de incompatibilitate cu calitatea de consilier de etică prevăzute la art. 453 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
a) este soţ, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu conducătorul autorității sau instituției publice sau cu înlocuitorul de drept al acestuia;
b) are relaţii patrimoniale sau de afaceri cu oricare dintre persoanele prevăzute la lit. a);
c) este membru sau secretar în comisia de disciplină constituită în cadrul autorității sau instituţiei publice.
Atribuțiile consilierului de etică:
a) monitorizează modul de aplicare şi respectare a principiilor şi normelor de conduită de către funcţionarii publici din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Mangalia şi întocmeşte rapoarte şi analize cu privire la acestea;
b) desfăşoară activitatea de consiliere etică, pe baza solicitării scrise a funcționarilor publici sau la inițiativa sa atunci când funcţionarul public nu i se adresează cu o solicitare, însă din conduita adoptată rezultă nevoia de ameliorare a comportamentului acestuia;
c) elaborează analize privind cauzele, riscurile şi vulnerabilitățile care se manifestă în activitatea funcţionarilor publici din cadrul autorității sau instituției publice şi care ar putea determina o încălcare a principiilor și normelor de conduită, pe care le înaintează conducătorului autorității sau instituției publice, şi propune măsuri pentru înlăturarea cauzelor, diminuarea riscurilor şi a vulnerabilităților;
d) organizează sesiuni de informare a funcţionarilor publici cu privire la normele de etică, modificări ale cadrului normativ în domeniul eticii şi integrității sau care instituie obligații pentru autorităţile şi instituțiile publice pentru respectarea drepturilor cetățenilor în relația cu administrația publică sau cu autoritatea sau instituția publică respectivă;
e) semnalează practici sau proceduri instituționale care ar putea conduce la încălcarea principiilor şi normelor de conduită în activitatea funcționarilor publici;
f) analizează sesizările şi reclamațiile formulate de cetățeni şi de ceilalți beneficiari ai activității autorității sau instituției publice cu privire la comportamentul personalului care asigură relația directă cu cetățenii şi formulează recomandări cu caracter general, fără a interveni în activitatea comisiilor de disciplină;
g) poate adresa în mod direct întrebări sau aplica chestionare cetățenilor şi beneficiarilor direcţi ai activităţii autorității sau instituției publice cu privire la comportamentul personalului care asigură relația cu publicul, precum şi cu privire la opinia acestora despre calitatea serviciilor oferite de autoritatea sau instituția publică respectivă.