7 decembrie 2024 3:20

Profesori si elevi callatieni, participanti la un atelier de lucru la Constanta

Echipa Liceului Teoretic “Callatis”, formată din profesorii Pilat Mihaela, Pătrînoiu  Luminiţa, Diaconu Daniela, Grozeanu Adela, Mărginean Alina, Lipnic Silvia, Sali Ghiulserin, Bechir Ghiulnar, Codău Rodica şi informatician Bargan Gabriela, a participat la Conferinţa finală a proiectului ”Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (Multitouch), eveniment în cadrul căruia au fost diseminate rezultatele şi bunele practici dobândite pe parcursul acestui proiect. Conferinţa s-a desfăşurat la Sinaia în perioada 06 – 08.11.2012.

La eveniment au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului( MECTS), inspectorii şcolari generali din cadrul tuturor Inspectoratelor Şcolare Judeţene, directorii tuturor Caselor Corpului Didactic, cadre didactice din învăţământul secundar superior şi cel universitar şi membrii echipei de implementare a proiectului. În cadrul proiectului “Proces educaţional optimizat în viziunea competenţelor societăţii cunoaşterii” (proiectul “Multitouch”) se va organiza un atelier de lucru regional la Constanta în perioada 16-19.11.2012. Din partea Liceului Teoretic “Callatis” vor participa profesorii din echipa câştigătoare a proiectului şi o clasă de 24 de elevi.

Profesorii liceului vor prezenta bune practici în implementarea cursului opţional “Învăţare pentru societatea cunoaşterii”, urmate de un exercitiu interactiv privind integrarea aplicaţiilor de tip multitouch în proiecte didactice transdisciplinare. De asemenea, se va susţine şi o oră de curs transdisciplinar.