28 aprilie 2024

Şantierul Mangalia nu este ocolit de griji! În plină criză, mai are 1.490 de angajaţi şi comenzi doar până în aprilie!

În vara anului trecut, conducerea Damen Mangalia a anunţat că nu mai deţine controlul operaţional de când a devenit aplicabilă Legea nr. 187/2023 pentru modificarea şi completarea OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Deoarece nici până în prezent statul român nu a găsit o soluţie şi nu şi-a manifestat interesul să schimbe legislaţia în favoarea continuării parteneriatului cu olandezii de la Damen, Şantierul Naval Mangalia trece, din nou, printr-o criză acută.

Astfel, şantierul nu are comenzi, numărul salariaţilor se împuţinează de la o lună la alta, iar în zare răsună iar fluierul disperat al protestelor, aşa cum s-a întâmplat după plecarea coreenilor de la Daewoo.

Desprea situaţia tensionată şi disperată în care se află cel mai mare şantier din ţară, dar nu numai, care construia de la zero nave de mari dimensiuni pentru întreaga lume, am discutat cu liderul Sindicatului Liber „Navalistul”, Laurenţiu Gobeajă:

  • Care este situaţia exactă a şantierului?
  • Situaţia actuală a şantierului este una critică, în luna aprilie 2024 se livrează cele două proiecte (barja de recuperare Blue Origin şi Aker EA3) şi nu va mai fi de lucru decât la reparaţii nave pentru un număr redus de salariaţi.
  • Câţi angajaţi mai are, în prezent, şantierul?
  • La poarta de acces este un panou afişat cu numărul de salariaţi. Ieri, (joi, 14.03.2024) mai erau 1.490 de salariaţi.
  • Care este stadiul comenzilor?
  • Mai sunt comenzi până în aprilie 2024.
  • Ce demersuri aţi făcut pentru rezolvarea crizei pe care o traversează, din nou, şantierul?
  • Am transmis o petiţie către Guvernul României, în atenţia primului-ministru. De asemenea, periodic, avem dialog cu ministrul economiei, Ştefan – Radu Oprea. Am solicitat şi sprijinul BNS pentru a avea un dialogcu factorii decizionali din cadrul Guvernului României. Deşi ministrul Muncii, Simona – Bucura Oprescu a declarat că „Dezvoltăm industria, creăm şi protejăm locuri de muncă, aici, acasă. Susţinerea şi dezvoltarea industriei, crearea de noi locuri de muncă şi asigurarea unui nivel de trai cât mai bun pentru români aici, acasă, sunt priorităţiale Guvernului condus de Marcel Ciolacu”, realitatea este alta şi cel puţin până acum nu ne-a convins că este astfel cum a declarat. Noi nu simţim că industria navală chiar reprezintă o prioritate şi suntem curioşi să aflăm de la prim-ministru, ministrul muncii, ministrul economiei şi alţi reprezentanţi ai Guvernului cum vor dezvolta industria şi cum vor proteja locurile de muncă…
  • Vă mulţumesc!
  • Şi noi vă mulţumim pentru interesul dumneavoastră despre situaţia din şantier şi pentru că ne ajutaţi să ne facem auziţi!

Pe aceeași temă:

Sindicaliștii de la Damen Mangalia cer o întâlnire cu primul ministru. „Datoriile colosale către creditori amplifică riscul de insolvență”