Șofer de 18 ani, cu poliția pe urme, la Mangalia: Nu avea permis de conducere, iar mașina era neînmatriculată

Limanu, Mangalia, Poliția noaptea

Ieri, 22 aprilie 2025, în jurul orei 22.25, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră, aflați în patrulare pe șoseaua Constanței, au observat un autoturism al cărui conducător auto ar fi efectuat viraj peste marcajul longitudinal continuu, punând în pericol siguranța traficului.

Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului, dar acesta nu s-a conformat, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea vehiculului, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Autoturismul a fost interceptat după o distanță de aproximativ 3 kilometri.

La volanul acestuia a fost identificat un bărbat, de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, autoturismul ar fi neînmatriculat, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare montate pe acesta ar aparține unui alt vehicul, care ar fi radiat din circulație.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.