(FOTO) Luptătoarea din Mangalia Andreea Beatrice Ana a ieșit din cursa pentru medalii. Președintele FRL: ”Ana este o sportivă de mare valoare”

Andreea Beatrice Ana

Luptătoarea din Mangalia, Andreea Beatrice Ana, a părăsit competiția olimpică feminină de lupte, din limitele categoriei 53 kg, după ce în recalificări a fost învinsă cu 0-11 de Hyo Gyong CHOE din Republica Populară Coreeană.

După meciul din recalificări, cu glasul gâtuit de lacrimi, Andreea a refuzat să vorbească cu ziariștii. A făcut-o însă Răzvan Pîrcălabu, președintele Federației Române de Lupte.

”Nu este diferență mare între noi și asiatici”, a precizat șeful luptelor românești. ”Ana este o sportivă de mare valoare și nu întâmplător are performanțele pe care le are (n.r. – este triplă campioană europană, 2024, 2023, 2022), numai că nu e în apele ei.

Joia trecută, la antrenament, a avut o accidentare destul de urâtă la picior – ruptură de menisc cu forțare de ligament – și n-a reușit să-și revină. Pur și simplu nu se simte bine și atât a putut. Ne pare rău, că aveam speranță mare în ea la obținerea unei medalii, dar sperăm ca fetele care vor intra în continuare în concurs Kriszta Incze (68 kg) și Cătălina Axente (76 kg) să salveze onoarea Federației Române de Lupte”, a conchis președintele FRL.

FOTO: Comitetul Olimpic și Sportiv Român

Beatrice Andreea Ana
Beatrice Andreea Ana

Beatrice Andreea Ana
Beatrice Andreea Ana




Andreea Beatrice Ana s-a oprit în sferturile Jocurilor Olimpice. Luptătoarea din Mangalia mai are o șansă să obțină bronzul

Andreea Beatrice

Andreea Beatrice Ana s-a oprit din păcate în sferturile Jocurilor Olimpice de la Paris. Beatrice Andreea Ana va lupta în recalificări pentru medalia de bronz doar dacă sportiva din Ecuador va ajunge în finala mare.

După victoria cu Mariana Drăguțan, Andreea Beatrice Ana n-a mai avut nicio șansă cu Lucia Yepez Guzman, cedând cu 7-0 în sferturi.

Luptătoarea noastră a înfruntat însă una dintre cele mai bune sportive din lume la această disciplină.

„A fost un meci greu, mă aşteptam să fie aşa, mă aşteptam la o evoluţie mai bună din partea mea. Au fost mici greşeli care au făcut diferenţa între noi. Acum aştept să văd dacă va merge în finală ca să pot să mă lupt în recalificări. Da, n-ar trebui să aibă probleme, dar este un sport imprevizibil, au fost foarte multe surprize aici la Jocurile Olimpice.

Aştept. Ştiam că este o adversară puternică, dar aici este alt concurs. Am încercat să nu iau în calcul rezultatele pe care le are şi să fac tot ce pot. Asta am putut astăzi. Da, m-am mai întâlnit o dată cu ea şi m-a bătut”, a declarat tripla campioană europeană la cat. 55 kg după meciul pierdut în sferturi cu Lucia Yamileth Yepez Guzman (Ecuador), după cum scrie Eurosport.

Pe aceeași temă:

Sportiva din Mangalia Andreea Beatrice Ana luptă la Jocurile Olimpice: Ea şi-a aflat adversara din primul tur la categoria 53 kg




Sportiva din Mangalia Andreea Beatrice Ana luptă la Jocurile Olimpice: Ea şi-a aflat adversara din primul tur la categoria 53 kg

Lupte

Andreea Beatrice Ana, Incze Kriszta, Cătălina Axente, Răzvan Arnăut, Alin Alexuc Ciurariu și antrenorii Stadnik Andrei și Petre Cărare, alături de președintele Federației Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, sunt pregătiți să trăiască experiența olimpică la intensitate maximă și să revină cu rezultate cât mai bune.

Luni 5 august vor intra în competiție Răzvan Arnăut (60 kg) și Alin Alexuc-Ciurariu (130 kg) la lupte greco-romane. La feminin, Andreea Beatrice Ana (53 kg) și Kriszta Incze (62 kg) vor concura la lupte libere în ziua de 09 august, în timp ce Cătălina Axente (76 kg) își va înfrunta adversara la 10 august, potrivit G4Media.

Sportiva din Mangalia Andreea Beatrice Ana este campioană mondială la lupte și de trei ori consecutiv campioană europeană.

La 23 de ani, cea mai bună luptătoare din România se pregătește pentru a doua sa participare la cea mai mare competiție sportivă din lume, Jocurile Olimpice, unde va concura la categoria 53 kg.

Pe aceeași temă:

https://editiadesud.ro/beatrice-andreea-ana-din-mangalia-pe-cea-mai-inalta-treapta-a-podimului-de-la-campionatul-european-seniori-de-lupte/