ANPC a controlat peste 600 de comercianți de sucuri și a dat peste 2 miliarde de lei amenzi. Ce nereguli au fost constatate

ANPC

În perioada 28.07 – 08.08.2025, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a desfăşurat, la nivelul întregii țări, o serie de acţiuni de verificare a modului de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarurilor de fructe, ca urmare a unei tematici naționale de control.

Au fost controlaţi 630 de operatori economici, iar la 484 dintre aceştia au fost constatate deficienţe. Totodată, au fost verificați aproximativ 650.000 litri produse (sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare), peste 82.000 dintre acestea neîncadrându-se în prevederile legale în vigoare.

Ca urmare a deficienţelor identificate, comisarii ANPC au dispus următoarele sancțiuni:

  • 396 amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
  • 197 avertismente
  • oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a peste 36.000 litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de aproximativ 150.000 de lei, fiind improprii consumului uman
  • oprirea temporară de la comercializare a peste 28.000 litri până la remedierea neconformităţilor de etichetare.

Principalele nereguli constatate au fost:

  • comercializarea unor sucuri cu modificări organoleptice
  •  comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate
  • comercializarea unor sucuri cu data durabilității minimale depașită
  • comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare (eticheta ruptă/deteriorată) sau fără a fi traduse în limba română, pe etichetă
  • prezentarea incorectă la raft a produsului (fără a avea precizate informațiile necesare referitoare la acesta)
  •  lipsa înscrierii sau înscrierea incompletă a declarației nutriționale
  • nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarurilor de fructe (expunerea la temperaturi mai mari decât temperaturile recomandate de către producător), folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu depuneri de reziduuri, praf în zona de ventilație, depozitarea, în spații nedelimitate, a produselor conforme şi a celor neconforme, depozitarea în spații care nu asigură condițiile tehnice și igienice stabilite de producător, depozitarea produselor direct pe paviment
  •  nerespectarea prevederilor legale în cazul promoțiilor (neprecizarea perioadei promoționale, nerespectarea acesteia, lipsa mențiunilor speciale de tipul ”în limita stocului disponibil” etc.)
  • lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă a prețului sau a prețului pe unitatea de măsură
  • abateri privind indicarea valorii garanției SGR pe eticheta de preț
  •  lipsa autorizației de funcționare.

Recomandări pentru consumatori, la achiziția sucurilor, nectarurilor și a băuturilor răcoritoare

  • Acordaţi o atenţie deosebită când cumpărați sucuri, nectaruri din fructe şi băuturi răcoritoare asupra modului de prezentare a ambalajului, asupra etanşeităţii recipientelor; în cazul în care ambalajul este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este optim pentru consum;
  • Acordaţi atenție condiţiilor de depozitare, atât în magazinul de desfacere, cât şi la domiciliu, atunci când producătorul impune condiţii în acest sens;
  • În cazul sucurilor şi nectarurilor din fructe, odată deschise ambalajele, este recomandat consumul lor într-un timp relativ scurt, iar ambalajele deschise vor fi păstrate în condiţii de refrigerare (în frigider, nu în congelator);
  • Citiţi cu atenţie înscrisurile de pe etichete şi cumpăraţi numai acel produs care corespunde preferinţelor şi necesităţilor dumneavoastră;
  • Refuzaţi produsele care prezintă data durabilităţii minimale modificată sau depăşită;
  • La cumpărarea produselor alimentare solicitaţi şi păstraţi bonul fiscal pentru a putea proba, în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs.



(VIDEO) ȘOC pe litoral: ANPC a găsit mâncare ținută în camerele de cazare, jeg, mucegai și mâncare expirată

ANPC

În perioada 02.07 – 06.07.2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a derulat acțiuni de control pe litoralul românesc. Controalele au vizat respectarea drepturilor consumatorilor în unitățile de cazare, alimentație publică, comerț și servicii, cu accent pe siguranța alimentară, condițiile de igienă și informarea corectă a consumatorului.

Rezultatele activității desfășurate:

  • Operatori economici controlați: 153
  • Procese-verbale de constatare a contravenției (PVCC): 135
  • Procese-verbale de constatare (PVC): 12
  • Procese-verbale de distrugere (PVD): 2
  • Invitații emise: 5
  • Total sancțiuni aplicate: 176
  • Amenzi contravenționale: 122
  • Avertismente: 104
  • Valoare totală sancțiuni: 899.200 lei
  • Valoare ODC (ordine de completare): 34.494 lei
  • Valoare OTC (ordine temporare de conformare): 15.146 lei
  • Ordine de încetare a practicilor comerciale incorecte (OTPS): 24

Principalele abateri constatate:

  • Produse alimentare cu data limită de consum depășită sau cu modificări organoleptice;
  • Preparate din carne fără etichetare clară privind data deschiderii sau elementele de caracterizare;
  • Condiții neigienice în spații de preparare și depozitare (frigider neigienizat, paviment murdar, tăvi cu grăsime arsă, prezența insectelor, zone cu mucegai);
  • Lipsa informării privind alergeni, țara de origine a legumelor și fructelor, avertizări de siguranță (ex. imazalil la citrice), sau despre taxa SGR;
  • Frigidere nefuncționale sau care nu respectau temperatura de păstrare a produselor (ex. 12°C în loc de max. 7°C);
  • Nerespectarea condițiilor de depozitare pentru produse perisabile și congelate;
  • Produse nesigure sau periculoase (ex. jucării cu marcaj CE neconform, ambalaje deteriorate, produse expuse la soare, promoții fără produs de referință);
  • Lipsa autorizațiilor de funcționare, a afișării certificatelor de clasificare sau a documentelor de calitate;
  • Nereguli privind etichetarea (lipsa importatorului/distribuitorului, lipsa traducerii în limba română);
  • Lipsă meniu în format 201, lipsă informații nutriționale și ingrediente, lipsă tarif check-in/check-out;
  • Spații de joacă neconforme, lipsă avertizări de siguranță;
  • Ulei uzat cu resturi arse, agregate frigorifice cu rugină și mucegai, lipsă verificări metrologice.

Stațiunile în care au avut loc controalele: Mangalia, Saturn, Venus, Jupiter, Costinești, Vama Veche, Eforie Nord, Eforie Sud, Neptun, Olimp, Constanța, Mamaia Sud, Mamaia Nord, Năvodari, Corbu și Vadu.

Comandamentul Litoral 2025 va acționa pe întreaga durată a sezonului estival.




44 de operatori de pe litoral, VIZITAȚI de ANPC-ul lui Piedone: Iată cine sunt aceștia și ce nereguli au fost semnalate

Cristian Popescu Piedone

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Comandamentul Litoral 2025, aflat sub coordonarea președintelui instituției, Cristian Popescu Piedone, a continuat astăzi acțiunile de control desfășurate pe litoralul românesc, având ca obiectiv principal respectarea drepturilor consumatorilor aflați în vacanță.

În cursul zilei de astăzi, comisarii ANPC au verificat 44 de operatori economici din zonele turistice de pe litoral. Dintre aceștia, unii dintre cei mai cunoscuți includ: Hotel Malibu, Hotel Principal, Hotel Cupidon, Hotel Parc Mamaia, Hotel Q Neptun, Hotel Delfin, Complex Perla 2 Mai, Hotel Dacia Sud, Hotel Doina Neptun, și Hotel Majestic Jupiter.

Principalele abateri constatate în urma controalelor:

  • Lipsa covorașelor antiderapante în băi;
  • Absența plaselor de insecte;
  • Lipsa informațiilor referitoare la meniu, alergeni și taxa SGR;
  • Produse alimentare expirate, inclusiv destinate micului dejun;
  • Preparatele din carne fără etichetare sau data deschiderii ambalajului;
  • Infiltrații în tavane, pereți deteriorați, băi neigienizate cu mucegai;
  • Rafturi și tigăi cu rugină, vopsea exfoliată sau depuneri arse de resturi alimentare;
  • Congelatoare neigienizate, acumulări masive de gheață;
  • Lipsa autorizației DSV pentru servirea mesei;
  • Neinformarea adâncimii la piscine și lipsa avertizărilor în locurile de joacă;
  • Echipamente sanitare neconforme (baterii de duș cu calcar și rugină);
  • Lipsa măsurilor de verificare metrologică și lipsa meniului în format 201.

Sancțiuni aplicate:

  • Valoare totală a amenzilor: 155.000 lei
  • Ordine de remediere (OD): 5.843 lei
  • Ordine de suspendare temporară a prestării serviciilor (OTPS): 6

„Litoralul românesc trebuie să fie un spațiu sigur și civilizat pentru fiecare turist. Vom continua să intervenim ori de câte ori este necesar și nu vom tolera nicio formă de neglijență care pune în pericol sănătatea sau drepturile consumatorilor”, a declarat Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC.

Comandamentul Litoral 2025 își continuă activitatea zilnic, pe toată durata sezonului estival, pentru a asigura standarde ridicate de calitate și siguranță în turismul de pe litoralul românesc.




ALERTĂ alimentară: Fructe din Turcia cu nivel ridicat de pesticide, descoperite de ANPC

nectarine

Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorilor (ANPC) a prelevat, în urma extinderii verificărilor desfășurate la nivel national, la marile lanțuri de retail, probe de fructe și legume din import, pentru a fi analizat la laborator nivelul de substanțe pe care acestea le pot conține și care pot fi dăunătoare consumatorilor.

Astfel, până în acest moment, Laboratorul ICA a finalizat raportul de încercare nr. 11237701-parțial, pentru produsul denumit „nectarine cu pulpă galbenă”, importat din Turcia, prelevat de la operatorul economic SC Rewe Romania SRL, administratorul lanțului de magazine Penny.

Drept urmare, în data de 25 septembrie 2024, ora 17.00, a fost emis Formularul de notificare obligatorie privind retragerea/rechemarea produselor alimentare de origine nonanimală cu privire la produsul testat – „nectarine cu pulpă galbenă” -, motivul descris fiind „depășirea nivelului pesticide”, respectiv a substanței Imidacloprid. Acesta, conform documentului elaborat de laborator înregistra o valoare de 0,128 mg/kg produs, față de valoarea maximă admisă de 0,01 mg/kg produs.

Măsura luată de către operatorul economic, în conformitate cu informarea transmisă este de „retragere de la comercializare” a lotului „239080924090_48-194/L3702”, distribuitor SC Deco Frucht SRL, din care eșantionul prelevat făcea parte.

Cantitatea aflată la comercializare, din acest produs, declarată de către operatorul economic, la momentul controlului, era de 24.55 kg.

” Este absolut inacceptabil ca produsele importate, precum aceste nectarine din Turcia, să fie comercializate în România având un nivel de pesticide atât de ridicat. Asemenea practici pot pune în pericol sănătatea oamenilor. ANPC va continua să ia măsuri drastice ori de câte ori descoperă astfel de nereguli.

Solicităm tuturor importatorilor și retailerilor să își revizuiască cu strictețe lanțurile de aprovizionare, pentru a evita expunerea consumatorilor la astfel de produse”, spune Sebastian Hotca, președinte interimar al ANPC.

Autoritatea a transmis formularul de notificare către ANSVSA, instituție competentă pentru a realiza o alertă referitoare la acest produs în SRAF – sistemul European de alertă pentru produse alimentare.

Vom reveni cu informații pe măsură ce se vor finaliza și celelalte analize.