(VIDEO) Paul Foleanu, la ieșire de la DNA Constanța: „Ancheta nu vizează funcționari ai Primăriei Mangalia”

Paul Foleanu

Viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu a ieșit, după ore bune, de la DNA Constanța.

Iată ce a declarat:

„Este o anchetă pe care procurorii DNA o fac într-un dosar mai vechi, din 2025. Are legătura cu inițierea și aprobarea unor proiecte de prelungire a trei contracte de pe Cordonul Saturn-Venus.

În prezent nu sunt vizate primăria sau angajați ai primăriei Mangalia de această anchetă, ci alte persoane, despre care nu vreau sa spun mai mult, fiind o anchetă în curs.

Nu este vizată activitatea funcționarilor din Primăria Mangalia.

Eu am dat o declarație de 3-4 pagini, am raspuns la ce m-au intrebat”.

Potrivit viceprimarului Foleanu, aprobarea proiectelor a avut loc în timpul lui Cristian Radu:

„Ulterior, Cristian Radu a refuzat să semneze actele de prelungire a contractelor. Prefectul a atacat acele hotărâri, pentru că nu aveau referatele compartimentelor de specialitate din cadrul aparatului primarului Radu.

Am reinițiat acele proiecte, la cererea agenților economici adoptarea proiectelor și revocarea HCL-urilor atacate de prefect, pentru a închide litigiile cu prefectul.

În ședința de săptămâna trecută s-au respins toate trei”, a mai spus Paul Foleanu.

FOTO Ziarul Amprenta