(VIDEO) Razii cu mascații la Mangalia și Costinești: A plouat cu sancțiuni

Mascați Mangalia

În noaptea de 22 spre 23 august 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai și Secției 3 Poliție Costinești au desfășurat acțiuni de amploare pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea traficului și consumului de droguri și creșterea gradului de siguranță rutieră.

La acțiuni au participat aproximativ 100 de polițiști, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, două echipaje canine din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și jandarmi.

Acțiunile s-au desfășurat în municipiul Mangalia și în stațiuni, inclusiv în cluburile de pe litoral.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate aproximativ 390 de persoane și au fost verificate 240 de vehicule.

Pentru a preveni accidentele rutiere produse pe fondul consumului de alcool, 127 de șoferi au fost testați cu apartul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei.

De asemenea, a fost reținut în vederea suspendării un permis de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Totodată, au fost întocmite două dosare penale.

Astfel, în urma acțiunii desfășurate în incinta unui club din stațiunea Costinești au fost depistați un minor, de 17 ani, și un bărbat, de 18 ani, care dețineau un două obiecte periculoase și un spray iritant-lacrimogen.

În ambele cauze a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.




Incendiu la Costinești: Jandarmii și polițiștii au sprijinit stingerea focului

Incendiu Costinești

Ieri, 21 august 2025, în jurul orei 11:50, două echipaje mixte, formate din jandarmi și polițiști au fost solicitate să intervină în localitatea Costinești, unde un incendiu de vegetație a izbucnit în apropierea căii ferate.

Prioritatea forțelor de ordine a fost asigurarea siguranței persoanelor aflate în zonă. Din cauza riscului ca stâlpii de înaltă tensiune afectați de flăcări să se prăbușească, jandarmii și polițiștii au îndepărtat cetățenii din proximitatea incendiului.

Ulterior, aceștia au sprijinit lucrătorii Primăriei Costinești, care interveniseră cu o autoutilitară dotată cu rezervoare de apă pentru limitarea extinderii incendiului.

Intervenția a continuat până la sosirea echipajelor Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au acționat cu două autospeciale pentru stingerea completă a focului.




Eforie, Mamaia Nord, Vama Veche și Costinești, în topul preferințelor turiștilor: Cel mai plin weekend pe Litoral

Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

Corina Martin, președintele Patronatului RESTO Constanța, a anunțat că în minivacanța de Sfânta Maria gradul de ocupare în mai multe stațiuni este de 100%. Eforie, Mamaia Nord, Vama Veche și Costinești sunt în topul preferințelor turiștilor.

“Ar trebui să declar că avem cca 155.000 turiști pe Litoral în acest moment, pentru că acesta e numărul locurilor de cazare autorizate – conform cifrelor recent anunțate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.

În realitate, avem cu mult peste 155.000 turiști la mare, pentru că, în continuare, avem zeci de mii de turiști cazați în structuri neautorizate.

Înțelegem și susținem total campania lansată de premierul României, llie Bolojan, împotriva comerțului și turismului ilicit și tocmai de aceea, în numele operatorilor HORECA ce lucrează legal și autorizat, așteptăm cu nerăbdare că, în sfârșit, instituțiile statului să înceapă  acțiuni care să scoată la lumină cazările la negru, în mii de vile și de apartamente de vacanță nefiscalizate  și comerțul ilicit de pe plaje și din bucătăriile de acasă.

În acest sens, Patronatul RESTO a solicitat Prefecturii Constanța, cu peste o săptămână în urmă, convocarea unui Comandament care să reunească reprezentanții instituțiilor cu atribuții în acest sens, de asemenea Direcția de control a Ministerului public și reprezentanții noștri, ai patronatelor .

Din păcate, nu am primit nici un răspuns de la Prefectura Constanța, deci vom continua să cerem instituțiilor statului să ne asigure un mediu concurențial corect și egal, înainte că Guvernul să crească din nou TVA ul în turism în octombrie – așa cum a fost anunțat deja că intenție – dacă nu se vă colecta mai mult din industria ospitalității până în toamnă.

Revenind la Litoral – în privința topului celor mai căutate stațiuni – dacă vorbim de structurile de cazare  autorizate – pe primele locuri avem Mamaia,  Neptun–Olimp și Venus, dar daca ne referim la destinațiile cu cel mai mare grad de turism nedeclarat, în top sunt Eforie, Mamaia Nord, Vama Veche și Costinești.

Per ansamblu, însă, majoritatea destinațiilor estivale din Europa înregistrează scăderi ale numărului de turiști, iar destinațiile din România, între care și Litoralul românesc, nu fac excepție”, a transmis Corina Martin.




A luat FOC vegetația uscată de la Costinești: Intervin pompierii din Tuzla, Eforie și Techighiol

A luat FOC vegetația uscată de la Costinești

Pompierii intervin, la această oră, pentru a stinge un incendiu de vegetație de la Costinești, din zona străzii Unirii.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului intervin angajații stației Tuzla și cei ai PTS Techirghiol și Eforie cu mai multe autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul este localizat, arde vegetație uscată, gunoi, materiale combustibile (plastice și cauciucuri). Suprafață afectată este de aproximativ 4 ha.

A luat FOC vegetația uscată de la Costinești
A luat FOC vegetația uscată de la Costinești

FOTO: Captura video Ionuț Nut




Caiacist GRAV accidentat de o șalupă la Costinești

Caiacist GRAV accidentat de o șalupă la Costinești

Ieri, 23 iulie 2025, un bărbat care vâslea cu caiacul în Costinești a fost lovit de o șalupă care transporta mai mulți turiști.

Potrivit ISU Dobrogea, bărbatul a ieșit din apa mării cu mai multe plăgi tăiate la picioare și a solicitat ajutor la punctul de salvamari de pe plajă.

Ambarcațiunea care transporta mai mulți turiști a pierdut controlul și a intrat într-un caiac în care se afla bărbatul rănit.

Din primele date, conducatorul șalupei nu l-ar fi văzut pa caiacist și l-a atins cu elicea ambarcațiunii.

Victima a fost preluată de echipajul SMURD B Costinești și transportată la Spitalul Judetean Constanța.




Un bărbat și-a snopit în bătaie fosta iubită, la Costinești. Cu o lună înainte victima fusese agresată de același individ

politia costinesti

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 31 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie, lipsire de libertate în mod ilegal și încălcarea prevederilor ordinului de protecție.

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 4.00, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Costinești au fost sesizați, în mod direct, de către o persoană, cu privire la faptul că fostul concubin al prietenei sale s-ar fi deplasat la domiciliul acesteia și ar agresa-o.

Imediat, polițiștii au mers la domiciliul femeii în cauză, de 42 de ani, în interiorul locuinței fiind identificat, în flagrant, bărbatul în cauză, acesta fiind imobilizat și condus la sediu, în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, la fața locului a fost solicitată prezența cadrelor medicale, care i-au acordat victimei îngrijiri medicale, nefiind necesar transportul la spital.

Din primele cercetări a reieșit faptul că bărbatul în cauză s-ar fi deplasat la domiciliul fostei sale concubine, pe care ar fi imobilizat-o în interiorul locuinței și ar fi agresat-o fizic, lovind-o în zona feței.

Totodată, în evidențele Secției 3 Poliție Costinești se află în lucru un alt dosar penal privindu-l pe bărbatul în cauză, acesta fiind bănuit că, la data de 29 iunie a.c., ar fi agresat-o pe femeie. La acel moment, polițiștii au completat formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit risc iminent față de viața și integritatea victimei, fiind emis ordin de protecție provizoriu.

Menționăm faptul că, la data de 29 iunie a.c., femeia s-a opus monitorizării electronice, instrumentul care permitea organelor de poliție să îi monteze bărbatului un dispozitiv electronic de supraveghere, prin intermediul căruia să fie monitorizat în vederea respectării obligațiilor impuse prin ordinul de protecție provizoriu.

Pe numele bărbatului există ordin de protecție, emis de către Judecătoria Mangalia la data de 2 iulie a.c., prin care instanța a dispus ca agresorul să nu se apropie la o distanță mai mică de 200 de metri față de victimă, de asemenea fiindu-i interzis orice contact cu victima.

În cursul zilei de ieri, 21 iulie a.c., bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.




(FOTO/VIDEO) Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

Costineștiul este, la ora actuală, una dintre cele mai aglomerate stațiuni de pe litoral. Preferat în special de tineri, Costineștiul reunește un amalgam de gusturi, de la mâncare și muzică și până la cazare și transport.

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025
Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025

 Costinești, stațiunea tineretului, în plin sezon estival 2025




Trei minori au tâlhărit doi bărbați la Costinești: Astăzi au ajuns în fața magistraților din Mangalia

Judecătoria Mangalia

La data de 14 iulie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, trei minori, de 16 ani, respectiv 17 ani.

Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

Astfel, la data de 14 iulie a.c., în jurul orei 01.30, aceștia i-ar fi deposedat prin violență pe doi bărbați de telefoanele mobile și un lanț din metal prețios, în valoare de aproximativ 10.000 de lei.

Fapta ar fi fost săvârșită pe strada Faleza Soarelui din stațiunea Costinești.

În urma efectuării cercetărilor, minorii au fost identificați de polițiști, iar asupra lor au fost găsite bunurile sustrase.

Acestea au fost restituite persoanelor vătămate.

Minorii au fost reținuți pentru 24 de ore, conduși și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 15 iulie, vor fi prezentați procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.




Trei tineri, prinși de poliție după ce au dat lovitura la Beach, please! Au furat două telefoane și un lanț din aur

Politia

Polițiștii din Costinești au depistat trei tineri, o femeie, de 20 de ani, și doi bărbați, de 19 ani, respectiv 20 de ani, suspecți de săvârșirea infracțiunilor de furt, furt calificat și însușirea bunului găsit.

Astfel, în perioada 11 – 12 iulie 2025, aceștia ar fi sustras un telefon mobil, un lanț din material prețios și și-ar fi însușit un telefon mobil pierdut de proprietar.

Bunurile sustrase au fost recuperate și restituite persoanelor vătămate.

Cercetările în acest caz continuă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.




ATENȚIE! Se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia, Costinești, Pecineaga, Limanu și 23 August

Rețele Electrice România, Mangalia

Societatea Rețele Electrice anunță sistarea energiei electrice la Mangalia, Costinești, Pecineaga, Limanu și 23 August.

Iată programul întreruperilor:

Ziua / Data
Localitatea, strada afectata Orar
Luni, 14 Iulie 2025
Costinești, inclusiv Schitu – întreruperi de scurta durata. 07:30 – 18:30
Mangalia, străzile: General Boerescu, 1 Mai si M. I. Dobrogeanu – întrerupere parțială. 08:30 – 16:30
Marți, 15 Iulie 2025
Costinești, inclusiv Schitu – întreruperi de scurta durata. 07:30 – 18:30
Miercuri, 16 Iulie 2025
Mangalia, zona exterioara, cu cartierele: Dobrogea 1 si 2, blocuri ANL, străzile: Șerban Cantacuzino, Alexandru Ilias, unități militare – Port Militar, pompe apa UM 2146, stația Transgaz, Avicola Mangalia, abator Mangalia, ferma agricola, ferma Fruvileg si ferma porci Mangalia – întreruperi de scurtă durată. 07:30 – 15:30
Pecineaga, Vinatori, Dulcești si Moșneni, cu ferma agricola, complex turistic Sportiv 23 August, RAJA – sursa Pecineaga si abator Pecineaga – întreruperi de scurta durată. 07:30 – 15:30
23 August, RAJA – sursa Dulcești, vile zona Plaja 23 August, restaurant Popasul Pescarilor, mănăstire, complex BOEM Neptun si ferma agricola – întreruperi de scurtă durată. 07:30 – 15:30
Vama Veche, hotel OK by OVO (Komornyk), vilele: Dobra, Marinescu, zona adiacenta hotel OK by OVO faleza, SC Brisemar Gold, faleza – întrerupere totala. 08:30 – 16:30
Venus, strada Lavrion, cu Sc Turism Balnear si Agrement Mangalia si plaja Mera Resort Venus – întrerupere totala. 09:00 – 16:00
Ostrov, cu stația de pompare SPA Lipnita, ce aparține SC Ostrovit SA – întrerupere totală. 09:00 – 17:00



(VIDEO) Un adolescent de 15 ani a ajuns la Urgențe după ce a sărit de pe scena Beach, please! Reacția lui Selly

adolescent rănit la Costinești la Beach, please!

Un tânăr de 15 ani a ajuns la Urgențe, după ce a fost încurajat de artistul preferat, la festivalul Beach Please! din Costinești, să sară de pe scenă în timpul concertului său.

Nicolas are 15 ani şi a ajuns la festival cu acordul mamei lui. A scris pe telefon că vrea să urce pe scenă alături de unul dintre artiştii săi preferaţi, Destroy Lonely. Rapperul american i-a îndeplinit dorinţa iar după un minut în care a cântat şi a dansat alături de adolescent l-a îndemnat să coboare direct de pe scenă.

Nicolas a sărit de la peste 2 metri înălţime şi a aterizat cu abdomenul pe gardul metalic situat în faţa spectatorilor.

Medicii au intervenit imediat şi l-au transportat la spitalul judeţean din Constanţa. Are o contuzie pulmonară şi leziuni pe ficat şi la unul dintre rinichi.

Reacția Jandarmeriei Constanța:

„Cu privire la imaginile apărute în mediul online din timpul festivalului Beach, Please!, în care apar jandarmi din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, facem următoarele precizări:

În urma unei sesizări primite din partea personalului din staff-ul de organizare cu privire la faptul că o persoană este căzută în zona unei scene din festival, la fața locului a fost direcționată o patrulă din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Jandarmii au constatat că persoana în cauză prezenta dificultăți respiratorii, motiv pentru care au preluat-o și au condus-o de îndată la punctul de prim ajutor pentru acordarea de îngrijiri medicale”.

Reacția lui Selly

„Suntem alături de tânărul care a suferit o accidentare aseară, în timpul unui moment spontan petrecut pe scenă. Credem că incidentul a fost provocat de o atitudine iresponsabilă a artistului care l-a invitat pe scenă și l-a îndemnat să sară. De aceea, de azi, avem o regulă nouă la festival: de azi niciun participant nu mai are acces pe scenă, chiar dacă este invitat de artist.

(…)

Condamnăm gestul lui Destroy Lonely și credem că a fost iresponsabil ce a făcut, cu atât mai mult cu cât are mulți ani de experiență și multe concerte și ar trebui sî aibă un alt comportant.

Nu dorim să mai colaborăm vreodată cu acest artist. Chiar dacă are o bază mare de fani care îi apreciază muzica, pentru noi siguranța fiecărui participant este mai importantă decât orice headliner”, a declarat Andrei Şelaru, organizatorul evenimentului Beach. Please! pentru Observator.




(VIDEO) Coada de câțiva kilometri pe DN39, între 23 August și Costinești

Costinești




(FOTO/VIDEO) ANPC a sistat activitatea LIDL, Kaufland, Profi și Carrefour din Mangalia: Gândaci, marfă expirată, produse lăsate în soare

IMG-20250706-WA0010

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin Comandamentul Litoral 2025, a derulat o serie de controale în marile magazine de retail din Constanța, stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Mangalia și Neptun.

Verificările, derulate sub coordonarea președintelui ANPC-Cristian Popescu Piedone, au vizat mai multe aspecte care țin de siguranța și protecția consumatorului.

Au fost identificate o serie de nereguli precum:

  • Comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită
  • Igienă necorespunzătoare: paviment și frigidere neigienizate, spații frigorifice cu depuneri masive de gheață, coșuri de cumpărături și navete de pâine murdare
  • Produse alimentare nesigure, expuse la temperaturi neconforme sau în bătaia directă a soarelui
  • Lipsa prețurilor afișate și a prețurilor pe unitatea de măsură, în special la promoții de tipul „5+1” sau „7+1”
  • Produse fără elemente de identificare și caracterizare, inclusiv produse lactate cu grăsimi vegetale nesemnalizate
  • Lipsa informării privind țara de origine a legumelor/fructelor și a avertizării privind prezența imazalilului
  • Nerespectarea temperaturilor de păstrare recomandate de producători
  • Prezența insectelor vii în spațiile de panificație/patiserie
  • Comercializarea unor produse din carne cu modificări organoleptice și ambalaje deteriorate
  • Practici comerciale înșelătoare: indicarea eronată a originii geografice a produselor
  • Lipsa taxei de mediu (taxa verde) pentru produse electronice
  • Comercializarea unor bomboane comprimate cu jucărie, cu abateri de siguranță
  • Lipsa verificării metrologice a mijloacelor de măsurare
  • Diferențe între prețul de la raft și cel de la casa de marcat

ANPC la Mangalia
ANPC la Mangalia

Rezultatele acțiunii:

  • Număr total de controale efectuate: 24
  • Procese-verbale de constatare a contravenției (PVCC): 20
  • Procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor (PVC): 2
  • Procese-verbale de distrugere (PVD): 2
  • Număr total sancțiuni aplicate: 67
  • Amenzi contravenționale: 49
  • Avertismente: 18
  • Valoarea totală a amenzilor: 461.000 lei
  • Valoarea produselor oprite de la comercializare (ODC): 11.793 lei
  • Număr ordine de încetare a practicilor comerciale incorecte (OTPS): 6

Printre operatorii verificați se numără: SC Lidl Discount (Eforie Nord și Mangalia), Kaufland România SCS (Mangalia și Neptun), Rewe România SRL, Carrefour România SA, Profi Rom Food SRL, precum și alți operatori locali din stațiunile Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Mangalia și Neptun.

A fost sistată activitatea comercială pentru 6 agenți economici:

ANPC la Mangalia
ANPC la Mangalia

  • LIDL Mangalia-str.Constanței 62
  • PROFI Mangalia-str.Ștefan cel Mare 18
  • KAUFLAND-Mangalia
  • YSY Com -Eforie Sud
  • PROFI Techirghiol
  • CARREFOUR Mangalia- str Portului 44 A

Cristian Popescu Piedone: Ceea ce au găsit comisarii, în timpul controalelor, arată că agenții comerciali nu au înțeles nimic din activitatea de prevenție pe care Autoritatea a derulat-o în luna mai, pe litoral. Dezastru, aș putea spune că s-ar caracteriza situația, într-un singur cuvânt. N-au schimbat nimic. De aceea le-am și închis pe multe dintre ele”.




În atenția apicultorilor: Acțiune de dezinsecție la Costinești

avion-stropire-300x200

Primăria Costinești anunță că, pe 28 iunie 2025, va avea loc o dezinsecție aeriană, în intervalul 05:30-10:00.

„Vă aducem la cunoştinţă faptul că, pe data de 28.06.2025 în intervalul orar 05:30-10:00 pe raza U.A.T. COMUNA COSTINEŞTI, vor avea loc servicii de dezinsecţie prin pulverizare aeriană cu soluția VECTOBAC WG în vederea combaterii dăunătorilor, substanță omologată de către Ministerul Sănătăţii.

Tratamentele se vor aplica de către societatea GEMENII AS S.R.L. în condiţii corespunzătoare, respectând prevederile legale de protecţie a mediului, a sănătății şi securităţii populaţiei, conform fişei de avizare a produsului.

Pe această cale, rugăm toţi apicultorii să ia măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine, în caz contrar, Primăria Comunei Costineşti este absolvită de orice responsabilitate”, se arată în comunicatul primăriei Costinești.

 




Avertizare ANM pentru zona litoralului: Cod galben de vânt puternic

Furtuna la Mangalia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a remis o avertizare tip nowcasting – cod galben de intensificări ale vântului în zona litoralului.

Potrivit ANM, avertizarea vizează următoarele localități: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia.

Sunt prognozate intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h.




(VIDEO) Ea este Chelsea, cel mai nou membru al salvamarilor din Costinești

Chelsea

Salvamarii din Costinești au o nouă colegă: pe Chelsea, o femelă Malinois, care va veghea, toată vara, la siguranța turiștilor.

Salvamarii din Costinești au postat, cu puyțin timp în urmă, un clip în care o prezintă pe Chelsea, o cățelușă Malinois:

Ea este Chelsea, noua noastră colegă…

Ce o recomanda?

Istețimea, curajul și talentul.

Poate că nu știe de ce o face,dar e bucuroasă că poate ajuta.

Dacă o vedeți pe plaja, nu vă speriați, nu o goniți, nu o reclamați.

La un moment dat poate face diferența dintre viață și moarte„, au scris salvamarii din Costinești.

Pe aceeași temă:

Adolescentul din Mangalia care a salvat de la moarte o tânără la Costinești, erou și în viața de zi cu zi: Are șapte frați și muncește de la o vârstă fragedă




O nouă ediție a Campionatului de Lupte pe Plajă începe la Costinești

Campionatul de Lupte pe Plajă

În perioada 17-21 iunie 2025, la Costinești va avea loc Campionatul de Lupte pe Plajă, un eveniment dedicat celor pasionați de sport, disciplină și fair-play.

Zeci de sportivi din toată țara se vor confrunta direct pe nisip, într-o competiție plină de intensitate și determinare.

Intrarea este liberă, emoția garantată, ne asigură organizatorii.

FOTO: FRL




Adolescentul din Mangalia care a salvat de la moarte o tânără la Costinești, erou și în viața de zi cu zi: Are șapte frați și muncește de la o vârstă fragedă

Ianis Marian

Marți, 10 iunie 2025, salvatorii ISU Dobrogea au ajuns pe plaja din Costinești, acolo unde o tânără a fost la un pas să se înece.

Tânăra de 21 de ani este din județul Argeș, iar marți, după ce a intrat în apă, a fost luată imediat de valurile puternice.

Mai mulți turiști au strigat după ajutor, dar singurul care și-a luat inima în dinți și s-a aruncat în valuri a fost tânărul din Mangalia, Ianis Marian Buruian.

El este cel care a și scos la mal fata pe jumătate moartă.

Ianis Marian Buruian venise la Costinești pentru a-și face formele de angajare, urma să înceapă munca chiar de a doua zi:

“Am auzit strigăte de ajutor, fluierele salvamarilor. M-am urcat pe șezlonguri să văd ce se întâmplă. Am văzut fata care doar plutea pe apă. Nu se mai zbătea.

Am văzut că nu sare nimeni, am decis să mă duc eu după ea, deși nu știu să înot foarte bine.

Am scos-o, am salvat-o, cu Dumnezeu înainte!”.

Ianis Marian Buruian a fost elev al Școlii nr. 2 Sfântul Apostol Andrei din Mangalia.

Tânărul provine dintr-o familie modestă, dar unită: sunt opt frați, patru băieți și patru fete: “Sunt obișnuit de mic cu munca, sper să fac treabă bună și aici, la Costinești”, ne-a declarat băiatul.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) ALERTĂ la Costinești! O tânără a fost scoasă din mare, aproape înecată. Un minor ar fi cel care a sărit în apă și a salvat-o




(VIDEO) ALERTĂ la Costinești! O tânără a fost scoasă din mare, aproape înecată. Un minor ar fi cel care a sărit în apă și a salvat-o

Untitled-7

Salvatorii constănțeni au fost solicitați să intervină de urgență în această seară la Costinești, acolo unde o persoană a fost scoasă de mare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SAJ Constanța, dr. Claudia Tatarici, au fost aduse la fața locului un SMURD B, o ambulanță SAJ și elicoperul SMURD.

Persoana scoasa din mare de cetățeni o tânără de 21 de ani este inconștientă, fără respirație. Un echipaj de salvamari din zona efectuează manevrele de resuscitare.

UPDATE:

Tânăra a fost salvată de un minor care a sărit în apă. Aceasta ar fi din județul Argeș. A fost transportată la spital cu elicopterul SMURD.




Bărbatul care a căzut de la etajul 10 al Olimp Tower este din Costinești!

Olimp Tower

Astăzi, în jurul orei 8.15, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană ar fi căzut de la un etaj superior al unei clădiri în construcție, din stațiunea Olimp.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 58 de ani, din localitatea Costinești.

Cadrele medicale sosite la fața locului au constatat decesul persoanei.

În cauză se continuă cercetările, transmite IPJ Constanța.

Reamintim faptul că astăzi, 8 iunie 2025, un bărbat de 58 de ani a murit după ce a căzut de la etajul al 10-lea al clădirii Olimp Tower din stațiunea cu același nume.

La fața locului au sosit, de urgență, medicii de pe ambulanțe.

Aceștia au încercat să îl resusciteze pe bărbatul de 58 de ani, aflat în stop cardio-respirator.

Din păcate, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare.

Persoana a fost declarata decedată de medicul SAJ.

FOTO: Facebook