26 de inculpați trimiși în judecată de procurorii constănțeni în dosarul Fabrica de moșteniri
9 decembrie 2025 19:36
Procurorii DIICOT Constanța au finalizat ancheta în dosarul sugestiv intitulat „Fabrica de moșteniri”. Procurorii susțin că, timp de aproape un deceniu, o grupare coordonată de un constănțean, sprijinită de notari, un executor judecătoresc și oameni cu funcții-cheie în administrarea blocurilor, ar fi exploatat persoane vârstnice și vulnerabile și le-ar fi deposedat de locuințe.
Prin rechizitoriul din data de 8 decembrie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cauza intitulată generic ”Fabrica de moșteniri”, trimiterea în judecată a 26 de inculpați (dintre care 11 aflați sub măsura arestului la domiciliu, iar unul în stare de arest preventiv), pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, abuz în serviciu, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, mărturie mincinoasă și spălare a banilor.
Prin același rechizitoriu s-a solicitat prelungirea măsurilor preventive privative de libertate pentru 11 inculpați și prelungirea măsurii controlului judiciar dispus față de alți 8 inculpați.
De asemenea, s-a cerut instanței anularea unui număr de 105 documente (contracte de vânzare – cumpărare, dosare de executare, testamente, procuri, procese-verbale și alte înscrisuri) dintre care 20 aflate la Camera Notarilor Publici Constanța, precum și obligarea inculpaților la plata sumei de 440.000 lei reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat.
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare la Curtea de Apel Constanța.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
(FOTO/VIDEO) Cum arată baraca Danei Marijuana din Vama Veche: La „Doamna Dana” se vindeau „pastile Super Mario, molly, iarbă și niște praf de anestezic pentru cai”
9 decembrie 2025 19:36
Pe 23 august 2024, DIICOT Constanța a reținut trei persoane pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și complicitate la trafic de droguri de risc. Una dintre cei trei traficanți este Dana Coteanu, cunoscută ca Dana Marijuana.
Dana Marijuana a fost prinsă conducând sub influența drogurilor și având în autoturism o cantitate impresionantă de canabis.
“Ulterior, au fost puse în aplicare mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate 100 comprimate ecstasy (drog de mare risc), cantități de amfetamină (drog de mare risc), ketamină (drog de risc), 21 de comprimate ce urmează a fi analizate, precum și alte mijloace de probă”, au transmis procurorii DIICOT.
Cei trei au fost arestați pentru 30 de zile, dar au ajuns mai întâi la Palazu Mare, unde au fost tratați pentru sevraj.
Expertul antidrog Cătălin Țone a scris, pe pagina sa de socializare, scurta “poveste” a Danei Coteanu, stabilită de câțiva ani la Vama Veche, unde și-a cumpărat un container în care locuia cu fetița sa.
Dana Marijuana și-ar fi făcut din acest container un adevărat magazin unde vindea drogurile, unele dintre acestea foarte periculoase:
“Se pare că Dana Marijuana a fost mare întreprinzătoare. “A fost” pentru că acum e în conservare.
S-a mutat din București, în Vama Veche, într-un container, pentru că “viața era prea scumpă”… și marfa așișderea.
Pe container și-a scris numele, ca orice “privatizare” serioasă, ăsta fiind și codul de salut, “Doamna Dana”. Păi cum să-i spună vizitatorii micuți unei patroane de 44 ani ?!
La perchezițiile inculpaților, s-a găsit marfă variată, pe toate gusturile: pastile “Super Mario”, molly, iarbă și niște praf de anestezic pentru cai.
Și pentru că era foarte romantică, se urca pe container să scruteze orizontul. Cred că era fană girofar.
Când pleca de la baracă, o fereca în lacăte, să nu atenteze careva la “comori”.
E posibil ca repausul s-o ajute să scape de prăjeală, e șansa ei”.
Baraca Dana Marijuana
Baraca din Vama Veche, izolată, dar nu departe de centru stațiunii
Baraca Danei Marijuana ar părea, pentru cei ce doresc să trăiască în natură, departe de tumultul vieții cotidiene, un adevărat vis. Nu departe de centrul stațiunii și, deci, nici de mare, casuța metalică este perfectă pentru două persoane.
Pe container au rămas scaunele pe care, spun anchetatorii, stătea de veche Dana Coteanu, pentru a fi sigură că nu se apropie ochi indiscreți.
De jus împrejurul curții din plasă, dar și în interior, zac mormane de gunoi.
De gard stau atârnați doi unicorni de jucărie. Baraca este colorată, iar la intrare stă scris “Doamna Dana”, “Balamuc”, “Zen”.
Baraca Dana Marijuana
Baraca Dana Marijuana
Potrivit lui Cătălin Țone, pe lângă canabis la “Doamna Dana” erau vândute și pastile de ecstasy Super Mario.
“Pastilele ecstasy “Super Mario” conțin o doză de 300 mg de MDMA (substanță activă).
Aceasta concentrație este de patru ori mai mare decât cantitatea de MDMA conținută în pastilele de ecstasy, vândute în mod uzual.
Pastilele de ecstasy care conțin doze de MDMA care depășesc 125 mg substanță activă/ comprimat au potențial letal pentru consumatori, în special pentru minori.
La perchezițiile efectuate în operațiunea “Doamna Dana” au fost capturate 3 tipuri de comprimate cu logoul “Super Mario”, având culorile albastru deschis, roz și portocaliu”, scrie Cătălin Țone.
Pastile ecstasy
Mâine, 17 septembrie 2024, se va judeca la Tribunalul Constanța cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Dana marijuana și ceilalți doi presupuși traficanți.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.