(VIDEO) Cristian Radu, primarul Mangaliei, vizat de un dosar DNA: A ajuns la primărie împreună cu procurorii

IMG-20250820-WA0023[1]

Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a ajuns însoțit de procurorii DNA la instituția pe care o conduce de 13 ani. Edilul este vizat pentru fapte de corupție.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală.

„În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice”, transmite DNA.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Percheziții la Primăria Mangalia

(VIDEO) A ajuns la primărie directorul GSUP Mihaela Andrei, la care s-au efectuat perchezițiile din aceasta dimineață




Ce transmite DNA despre perchezițiile de la Mangalia

stema-dna

Comunicat

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către funcționari publici din administrația locală.

În cursul zilei de 20 august 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județului Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, iar restul sunt domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.




PERCHEZIȚII DNA în Primăria Mangalia: Mascații ar fi percheziționat biroul și locuința primarului Cristian Radu

Untitled-1

În această dimineaţă, începând cu ora 6.00, au fost efectuate percheziţii în mai multe locaţii din Mangalia şi în Constanţa.

Potrivit surselor noastre, ar fi vizaţi primarul Cristian Radu şi alţi membri ai „echipei de şoc”. Percheziţii au loc, în paralel, şi la Primăria Mangalia.

Percheziţiile sunt efectuate de către procurorii de la DNA Bucureşti.

Sunt vizate infracțiunile de fapte de corupție și luare de mită.




MITĂ în Portul Constanța: Doi dintre inculpați au încheiat acorduri de recunoaștere. OFICIAL de la DNA

DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției a doi inculpați implicați în dosarul Mită în Portul Constanța.

  • Ț.L., angajat al unor societăți comerciale care activează în Portul Constanța, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de dare de mită și
  • B.R., asociat și administrator în cadrul unei societăți comeriale care activează în Portul Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.

În acordurile de recunoaștere a vinovăției, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

La data de 20 ianuarie 2025, inculpatul Ț.L., urmărind obținerea atribuirii de către una dintre firmele pe care le coordonează a contractului „Umpluturi si sistematizare teritoriu aferent Danei 99 din zona fluvio–maritimă a Portului Constanța și organizarea execuției lucrărilor” în valoare de 124.625.548 de lei (echivalent a aproximativ 25.000.000 de euro), aflat în procedură de licitație, ar fi promis, prin intermediul unei persoane, suma de 250.000 de euro (reprezentând 1% din valoarea contractului), pentru ca funcționari publici cu atribuții decizionale din cadrul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța să întreprindă demersurile necesare astfel încât societatea inculpatului să fie declarată câștigătoare.

Ulterior, în datele de 04 și 06 februarie 2025, în realizarea aceleiași rezoluții și prin două acțiuni succesive, inculpatul Ț.L. ar fi oferit, prin intermediul aceleiași persoane, suma totală de 25.000 de euro ca avans din suma promisă de 250.000 de euro.

La data de 11 decembrie 2024, inculpatul B.R., urmărind obținerea aprobării la nivelul Administrației Porturilor Maritime S.A. Constanța a unui proiect pe care urma să îl deruleze în Portul Constanța prin firma sa, ar fi remis lui Cristea Cătălin-Viorel, funcționar public în cadrul companiei naționale anterior menționate, suma de aproximativ 400 de euro, în legătură cu îndeplinirea și, după caz, urgentarea îndeplinirii, de către cel din urmă și de către alți funcționari publici din cadrul companiei, a actelor necesare obținerii de avize, aprobări și licență de lucru pentru proiectul respectiv.

În cauză, cu privire la inculpatul Ț.L., procurorii anticorupție au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 25.000 de euro, depusă în contul A.N.A.B.I. pe numele inculpatului, în vederea confiscării speciale de către instanța de judecată.

Facem precizarea că cei doi inculpați şi-au asumat în totalitate faptele comise și au avut o atitudine sinceră pe parcursul cercetărilor, detaliile oferite procurorilor anticorupție ducând la stabilirea concretă a întregii stări de fapt.

În prezența avocaților, cei doi inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, acceptă încadrările juridice pentru care au fost puse în mișcare acțiunile penale și sunt de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, precum și cu forma de executare a acestora, respectiv:

– pentru inculpatul Ț.L. o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 4 luni;

– pentru inculpatul B.R. o pedeapsă de un an și 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Cei doi inculpați au declarat expres că sunt de acord cu prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității pe o durată de 60 de zile fiecare.

Dosarele de urmărire penală și acordurile de recunoaștere a vinovăției privindu-i pe cei doi inculpați au fost înaintate la Tribunalul Constanța, cu propunerea de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea actului de sesizare instanței competente, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




Primar din județul Botoșani, anchetat de DNA. Ar fi luat șpăgi pentru lucrări de asfaltare

Șpagă, mită în Portul Constanța

Procurorii DNA l-au pus sub control judiciar pentru 60 de zile pe edilul comunei Drăgușeni, Eugen Nechita, acuzat că ar fi cerut mită 200.000 de lei de la administratorul unei firme pentru a aproba plățile într-un contract de modernizare a drumurilor.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Suceava au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 26 iunie 2025, față de inculpatul NECHITA EUGEN, primarul comunei Drăgușeni, jud. Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2024 – februarie 2025, la diferite intervale de timp, în calitatea menționată, inculpatul Nechita Eugen ar fi pretins pentru sine, cu titlu de mită, de la un administrator al unei societăți comerciale, în total suma de 200.000 de lei, din care ar fi primit efectiv, în trei tranșe, suma de 90.000 lei, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu referitoare la efectuarea plăților aferente unui contract de modernizare de drumuri, aflat în derulare.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul Nechita Eugen trebuie să respecte o serie de obligații între care: să se prezinte ori de câte ori este chemat la organul de urmărire penală, să nu depășească limita teritorială a județului Botoșani fără acordul procurorilor D.N.A., să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de controlul judiciar, să nu se deplaseze în sediul primăriei comunei Drăgușeni, jud. Botoșani și să nu să nu desfășoare/exercite funcția în exercitarea căreia a săvârșit fapta, respectiv cea de primar al comunei Drăgușeni, jud. Botoșani.

Inculpatului i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Inculpatului Nechita Eugen i s-a adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile penale, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




Consilierul local Cosmin Trușcă arată cu degetul spre ZECILE de construcții ilegale din Mangalia: „S-au construit piscine, anexe, terase fără autorizație. Mă voi adresa DNA!”

Cosmin Trușcă

Consilierul local Cosmin Trușcă a înaintat Primăriei și Poliției Locale Mangalia o sesizare privind “acordarea nelegală a avizelor de funcționare, construcții fără autorizații și tratament diferențiat aplicat agenților economici”.

Cosmin Trușcă a atașat sesizării 24 de extrase de carte funciară, corespunzătoare unor spații comerciale, restaurante și hoteluri care, conform documentației analizate, prezintă modificări, extinderi sau construcții executate fără autorizație – terase, închideri, extinderi, anexe.

„Subsemnatul, Trușcă Cosmin, consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Mangalia, formulez prezenta sesizare oficială ca urmare a mai multor plângeri primite din partea agenților economici locali, care reclamă tratamente diferențiate, abuzuri și lipsa aplicării unitare a legii în ceea ce privește avizarea și funcționarea spațiilor comerciale din municipiu.

Pentru început, atașez 24 de extrase de carte funciară, corespunzătoare unor spații comerciale, restaurante și hoteluri care, conform documentației analizate, prezintă modificări, extinderi sau construcții executate fără autorizație – terase, închideri, extinderi, anexe – încălcând prevederile:

  • Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții (art. 1, art. 24);
  • HCL Mangalia ( Regulamentul de funcționare a comerțului în Mangalia și stațiuni), care prevede că nu se pot elibera autorizații de funcționare pentru construcții fără acte;
  • Codului Fiscal, în privința obligației de declarare a construcțiilor (inclusiv piscine, terase etc.) în vederea impozitării.

Solicit cu fermitate următoarele:

  1. Verificarea de urgență a acestor locații de către Poliția Locală și Compartimentul Urbanism, cu aplicarea măsurilor legale (suspendare, sancționare etc.).
  2. Transmiterea unui răspuns scris oficial, în regim de urgență, conform:

O.G. 27/2002, art. 8 – termen 10 zile pentru răspunsuri urgente;

Legea 544/2001, art. 7 alin. (1) – termen maxim 30 de zile pentru situațiile complexe.

Totodată, în urma verificărilor și sesizărilor primite, reiese că un număr semnificativ de persoane apropiate conducerii administrației locale:

  • au construit piscine, anexe, terase și alte edificii fără autorizație de construire,
  • nu au declarat aceste construcții la Direcția Fiscală, și astfel nu plătesc impozite, în timp ce alți cetățeni și agenți economici sunt sancționați pentru situații similare sau chiar mai puțin grave.

Această practică denotă o aplicare selectivă a legii și favorizarea clară a unor persoane aflate în cercul de influență al actualului primar, aspect extrem de grav.

Menționez că intenționez să continui documentarea și să transmit în perioada următoare alte zeci de cazuri documentate, care vizează aceleași tipuri de ilegalități și tratamente inechitabile.

În lipsa unui răspuns temeinic și a unor măsuri clare, voi proceda la sesizarea organelor competente (DNA, Parchet, ANAF etc.) pentru verificarea legalității activității Biroului Urbanism, Poliției Locale și Direcției Economice, precum și pentru eventuale fapte de abuz în serviciu, neglijență sau favorizarea unor persoane.

În calitate de consilier local ales, am responsabilitatea de a veghea la respectarea legalității, transparenței și tratamentului egal pentru toți cetățenii și agenții economici din Mangalia”, arată consilierul AUR în sesizarea înaintată primăriei.

Pe aceeași temă:

Cu datorii de circa 1,2 milioane de EURO, OMD Mangalia forțează organizarea unor evenimente fâsâite și pe „caiet”




DNA, percheziții la Constanța alături de investigatori din SUA: Suspiciuni de CORUPȚIE asupra unor funcţionari dintr-o organizație internațională

Politia noaptea mascati

Procurorii DNA, alături de investigatori din SUA, desfăşoară vineri cinci percheziţii, în Bucureşti şi Constanţa, inclusiv la sediul unei firme, ”într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale”.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție –  Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în colaborare cu procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), efectuează cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție asupra unor funcționari din cadrul unei organizații internaționale.

În cursul zilei de 21 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii anticorupție beneficiază de sprijinul ofițerilor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția de Investigații Criminale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.




Medic trimis în judecată de DNA: a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare anti Covid pentru 926 de persoane

Vaccin

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiov au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatei VATAN VENERA ECATERINA, la data faptelor medic de familie în județul Dolj, în sarcina căreia s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

–  luare de mită, în formă continuată (926 acte materiale),

– fals informatic, în formă continuată (926 acte materiale),

– înșelăciune, în formă continuată (6 acte materiale),

– fals intelectual, în formă continuată (12 acte materiale),

– delapidare,

Și în stare de libertate, a doi inculpați, persoane fizice, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunilor de:

– complicitate la luare de mită, în formă continuată,

– complicitate la fals informatic, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În perioada octombrie 2021 – ianuarie 2022, inculpata Vatan Venera Ecaterina, în calitate de medic de familie, autorizat să efectueze și activitatea de vaccinare antiCOVID-19, beneficiind de ajutorul mai multor persoane, printre care și cele două cercetate în prezenta cauză, ar fi pretins şi primit mai multe sume de bani, de la un număr de 926 persoane cărora le-a facilitat obținerea adeverințelor de vaccinare antiCovid 19/certificat de vaccinare anticovid, fără ca acestea să se fi vaccinat efectiv.

Din banii pretinși de intermediari de la fiecare din cele 926 persoane, suma de 200 lei/persoană (în total 185.200 lei) i-ar fi revenit medicului Vatan Venera Ecaterina care ar fi procedat la înscrierea persoanelor respective în Registrul Electronic Național de Vaccinări (RENV) și la eliberarea adeverințelor care atestau în mod fals că acestea erau vaccinate împotriva COVID-19.

În afară de banii primiți în modalitatea de mai sus, inculpata Vatan Venera Ecaterinaar fi solicitat și ar fi obținut de la Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, contravaloarea “administrării” vaccinului în cazul celor 926 persoane, primind de la instituția respectivă suma totală de 37.720 lei.

În același context, mediculVatan Venera Ecaterina, după ce ar fi intrat în posesia carnetelor cu tichete de masă, alocate pacienților conform O.M.S. nr. 1863/2021 (privind acordarea alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă persoanelor care se vaccinează cu schemă completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2), ar fi dat,în mod nelegal, unuia dintre intermediari(care a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției) un număr de 190 carnete (ce conținea fiecare câte 5 tichete de masă în valoare de 20 de lei/buc – 19.000 lei) pentru a dispune de ele în interes personal.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii.

Casa de Asigurări de Sănătate Doljși Direcția de Sănătate Publică Dolj s-au constituit părți civile cu suma totală de 56.720 lei.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Anterior, în cauză au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției cu patru persoane (intermediari).

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

FOTO: pixabay.com