Doi tineri au fost prinși fumând substanțe interzise pe strada Oituz din Mangalia

Droguri fum

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au depistat miercuri, 23 iulie, la Mangalia, doi persoane care aveau asupra lor sau consumau substanțe cu posibil efect psihoactiv.

La Mangalia, ora 20:45, pe strada Oituz, doi tineri de 24, respectiv 26 de ani, au fost observați de jandarmii din cadrul Detașamentului Mangalia fumând o țigaretă artizanală, care conținea o substanță suspectă, cu miros specific.

Toți cei în cauză au fost conduși la sediul jandarmeriei, unde s-au întocmit acte de constatare pentru deținere de substanțe interzise.

Substanțele descoperite și documentele întocmite vor fi predate poliției pentru continuarea cercetărilor.

Jandarmeria Constanța își menține angajamentul ferm în lupta împotriva consumului și deținerii de substanțe interzise, pentru siguranța comunității.




15 ani de pușcărie pentru traficanții de droguri: Etnobotanicele sunt incluse pe lista substanțelor interzise!

etnobotanice

Până la 15 ani de închisoare! Atât vor sta după gratii traficanţii de droguri, dar şi cei care cultivă, deţin sau consumă aceste substanţe.

Este vorba despre un proiect de lege votat iniţial în Senat, care a trecut ieri şi de Camera Deputaţilor, for decizional. Legea sancţionează şi traficul de substanţe cu efect psihoactiv, aşa zisele etnobotanice. Inclusiv publicitatea făcută acestor produse va fi aspru pedepsită.

Propunerea adoptată înăsprește pedepsele pentru trafic de droguri, dar și pentru vânzarea de etnobotanice. Concret, cei ce vând produse pe care le promovează că ar avea efecte psihoactive riscă să stea în închisoare până la 5 ani.

Și pedepsele pentru traficanții de droguri ar urma să crească. Cei care sunt prinși că dețin sau cultivă astfel de substanțe riscă pana la 10 ani de închisoare. 15, dacă vorbim despre droguri de mare risc precum heroina, amfetamina sau cocaina.

Aceeași pedeapsă se acordă și pentru introducerea sau scoaterea lor din țară. Propunerea legislativă are nevoie de aprobarea președintelui Klaus Iohannis, dar și de publicarea actului legislativ în Monitorul Oficial, pentru a intra în vigoare.

Sursa foto: pixabay.com