Explozie puternică în Sectorul 5 al Capitalei: Două persoane au murit în urma deflagraţiei, alte 13 sunt rănite

Explozie sectorul 5

Explozie puternică în Sectorul 5 al Capitalei, în apropierea Liceului „Dimitrie Bolintineanu”. Deflagrația a zguduit întreg cartierul Rahova, spulberând pereții blocului și provocând panică printre locuitori. Două persoane au murit în urma deflagraţiei, alte 12 sunt rănite.

Desfășurare masivă de forțe în zonă, circulația este blocată. Explozia nu a fost urmată de incendiu.

Etajul șase s-a prăbușit peste etajul cinci, iar structura este extrem de afectată, arată imaginile filmate la fața locului. Din primele informații sunt doi morți și 13 răniți, care sunt duși la spital.

Doi răniți sunt în stare gravă. Blocul se află în apropierea liceului Dimitrie Bolintineanu. Explozia a afectat și blocul din imediata apropiere.

UPDATE: IGSU

Până la acest moment sunt 13 victime transportate la spital, 1 a refuzat transportul, iar alte 2 persoane sunt decedate.

În urma verificărilor efectuate, pe fațada exterioară a liceului aflat în imediata vecinătate a blocului în care s-a produs explozia, au fost constatate pagube materiale la nivelul ferestrelor, fără a fi înregistrate victime. Toate persoanele s-au autoevacuat în siguranță.

De asemenea, în scurt timp va fi acordată o declarație de presă în imediata apropiere a locului de producere a evenimentului, în Calea Rahovei, sensul de deplasare către Soseaua Alexandriei.




Explozie DEVASTATOARE la Constanța, cauzată de o butelie. Patru bărbați au suferit răni grave

pompieri1

În această dimineață, în municipiul Constanța, a avut loc o explozie cauzată de o butelie, într-o clădire unde erau cazați mai mulți muncitori. Incidentul nu a fost urmat de incendiu, însă a provocat rănirea a patru persoane.

Cele patru victime prezintă arsuri pe aproximativ 40% -60% din suprafața corporală și au fost asistați medical la fața locului.

Pentru gestionarea situației de urgență s-a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor SMURD, 1 echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și 1 autospecială pentru transport victime multiple.

Iată ce transmite IPJ Constanța despre incident:

În dimineața de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 06.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil de pe strada Industrială, s-ar fi produs o explozie.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma exploziei fiind rănite patru persoane.

Victimele, patru barbați cu vârste cuprinse între 41 și 62 de ani, au fost transportate la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Conform primelor cercetări, a rezultat că explozia s-ar fi produs din cauza unei acumulări de gaze la o butelie.

Polițiștii continuă cercetările, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii evenimentului, în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpa și distrugere din culpă.

UPDATE:

Cei patru bărbați au ajuns la Spitalul Județean Clinic de Urgență Constanța. Iată care este stare acestora:

În această dimineață, la Unitatea de Primiri Urgențe au fost aduși patru pacienți, cu vârste cuprinse între 41 și 57 de ani, în urma unui incident grav.

Dintre aceștia, trei pacienți prezintă arsuri extinse pe mai mult de  65% suprafata corporala, inclusiv arsuri de căi aeriene superioare, fiind la acest moment intubați si ventilați mecanic. Cel mai grav este un barbat in varsta de 41 de ani, cu arsuri pe 80% suprafata corporala.

Echipa de chirurgie plastică a intervenit prompt, pentru tratamentul și pansarea plăgilor.

În acest moment, se fac demersuri pentru transferul lor în centre specializate în tratamentul arsurilor.

Cel de-al patrulea pacient este stabil, conștient și cooperant, prezintă mai multe traumatisme, însă nu are, din fericire arsuri. Este inca in investigatii.