Cartea electronică de identitate poate fi obținută gratuit: Cine o poate solicita

Cartea electronică de identitate

Cartea electronică de identitate (CEI) poate fi obținută gratuit la prima solicitare.

Cartea electronică de identitate poate fi solicitată de către orice persoană care a împlinit vârsta de 14 ani sau urmează să împlinească în cel mult 30 de zile.

Conform reprezentanților ministerului de resort, până la 31 iunie 2026, statul român suportă costurile CEI din fondurile europene alocate prin PNRR.

Contravaloarea CEI este de 70 de lei, începând cu 1 august 2025, și trebuie achitată în următoarele cazuri:

  • în cazul solicitărilor formulate de părinți sau reprezentantul legal pentru copii sub 14 ani;
  • la a doua solicitare a CEI (în caz de pierdere, furt, deteriorare, modificare a datelor personale, ș.a.m.d.)

Cartea de identitate simplă (CIS) nu este gratuită. Solicitantul trebuie să achite contravaloarea sa, adică 40 de lei, începând cu 1 august 2025.

FOTO: Cartea de Identitate