(VIDEO) Percheziții la mai mulți mercenari din gruparea lui Horațiu Potra, dar și la instigatori de pe TikTok

Vineri dimineață, polițiștii și procurorii Parchetului General desfășoară mai multe percheziții la mai mulți membri ai grupăruii lui Horațiu Potra – mercenarul fugar.
„Astăzi, 14 martie, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adresa ordinii publice și securității naționale.
Activitățile derulate vizează infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, acțiuni împotriva ordinii constituționale, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică, favorizarea făptuitorului și comunicarea de informații false.
Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.
Tot în această dimineață, polițiștii din Onești, împreună cu luptătorii pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul unui bărbat, de 49 de ani, din localitate.
Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la violență.
În urma percheziției, din imobil, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte contondente, ce au făcut obiectul unor prezentări de către cel în cauză, pe rețelele de socializare.
În prezent, acesta se află la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.