Cetățean ucrainean cu permis de conducere fals, prins la Vama Veche

Poliția de Frontieră - control

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona localității Vama Veche, un cetățean ucrainean, care a prezentat pentru control un permis de conducere fals.

În data de 13.02.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au efectuat un control polițienesc asupra unui autoturism înmatriculat în Ucraina, condus de un cetățean ucrainean, în vârstă de 18 de ani.

Conducătorul autoturismului a prezentat pentru control un permis de conducere emis de către autoritățile din Lituania asupra căruia polițiștii de frontieră au avut suspiciunea că este fals din cauza neconcordanțelor cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic.

Astfel, în urma verificărilor s-a constatat faptul că este fals total, iar persoana nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.




Au fost CONDAMNAȚI bătăușii de pe plaja Costinești. Trei dintre ei au scăpat cu pedepse cu suspendare

Scandal Costinești

Judecătoria Mangalia a pronunțat sentința în cazul celor patru bărbați implicați în scandalul monstru de la Costinești, din vara lui 2023. Mai mulți bărbați s-au luat la bătaie cu jandarmii și polițiștii chiar pe plaja din Costinești.

Scandalagii au fost reținuți, iar la ieșirea din sediul Poliției Costinești au avut un comportament la fel de violent.

Cei patru au fost trimiși în judecată la Mangalia pe 27 februarie 2024, pentru loviri sau alte violențe și tulburarea liniștii și ordinii publice.

În rechizitoriul procurorilor se arată că, pe 15 august 2023, în jurul orelor 14.15, lucrătorii din cadrul Poliţiei Staţiunii Costineşti au fost sesizaţi de doi tineri că au fost agresaţi de mai multe persoane în timp ce se deplasau pe strada Litoral din Staţiunea Costineşti.

Lucrătorii de poliţie s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în acest incident au fost implicaţi mai mulți indivizi, printre care și patru scandalagii trimiși ulterior în judecată.

Cei doi tineri bătuți săriseră, de fapt, în ajutorul unui cetățean care cerșea la Costinești: “în timp ce se deplasa pe aleea Litoral, acesta a atins din greşeală un bărbat, care l-a trântit pe jos şi, împreună cu un alt bărbat, l-au lovit cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului.

Victima a mai arătat că, în apărarea sa, au intervenit doi băieţi care la rândul lor au fost agresaţi fizic de alte două persoane ce făceau parte din acelaşi grup cu cei care l-au agresat”.

Tinerii au povestit judecătorului de camera preliminară că, în timp ce se plimbau prin stațiune, au observat un cerșetor, pe care l-au cinstit cu o bere.

Potrivit rechizitoriului, “După aproximativ 5 minute, mai arată persoana vătămată, a constatat că acea persoană era bătută de doi bărbaţi care l-au trântit la sol şi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, sens în care el şi prietenul său au intervenit în conflict.

Tânărul a precizat că prietenul său a fost lovit cu pumnul în zona feţei de unul dintre bărbaţi, după care aceeaşi persoană, împreună cu un alt băiat l-au lovit pe el cu pumnii în zona feţei, trântindu-l la pământ.

Cei doi au fugit spre sediul Poliției Costinești, cerând ajutor. Mai mulţi poliţişti şi jandarmi au alergat spre locul respectiv, pornind în urmărirea agresorilor.

În scurt timp, în centrul stațiunii, pe plajă, în zona Clubului Gossip, a început o bătaie generală, între agresori, polițiști și jandarmi.

Smardoii implicați în scandal au declarat că, de fapt, cearta ar fi pornit de la cerșetorul de pe aleea Litoral, care l-ar fi înjurat pe unul dintre ei. Cerșetorul a fost împins și a căzut și, în timp ce se afla la pământ, acesta a fost lovit de agresori cu palmele și picioarele.

Patrulele formate din jandarmi și polițiști au fost, ulterior, atacate la rândul lor de agresori.

Scandalagii nu s-au lăsat impresionați de oamenii legii: au aruncat cu nisip, i-au înjurat pe jandarmi, unuia chiar i-au rupt uniforma. Drept pentru care, după ce au fost dați cu spray lacrimogen și încătușați, au fost duși în arest.

Jandarmul care le-a făcut față tuturor bătăușilor este din Costinești și a primit aprecieri din partea multor internauți pentru felul în care le-a făcut față celor șase. Acesta a activat la un club de rugby din Mangalia. Timp de zece ani, el a fost înrolat în Legiunea Străină.

Iată decizia Judecătoriei Mangalia:

  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GRN, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate GBC, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FAF, recidivist, în dauna persoanei vătămate GBC, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GLS, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate FA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul GLS, cu datele de mai sus, în dauna persoanei vătămate GCA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FA, fără antecedente penale, în dauna persoanei vătămate FA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Dispune încetarea procesului penal cu privire la infracţiunea de lovire sau alte violenţe săvârşită de inculpatul FA, cu datele de mai sus, în dauna persoanei vătămate GCA, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către acesta din urmă.
  • Condamnă inculpatul GRN, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea la data de 15.08.2023 a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
  • Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a) şi b) Cod penal pe o perioadă de 3 ani, dar și pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. l Cod penal. Astfel, lui GRN i se interzice, pentru trei ani, dreptul de a se deplasa sau de a se afla în comuna Costinești.

Totodată, instanța dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani (doi ani) și 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului GRN prin prezenta sentinţă şi stabilește un termen de supraveghere de 4 (patru) ani.

Mai mult, Judecătoria Mangalia impune inculpatului GRN să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Brașov sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul GRN este obligat să presteze, pe o perioadă de 120 de zile lucrătoare, o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei/Consiliului Local com. Feldioara jud. Brașov ori în cadrul Primăriei/Consiliului local Brașov.

Sentință cu executare pentru unul dintre bătăuși

Alți doi inculpați, GLS și FA au fost condamnați la câte de 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea la data de 15.08.2023 a infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice. Și în cazul lor s-a luat decizia suspendării sub supraveghere a pedepsei și prestarea a câte 120 de zile de muncă în folosul comunității.

De asemenea, cei doi nu vor avea voie să mai calce în Costinești timp de 3 ani.

Al patrulea inculpat din dosar, FAF, recidivist, a fost condamnat la numai 2 ani de închisoare. În cazul lui, instanța a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 1202/14.07.2022 a Judecătoriei Braşov şi a dispuns executarea în întregime a acestei pedepse, adăugând-o la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta, astfel încât inculpatul FAF, va executa pedeapsa rezultantă de 5 ani (cinci ani) închisoare, în stare de detenție în penitenciar.

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Au fost arestați cei patru bărbați implicați în scandalul de la Costinești




VIDEO Finalul tragediei de la 2 Mai: Parchetul a cerut peste 10 ani de închisoare pentru Vlad Pascu

Sebi si Roberta

Drama familiilor tinerilor uciși sau răniți în tragicul accident de la 2 Mai se apropie de final. La Judecătoria Mangalia s-au întâlnit toate părțile implicate în dosar: avocații lui Vlad Pascu, cei ai familiilor victimelor, dar și Vlad Pascu și părinții lui Sebastian și cei ai Robertei. Toți au putut să susțină ultimele pledoarii și să dea ultimele declarații în fața Claudiei Berevoescu, magistratul de caz.

Procurorul de caz, Vasile Iftinchi, a cerut pedepse la limita maximă prevăzută de lege, astfel: 7 ani pentru ucidere din culpă, 2,8 ani pentru vătămare corporală din culpă, 3,4 ani pentru conducere sub influența alcoolului sau altor substanțe, 4,8 ani pentru părăsirea locului accidentului, cu un total de pedeapsă de 10 ani și jumătate.

În timpul pledoariei avocatului Adrian Cuculis, mamei lui Sebastian i s-a făcut rău și a ieșit din sala de judeactă. Imediat după aceasta a plecat și tatăl lui sebastian.

Iată ce a declarat Adrian Cuculis: „Bunicii Robertei au vorbit, în timpul procesului, despre familie frumoasa pe care o aveau. Membrii familiei Dragomir avea o relatie solida. Vorbim despre o familie adevarată, nu inventată, așa cum mai găsim pe la alte procese.

Sora Robertei va trebui sa crească fara sora ei. Între frați există o legatură indestructibilă, dar Vlad Pascu a reușit să distrugă această legătură.

Pe lângă emoții, trebuie discutate vinovăția pe ambele laturi, civilă și penală. Părțile civile fac parte dintr-un întreg, dar au părțile lor specifice. Familia Dragomir, familia Robertei, ucisă în accident: bunici, părinți, soră. Când veți pronunța sentința pe latura civilă trebuie să aveți în vedere declarațiile date de familia Dragomir, dar și pe cele ale familiei Olariu, și cred că s-a văzut de către toată lumea care a fost durerea acestei familii.

Cineva s-a dus la morgă să recunoască, să identifice, cadavrul. Îmi cer scuze, dar trebuie să stabilim și astel de lucruri. O atitudine mai empatică a lui Vlad Pascu și a familiei lui ar fi ajutat cel puțin din punct de vedere moral. Când există un regret, simți că omul acela a înțeles ceva din ce a fost. Dar lucrul acesta nu s-a întâmplat. Copiii au fost găsiți pe caldarâm, rupți în două“, a adăugat avocatul Cuculis.

„Toți tinerii aceștia și-au văzut prietenul rupt în două și prietena cu capul sfărâmat”

Adrian Cuculis a dat vina și pe neputința autorităților, pe procurorii bucureșteni, care au știut ca tănârul avea o problemă cu drogurile, dar au preferat să nu facă nimic în acest caz:

„Neputința autorităților publice a făcut ca acest accident să aibă loc. Vlad Pascu era consumator de droguri și dacă autoritățile s-ar fi sesizat, doi copii nu ar fi fost morți, iar alți trei, răniți.

„Pe părțile civile Coniac și Ionescu i-ați văzut în sala de judecată. Al treilea tânăr rănit în accident a avut nevoie de șase zile de îngrijiri medicale. Cristina Ionescu voia să fie stuardeză. Ea va putea însă acum să funcționeze cu mâna la o capacitate de 70%. La o vârstă așa de tânără să ai o astfel de deficiență înseamnă să fii maginalizat. Toti tinerii aceștia și-au văzut prietenul rupt în două și prietena cu capul sfărâmat“, a mai spus Adrian Cuculis.

La rândul său, avocata familiei Olariu a solicitat aplicarea unei pedepse orientate către maximul prevăzut de lege pentru infracțiunile de care este acuzat Vlad Pascu: „Vă rugăm, onorată instanță, să aveți în vedere planșele foto de la producerea accidentului, nu pot vorbi despre durerea acestei familii. Trăiesc durerea de fiecare dată când vin la 2 Mai.

Vă rugăm să țineți cont că, în cauză, culpa este exclusivă a inculpatului. Copiii circulau pe un trotuar amenajat. Pe stânga ar fi circulat pe stradă. în dreptul unității militare trotuarul se întrerupe brusc, iar ei ar fi avut două posibilități: să traverseze sau să circule pe strada, ori să continue să meargă. Au continuat să meargă în șir indian. Nu poți să spui că, în cauză, este o culpă pasivă, ei nu aveau pe unde să circule“, a susținut reprezentanta familiei Olariu.

„Aveți în vedere, onorată instanță, că familia Olariu nu mai are viață. Valentin Olariu se trezește și merge la cimitir, după muncă se duce la cimitir, mama lui Sebi vorbește cu el încă, sora lui Sebi nu poate sta singură în casă. Nu mai poate circula singură. Suferința nu poate fi exprimată în cuvinte“, a adăugat avocat Daniela Ganea.

De partea cealată, toți cei patru avocați ai lui Vlad Pascu au susținut pledoariile de final. 

Avocatul Adrian Beandeac a arătat că „în cursul procesului, s-au depus de către avocații victimelor cereri pentru schimbarea de încadrare juridică. Atât Parchetul, cât și reprezentanții părții civile au apreciat ce pedeapsă trebuie să pronunțați, onorată instanță. Vă revine sarcina de a vă pronunța obiectiv, raportat la fapte, dar și la conduita pe care a avut-o inculpatul Vlad Pascu. Am făcut eforturi prin intermediul unui mediator și am încercat să ajungem la o înțelegere în privința daunelor morale. Clientul meu, cu ajutorul familiei, a încercat să vină în sprijinul acestor victime, dar medierea a eșuat“.

„În cursul urmăririi penale, s-au achitat toate cheltuielile cu spitalizarea, dar și cele de judecată. Dumneavoastră, onorată instanță, veți stabili pedeapsa pe latura penală. Vă rog să luați în calcul probele de la dosar. Aș dori, de asemenea, să precizez ca a existat deschidere din partea familiei. Clientul meu nu are resurse să achite aceste despăgubiri care se pretind în cauză, sumele solicitate sunt imposibil să fie achitate“, a mai spus apărătorul.

Părinții tinerilor uciși, supărați pe afirmațiile avocatului Alin Trandafirescu

Avocatul Alin Trandafiresc a stârnit, din nou, rumoare în sala de judecată, atunci când a citat opinia expertului potrivit căreia tinerii nu ar fi circulat legal, în ciuda faptului că Daniela Ganea a arătat, anterior, că le-ar fi fost imposibil să meargă pe drum așa cum scrie la lege.

Avocatul Andrei Aurel Jean a opinat că adevăratul vinovat ar fi dealerii de droguri.

La finalul pledoariei avocatului, Valentin Olariu, i-a reproșat avocatului că a mințit atunci când a afirmat că Sebi ar fi fost beat, raportul medical efectuat în cauză dovedind faptul că băiatul a avut alcoolemie zero.

Vlad Pascu, pledoarie de final: „Am fost olimpic la matematică. Ce s-a arătat în mass media a fost peste puterea mea de înțelegere”

Vlad Pascu a declarat că, în celulă, a așternut pe hârtie, pe 12 pagini, o pledoarie proprie, fără ajutorul avocaților, în care și-a spus adevăratele gânduri despre ceea ce s-a întâmplat la 2 Mai, dar și ulterior accidentului.

„Azi a fost o ședință tensionată. Eu voi da socoteală de ce am făcut. În niciun fel ce aș spune nu va schimba faptele. Ca o idee spontană, am scris în camera de detenție circumstanțele care ar individualiza cauza și altfel față de ce s-a spus în media. Nu s-a spus, de exemplu, că am fost olimpic la matematică.

Nu am scris nimic din partea apărătorilor mei. Am scris singur. De multe ori am încercat să îmi creez apărarea. Am fost acuzat că nu am avut o conduită corespunzătoare în fața instanței. Nu am spus niciodată că dau vina pe un medic, de multe ori nu am fost de acord cu colegii avocați. Ce s-a întamplat cu mass media a fost mult peste înțelegerea mea. De aceea nici nu ma uit la TV. Nu mai pot da timpul înapoi, nu mai pot să nu mă duc la Vama Veche. Vă rog să mă scuzați dacă am părut arogant în fața dumneavoastră“, a mai spus Vlad Pascu.

„A fost scos din context când am spus că nu Vlad Pascu e de vină, ci părinții lui. S-a interpretat după cum a fost mai bine pentru Pascu. Am fost batjocoriți pe TikTok cu această ocazie“, a spus Cătălin Dragomir, tatăl Robertei, extrem de emoționat și indignat.

Tatăl lui Sebi a mai spus că „domnul Trandafirescu (nr., avocatul) a spus că Sebi era îmbibat alcool, iar Vlad Pascu avea limite minime la valorile de droguri. Vlad Pascu ar fi crezut că a lovit o vacă sau o pasăre în accident. Nu voi uita niciodată. Râdeți, dar dacă era copilul dumneavoastră nu mai râdeați. S-a spus că Sebi era alcoolist … Vlad Pascu trebuie să își ia pedeapsa“.

Judecătorul Carmen Claudia Berevoescu a stabilit ca dată a pronunțării verdictului final 31 ianuarie.




Vlad Pascu face Revelionul în închisoare. Judecătorii i-au RESPINS cererea de a sta în arest la domiciliu

Vlad Pascu

La Judecătoria Mangalia a avut loc, astăzi, un nou termen în Dosarul 2 Mai. Tot astăzi avocații lui Vlad Pascu au solicitat schimbărea arestului preventiv al clientului lor cu o măsură mai blândă, cea a arestului la domiciliu.

Iată minuta judecătorilor:

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Vlad Pascu, pe o durată de 60 de zile, de la data de 20.12.2024 până la data de 17.02.2025 inclusiv.

Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Măsura dispusă de instanţă cu privire la inculpatul Pascu Matei – Vlad va fi comunicată administraţiei locului de deţinere.

Cu drept la contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei care au lipsit.




(VIDEO) Ultima ORĂ! Posibilitatea majorarii cu 4 ani a pedepsei lui Vlad Pascu, aplaudata de catre familiile victimelor

photo_2024-12-20_13-45-53

În cursul acestei zile, la Judecătoria Mangalia a avut loc un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis, anul trecut, doi tineri, pe Roberta și pe Sebastian și i-a rănit pe Cristina și Alexandru.

În cadrul acestui termen, avocații lui Pascu, au solicitat avizarea raportului medico-legal de către Comisia de avizare și control din cadrul Institutului Național de Medicină Legală. Cu alte cuvinte, aceștia au dorit ca expertiza medicilor – cei ai victimelor, dar și cea a medicului legist de la INML, să fie supervizate de decizia acestei comisii.

„Opinez că această avizare este necesară, pentru că de acest raport depinde covârșitor schimbarea încadrării juridice a faptei“, a spus avocatul lui Vlad Pascu, Mihai Bendeac.

Avocatul Adrian Cuculis, reprezentantul familiei Robertei Dragomir, s-a împotrivit acestei expertise, concluzionând că: „De regulă, acest tip de avizare se face atunci când apar contradicții între experiții judiciari.

Cu titlul de exemplu, cazul avocatului Felecanu, de la Iași, care și-a aruncat iubita de la etaj, este în directă legătură cu acest tip de avizare. Noi avem aici un singur tip de expertiză: dacă este o vătămare permanentă sau nu. Nu avem de ce să trimitem la comisie această expertiză care a fost completată la cererea tuturor părților“, a spus Adrian Cuculis.

„Mai mult, cred că singura chestiune de suspiciune este că expertul parte aruncă bănuiala asupra medicilor de la Mangalia, bazată pe faptul că medicul nu a consemnat în fișa medicală verificările amănunțite. El trebuia însă doar să rezolve urgența. Este o pierdere inutilă de vreme, ne opunem vehement. Nu au ce să ne mai spună experții“.

Judecătorul Carmen Claudia Berevoescu: “Nu consider necesară avizarea de către comisia medicală”

Judecătorul de caz, Carmen Claudia Berevoescu, a fost de părere că nu este necesară această expertiză:

„Nu consider necesară avizarea de către comisia medicală“, a spus aceasta, în aplauzele lui Valentin Olariu și ale Monicăi Ionescu, mama Cristinei, copila ce a rămas cu sechele permanente la mâna stângă.

Avocatul Adrian Bendeac, apărătorul lui Vlad Pascu, a spus că „ceea ce a subliniat expertul parte este că în 2023 nu s-a tasat nervul, dar ulterior, din cauza traseului sinuos al acestui dosar care trebuia să dureze trei-patru termene, de fapt, am ajuns în 2024. Între timp, este posbil ca nervul să se fi tasat. Decizia dumneavoastră ar putea duce la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care este judecat clientul meu. La momentul la care victima a fost evaluată la Mangalia, tasarea nu a fost constatată de medic. Această tasare nu a fost constatată nici de medicul legist. Deci, nici medicul de urgență, nici medicul legist nu au constatat această tasare. Oare nu e posibil să fi avut loc ulterior? Noi solicităm respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina clientului meu“.

Vlad Pascu a dorit, apoi, să se consulte cu avocații săi, ședința fiind suspendată.

La întoarcerea în sala de judecată, judecătorul a declarat că se va pronunța pe schimbarea încadrării juridice luni, 23 decembrie și a stabilit ca următorul termen de judecată să fie 17 ianuarie.

La ieșirea din sala de judecată, mama Cristinei Ionescu, Monica Ionescu, a declarat: „Faptul că doamna judecător a recunoscut, în urma cercetării înscrisurilor medicale, că situația Cristinei este încă gravă și faptul că va mai dura mult timp până ce ea își va reveni, măcar în proporție de 70%-80%, lucrul acesta este îmbucurător pentru noi. Sperăm să se schimbe încadrarea juridică și, într-un final să mergem la Curtea de Apel și pentru toți acești copii, și cei care au murit și cei care au fost răniți, să se facă dreptate“.

Potrivit avocatului Adrian Cuculis, schimbarea încadrării juridice în cazul lui Pascu, i-ar putea aduce acestuia o pedeapsă majorata cu până la 4 ani.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Dosarul lui Vlad Pascu pare fără sfârșit. Părinții tinerilor morți sunt la capătul puterilor. Avocatul Adrian Cuculis: „Pare o cercetare disciplinară a medicului din Mangalia”




OFICIAL de la IPJ Constanța: Cum a avut loc atacul de la Profi Mangalia. Un bărbat a amenințat două angajate cu cuțitul

îNCHISOARE

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 11.50, bărbatul ar fi pătruns într-un market, i-ar fi agresat fizic pe angajați și i-ar fi amenințat cu un obiect tăietor – înțepător.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 14 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Pe aceeași temă:

Două vânzătoare din Mangalia, BĂTUTE și amenințate cu un cuțit. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile și a primit ordin de protecție




Două vânzătoare din Mangalia, BĂTUTE și amenințate cu un cuțit. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile și a primit ordin de protecție

Atac cu cuțitul

Vineri, 13 noiembrie, polițiștii din Mangalia au fost solicitați, prin apel la 112, să intervină de urgență la magazinul Profi din centrul orașului, acolo unde un individ ar fi atacat două angajate.

Cele două au fost lovite cu palmele de bărbatul care ar fi recidivist iar, ulterior, amenințate cu un cuțit.

După atacul furibund, atacatorul a rupt-o la fugă.

A fost prins, ulterior, reținut pentru 24 de ore și apoi arestat pentru 30 de zile.

Una dintre femeile atacate a depus, astăzi, la Judecătoria Mangalia, o cerere pentru un ordin de protecție, de teamă că individul ar putea fi pus în libertate la finalul celor 30 de zile.

Cererea i a fost admisa de catre magistratii Judecatoriei Mangalia care au dispus emiterea ordinului de protectie pentru o perioada de 11 luni.

Iată decizia judecătorilor din Mangalia:

Admite cererea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Mangalia pentru reclamanta V.I., în contradictoriu cu pârâtul L.M.

Dispune emiterea ordinului de protecţie a victimei reclamante V.I., pe o durată de 11 luni.

Dispune, pentru o perioadă de 11 luni, cu începere de la data emiterii ordinului de protecţie:

– Obligarea pârâtului L.M., să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de victima reclamantă V.I. şi faţă de domiciliul acesteia,

– Interzicerea pârâtului L.M., a oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta V.I.

– Obligarea pârâtului L.M. de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere.

Pune în vedere pârâtului L.M., cu datele de mai sus, că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie constituie infracţiune conform dipoziţiilor art. 18 din legea nr. 26/2024

Executorie fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen. Cu apel în 3 zile de la pronunţare.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Pe aceeași temă:

Mascații au decins la persoane bănuite de înșelăciune. Paguba ar fi de aproape un milion de lei

 




Casa Danei Marijuana din Vama Veche a fost călcată de hoți

Baraca Dana Marijuana

La data de 6 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, la data de 6 noiembrie a.c., în jurul orei 18.40, bărbatul ar fi fost depistat de polițiștii care efectuau serviciul de patrulare în stațiunea Vama Veche.

Bărbatul prezenta un comportament nefiresc și avea mai multe genți, astfel că s-a procedat la efectuarea controlului corporal și al bagajelor, asupra sa fiind descoperite mai multe bunuri a căror proveniență nu a putut-o justifica.

În urma cercetărilor efectuate a rezultat că bunurile ar fi fost sustrase din locuința unei femei, de 45 de ani, din Vama Veche.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 7 noiembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

(FOTO/VIDEO) Cum arată baraca Danei Marijuana din Vama Veche: La „Doamna Dana” se vindeau „pastile Super Mario, molly, iarbă și niște praf de anestezic pentru cai”




O angajată a Spitalului Municipal Mangalia este acuzată că ar fi sustras medicamente și instrumente medicale

Poliția la spitalul Mangalia

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 21 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de delapidare.

Din cercetările efectuate a rezultat bănuiala rezonabilă că, în perioada ianuarie 2020 – septembrie 2023, o femeie, de 39 de ani, angajată la Spitalul Municipal Mangalia și-ar fi însușit, din gestiunea unității, medicamente și instrumente medicale, pe care, ulterior, le-ar fi comercializat, cauzând astfel un prejudiciu unității spitalicești.

În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate înscrisuri cu valoare probatorie, un laptop și un telefon mobil.

În acest caz cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

 




Șofer beat, fără permis și cu mașina neînmatriculată, prins la Negru Vodă: Acesta a ajuns pe mâna judecătorilor din Mangalia

etilotest1

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și punerea în circulație a unui vehicul neînmatriculat.

Astfel, la data de 16 octombrie a.c., în jurul orei 01.20, bărbatul ar fi fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 38.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, unde a refuzat recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că plăcuțele cu numere de înmatriculare montate pe autoturism aparțin unui alt vehicul.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 17 octombrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.




Un hoț de telefoane a fost prins după ce a „operat” pe strada Luminii din Mangalia

Telefon

Ieri, 16 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 25 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Astfel, la data de 12 octombrie, bărbatul ar fi sustras un telefon mobil dintr-un autoturism parcat pe strada Luminii.

Bunul a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 17 octombrie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.

Pe aceeași temă:

Hoț specializat în furturile din locuințe, ARESTAT. A sustras bani și bijuterii în valoare de 100.000 de lei




Sute de cutii cu anabolizante, descoperite la PTF Negru Vodă: Erau ascunse într-o autoutilitară condusă de un bulgar

Anabolizante

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, un cetățean bulgar care transporta cu ajutorul unei autoutilitare, substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente.

În data de 15.10.2024, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au efectuat controlul specific de intrare în țară asupra unui autovehicul înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar, în vârstă de 43 de ani.

În compartimentul marfă a fost descoperită, sub o pătură, o cutie de carton în care se aflau 354 cutii ce păreau a fi medicamente, fără alte documente de însoțire.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că în conținutul acestora se află substanțe dopante, conform anexei 1 și 2 din Legea nr 104/2008, privind prevenirea și combaterea producerii și traficului ilicit de substanțe dopante.

În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea în țară a substanțelor dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente, substanțele urmând a fi expertizate.




Secretara Primăriei Mangalia a dat un pas înapoi: Dosarele de validare ale consilierilor AUR și USR, lăsate la „aprecierea instanței”

Judecătoria Mangalia

Speriată de plângerile penale pe care reprezentanţii USR, PSD şi AUR Mangalia i le pregăteau, întrucât refuza să se prezinte la Judecătoria Mangalia cu dosarele de validare ale consilierilor aleşi în mod democratic de căte cetăţeni la data de 09.06.2024, secretara Consiliului Local, Andreea Ciocănel a catadicsit să vină, astăzi, la instanţă cu propuneri halucinante.

Pe de o parte, a solicitat validarea a patru liberali, respectiv Nicoleta Griguţă, Leila Ali, Sorin Andrei, Dagoş Angelescu, depunând o altă listă cu consilierii retraşi. Este vorba despre Cristian Radu, ales primar şi de prof. Traian Broască, prof. Adrian Vărgatu şi Ioan Ungurean.

Astfel, aşa cum am anticipat, elitele educaţiei din Mangalia, respectiv reputaţii profesori Traian Broască şi Adrian Vărgatu au fost eliminaţi de către primar care i-a folosit pentru lista de consilieri exclusiv pentru imaginea şi notorietatea acestora.

Locul cadrelor didactice va fi luat de alte nume, mai puţin sonore, dar care se încadreauză în tiparul impus de Cristian Radu. Mai precis, vor intra în consiliu în locul profesorilor retraşi la ordin Răzvan Ion, fost ofiţer de poliţie, Gabriel Banu, funcţionar public. Lista PNL va fi completată de către Leila Ali, Dragoş Angelescu, Sorin Andrei, Nicoleta Griguţă, Lucian Luca, Dragoş Ioniţă.

Asistăm, din nou, la o palmă zdravănă dată de către primarul Radu cetăţenilor oneşti, curaţi, fără interese obscure, care tocmai pentru că sunt cinstiţi, serioşi şi renumiţi sunt înlăturaţi, precum măselele stricate, liderul PNL Mangalia preferând oameni pe care să-i manevreze cu lejeritate, care să-i voteze fără să crâcnească orice proiect de hotărâre fie el păgubos municipiului.

În ceea ce priveşte consilierii aleşi  de la USR şi AUR secretara Consiliului Local a lăsat la aprecierea instanţei validarea, neavând, în realitate, niciun motiv legal pentru a propune eliminarea acestora.

Dosarul de validare în forma propusă de Ciocănel are nr. 5945/254/2024, se află pe rolul Judecătoriei Mangalia şi se va judeca în cursul zilei de mâine în camera de consiliu, nefiind, deci, şedinţă publică.




OFICIAL: Daniel Gheorghe Georgescu a fost reconfirmat în funcția de primar al comunei Limanu

Daniel Georgescu

La Judecătoria Mangalia a fost validat mandatul primarului comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu.

Iată minuta judecătorilor din Mangalia:

Admite cererea de validare alegere primar.

Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Comunei Limanu ales la alegerile locale din data de 09 iunie 2024 în persoana dlui. Daniel Gheorghe Georgescu, din partea Partidului Social Democrat.

Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al comunei Limanu, cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, data de 04.10.2024.

Pe aceeași temă:

OFICIAL: Taner Reșit a fost RECONFIRMAT în funcția de primar al comunei Tuzla. Decizia a fost luată la Judecătoria Mangalia

OFICIAL: Marian Makkai a fost validat de Judecătoria Mangalia în funcția de primar al comunei Pecineaga

OFICIAL: Judecătoria Mangalia a validat mandatul primarului de la Albești, Paul-Mihăiță Moldovan




OFICIAL: Judecătoria Mangalia a validat mandatul primarului de la Albești, Paul-Mihăiță Moldovan

Paul Mihăiță Moldovan

Judecătoria Mangalia a validat, astăzi, mandatul noului primar al comunei Albești, Paul-Mihăiță Moldovan.

Iată decizia magistraților din Mangalia:

Admite cererea de validare alegere primar.

Validează mandatul pentru funcţia de Primar al Comunei Albeşti ales la alegerile locale din data de 09 iunie 2024 în persoana dlui. Paul-Mihăță Moldovan, din partea Partidului Național Liberal.

Prezenta încheiere se comunică de îndată prefectului şi secretarului general al comunei Albeşti, cu obligaţia aducerii la cunoştinţa publică prin afişare la sediul unităţii administrativ teritoriale, în termen de cel mult 24 ore de la comunicare.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, data de 04.10.2024.

Pe aceeași temă:

OFICIAL: Marian Makkai a fost validat de Judecătoria Mangalia în funcția de primar al comunei Pecineaga

OFICIAL: Taner Reșit a fost RECONFIRMAT în funcția de primar al comunei Tuzla. Decizia a fost luată la Judecătoria Mangalia




Vlad Pascu nu se lasă: A contestat la Tribunalul Constanța decizia arestului preventiv. Judecătorii se pronunță astăzi

Vlad Pascu

Vlad Pascu a contestat la Tribunalul Constanța decizia judecătorului Claudia Carmen Berevoescu de la Judecătoria Mangalia, din 9 septembrie. Magistratul de la Mangalia a decis ca Vlad Pascu să fie cercetat, în continuare, în stare de arest și nu în arest la domiciliu, așa cum solicită avocații șoferului ucigaș.

Tribunalul Constanța se va pronunța, azi, la contestația măsurilor preventive decise de judecătorul din Mangalia.

UPDATE:

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat PASCU MATEI VLAD împotriva încheierii din data de 09.09.2024, pronunţată în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a18 al Judecătoriei Mangalia.

Obligă pe contestatorul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

Pe aceeași temă:

ULTIMA ORĂ: Șoferul drogat Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat în arest la domiciliu




Vlad Pascu a cerut, din nou, să fie arestat la domiciliu. Judecătorii din Mangalia analizează azi solicitarea acestuia

Vlad Pascu

Vlad Pascu a înaintat, la finalul lunii august, o nouă cerere către magistratul Claudia Carmen Berevoescu, de a îi fi înlocuită măsura arestului preventyiv cu măsura arestului la domiciliu. Solicitarea lui va fi analizată, azi, la Judecătoria Mangalia.

În cursul zilei de astăizi, 9 septembrie 2024 se va decide dacă șoferul care a ucis doi tineri la 2 Mai, în august 2023, va putea pleca acasă, la București, în arest la domiciliu.

Pe 14 august 2024 Vlad Pascu a cerut, personal, într-o pledoarie de câteva minute, judecătoarei Claudia Carmen Berevoescu, să fie lăsat să plece în arest la domiciliu, putând astfel să fie consultat medical:

„Știu că va urma o hotărâre definitivă în care voi fi condamnat cu executare. Tot ce îmi doresc din această experiență negativă este să ies o persoană mai bună, să reușesc să îmi plătesc datoriile față de societate prin sentința pe care mi-o veți da.

Sunt pe deplin coștient de acținile mele trecute care au dus la această tragedie, ceea ce m-au făcut să îmi reevaluez ideile, concepțiile, față de cum ar trebui să mă comport în societate.

Este vorba de numai câteva luni de zile, înainte să mă întorc, definitiv, în penitenciar. Oricum va fi o pedeapsă privativă de libertate pentru câțiva ani de zile.

În penitenciar mă chinui de 6 luni de zile pentru a avea parte de îngrijiri medicale, pe cheltuiala mea, am avut audiența la comandant, programări la clinici private.

Mi s-au întors cererile înapoi, am recomandare de la spitalul penitenciar de la fiecare doctor în parte, de la stomatolog până la cardiolog.

Inclusiv de la medicul psihiatru am certificat. De la șocul suferit în urma accidentului am atacuri de panică. Înțeleg tot ce s-a întâmplat și m-am pierdut psihic în niște gânduri.

În arest la domiciliu aș putea consulta un medic și m-aș putea interesa să văd ce pot face mai departe în ceea ce privește educația. Nu pot face absolut nimic în ceea ce privește educația, până când nu voi fi condamnat.

Vreau să îmi pot lua familia în brațe, pentru că am avut întâlnirile numai la geam cu ei. Vreau să mai pot fi alături de ei o lună, două, înainte să fiu încarcerat definitiv.

S-a spus că m-aș putea sustrage de la arest în cazul în care voi fi arestat la domiciliu sau că m-aș putea apuca din nou de consumul de droguri. Având în vedere toată presiunea mediatică, valul de informații din jurul meu, în care se spune că de la 13 ani mă droghez. Sunt lucruri care s-au exagerat în ultimul hal. Am avut o problemă cu consumul de droguri, s-a exagerat enorm în presă, nu are legătură cu situația mea reală.

Cer instanței să mă testeze cineva, săptămânal sau de ori câte ori este nevoie, ca o condiție a arestului la domiciliu”.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătorii din Mangalia i-au RESPINS cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu




Un bătăuș a bătut măr un locuitor din Tuzla. L-a CĂLCAT, apoi, pe fiul acestuia și a fugit cu mașina pe D.N. 39

masina

La data de 3 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, bărbatul ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 50 de ani, pe care l-ar fi lovit cu un obiect contondent.

Fapta ar fi avut loc pe strada Constanței din comuna Tuzla, iar ulterior bărbatul ar fi părăsit locul faptei, la volanul unui autoturism.

Deoarece fiul persoane vătămate, un bărbat de 23 de ani, ar fi încercat să-l oprească, bărbatul bănuit de comiterea faptei l-ar fi lovit pe acesta cu autoturismul, provocându-i leziuni la nivelul genunchiului și antebrațului.

La scurt timp, șoferul a fost interceptat de polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră pe D.N. 39, în apropierea orașului Eforie. În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost găsit obiectul contondent cu care bărbatul ar fi agresat-o pe persoana vătămată.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a rezultat risc iminent, în cauză fiind emis ordin de protective provizoriu.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 3 septembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.




Un bărbat din Mangalia a fost prins de polițiști. Are de executat aproape un an de pușcărie pentru conducere fără permis

catuse

Ieri, 28 martie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 32 de ani, pe numele căruia Judecătoria Mangalia a emis un mandat de executare a pedepsei de 11 luni și 20 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Persoana respectivă a fost condusă și încarcerată în Penitenciarul Poarta Albă.