David Popovici, concurent-surpriză la AtlantisMan din Jupiter

David Popovici

Stațiunea Jupiter a găzduit, la finalul săptămânii trecute, competiția AtlantisMan. Printre concurenții la probele de ștafetă s-a aflat și David Popovici.

Potrivit SportExtra, David Popovici a concurat într-una dintre probele de ștafetă din cadrul AtlantisMan, iar fanii prezenți la eveniment au avut ocazia să-l vadă de la doar câțiva metri distanță în timp ce se îndrepta spre mare.

Prima ediţie a evenimentului a avut anul trecut, în perioada 14-15 septembrie la Jupiter.

Evenimentul ATLANTISMAN este o competiție de înot în ape deschise care include mai multe curse cu distanțe diferite, concepute pentru înotători de diverse vârste și niveluri de îndemânare.

Înotătorii au concurat la una sau mai multe dintre următoarele distanțe:

  1. ATLANTISMAN COMPLET: înot în ape deschise pe o distanță de 10 km
  2. SPRINT: înot în ape deschise pe o distanță de 2 km
  3. ATLANTISKIDS: Include distanțe între 250 m și 500 m, în funcție de vârstă
  4. ATLANTISTEAMS: Ștafetă pe echipe, 3 x 500 m. Fiecare echipă trebuie să aibă 3 înotători.

Există trei categorii – masculin, feminin și mixt.

FOTO: Sport Extra




ATENȚIE, șoferi! Circulația rutieră în stațiuni este temporar RESTRICȚIONATĂ. Au loc două parade pe motoare

Parada Națiunilor

Primăria Mangalia anunță restricţionarea temporară a circulației rutiere în perioada 29-30 august 2025, când au loc Parada Luminițelor și Parada Națiunilor.

Cele două evenimente modifica circulația astfel:

  1. ÎN DATA DE 29.08.2025, ÎNTRE ORELE 20:00 – 21:00, pe traseul stabilit de organizator, după cum urmează:

În stațiunea Jupiter, START zona Camping Zodiac → Str. Gala Galaction → Str. Trandafirilor → Str. Crinului → Str. Faleză Neptun → Str. Brindisi → Str. Gala Galaction → Str. Iuliu Maniu → Str. Hipotrom→ Str. Nicolae Iorga→ Str. Gala Galaction → FINAL zona Camping Zodiac.

  1. ÎN DATA DE 30.08.2025, ÎNTRE ORELE 14:00 – 15:00, pe traseul stabilit de organizator, după cum urmează: În stațiunea Jupiter, START zona Camping Zodiac→ Str. Gala Galaction → Str. Trandafirilor → Str. Crinului Str. Faleză Neptun → Str. Brindisi → Str. Gala Galaction → Str. Iuliu Maniu→ Str. Hipodrom→ Str. Circului →Str. Lavrion → Șos. Constanței → Str. Ștefan cel Mare → B-dul 1 Decembrie 1918→ Str. Portului, FINAL zona Portului Turistic Mangalia.

FOTO: Instagram




Sâmbătă NEAGRĂ în sudul litoralului: Trei bărbați au MURIT, iar alte patru persoane, printre care și doi copii, la un pas de înec

Inecat

Astăzi, 16 august, în sudul litoralului au decedat trei bărbați, iar alte patru persoane, dintre care doi minori, au fost în pericol de a se îneca. Salvamarii s-au chinuit, o zi întreag, să îi țină pe turiști departe de valuri.

Trei bărbați și-au pierdut viața ieri, la Jupiter, Olimp și în Saturn.

Unul dintre aceștia ar fi intrat în apă, la Jupiter, pentru a ajuta doi copii ce fuseseră luați de valuri. Copiii au fost scoși la mal, dar bărbatul de 36 de ani a fost adus la mal în stop cardio respirator.

Pentru aducerea la mal a celor trei, turiștii au format un lanț uman până în larg.

La câteva minute distanță, pe plaja Novum de la Olimp, un alt bărbat a fost tras de curenți în larg și s-a înecat. Bărbatul avea 50 de ani.

La Saturn, în zona punctului de prim ajutor, un adult și un copil au fost luați de valuri și scoși ulterior la mal. În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul, de circa 50 de ani, nu a mai putut fi salvat.

În această perioadă polițiștii acționează pe plajele din stațiunile Neptun, Saturn, Jupiter și Olimp, pentru a veni în sprijinul salvamarilor.

Recomandăm tuturor turiștilor să respecte semnificația steagului roșu arborat, care înseamnă că scăldatul este interzis, și să nu intre în apa mării.

De asemenea, recomandăm turiștilor să respecte indicațiile salvamarilor și ale polițiștilor, pentru a evita producerea unor tragedii„, au transmis și polițiștii IPJ Constanța.

FOTO cu rol ilustrativ




Un bărbat a MURIT pe plaja din Jupiter: A fost scos din valurile mării și s-a încercat resuscitarea lui

Inecat

Un bărbat de 37 de ani a murit astăzi, în stațiunea Jupiter, după ce a fost adus la mal din valuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, dr Claudia Tatarici, victima, un bucurestean de 37 de ani, a fost scoasă din apă în zona Pescăria lui Marin. La fața locului au intervenit medicii de pe două ambulanțe.

În ciuda eforturilor acestora, pacientul nu a mai putut fi adus la viață, fiind declarat decesul.

FOTO cu rol ilustrativ




(FOTO/VIDEO) Plaje lărgite în stațiunile Venus și Jupiter

Plaja lărgită de la Venus

Plaja din stațiunea Venus este mai lată ca niciodată: înnisiparea zonei a dat roade, iar turiștii vor găsi, în sudul litoralului, una dintre cele mai lungi, dar și late plaje.

La Jupiter procesul de înnisipare s-a terminat, constructorul urmând să repare ceea ce s-a distrus în urma furtunilor din ultimele zile.

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

Plaja lărgită de la Venus
Plaja lărgită de la Venus

 




A fost GĂSIT trupul bărbatului care s-a înecat la Jupiter, după ce și-a salvat fetița din valuri

Inec

Reprezentanții ISU Dobrogea au anunțat că, în urmă cu câteva minute, scafandrii au găsit trupul bărbatului care s-a înecat la Jupiter.

Acesta a pierit în valuri după ce a reușit să își salveze fetița de șase ani, luată de curenți.

Trupul bărbatului era căutat de trei zile de scafandrii ISU Dobrogea.

Citește și:

O persoană s-a ÎNECAT la Jupiter! Se intervine pentru salvarea acesteia




O persoană s-a ÎNECAT la Jupiter! Se intervine pentru salvarea acesteia

Inec Olimp

O persoană s-a înecat în Jupiter, în zona noului dig de lângă Hotelul Poseidon.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, la fața locului intervine Secția Mangalia cu o ambulanță SMURD și o. ambarcatiune Targa.

Vom reveni cu mai multe amănunte.