A fost sistată furnizarea apei potabile din cauza unei avarii la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Unirii din municipiul Constanța

RAJA

Echipele RAJA intervin astăzi – 6 septembrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Unirii din municipiul Constanța.

Pentru remedierea acesteia, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 07.00 – 17.00, pe strada Unirii – tronsonul delimitat de strada Locotenent Gheorghe Economu și bulevardul Mamaia, cu străzile adiacente și punctele termice aferente.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

La repunerea în funcțiune a sistemului, apa poate prezenta modificări temporare de calitate, precum turbiditate sau culoare, motiv pentru care este indicată utilizarea acesteia doar în scopuri casnice până la limpezire.




Un adolescent a DISPĂRUT din stațiunea Mamaia. L-ați văzut?

Cristian Platon

La data de 3 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Poliția Stațiunii Mamaia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Cristian Platon, de 17 ani, din comuna Slava Cercheză, județul Tulcea.

La data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 12.00, acesta a părăsit în mod voluntar imobilul din stațiunea Mamaia, unde locuiește fără forme legale, fără a reveni până în prezent.

Cristian Platon are 1,78 m înălțime, 78 de kilograme, ochi albaștri, păr blond, scurt.

La data plecării era îmbrăcat cu pantaloni de culoare neagră, tricou alb și purta încălțăminte de culoare gri.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.