Pompierul Marius Gramescu din Mangalia a stins, în timpul liber, un incendiu izbucnit la un autoturism

Marius Gramescu

Salvator în timpul liber! Plt. Adj. Marius Gramescu, șef garda intervenție la Secția de Pompieri Mangalia, aflându-se în timpul liber la domiciliu, în timp ce îl ajuta pe cel mic la teme, a fost sunat de o vecină, speriată, să-i spună că iese fum din mașina unei alte vecine.

Când a auzit, fără să stea pe gânduri, a fugit în zona unde era mașina. Ajuns la fața locului, a văzut ca ieșea fum din bordul mașinii, semn că, cel mai probabil fusese vorba de un scurt circuit electric.

Autoturismul, fiind parcat între alte 2 mașini, a îndepărtat de urgență bornele acumulatorului și a scos autoturismul în mijlocul parcării, să nu fie pericol de extindere și la mașinile învecinate. În acest timp, a apelat 112 și a relatat colegilor din dispecerat cele întâmplate, la locul evenimentului fiind trimisa și o autospecială de stingere.

Până la sosirea echipajului de intervenție, el a reușit să lichideze incendiul cu 2 stingătoare de la proprietari ai altor mașini care se aflau la acel moment în zonă.

„Marius ne-a transmis că dorește să le mulțumească celor care l-au ajutat punându-i la dispoziție cele 2 stingătoare.

Pe această cale le mulțumim și noi celor care au venit în sprijinul colegului nostru!

Și nu în ultimul rând, Marius Gramescu, multumim pentru ajutor!”, au transmis reprezentanții ISU Dobrogea.

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Accident la Mangalia: O femeie de 75 de ani a fost LOVITĂ de o mașină