Deputatul PSD Daniel Georgescu, alături de primarii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy: „Găsim soluții pentru ca localitățile constănțene să se dezvolte”

primari

Deputatul PSD Daniel Georgescu, ales în Circumscripţia electorală nr. 14, își respectă promisiunea făcută la începutul mandatului. Parlamentarul a avut, ieri, 12 martie 2025, o întâlnire cu edilii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy.

„Am promis să reprezint județul Constanța și să încercăm, ca împreună cu primarii, să găsim soluții pentru ca localitățile constănțene să se dezvolte.

Și cred că cea mai eficientă cale de a afla care sunt problemele este aceea de a merge la fața locului.

Astăzi, am plecat de la Parlament și am avut o întâlnire cu primarii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy”, spune parlamentarul Daniel Georgescu.

„Mulțumesc domnilor primari George Ionascu, Mitică Șerban și Ion Beiu pentru discuțiile bune și pentru că împreună vreți să facem lucruri frumoase pentru toate localitățile județului Constanța. Continuăm!”, a adăugat acesta.

Pe aceeași temă:

Deputatul PSD, Daniel Georgescu implicat în adoptarea Codului de urbanism şi reciclarea deşeurilor care apasă pe bugetele locale




TRAGEDIE la Mircea Vodă! Un bărbat a MURIT și două femei sunt grav rănite în urma unui accident rutier

Elicopter SMURD

Un accident rutier a avut loc în Satu Nou, comuna Mircea Vodă. 

Accidentul rutier s-a produs între un autoturism și un camion. Potrivit ISU Constanța, la fața locului intervin mai multe autospeciale de stingere, ambulanțe SMURD și SAJ și un elicopter SMURD.

Șoferul autoturismului a murit la fața locului, o femeie este în prezent resuscitată. O a doua femeie a fost transportată la spital, în comă.

Șoferul tirului este teafăr și este evaluat medical la fața locului.

Vom reveni cu mai multe amănunte.

Pe aceeași temă:

Incendiu DEVASTATOR la Ovidiu. Un autoturism a luat foc, iar flacăra a cuprins 50 de hectare de vegetație