CRIMĂ la Murfatlar! O femeie și-a înjunghiat soțul direct în inimă

Crimă

Ieri, 24 septembrie, în jurul orelor 21.00, la Murfatlar a avut loc o crimă: în cursul unui conflict conjugal, o femeie și-a înjunghiat soțul direct în inimă, cu un cuțit.

Procurorii constănțeni au transmis, într-un comunicat:

„Prin ordonanţa din data de 25 septembrie 2025 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata B.S., acuzată pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie sub forma omorului şi care a fost reţinută pe timp de 24 de ore în cursul serii aceleiaşi zile.

Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat, ca stare de fapt prezumtivă, că în cursul zilei de 24 septembrie 2025, în jurul orei 21:00, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict conjugal, în timp ce se aflau în locuinţa comună din orașul Murfatlar, inculpata şi-a ucis soţul, B.V., aplicându-i victimei o lovitură cu cuţitul în piept, astfel încât i-a provocat o plagă înjunghiată hemitoracică stângă, cu interesare cardio-pulmonară, hemotorax stâng masiv și hemopericard, leziuni incompatibile cu viaţa.

În cursul zilei curente procurorul de caz a formulat propunere de arestare preventivă a inculpatei pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost trimisă spre soluţionare judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Constanţa.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea, arestarea preventivă sau trimiterea în judecată reprezintă etape şi măsuri în cadrul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, care nu pot în nicio situaţie să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care se bucură oricare justiţiabil”.