Șoferi prinși de polițiști în timp ce făceau „liniuțe”: Unul dintre ei, depistat cu 4 substanțe psihoactive în organism

drifturi

La data de 6 ianuarie 2026, în jurul orei 2.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că în zona parcării unor cluburi din stațiunea Mamaia s-ar fi auzit zgmotote puternice care ar fi fost produse de autovehicule.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificați doi bărbați care ar fi efectuat mai multe derapaje controlate.

În urma testării cu aparatele din dotare, pentru unul dintre bărbați, în vârstă de 21 de ani, a ieșit posibila prezență a unor substanțe psihoactive, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologe, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive din organism.

În cursul zilei de astăzi, 8 ianuarie a.c., a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive, având în vedere rezultatul pozitiv pentru 4 substanțe.

De asemenea, celălalt tânăr, de 25 de ani, a fost sancționat contravențional, pentru conducere agresivă, cu amendă în valoare de 810 lei.

Totodată a fost dispusă măsura reținerii permisului de conducere, în vederea suspendării, pentru o perioadă de 30 de zile.




Traficanți de „pulbere” sintetică și canabis, arestați la Constanța

Droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat, în două cauze penale, activitatea infracțională a mai multor persoane, cercetate pentru trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

În prima cauză, o persoană (recidivistă) a fost prinsă în flagrant delict, în municipiul Constanța, în timp ce ar fi deținut, în vederea comercializării, aproximativ 33 de grame de substanță psihoactivă (ADB-BUTINACA) și 5 grame de canabis (drog de risc).

Cercetările efectuate în cea de-a doua cauză, au reliefat că, în perioada februarie – aprilie 2024, trei persoane ar fi procurat, deținut și vândut substanțe psihoactive (ADB-BUTINACA) către consumatori din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 80 și 300 de lei.

În urma a două percheziții domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate  diferite cantități de substanțe psihoactive, precum și alte mijloace de probă.

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus, în cele două cauze penale, reținerea a 4 persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără a deține autorizație.

Astăzi, 26 aprilie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a două dintre acestea și măsura arestului la domiciliu față de celelalte două,  cu privire la ultima dispoziție, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța formulând contestație.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunile au beneficiat de sprijinul Poliției Locale a Municipiului Constanța și a jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.