Iată cine sunt câștigătorii celei de a 28-a ediții a Galei Tânărului Actor HOP 2025

Decernarea premiilor Galei HOP 2025. 31.08. credit foto Andrei Gindac-twobugs (1)

Ediţia a 28-a a Galei Tânărului Actor, program de tradiție al UNITER, inițiat de Ion Caramitru, Cornel Todea și Sanda Manu, s-a încheiat în seara zilei de 31 august, la Teatrul de Stat Constanța.

Gala HOP 2025 a fost organizată în perioada 28-31 august 2025 de Uniunea Teatrală din România în co-producție cu Teatrul de Stat Constanța și Societatea Română de Televiziune, fiind un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, co-finanțat de Consiliul Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța) și sprijinit de parteneri precum Institutul Cultural Român, Teatrul Național Radiofonic, Teatrul EXCELSIOR București și TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania.

Evenimentele au avut loc zilnic, de la ora 18.00, în Sala Mare a teatrului constănțean, cu acces liber pentru public. Pentru cei de acasă, concursul a fost transmis zilnic online, în direct, pe site-ul https://galahop.uniter.ro/ și pe pagina oficială de Facebook Gala HOP.

SELECȚIA ȘI ATELIERELE

Juriul de preselecție – Diana Lupescu (actriță), Diana Mititelu (regizoare) și Marius Turdeanu (actor) – a ales, în luna iulie, cei 25 de tineri actori finaliști. Aceștia au adus în fața publicului reinterpretări contemporane ale miturilor antice, transformând poveștile vechi în manifest artistic actual.

Între 28 iulie și 3 august, la Constanța, 11 profesioniști din lumea teatrului și filmului au coordonat ateliere intensive de teatru, dramaturgie, film, management și marketing cultural. Formatori: regizorii Cristian Ban, Mariana Cămărășan, Radu Iacoban, Andrei Măjeri, Alexandru Mâzgăreanu, dramaturgii Daria Ancuța, Raluca Cîrciumaru, Gabriel Sandu, Elise Wilk, regizorul de film Tudor Giurgiu și managerul cultural Aura Corbeanu. Evenimentul a fost organizat de Teatrul de Stat Constanța, în parteneriat cu UNITER, avându-l ca producător executiv pe regizorul Florin Caracala.

Pe 26 și 27 august, Teatrul Național Radiofonic a organizat un atelier de voce coordonat de regizoarea Ilinca Stihi, cu tema „Mesaj către fostul meu”. Atelierul i-a familiarizat pe concurenți cu specificul rostirii la microfon. Actrița CRISTINA BORDEANU este câștigătoarea unui rol într-un spectacol radiofonic din stagiunea viitoare.

OFERTĂ EDUCAȚIONALĂ

Televiziunea Română, coproducător al Galei HOP, lansează pentru concurenții acestei ediții un workshop dedicat producției de televiziune. Participanții vor descoperi culisele meseriei de prezentator și realizator, rigorile regiei și imaginii de televiziune, precum și parcursul unei știri, prin întâlniri directe cu profesioniști ai TVR. Detalii despre înscriere vor fi publicate în curând pe site-ul Galei HOP.

JURIUL

Juriul din acest an a fost format din personalități marcante ale scenei teatrale: Marina Constantinescu (critic de teatru, scriitor, realizator TV), Andreea Grămoșteanu (actriță), Adrian Văncică (actor), Bobi Pricop (regizor) și Vladimir Anton (regizor).

FELICITĂRI

Felicitări tuturor concurenților HOP 2025!

Costinel Antone, Laurențiu Bobeică, Cristina Bordeanu, Andrea Mihaela Cuc, Aurelian Culea, Antonia Dobocan, Patricia Flack, Otniel Floruț, Cătălina Frunză, Alex Gabera, Constantin Grigorescu, Cătălina Gulan, Iulia Ioana, Raoul Ipate, Veronica Odagiu, Buse Özgül, Petra Andreea Panait, Ania Petrean, Denissa Rogoz, Costin Stăncioi, Alex Stoicescu, Denisa Tudora, Teodora Tudose, Demetra Vasiliu, Rania Zane.

MULȚUMIRI

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă ediția 2025 a Galei HOP – Gala Tânărului Actor. Finanțatori și parteneri. Gazde. Jurii. Echipe artistice și tehnice. Tineri artiști. Mentori și coordonatori ai atelierelor artistice. Profesioniști de teatru prezenți.

Vă mulțumim pentru prietenie, generozitate, profesionalism, dedicație, răbdare și pentru bucuria de a construi împreună această ediție a Galei Tânărului Actor.

PREMIILE GALEI TÂNĂRULUI ACTOR 2025

Premiul „ŞTEFAN IORDACHE” – Marele Premiu al Galei Tânărului Actor HOP

a fost acordat actorului AURELIAN CULEA (prezent în concurs cu momentul liber ales Make Teba Great Again – „Antigona” de Sofocle).

Premiul a fost anunțat de scenograful Dragoș Buhagiar, președinte UNITER.

Premiul este susținut anual de doamna Ileana Iordache, sora actorului Ștefan Iordache.

Premiul pentru cea mai bună actriţă

a fost acordat actriței CRISTINA BORDEANU (prezentă în concurs cu momentul liber ales Naractrița – „Trahinienele” și „Electra” lui Sofocle, „Bacantele” de Euripide și „Eumenidele” de Eschil).

Premiul a fost anunțat de Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Premiul pentru cel mai bun actor

a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI (prezent în concurs cu momentul liber ales It’s not you, it’s Medeea – „Medeea” de Euripide).

Premiul a fost anunțat de regizoarea Mariana Cămărășan.

Premiul „CORNEL TODEA” – Premiul pentru cea mai bună trupă de actori

Anul acesta juriul a decis să nu acorde acest premiu.

Premiul „SICĂ ALEXANDRESCU”– Premiul special al juriului

a fost acordat ex aequo actrițelor BUSE ÖZGÜL (prezentă în concurs cu momentul liber ales la secțiunea individual: Medeea este mama mea! – „Medeea” de Euripide și text propriu) și TEODORA TUDOSE (prezentă în concurs la secțiunea grup în spectacolul „Insula dreptății”, după „Orestia” – partea întâi, „Agamemnon” de Eschil, „Medeea” de Euripide și „Medeea” de Seneca).

Premiul a fost anunțat de regizorul Andrei Măjeri.

PREMII GĂZDUITE

Premiul pentru prestanţă, rostire scenică şi expresie corporală

instituit de actrița Dorina Lazăr a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI

Premiul „1/10 pentru FILM la TIFF”

a fost acordat actorului COSTIN STĂNCIOI.

Premiul a fost anunțat de fondatorul LiterNet.ro, Răzvan Penescu, delegat să decidă și să ofere acest premiu.

PREMIILE PUBLICULUI (decise în urma votului pe site-ul www.galahop.uniter.ro)

Premiul publicului pentru actriţă: IULIA IOANA

Premiul publicului pentru actor: LAURENȚIU BOBEICĂ

Premiul publicului pentru trupă de actori: INTERIOR-EXPUS cu ALEX STOICESCU și ALEX GABERA după „Mede/ea sau Despre fericirea conjugală” de Roxana Marian.

credit foto: ANDREI GÎNDAC – twobugs credit foto: MARIAN ADOCHIȚEI

Partenerii GALEI TÂNĂRULUI ACTOR HOP 2025

Co-producători: Asociația UNITER – Uniunea Teatrală din România, Teatrul de Stat Constanța, Societatea Română de Televiziune

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii

Co-finanțator: Consiliul Județean Constanța (prin Teatrul de Stat Constanța)

Parteneri: Institutul Cultural Român, Teatrul Național Radiofonic, Teatrul EXCELSIOR București, TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania, ITI – Institutul Internațional de Teatru, Secţia Română

GALA HOP. Gala Tânărului Actor, program permanent al UNITER şi singular în peisajul festivalier autohton, este un concurs care are ca scop promovarea şi lansarea tinerilor absolvenţi din învăţământul superior artistic. Ediția 2025 a continuat tradiția de a îmbina concursul propriu-zis cu o serie de evenimente conexe – spectacole, workshopuri, dezbateri și interviuri – menite să contureze o radiografie a scenei tinere românești.

Informații complete despre ediția 2025 a Galei HOP găsiți aici:

https://galahop.uniter.ro/

UNITER continuă prin Gala Tânărului Actor – HOP să ofere un spațiu esențial de afirmare pentru noile generații de artiști, o rampă de lansare, o platformă autentică de vizibilitate, întâlnire și debut profesional în lumea teatrului românesc.




Teatrul de Stat Constanța: Începe o nouă ediție a Galei HOP! Iată programul COMPLET la manifestării culturale

Big selfie. Gala HOP 2019. Credit foto Andrei Gindac

Concursul Galei Tânărului Actor HOP! 2025 se va desfășura în perioada 28-30 august începând cu ora 18.00, la Teatrul de Stat Constanța – Sala Mare, cu transmisiune live pe www.galahop.uniter.ro. 

Pentru tinerii artiști, pregătirea începe mai devreme. În zilele premergătoare concursului (26-27 august), actorii selectați vor lucra intens pentru confruntarea cu juriul, publicul și cu ei înșiși. Sub îndrumarea regizorului Erwin Șimșensohn, directorul artistic al Galei, și sub atenta coordonare a regizorului Florin Caracala, cei 25 de concurenți vor pregăti proba impusă: momente de actorie film și monoloage din dramaturgia contemporană românească.

Tot în această perioadă, regizoarea Ilinca Stihi va susține atelierul de voce – „Mesaj către fostul meu”, inițiindu-i pe participanți în arta rostirii la microfon. Actorii aflați în competiția HOP vor realiza scurte audiobloguri, familiarizându-se cu specificul interpretării radiofonice. În urma atelierului, unul dintre participanții la Gala HOP va fi selectat pentru a interpreta un rol într-un spectacol al Teatrului Național Radiofonic din stagiunea viitoare.

După cele trei zile de competiție HOP, în seara zilei de duminică, 31 august, de la ora 18.30, în Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța, publicul este invitat să se bucure de întâlnirea cu spectacolul „O Insulă”, după Gellu Naum, regia, muzica și versurile Ada Milea, scenografia, lighting design și video semnate de Andu Dumitrescu, una dintre cele mai iubite producții ale Teatrului de Stat Constanța. Intrarea la spectacol este liberă, în limita locurilor disponibile.

Mult așteptatul moment al serii este DECERNAREA PREMIILOR GALEI HOP 2025, programată de la ora 20.00. Este momentul premierii oficiale a tinerilor actori, când vom afla atât numele laureaților HOP 2025, cât și cine sunt preferații publicului.

Vă puteți vota favoriţii pe www.galahop.ro! Vă reamintim că votul publicului este deschis exclusiv în data de 31 august, de la ora 00.00 la 17.00!

PROGRAMUL COMPETIȚIEI  HOP 2025

Gazda: Sala Mare și Sala Studio a Teatrului de Stat Constanța (intrarea liberă, în limita locurilor disponibile), transmisiune live pe www.galahop.uniter.ro de RoEvents.

Joi, 28 august, ora 18.00 | Teatrul de Stat Constanța | Sala Mare

Proba liberă – Grup

Swipe right for Lysistrata – „Lysistrata” de Aristofan, „Antigona” de Sofocle, „Medeea” și „Bachantele” de Euripide

cu Andrea Mihaela Cuc, Cătălina Gulan și Denissa Rogoz

Proba impusă și probă film

  • Cristina Bordeanu
  • Otniel Floruț
  • Demetra Vasiliu

Probă liberă – Individual

  • Alex Gabera: Oreste – „Orestia” de Robert Icke
  • Ania Petrean: Iubirea de mamă nu poate fi datată – „Troienele” de Euripide
  • Aurelian Culea: Make Teba Great Again – „Antigona” de Sofocle
  • Antonia Dobocan: Nicio altă femeie nu-ți plânge sfârșitul – „Electra” de Sofocle și Euripide

Probă impusă și probă film

  • Iulia Ioana
  • Laurențiu Bobeică
  • Patricia Flack

Probă liberă – Individual

  • Cătălina Frunză: Cu ce te putem ajuta azi? – „Electra” de Sofocle
  • Constantin Grigorescu: Or’ este or’ nu este datoria mea – „Oreste” de Euripide
  • Buse Özgül: Medeea este mama mea! – „Medeea” de Euripide și text propriu

Probă impusă și probă film

  • Costin Stăncioi
  • Petra Andreea Panait
  • Alex Stoicescu

Vineri, 29 august, ora 18.00 | Teatrul de Stat Constanța | Sala Mare

Probă liberă – Grup

  • Interior-expus – „Mede/ea sau Despre fericirea conjugală” de Roxana Marian, cu Alex Gabera și Alex Stoicescu

Probă impusă și probă film

  • Cătălina Frunză
  • Constantin Grigorescu
  • Antonia Dobocan

Probă liberă – Individual

  • Cătălina Gulan: Live/Trage(Die!) – „Troienele” de Euripide
  • Cristina Bordeanu: Naractrița – „Trahinienele” și „Electra” de Sofocle, „Bacantele” de Euripide și „Eumenidele” de Eschil
  • Otniel Floruț: Medeea – „Medeea” de Euripide
  • Demetra Vasiliu: Manifest – „Adunarea femeilor” de Aristofan și „Medeea” de Euripide

Probă impusă și probă film

  • Denisa Tudora
  • Raoul Ipate
  • Teodora Tudose

Probă liberă – Individual

  • Patricia Flack: 5 Minute – „Antigona” de Sofocle
  • Laurențiu Bobeică: Confesiune – „Oreste” de Euripide
  • Iulia Ioana: Vă spun eu, Lysistrata! – „Lysistrata” de Aristofan

Probă impusă și probă film

  • Rania Zane
  • Costinel Antone
  • Veronica Odagiu

Sâmbătă, 30 august, ora 18.00 | Teatrul de Stat Constanța | Sala Mare

Probă liberă – Grup

Insula dreptății – „Orestia” (partea I), „Agamemnon” de Eschil, „Medeea” de Euripide și „Medeea” de Seneca, cu Costinel Antone, Raoul Ipate, Teodora Tudose și Rania Zane

Probă impusă și probă film

  • Denissa Rogoz
  • Aurelian Culea
  • Ania Petrean

Probă liberă – Individual

  • Denisa Tudora: Medeea de Euripide
  • Costin Stăncioi: It’s Not You, It’s Medeea – „Medeea” de Euripide
  • Petra Andreea Panait: În numele ei – „Hypolit” de Euripide, „Troienele” de Euripide, „Hoeforele” de Eschil și „Antigona” de Sofocle
  • Veronica Odagiu: Mormântul nemernicei cățele – „Hecuba” de Euripide

Probă impusă și probă film

  • Buse Özgül
  • Cătălina Gulan
  • Alex Gabera
  • Andrea Mihaela Cuc

Duminică, 31 august, ora 18.30 | Teatrul de Stat Constanța | Sala Studio

Spectacol invitat:

  • O insulă, după Gellu Naum, regia, muzica și versurile: Ada Milea, scenografia, lighting design și video: Andu Dumitrescu

Cu: Ștefan Mihai, Marian Adochiţei, Mihaela Velicu, Ecaterina Lupu, Luiza Martinescu, Mirela Pană, Andrei Bibire, Cosmin Mihale, Andrei Stroescu, Lucian Iftime

Producător: Teatrul de Stat Constanța

Durata: 1h 40min

Duminică, 31 august, ora 20.00 | Teatrul de Stat Constanța | Sala Studio

Decernarea premiilor: 31 august, ora 20.00 – Sala Studio, Teatrul de Stat Constanța

Direcția artistică este semnată de regizorul Erwin Șimșensohn, iar tema ediției readuce în prim-plan teatrul antic, sub genericul „Povești vechi, atitudini noi!”.

25 de tineri actori selecționați vor prezenta momente artistice aducând în fața publicului și a juriului reinterpretări contemporane ale valorilor și miturilor antice.

Juriul din acest an este format din personalități marcante ale scenei teatrale românești: Vladimir Anton (regizor), Marina Constantinescu (critic de teatru), Andreea Grămoșteanu (actriță), Bobi Pricop (regizor) și Adrian Văncică (actor).

Toate momentele din cele trei zile de concurs, precum și ceremonia de premiere vor fi transmise LIVE pe www.galahop.uniter.ro și pagina de Facebook a Galei HOP de RoEvents.

UNITER continuă prin Gala Tânărului Actor – HOP să ofere un spațiu esențial de afirmare pentru noile generații de artiști, o rampă de lansare, o platformă autentică de vizibilitate, întâlnire și debut profesional în lumea teatrului românesc.

FOTO: Andrei Gîndac