14 noiembrie, Ziua Dobrogei: Acces GRATUIT la punctele muzeale ale CJC, la Delfinariu, Acvariu și Microrezervație

Ziua Dobrogei

Era 14 noiembrie 1878 când Regele Carol I lansa două proclamaţii fundamentale pentru România. Prima era adresată celor mai noi cetăţeni români: dobrogenii. Proclamaţia Domnitorului României către dobrogeni a fost tipărită în limbile română, turcă, greacă şi bulgară, fiind răspândită în foi volante, pe întreg teritoriul dobrogean. Cealaltă proclamaţie era destinată Armatei Române.

În ziua de 14 noiembrie 1878, trupele române au trecut Dunărea pe la Brăila înaintând spre Tulcea, ce era sangeacul (capitala) paşalâcului Dobrogea. La 23 noiembrie 1878, trupele au ajuns la Constanţa.

Principatul României a câștigat Dobrogea de Nord (inclusiv Delta Dunării și Insula Șerpilor) în 1878, după ce a învins Imperiul Otoman împreună cu Rusia în Războiul ruso-turc din 1877–1878. Acest teritoriu a fost dat de Rusia ca „schimb” sau „compensație” pentru anexarea de către aceasta din urmă a regiunii românești Sudul Basarabiei.

România a cucerit mai târziu Dobrogea de Sud și în 1913, după un război împotriva Bulgariei, apoi a pierdut întreaga Dobrogie (cu excepția Deltei Dunării) în timpul Primului Război Mondial după Tratatul de la București din 1918, l-a recâștigat un an mai târziu după Tratatul de la Neuilly-sur-Seine, și în cele din urmă a pierdut Dobrogea de Sud după Tratatul de la Craiova din 7 septembrie 1940, acesta fiind urmat de un schimb de populație între Bulgaria și România.

Evenimente organizate astăzi de instituțiile culturale subordonate CJ Constanța

Cu ocazia aniversării „Zilei Dobrogei”, celebrată în fiecare an la data de 14 noiembrie, marcând momentul în care, în anul 1878, Dobrogea a revenit la teritoriul național, Consiliul Județean Constanța, împreună cu Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, asigură accesul gratuit în data de 14 noiembrie 2025, in limita locurilor disponibile pentru toate secțiile CMSN.

Acvariul – Tur Virtual Online.

„Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 ora 11:00 – DOBROGEA – prezentare on line https://www.facebook.com/acvariulconstanta, a patrimoniului viu din secția ACVARIU.

DELFINARIU

  • „Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 – ora 10:15-11:00 și 14:45-15:00
  • Să cunoaștem delfinii din Marea Neagră – prezentare
  • Demonstrații cu delfini orele: 11:00 și 15:00 – Acces liber

MICROREZERVAȚIE ȘI PĂSĂRI EXOTICE

  • „Ziua Dobrogei” – 14.11.2025 ora 09:30-16:00 Rolul cailor în lupte – expoziție foto
  • Vizitare microrezervație ora 09:30-16:00 – Acces liber

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, anunță că vineri, 14 noiembrie 2025, cu prilejul Zilei Dobrogei, vizitatorii vor avea acces gratuit la toate punctele muzeale administrate de instituție.

Publicul este invitat să exploreze patrimoniul istoric și cultural al Dobrogei, conform următorului program de vizitare:

  • Mormântul Pictat Hypogeu: 09:00–17:00;
  • Cetatea Capidava: 09:00–17:00;
  • Cetatea Carsium Hârșova: 09:00–17:00;
  • Complexul Muzeal Histria: 09:00–17:00;
  • Complexul Muzeal Tropaeum Traiani – Adamclisi: 09:00–17:00;
  • Centrul Hamangia / Muzeul „Axiopolis” Cernavodă: 09:00–17:00.



Hai la plantare pe 14 și 15 noiembrie, la Mangalia: Iată programul acțiunii și cum vă puteți înscrie ca voluntari

Plantare Mangalia

Asociația Pădurea Copiilor, alături de voluntarii din Mangalia, anunță cea mai mare acțiune de plantare din sudul litoralului. Evenimentul va avea loc pe 14 noiembrie 2025, de Ziua Dobrogei. Acțiunea a fost votată în cadrul Consiliului Local Mangalia la inițiativa consilierului Abdurefi Semiran.

„Mă bucur foarte tare de acest proiect și fac un apel la voluntari. Vom avea nevoie de oameni care să se implice, fiindcă va fi o acțiune complexă.

Pe 14 noiembrie, de Ziua Dobrogei, vom planta arbori și vrem să participe cât mai multă lume. Avem material dendrologic gratuit și specialiști care vor aduce plante adaptate zonei”, declară Semiran Abdurefi.

Aceasta a precizat, totodată, că arborii plantați vor necesita îngrijire și udare timp de trei ani, pentru a depăși perioada critică de adaptare.

Asociația Pădurea Copiilor a transmis amănunte referitoare la acțiunea de plantare:

“Pe 14 și 15 noiembrie sărbătorim Dobrogea, la plantare!

Continuăm maratonul de înverzire a orașului început în 2024 până când fiecare cetățean al Mangaliei va avea un puiet plantat și îngrijit de Asociația Pădurea Copiilor!

Până în prezent, Asociația a desfășurat proiecte de împădurire și înverzire în 6 localități din Dobrogea: Mangalia, Tortoman, Techirghiol, Cumpăna, Pantelimon și Cernavodă. În această toamnă împădurirea continuă!

De ziua Dobrogei ne vedem în Mangalia, județul Constanța, la o nouă acțiune de plantare!

Vrei să ni te alături? Completează formularul și hai să plantăm împreună:

  • Pe 14 noiembrie, plantăm lângă Liceul Ion Bănescu: Hai la plantare în Mangalia, 14.11.2025
  • Pe 15 noiembrie, plantăm pe faleza Mangalia, loc de întâlnire Parcul Diana: Hai la plantare în Mangalia, 15.11.2025

Acțiunea face parte din programul „România plantează pentru mâine”, inițiat de OMV Petrom.

Formularul de înscriere poate fi completat AICI.

Pe aceeași temă:

VIDEO La inițiativa consilierului Semiran Abdurefi, zeci de mii de arbori oferiți GRATUIT vor fi plantați la Mangalia, prin proiectul Pădurea Copiilor




Un nou eveniment în cadrul programului „Cultura la Liman”: Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni!

Bicentenar Hagieni

Evenimentul este organizat de Primăria Comunei Limanu în contextul aniversării „Zilei Naționale a Dobrogei” (14 noiembrie 1878 – 14 noiembrie 2024) – 146 de ani de la revenirea Dobrogei la teritoriul național, precum și a împlinirii a 200 de ani de la atestarea oficială a satului Hagieni.

Evenimentul va fi marcat în Grădina Geamiei Hagieni prin recitaluri de muzică populară tradițională, programe artistice susținute de artiști locali și ansambluri folclorice invitate, precum și de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai, care vor prezenta și o paradă a costumelor populare dobrogene. Comunitatea din Hagieni va organiza un târg cu produse culinare locale.

„Bicentenarul satului Hagieni, atestat la 1824, ne oferă anul acesta prilejul de a sărbători Ziua Dobrogei într-un loc încărcat de spiritualitate, tradiții și obiceiuri locale nealterate în timp: Hagieni, în Dobrogea de Sud.

Suntem aici, împreună de 200 de ani, comunități etnice care care au contribuit la realizarea regiunii Dobrogea ca spațiu unic de cultură și de conviețuire multietnică. Nu mai este nevoie să explicăm cât de frumos reușim noi să trăim, să conviețuim, pentru că noi o facem firesc. N-avem cum să explicăm ceea ce deja e un dat firesc

. Ne uităm și în contextul internațional și vedem cum în alte zone încărcate de istorie, așa cum este și Dobrogea, lucrurile nu sunt simple, ci extrem de complicate atunci când există mai multe puncte de vedere. Noi deținem aici, în Dobrogea de Sud, în Hagieni, Limanu, 2 Mai și Vama Veche cea mai importantă valoare: o coexistență firească”, a declarat Daniel Georgescu, primarul Comunei Limanu.

 Ziua Dobrogei – Bicentenar Hagieni 14 noiembrie 2024 – Grădina Geamiei Hagieni

Program

  • 11:30   Cuvântul de deschidere al autorităților locale
  • 12:00   Recital de muzică tradițională tătărească: Raip Cheiosep
  • 12:30   Dansuri populare tradiționale: Ansamblul folcloric din Cobadin
  • 12:45   Spectacol de cântece şi dansuri tradiţionale ale etniilor din Dobrogea, susținut de elevi ai  Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai, soliste: Arzu Mustafa și Rebeca Băluț
  • 12:55   „Artă şi convieţuire în Dobrogea“ – paradă a costumelor tradiționale dobrogene, prezentată de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai
  • 13:15   Recital de muzică dobrogeană: Viorica Nica și Grupul vocal-folcloric „Silișteanca”

Pe întreaga durată a manifestărilor va avea loc un târg cu produse culinare locale, organizat de comunitatea din Hagieni.