Viceamiralul Dorin Dănilă a trecut la cele veșnice: A fost comandant al Divizionului 50 Corvete din Mangalia și șef al Statului Major al Forțelor Navale

Viceamiralul Dorin Dănilă, fostul comandant al Divizionului 50 Corvete din Mangalia și fost șef al Statului Major al Forțelor Navale a trecut la cele veșnice.
Anunțul a fost făcut de Clubul Amiralilor, dar și de Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și Retragere Mangalia.
„Clubul Amiralilor anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a viceamiralului Dorin Dănilă, personalitate marcantă a Forțelor Navale Române și membru de onoare al comunității noastre.
Viceamiralul Dorin Dănilă a servit Marina Militară cu devotament, profesionalism și demnitate, lăsând o amprentă durabilă asupra generațiilor de marinari pe care le-a format și condus. Prin întreaga sa activitate, a fost un exemplu de leadership, onoare și loialitate față de valorile militare.
Clubul Amiralilor adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate, camarazilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat. Ne înclinăm cu respect în fața memoriei sale.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis camarazii viceamiralului Dorin Dănilă.
Și Asociația Națională a Cadrelor în Rezervă și Retragere Mangalia a transmis condoleanțe la trecerea în neființă a viceamiralului Dănilă: „cu adâncă tristețe anunțăm decesul Viceamiralului DORIN DĂNILĂ. Înmormântarea se va desfășura luni, 26 ianuarie 2026, în cimitirul militar, cu plecarea de la capela Sf. Mina din Mangalia. Dumnezeu să-l odihnească!”
***
În perioada 1972-1976 Dorin Dănilă a urmat cursurile Facultății de Navigație-Secția Militară a Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân” din Constanța, pe care a absolvit-o al doilea în promoție.
Este declarat campion militar cu echipa, la patrula militară în 1974, 1976, cu ștafeta 4×400 metri 1975 și se clasează la individual pe locul III, la 800 metri în 1974; 1975 și la 1500 metri în 1975.
Avansat locotenent la 23 august 1976, și-a început cariera militară în cadrul Divizionului 50 Vânătoare de Submarine Mangalia, în funcțiile de comandant Unitate de Luptă Observare, Transmisiuni și Radiotehnică pe vânătorul de submarine 2 (1976-1978), specialist cu Transmisiunile și Observarea Radiotehnică (1978-1980), respectiv comandant al vânătorului de submarine 1 (1980-1981).
Participă la competițiile sportive militare și devine în anul 1977 campion pe Marina Militară la înot la 100 metri spate.
În perioada 1994-1999 a îndeplinit funcția de comandant al Divizionului 50 Corvete, ulterior Fregate, din Mangalia, unitatea unde fusese repartizat ca locotenent la terminarea Institutului de Marină „Mircea cel Bătrân”.
La 31 iulie 1997 a fost avansat la gradul de comandor.
Între 14 februarie 2002-6 decembrie 2005 a fost comandantul Centrului 39 Scafandri Constanța.
În perioada decembrie 2005-mai 2006 a îndeplinit funcția de comandant al Bazei Maritime Constanța.
Între 1 iunie-3 noiembrie 2006 a fost comandantul Comandamentului Flotei iar în perioada 3 noiembrie 2006-30 iunie 2010 șeful Statului Major al Forțelor Navale București.
Prin Decretul Prezidențial nr. 1237 din 3 noiembrie 2006 a fost înaintat în gradul de contraamiral de flotilă.
Este căsătorit din anul 1977 cu Constanța Petrescu, profesor de educație plastică. Are o fiică, Maria, care este cetățean de onoare al Mangaliei