Vot Mangalia! Ce candidat la primăria Mangalia credeți că ar fi cel mai potrivit să reprezinte interesele municipiului pentru viitorii patru ani?
Surse din PSD Constanța au anunțat, astăzi, ca foarte probabilă schimbarea candidatului la primăria Mangalia din partea PSD-ALDE-PNTCD. Astfel, Nicolae Moroianu ar urma să anunțe, oficial, cedarea locului său, în favoarea lui Zanfir Iorguș, fost primar al Mangaliei în perioada 1996-2008 și deputat de Constanța în mandatul 2008-2012.
Cum mai toate taberele de pe scena politică au început, deja, să se agite în favoarea propriului candidat, uneori depășind, lejer, limitele bunului simț în ceea ce privesc comportamentul și limbajul pe rețelele de socializare, lansăm cititorilor noștri invitația de a-și vota preferatul în cursa către fotoliul de primar al municipiului din sudul litoralului. De asemenea, puteți să vă exprimați opiniile referitoare la șansele pe care fiecare candidat le are în bătălia către primăria Mangalia, cu bune și rele.
Toate opiniile vor fi postate, cu excepția celor care vor aduce atingere vieții private a fiecăruia dintre candidați. Nu vor fi permise nici injuriile, amenințările sau limbajul trivial!