David Hornea din Mangalia, elev de nota 10 la examenul de Bacalaureat: „Succes, tânăr lumină!”

David Hornea

Elevul David Hornea din Mangalia este unul dintre cei doi absolvenți de liceu din județul Constanța care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat. David va merge, mai departe, către Teologie.

David Hornea este câștigător al mai multor olimpiade Religie, în decursul celor patru ani de liceu.

Profesoara sa de Religie de la Liceul Teoretic Callatis, Cristina Matei, i-a transmis un mesaj de suflet în cursul zilei de astăzi:

El este David Hornea, elevul acela pe care orice profesor îl visează, îl dorește, iar când îl are îi savurează frumusețea minții și dorința intensă de cunoaștere.

Sunt cea mai mândră profesoară și recunoscătoare pentru că tocmai acest elev ideal, a fost elevul meu care mi-a purtat numele la olimpiadele de Religie și nu doar atât, a ridicat numele meu pe culmi, dar nu pentru că eu, profesoara lui aș fi avut vreun merit extraordinar, ci pentru că am avut șansa de a intui comoara din acest tânăr și am fost acolo, în umbră încurajând strălucirea și susținând efortul.

El, David și-a dovedit calitatea de ȘEF DE PROMOȚIE prin acest rezultat absolut meritoriu, 10 PE LINIE la examenul de BACALAUREAT. (10-Limba și literatura română; 10-Istorie; 10- Geografie).

David, îți mulțumesc pentru fiecare clipă de glorie!

Știu că ceea ce a pus Dumnezeu în tine cu atâta iubire, vei revărsa la rândul tău peste alții mai mici decât tine!

Succes, tânăr lumină!

Pe aceeași temă:

Aceștia sunt callatienii pentru care vacanța înseamnă studiu: se pregătesc pentru viitoarele olimpiade școlare naționale!




RAJA Constanța: Apa este furnizată după program la Mihail Kogălniceanu, Corbu de Jos și Nicolae Bălcescu

RAJA

În contextul creșterii semnificative a consumului de apă potabilă, coroborată cu scăderea debitului în rezervoarele de stocare din sistemele de alimentare cu apă ale localităților Mihail Kogălniceanu (comuna Mihail Kogălniceanu), Corbu de Jos (comuna Corbu) și Nicolae Bălcescu (comuna Nicolae Bălcescu), nu mai poate fi asigurată distribuția continuă a apei în parametri optimi.

Pentru a permite refacerea rezervelor de apă și pentru a evita disfuncționalități majore în alimentarea utilizatorilor, în perioada 23 iunie – 1 septembrie 2025, furnizarea apei potabile în cele trei localități se va face zilnic după următorul program:

  • Dimineața: 05:00 – 10:00
  • După-amiaza și seara: 16:00 – 24:00

Recomandăm abonaților să își asigure rezerve suficiente de apă pentru uz casnic, astfel încât să diminueze impactul perioadelor în care furnizarea va fi sistată.

Reamintim tuturor consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare –  contravine contractului de furnizare a serviciului de alimentare cu apă și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor de alimentare, ceea ce agravează situația.

Precizăm că, Legea serviciului de alimentare cu apă nr. 241/2006 și Legea apelor nr. 107/1996 prevăd clar că apa potabilă este destinată exclusiv consumului populației și activităților gospodărești.

În acest context, recomandăm abonaților să utilizeze raţional apa potabilă, numai în scopurile prevăzute în contractul de furnizare a serviciului de alimentare cu apă, respectiv consum menajer pentru satisfacerea nevoilor gospodăreşti şi să evite utilizarea acesteia în scopuri recreative, agricole sau pentru întreținerea suprafețelor exterioare. Aceste activități cauzează dificultăți în asigurarea continuității și în condiții optime de presiune a furnizării apei!

Apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer!

Echipele RAJA monitorizează permanent evoluția situației din teren și vor reveni la programul normal de furnizare imediat ce condițiile tehnice o vor permite.

Utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor de apă reprezintă o responsabilitate comună – atât a operatorului, cât și a fiecărui consumator.

 

Biroul de Comunicare




Avertizare ANM pentru zona litoralului: Cod galben de vânt puternic

Furtuna la Mangalia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a remis o avertizare tip nowcasting – cod galben de intensificări ale vântului în zona litoralului.

Potrivit ANM, avertizarea vizează următoarele localități: Constanța, Năvodari, Ovidiu, Mihail Kogălniceanu, Eforie, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Tuzla, Lumina, Topraisar, 23 August, Agigea, Corbu, Limanu, Albești, Pecineaga, Istria, Săcele, Costinești, Mangalia.

Sunt prognozate intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50-70 km/h.




De la 2.260 lei, la 15.500 lei, indemnizaţia unui membru AGA a Societăţii Şantierului Naval Mangalia S.A.! 

Șantierul Naval Mangalia SA

Prin Hotărârea nr. 147 din data de 13,05.2025 a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Societăţii Şantierului Naval Mangalia S.A., în prezenţa reprezentantului Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Monica Păduraru, a fost stabilită noua indemnizaţie fixă brută lunară pentru membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie al Societăţii Şantierului Naval Mangalia S.A., care se ridică la „numai” 15.500 lei!

Acest nivel enorm al indemnizaţiei a fost propus de către Comisia de Remunerare al Consiliului de Administraţie al Consiliului de Supraveghere al Întreprinderii Publice, fiind avizat de către Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice şi aprobat de către Adunarea Generală a Acţionarilor, luînd în considerare, spun aceştia, criteriile de referinţă din sectorul privat, precum şi complexitatea operaţiunilor desfăşurate de întreprinderea publică, sub rezerva încadrării în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

Cu alte cuvinte, la majorarea semnificativă a indemnizaţiilor s-au avut în vedere criteriile din sectorul privat, pentru o activitate din sectorul public, care, după cum ştim, mai mult stă decât să se deruleze cu viteză şi rezultate notabile.

Aşa se face că prima grijă şi prioritatea nr. 1 a AGA a fost aceea ca membrii să fie remuneraţi regeşte, în condiţiile în care, în prezent, ritmul activităţii este mult mai lent, marile proiecte demarate de către fosta conducere fiind fie sistate, fie încetinite.

Concret, deşi în calitate de membru în Consiliul de Administraţie şi, ulterior, director al Societăţii Şantierului Naval Mangalia S.A., Ciprian Juncu avea aceeaşi indemnizaţie în cuantum de 2.260 lei brut, cu un net de 1.217 lei, activitatea desfăşurată în acea perioadă era nu doar intensă, dar şi cu rezultate vizibile.

Printre proiectele lansate în perioada în care Ciprian Juncu era la conducerea societăţii s-au aflat construirea, în regie proprie, la Mangalia, a unui doc plutitor, investiţie în valoare de peste 18 milioane de euro! Deja se achitase prima etapă a studiului de fezabilitate, până la sfârşitul anului 2024 urmând să se treacă în a doua etapă.

Schimbarea pe criterii politice a lui Ciprian Juncu a afectat acest proiect de anvergură care, în prezent, nu este finalizat. De asemenea, în cei trei ani pe care i-a petrecut la cârma societăţii, s-au construit şi reparat un număr semnificativ de nave, Ciprian Juncu începând şi demersuri pentru reabilitarea halelor existente.

Noul director al societăţii este din Bucureşti, iar membrii AGA, din toate colţurile ţării, venind, practic în vizită la Mangalia atunci când se întrunesc. Nu vin însă pe bani puţini, ci, aşa cum am relatat anterior, prestează joburi ca la stat, dar pe bani ca la privat!

Prin urmare, nefiind din zonă, nu au nici interes să dezvolte societatea, prima decizie luată fiind aceea de a-şi asigura un venit consistent, chiar dacă activitatea societăţii stagnează, în prezent.

Din păcate, la nivel naţional se menţine tradiţia numirilor politice, a promovării celor cu susţineri de la cel mai înalt nivel, localnicii interesaţi să performeze în favoarea comunităţii pe care o reprezintă fiind daţi la o parte nemeritat şi nejustificat.

În condiţiile unui buget auster, a unei situaţii economice critice la nivel naţional, cu repercusiuni inerente şi la nivel local, cu o scădere dramatică, în viitorul apropiat, a puterii de cumpărare, cu creşteri considerabile de taxe şi cu un trai tot mai dificil, iată, că funcţia de la stat nu mai este, ca odinioară, „cenuşăreasa” locurlor de muncă de care toată lumea fugea, ci a devenit jobul de lux, aducător de beneficii cu eforturi cât mai reduse, pentru care se dă din coate şi se dau lovituri sub centură.

Hot.-aga-nr.147-ano

Pe aceeași temă:

(FOTO) Șantierul Naval Mangalia, 68 de ani de istorie: Peste 300 de ambarcațiuni au fost construite aici, de la înființare

Șantierul Naval Mangalia SA a cumpărat o mașină de debitat cu laser




Reprezentanții unui mare operator naval italian au vizitat Damen Mangalia: S-au întâlnit și cu membrii sindicatului

Damen Mangalia

Mâine, 19 iunie 2025 se împlinește UN AN de la demararea procedurii de insolvență a Damen Mangalia. Un an în care s-a tot vehiculat numele unor potențiali investitori care ar urma să preia șantierul și să îl readucă pe linia de plutire.

MSC, Fincantieri, Desan sau chiar Hyundai, sunt numai câțiva dintre investitorii pe care cei 1.146 de angajați, câți mai numără Damen Mangalia, îi așteaptă cu sufletul la gură.

Între timp, șantierul a primit o gură de oxigen, pe termen scurt: 13 nave ale MSC vor fi reparate la Mangalia.

Dar… „Doar din activitatea de reparații nave nu se pot obține venituri suficiente pentru acoperirea cheltuielilor curente ale societății, nici măcar pentru plata integrală a drepturilor salariale și a taxelor la bugetul de stat. Șantierul are nevoie de 3,5 milioane de euro, lunar, doar pentru salarii și taxe, iar pentru reparația unei nave se încasează, în medie, puțin peste un milion de euro, dacă sunt lucrări complexe și de durată”, a declarat liderul Sindicatului Liber Navalistul din Damen Mangalia, Laurențiu Gobeajă, pentru Jurnalul.

Liderul de sindicat mai spune că “cele 13 nave despre care ministrul economiei a declarat încă de luna trecută că sunt planificate pentru reparații până la sfârșitul acestui an. Trei dintre cele 13 nave se află deja la reparații, iar încă una urmează să ajungă până la finalul acestei luni.

Este posibil ca, în perioada următoare, să existe în mod constant minimum două sau chiar trei nave la reparații”.

La Damen Mangalia mai sunt doar 1.146 de angajați, iar din iunie 2024 și până ân prezent nu s-au mai făcut angajări.

“Așteptăm ca noul guvern să ia o decizie, se tărăganează de prea mult timp luarea unei decizii pentru încetarea contractului de asociere cu Damen (exit-ul Damen) și încheierea unui nou contract de asociere cu un alt investitor”, mai spune liderul Navalistului.

Vineri, 13 iunie 2025, un alt investitor a vizitat șantierul si a solicitat o întrevedere inclusiv cu reprezentanții SLN.

Potrivit liderului de sindicat, ar fi vorba despre Palumbo Group din Italia.

Șantierul Naval Palumbo, cu sediul central în Napoli, activează în industria construcțiilor navale din 1967.

Palumbo reprezintă astăzi o rețea majoră de recondiționare și reparații în Marea Mediterană.

„Cu o rețea logistică imbatabilă, formată din 8 șantiere navale în inima Mediteranei, 1 în Oceanul Atlantic, 2 șantiere noi, 18 docuri, dintre care unul reprezintă al doilea cel mai mare doc din Europa, și cei mai experimentați meșteri și ingineri din industrie la nivel internațional, grupul este capabil să ofere o gamă largă de servicii specializate pentru orice tip de nave și iahturi”, se arată pe Palumbogroup.it.

Pe aceeași temă:

MSC aduce la reparat 13 nave la Damen Mangalia: Angajații își recuperează salariile




ATENȚIE! Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța, joi, 19 iunie 2025

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet
Echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile, joi – 19 iunie 2025, pentru executarea lucrărilor de remediere, în regim de urgență, a unei avarii survenite la nivelul vanei de legătură aferentă conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de la intersecția bulevardului Aurel Vlaicu cu strada Dispensarului, din municipiul Constanța.
Intervenția se va desfășura în intervalul orar 10:00 – 15:00, timp în care vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:
– perimetrul delimitat de străzile: Dispensarului – bulevardul Aurel Vlaicu – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Dispensarului;
– bulevardul Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de străzile Suceava și Dispensarului;
– aleea Hortensiei;
– punctele termice numerele 45, 140 și 142.
Rugăm toți utilizatorii afectați de această oprire să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție deplasate la fața locului vor face tot posibilul pentru remedierea avariei și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.



Un șofer BEAT a lovit un pieton pe bulevardul 1 Decembrie 1918. Polițiștii l-au prins în câteva minute

Poliția Rutieră Mangalia

Ieri, 17 iunie 2025, în jurul orei 18.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul 1 Decembrie 1918 s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat ar fi condus un autoturism și ar fi accidentat un pieton, respectiv un bărbat de 44 de ani, care ar fi traversat pe marcajul pietonal.

Ulterior, șoferul a părăsit locul faptei.

După aproximativ 25 de minute, acesta a fost identificat de polițiști, fiind vorba de un bărbat de 51 de ani.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma accidentului rutier, pietonul a fost rănit ușor.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




(VIDEO) Ea este Chelsea, cel mai nou membru al salvamarilor din Costinești

Chelsea

Salvamarii din Costinești au o nouă colegă: pe Chelsea, o femelă Malinois, care va veghea, toată vara, la siguranța turiștilor.

Salvamarii din Costinești au postat, cu puyțin timp în urmă, un clip în care o prezintă pe Chelsea, o cățelușă Malinois:

Ea este Chelsea, noua noastră colegă…

Ce o recomanda?

Istețimea, curajul și talentul.

Poate că nu știe de ce o face,dar e bucuroasă că poate ajuta.

Dacă o vedeți pe plaja, nu vă speriați, nu o goniți, nu o reclamați.

La un moment dat poate face diferența dintre viață și moarte„, au scris salvamarii din Costinești.

Pe aceeași temă:

Adolescentul din Mangalia care a salvat de la moarte o tânără la Costinești, erou și în viața de zi cu zi: Are șapte frați și muncește de la o vârstă fragedă




Tur cultural organizat de Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”: „Case celebre din Constanța veche”

Tur cultural Case celebre

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită joi, 19 iunie 2025, ora 17:30, să luați parte la evenimentul cultural-educativ Tur Cultural „Case celebre din Constanța veche”, realizat în colaborare cu prof. dr. Răzvan Raul Ivan.

„Punctul de întâlnire –  statuia Lupoaicei din Constanța (Lupa Capitolina). Mergem la pas spre Palatul Regal, loc important pentru Familia Regală, un monument construit la începutul secolului XX. Ne oprim apoi la casa fostului primar al orașului Constanța din perioada interbelică, Horia P. Grigorescu, după care ne delectăm cu o casă construită la sfârșitul secolului XIX, renumită printre constănțeni datorită arhitecturii sale, casa Alleon. Pașii ne poartă și ajungem în Piața Ovidiu, aici observând alte două case celebre: cea a armeanului Damadian și Hrisicos, proprietarul rămas cunoscut prin frauda cu vin. Traversăm Piața Ovidiu și pătrundem pe strada Nicolae Titulescu, cunoscută mai ales prin seria de clădiri-monument de patrimoniu cultural. Casa cu Lei este cea care ne atrage atenția, o clădire construită la începutul secolului XX, ce a aparținut antreprenorului armean Dicran Emirzian. În capătul străzii descoperim o altă bijuterie arhitecturală, casa Manicatide, un proprietar de cai din București, dar și un afacerist cu cereale.

Părăsim această renumită stradă Nicolae Titulescu, și ajungem pe cel mai vechi bulevard al orașului Constanța, bulevardul Elisabeta, unde suntem întâmpinați de o serie de clădiri impunătoare, cu o arhitectură deosebită. Aici găsim casa inginerului Pâslă, cel care a lucrat alături de inginerul Anghel Salgny, autorul operei sale, Portul Constanța. Alături se află casa primarului Titus Cănănău, o bijuterie de la 1912 dar și casa unui cerealist, Bârzovenescu.  Desigur că trecem în revistă celebra casă unde a locuit ministrul de externe Mihail Kogălniceanu. Ultima oprire este la locuința celebrului coregraf Oleg Danovski.

Participarea este gratuită, iar durata traseului este de aproximativ 2 ore”, trasmit reprezentanții Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.




Mascații tulceni au intrat peste un contrabandist de țigări din Mangalia

Mascații la un contrabandist de țigări din Mangalia

Ieri, 15 iunie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale, Serviciul de Ordine Publică, Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea și polițiștilor Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin, au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Cu ocazia punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară, la domiciliul unui bărbat, de 52 de ani, din municipiul Mangalia, au fost descoperite și ridicate aproximativ 23.300 de țigarete precum și două telefoane mobile.

Astăzi, 16 iunie, s-a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine, 17 iunie, să fie prezentate procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin pentru a dispune măsuri preventive.

FOTO: IGPR




Accident rutier cu 5 victime la Albești: Un minor a fost preluat de elicopterul SMURD

SMURD noaptea

Un accident rutier a avut loc în această seară la Albești. Cinci victime, printre care 4 copii, au primit primul ajutor de la paramedicii ISU Dobrogea.

Potrivit reprezentanților ISU, un autoturism a ieșit în afara carosabilului.

Intervin la fața locului o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD la la Șecția Mangalia.

UPDATE:

Victimele sun toate conștiente, cooperante.

Dintre acestea, un minor, 15 ani, a fost preluat de elicopterul SMURD, iar celelalte persoane cu vârste între 15 și 18 ani sunt evaluate medical de echipajele SMURD și SAJ.




Minor de 16 ani cu poliția pe urme, la Pecineaga: S-a ales cu dosar penal

Limanu, Mangalia, Poliția noaptea, Neptun, Pecineaga

În această dimineață, în jurul orei 00.50, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada I.L. Caragiale din comuna Pecineaga.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, vehiculul fiind interceptat pe strada Biruinței.

La volanul acestuia a fost identificat un minor, de 16 ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe locul din dreapta al autoturismului a fost identificat un bărbat, de 25 de ani, proprietarul vehiculului.

În urma cercetărilor efectuate s-a constatat că acesta i-ar fi încredințat autoturismul minorului, știind că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu deține permis de conducere.




Remus Negoi, noul președinte al USR Constanța: Semiran Abdurefi, aleasă vicepreședinte

Untitled-1

Membrii USR Constanța s-au întrunit sâmbătă, 14 iunie 2025, în cadrul sesiunii de alegeri interne pentru a vota persoana care va ocupa funcția de președinte al filialei județene, precum și componența Biroului Județean.

Pentru funcția de președinte și-au depus candidaturile Remus Negoi și Carmen Dumitrescu .

Conform rezultatelor finale ale scrutinului, senatorul Remus Negoi este noul președinte al filialei județene USR Constanța, iar noua componență a Biroului Județean este următoarea: (vicepreședinți) Lăzar Gilda, Cocargeanu Florin Daniel, Abdurefi Semiran, Ion Stelian Cristian, Vîlcu Mihai; (membri) Iacob Florin Cătălin, Avrămescu Emilian, Antonaru Mariu Ștefăniță, Moraru Petru, Zisman Alisa, Filip Vasile Gabriel, Dobre Mariu, Moldoveanu Petrică, Sfrenț George, Vlad Bogdan, Munteanu Ionel, Neculache Ciprian, Munteanu Răzvan, Cateliu Gabriel, Constantin Georgel.

Tot sâmbătă, 14 iunie, au fost aleși și cei 20 de delegați care vor reprezenta USR Constanța la Congresul Național al USR din data de 21 iunie 2025.

Remus Negoi a declarat, ulterior ședinței: „Le mulțumesc tuturor colegilor pentru că mi-au acordat, din nou, încrederea pentru a ocupa această funcție! Nu în ultimul rând, îi felicit și pe colegii care alcătuiesc noua componență a Biroului Județean și pe toți membrii care au candidat și pe cei care au fost implicați în perioada electorală extrem de dificilă pe care cu toții am traversat-o recent.

USR intră într-o nouă etapă, atât la nivel național, cât și local, de aceea o mare parte din eforturile mele se vor concentra în direcția unei dezvoltări și extinderi cât mai eficiente a filialei județene. Este un obiectiv ce va consolida strategia noastră de a le demonstra cetățenilor că politica se poate face diferit, în interesul lor. Trebuie să le demonstrăm oamenilor că alternativa în politică nu sunt extremismul și suveranismul de fațadă, iar pentru asta trebuie să fim pregătiți, deoarece avem în față o perioadă cu mari provocări la nivel social. Sunt optimist și cred că vom reuși!

De asemenea, în data de 31 mai 2025, s-au desfășurat alegerile interne pentru desemnarea unui nou președinte al filialei municipale. În urma voturilor exprimate, liderul grupului de consilieri municipali USR Constanța, Florin Cocargeanu a fost ales pentru a ocupa această funcție.




(VIDEO) Tânăr din Tuzla ARESTAT după ce și-a amenințat mama și fratele, iar apoi a încălcat ordinul de protecție

WhatsApp Image 2025-06-13 at 19.14.56_2e4bb7c4

La data de 12 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 26  de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, infracțiune pedepsită de la 6 luni la 5 ani inchisoare.

Astfel, la data de 11 iunie a.c., în jurul orei 23.00, bărbatul i-ar fi amenințat cu acte de violență pe mama și fratele său, aceștia apelând numărul de urgență 112.

Polițiștii deplasați la fața locului au emis ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului, prin care acesta a fost evacuat din locuință, i s-a interzis să se apropie de persoanele vătămate și să le concteze în orice mod pe acestea.

La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 05.00, polițiștii au fost sesizați de persoanele vătămate cu privire la faptul că bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție, deplasându-se la locuința mamei și fratelui și încercând să intre în imobil.

Până la sosirea polițiștilor, bărbatul a părăsit locul faptei, fiind depistat la scurt timp, pe un câmp din extravilanul comunei Tuzla.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 13 iunie, a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă pentrtu 30 de zile, propunere ce a fost admisă.




Dominic Fritz, primarul Timișoarei, este noul președinte al USR

Dominic Fritz

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a fost ales președinte al Uniunii Salvați România (USR) cu 67,24% din voturile exprimate de membrii partidului.

„Le mulțumesc membrilor USR care mi-au dat această încredere și responsabilitate. Sunt conștient că preiau conducerea USR în vremuri provocatoare – cred însă că sunt și vremuri promițătoare pentru un partid asumat european, liberal și reformator, așa cum este USR. Nu am niciun dubiu că există suficient de multă energie, idei și soluții în interiorul USR și în societatea românească pentru a trece România de această criză. Misiunea mea este să ne reconectăm cu alegătorii noștri, cu aliații noștri din societate și, cu siguranță, voi fi un președinte care deschide partidul”, a transmis noul președinte al USR.

Dominic Fritz a anunțat că, doar în ultimele trei săptămâni, peste 2.000 de persoane au depus cereri de adeziune pentru a se alătura USR: „Sunt extrem de mândru că USR continuă să atragă oameni noi – cetățeni care cred în implicare, fără interese, cu gândul la viitor. Fac un apel: dacă vreți să puneți umărul la această construcție, acum e un moment bun să intrați în USR”.

În următoarea perioadă, Dominic Fritz și USR se vor focusa pentru a negocia cele mai bune soluții pentru a trece România de criza fiscală. „Ne vom focusa în următoarele zile și săptămâni pentru a negocia soluții bune pentru România în guvern. Suntem un partid care este pregătit să își asume responsabilitatea guvernării, să lucreze alături de Nicușor Dan. Iar în același timp, după congresul nostru de sâmbăta viitoare, vom începe o perioadă de reconstrucție și energie nouă în partid”, a conchis Dominic Fritz.

Cine este Dominic Fritz

Dominic Fritz (41 de ani) este primarul Timișoarei, la al doilea mandat, și noul președinte al Uniunii Salvați România.

Dominic Fritz este unul dintre cei mai apreciați primari din România, cunoscut pentru modernizarea administrației prin fonduri europene, eliminarea rețelelor clientelare și lupta pentru recuperarea patrimoniului public.

În 2023, Primăria Timișoara a avut cel mai mare buget dintre toate municipiile reședință de județ din țară și a investit în primul său mandat aproape cât a investit vechea administrație în toți cei șase ani anteriori preluării mandatului.

Dominic Fritz are studii finalizate de licență și masterat la Konstanz, Sciences Po Paris și Universitatea din York.

Înainte de a candida în România, a lucrat pentru Agenția Germană pentru Cooperare Internațională în proiecte internaționale de dezvoltare, menținere a păcii și reconstrucție în urma războaielor sau cataclismelor naturale.

A fost și consilier politic și apoi șef de cabinet al fostului președinte federal al Germaniei, Horst Köhler.

Fritz a venit prima dată în Timișoara în 2003. Este căsătorit, are o fiică și vorbește fluent limba română, germană, engleză și franceză. Este membru USR din 2019, președinte al filialei județene Timiș din 2023 și prim-vicepreședinte USR din 2024.

A fost președinte interimar al partidului în perioada 5 mai – 13 iunie și a susținut candidatura președintelui României Nicușor Dan.




Polițiștii din Mangalia au prins o femeie condamnată în Italia pentru TÂLHĂRIE și trecere frauduloasă a frontierei

Mangalia, femeie închisoare, cătușe

Ieri, 12 iunie 2025, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au identificat o femeie, de 32 de ani, pe numele căreia autoritățile din Italia au emis mandat de executare a pedepsei de 3 ani, 11 luni și 27 de zile de închisoare.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, femeia a fost condamnată pentru săvârșirea infracțiunilor de trecere frauduloasă a frontierei și tâlhărie.

Femeia a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.




Mihai Căldăraru, directorul DGASPC România, strânge fonduri pentru o tabără de vară dedicată copiilor defavorizați!

Mihai Căldăraru

Mihai Căldăraru, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) în subordinea Asociației Europene Pentru Protecția Omului și Protecția Copilului (AEPOPC) un ONG dedicat apărării drepturilor omului, a lansat o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru a oferi o tabără de vară pe litoral pentru 30 de copii defavorizați.

Crescut el însuși în orfelinatele din București, Căldăraru își propune să le ofere copiilor o experiență unică la mare, pe care mulți dintre ei nu au avut-o niciodată.

Campania are drept scop strângerea fondurilor necesare pentru organizarea unei tabere în stațiunea Eforie Sud, unde copiii vor avea ocazia să se bucure de soare și mare. Inițiativa lui Căldăraru a atras deja atenția și susținerea multor persoane, iar eforturile de strângere de fonduri continuă pentru a asigura succesul acestei acțiuni umanitare.

Sunt necesare pregătiri minuțioase, deoarece este vorba de aproximativ 30 de copii și totul trebuie organizat cu mare atenție și multă seriozitate” a declarat Mihai Căldăraru. Întreaga conducere a ONG-ului este implicată în campanie, lansând un apel către public pentru sponsorizări și donații, esențiale pentru buna desfășurare a taberei.

Tabăra de vară face parte din campania „Dăruiește Un Pic de Soare, Nu Totală Nepăsare,” o inițiativă de suflet pentru Mihai Căldăraru.

Cei care doresc să sprijine această inițiativă umanitară sunt încurajați să contacteze organizatorii la numele de telefon 0739.377.777 0799.877.777

0787.377.777 pentru mai multe detalii și pentru a contribui la realizarea acestui vis pentru copiii defavorizați.

Mihai Căldăraru este numit Director General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului România din anul 2011.

Mihai Căldăraru și echipa sa depun eforturi considerabile pentru a aduce sprijin celor aflați în dificultate. Campania Umanitară „Dăruiește un Pic de Soare, Nu Totală Nepăsare” este un exemplu elocvent al angajamentului lor de a ajuta comunitatea, prin distribuirea de pachete cu alimente și produse de necesitate, dar și prin oferirea de sprijin emoțional, evidențiat prin „zâmbetul de pe fețele celor ajutați”.

Și-a găsit familia după ce a împlinit vârsta de 18 ani

Povestea lui Mihai Căldăraru este una plină de emoții și provocări. Viața sa a fost marcată de încercări încă din copilărie, petrecând mai bine de jumătate din viață în orfelinate, fiind abandonat imediat după naștere. Chiar dacă a regăsit familia după împlinirea vârstei de 18 ani, relația cu aceasta nu a fost una strânsă, alegând să își construiască o viață independentă.

Povestea lui reflectă lupta și reziliența pe care o pot manifesta oamenii în fața adversităților. Fiecare individ are o experiență unică, iar trecutul influențează modul în care aceștia își trăiesc viața și își construiesc viitorul.




MSC aduce la reparat 13 nave la Damen Mangalia: Angajații își recuperează salariile

MSC

Mediterranean Shipping Company (MSC), unul dintre cei mai mari operatori navali mondiali și care și-a arătat interesul să cumpere șantierul Damen Shipyards Mangalia. Un prim pas îl constituie reperarea a 13 nave în șantierul de la Mangalia.

Pentru aceste nave, MSC ar urma să achite în avans pentru reparații câte 2 milioane euro lunar, astfel încât începând cu luna august să poate fi plătite la zi salariile angajaților și să înceapă plata celor restante, arată Profit.ro.

Potrivit ministrului Economiei Bogdan Ivan, reparațiile de nave vor asigura plată lunară a salariilor pentru 800 de muncitori, iar din luna august se va ajunge cu plățile lunare la zi, urmând a începe achitarea restanțelor.

Acum, Ivan a mai arătat că a purtat zeci de discuții cu potențiali investitori, din care ”cel puțin 5 companii din top 10 mondial”, dar mulți au așteptat alegerile și formarea unui nou guvern. ”Foarte mulți operatori la nivel mondial, segmentul de nave, au așteptat alegerile din mai și formarea unui guvern stabil pentru a ști cu cine discută”, a mai spus ministrul.

FOTO: Cargoinsights




(VIDEO) Consilierii AUR, USR și PSD au tăiat în carne vie: Bugetul de criză al Consiliului Local Mangalia a fost APROBAT!

Ședință de consiliu local

Timp de două ore, consilierii locali PSD, AUR și USR, alături de cei PNL (aceștia din urmă, absolut toți în online) au dezbătut necesitatea aprobării bugetului local.

Și, nu oricum: printr-un amendament bine pus la punct, consilierii au tăiat în carne vie risipa din banii publici care au îndatorat Mangalia cu peste 30 de milioane de EURO.

Aleșii PSD, AUR și USR au subliniat, o dată în plus, că bugetul local poate fi oricând rectificat pentru proiecte benefice orașului. Însă sume uluitoare pe care primăria le-a aruncat cu generozitate, pe torturi înghețate – timp în care, de exemplu, Școala Gala Galaction este într-o avansată stare de degradare – au fost transferate către salariile angajaților din primărie sau către plata apei potabile și încălzirii la școli și a subvenției transportului elevilor.

Un punct nevralgic l-a constituit și tăierea fondurilor OMD Mangalia, despre care agenții economici au spus și ieri, în cadrul ședinței de CA, dar și azi, la ședința de consiliu, că este un organism PROST condus.




Polaris M Holding SRL – Punct de lucru Mangalia demarează procedurile de recuperare a datoriilor restante

Polaris M Holding

Polaris Holding SRL – Punct de lucru Mangalia informează că va demara procedurile de recuperare a datoriilor restante aferente serviciilor de salubrizare, de la asociațiile de proprietari care nu au achitat facturile emise.

Pentru recuperarea acestor sume, societatea va iniția proceduri legale de executare silită, care vor viza atât asociațiile de proprietari cu datorii restante, cât și locatarii care nu și-au îndeplinit obligațiile de plată.

În acest sens, vor fi întreprinse următoarele acțiuni:

  • Recuperarea sumelor restante;
  • Aplicarea executării silite în cazul locatarilor care nu și-au achitat cota parte;
  • Calcularea și recuperarea penalităților de întârziere și a cheltuielilor aferente.

Societatea recomandă achitarea datoriilor restante într-un termen cât mai scurt, pentru a evita măsurile legale.

POLARIS M HOLDING SRL își exprimă disponibilitatea de a soluționa aceste situații pe cale amiabilă și încurajează asociațiile și locatarii să ia legătura cu reprezentanții punctului de lucru pentru clarificări sau stabilirea unor modalități de plată.