Traseul șpăgilor din Portul Constanța Sud Agigea: Trei vameși prinși în FLAGRANT și reținuți

Șpagă, mită în Portul Constanța

 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 septembrie 2024, față de inculpații:

  • OPREA MARIUS, lucrător vamal în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată
  • PETCU DOREL – EMANUEL, fost lucrător vamal, în cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud, în prezent suspendat din funcție și angajat al unei societății ce oferă servicii portuare, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită și sustragerea sau distrugerea de probe ori înscrisuri
  • C.M., în prezent comisionar vamal al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la luare de mită

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În prezenta cauză se desfășoară cercetări cu privire la modalitatea în care lucrători vamali din cadrul Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud încasează sume de bani cu titlu de mită de la importatori de mărfuri prin Portul Constanța Sud Agigea, prin intermediul unor comisionari vamali, pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu privind controlul fizic al containerelor și pentru a se acorda liber de vamă unor containere care conțin mărfuri ce nu corespund cu datele din documentele de import sau sunt contrafăcute.

Pentru a sensibiliza lucrătorii vamali de la controlul fizic, astfel încât să nu fie probleme cu mărfurile contrafăcute sau nedeclarate, sau pentru urgentarea formalităților vamale, importatorii obișnuiesc să dea mită între 500-700 dolari/container. Aceste sume pot urca în funcție de numărul de colete care fac obiectul confiscării, astfel, la cei 500-700 dolari se adaugă 30-50 dolari per colet, sume care ajung și la 10.000 de dolari per container pentru mărfurile interzise la import în UE.

În concret, în perioada 20 mai 2024 – 27 august 2024, inculpatul Oprea Marius în calitatea menționată anterior, în exercițiul atribuțiilor de serviciu privind efectuarea operațiunilor de import și de tranzit a mărfurilor prin Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud, ar fi pretins și primit pentru sine și pentru alții de la persoane juridice și importatori, sume de bani în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea sau urgentarea formalităților vamale ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Astfel, inculpatul Oprea Marius ar fi contribuit la taxarea ilicită a containerelor cu mărfuri procesate în punctul vamal, facilitând concomitent introducerea în țară de mărfuri contrafăcute, mărfuri interzise la import, mărfuri ce nu sunt însoțite de avizele sau autorizațiile necesare, mărfuri de altă natură sau în alte cantități decât cele declarate în vamă și mărfuri subevaluate.

De asemenea, inculpatul Oprea Marius ar fi avut rolul de colecta sumele de bani remise cu titlu de mită de către reprezentanții unor persoane juridice și importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud.

Imediat după colectarea sumelor de bani, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi preluat sumele respective din incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, pentru a-i transporta în zone de siguranță și de a fi împărțiți ulterior între membrii grupului.

În data de 12 septembrie 2024, inculpatul C.M. i-ar fi remis lucrătorului vamal Oprea Marius, în incinta Biroului Vamal de frontieră Constanța Sud situat în Portul Constanța, sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei, pretinși în mod indirect reprezentanților unor persoane juridice, importatori, care au solicitat efectuarea operațiunilor de vămuire la Biroul Vamal de frontieră Constanța Sud a unor mărfuri containerizate.

În contextul menționat mai sus, la data de 12 septembrie 2024, inculpatul Oprea Marius ar fi fost surprins în flagrant de către procurorii anticorupție după ce ar fi primit de la inculpatul C.M. sumele de 5.000 de dolari și 8.100 lei.

La scurt timp după constatarea infracțiunii flagrante, inculpatul Petcu Dorel – Emanuel ar fi luat discret de pe biroul din fața sa un înscris olograf cu dimensiunile de 5 cm x 10 cm, ce se afla lângă sumele de bani date cu titlu de mită și care făcea referire la ce reprezintă sumele respective, înscris pe care l-ar fi distrus prin înghițire, cu scopul de a împiedica aflarea adevărului în cauza penală.

În cursul zilei de 12 septembrie 2024, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 47 de locații situate pe raza județului Constanța, reprezentând sediul unei instituții publice și domiciliile unor persoane fizice.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor, în autoturismul inculpatului Petcu Dorel – Emanuel, procurorii au găsit sumele de 12.300 de dolari și aproximativ 1.000 de euro.

În cauză se desfășoară cercetări și față de alte persoane.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 13 septembrie 2024, cei trei inculpați urmează să fie prezentați Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că inculpatul Petcu Dorel – Emanuel a fost trimis în judecată de către D.N.A. – Secția de combatere a corupției pentru două infracțiuni de fals intelectual săvârșite în legătură cu atribuțiile de serviciu (comunicat https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=11610 ). Dosarul se află în prezent pe rolul Tribunalului București în faza de judecată în primă instanță.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.




Un copil de șase ani a fost mușcat de un câine cu stăpân în Parcul Evergreen din Mangalia

Evergreen

Un copil a fost mușcat, ieri seară, în Parcul Evergreen din Mangalia, de un câine de talie mare.

Potrivit surselor noastre ar fi vorba despre un câine ciobănesc. Fetița s-ar fi plimbat cu trotineta în parc, a căzut, iar cățelul care era în imediata ei apropiere s-a simțit în pericol și a atacat.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, copilul a ajuns la Spitalul Municipal Mangalia, în jurul orelor 19.00. Din păcate, după cum se știe, spitalul NU are Urgențe pediatrice, dar, din fericire, copilul nu a fost grav rănit și a fost externat.

Dr. Claudia Tatarici, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța ne-a declarat că micuța a fost mușcată în jurul orelor 19.00 și a fost transportată la Spitalul Municipal Mangalia, fiind în afara oricărui pericol.

În cauză a fost deschis dosar penal.

Mama copilului a postat, ulterior, pe Facebook, un mesaj pentru autorități:

„Cum rezolvam dle primar Radu Cristian problema cainilor fara botnita din parcurile din oras? Asteptam ca urmatorul incident sa se transforme in tragedie?

Spitalul Municipal Mangalia – Oficial unde este sectia de pediatrie? Copilasii nostri nu merita asa ceva? Conducerea a venit din concediu sau tot prin insule este?

Sa atasez si poza cu muscatura de pe mana copilului meu de numai 6 ani?”

Reamintim că iubitorii și proprietarii de câini din Mangalia au organizat, în urmă cu câțiva ani, proteste pentru a beneficia de un loc special amenajat pentru patrupede. Promisiunile administrației locale au rămas la stadiul de declarații electorale.

Potrivit OUG nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, republicată, prin câini periculoși se înțelege câinii aparținând următoarelor rase, grupate în două categorii, după cum urmează:

  • Categoria I: Câinii de luptă și de atac, asimilați prin caracterele morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog și metișii lor;
  • Categoria a II-a: câinii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor.

Art. 2 Prin câini agresivi se înțelege:

  • orice câine care, fără să fie provocat, mușcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private;
  • orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop.

Conform aceleiași prevederi legale, câinii periculoși nu au voie în localuri publice sau în mijloacele de transport în comun, iar proprietarul este obligat ca pe drumurile publice să îi scoată întotdeauna în lesă și să le pună botniță.

Conform Art. 34 posesorii de animale de companie au următoarele obligații în timpul plimbării animalelor pe domeniul public:

  • să dețină asupra sa materialele necesare pentru curățarea locului și evacuarea dejecțiilor fiziologice (pungile de plastic sunt suficiente);
  • să dețină carnete de sănătate pentru acestea și vor asigura vaccinarea animalelor în conformitate cu normele sanitar-veterinare în vigoare;
  • să nu permită accesul animalelor de companie în spațiile verzi din parcuri, grădini publice și cele aferente ansamblurilor de locuințe, în spațiile de joacă pentru copii, în magazine și piețe de desfacere a produselor agroalimentare.

Însă, de menționat este faptul că legea a fost completată. Astfel, în prezent, în categoria câinilor agresivi intră „orice câine care, să fie provocat, muscă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private și orice câine care participa la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop”.  Practic, aceștia trebuie să fie mereu în lesă sau ham și să poarte mereu botniță în locuri publice. Câinele trebuie însoțit de o persoană de peste 18 ani care nu are dosar penal.




Mesajul SRI de Ziua Pompierilor: ”Nu este indicat să vi se aprindă călcâiele în prejma lor!”

Mesajul SRI

Serviciul Român de Informații a transmis, în stilul haios cu care i-a obișnuit pe internauți, un mesaj de Ziua Pompierilor.

”Nu este indicat să vi se aprindă călcâiele în prejma lor!”, au scris cei de la SRI pe Facebook, mesajul cu dublu înțeles fiind extrem de apreciat de cititori.

Pe aceeași temă:

13 septembrie este Ziua Pompierilor. Mesajul EMOȚIONANT al Ministerului Apărării Naționale pentru salvatorii militari




13 septembrie este Ziua Pompierilor. Mesajul EMOȚIONANT al Ministerului Apărării Naționale pentru salvatorii militari

Pompier

Ministerul Apărării Naționale a transmis un mesaj emoționat pompierilor militari, care și fac datoria zi și noapte, în slujba cetățenilor.

„Le mulţumim pompierilor salvatori, apărătorii vieţii cetăţenilor în lupta cu focul, pentru curajul şi devotamentul cu care îşi fac datoria în sprijinul românilor.

Le dorim multă sănătate şi La mulţi ani!

„Să nu uiți niciodată că ai fost pompier și chiar dacă pleci murdar de la un incendiu este cea mai curată meserie!”.




Vlad Pascu nu se lasă: A contestat la Tribunalul Constanța decizia arestului preventiv. Judecătorii se pronunță astăzi

Vlad Pascu

Vlad Pascu a contestat la Tribunalul Constanța decizia judecătorului Claudia Carmen Berevoescu de la Judecătoria Mangalia, din 9 septembrie. Magistratul de la Mangalia a decis ca Vlad Pascu să fie cercetat, în continuare, în stare de arest și nu în arest la domiciliu, așa cum solicită avocații șoferului ucigaș.

Tribunalul Constanța se va pronunța, azi, la contestația măsurilor preventive decise de judecătorul din Mangalia.

UPDATE:

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul inculpat PASCU MATEI VLAD împotriva încheierii din data de 09.09.2024, pronunţată în dosarul penal nr. 4989/254/2023/a18 al Judecătoriei Mangalia.

Obligă pe contestatorul inculpat la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

Pe aceeași temă:

ULTIMA ORĂ: Șoferul drogat Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat în arest la domiciliu




(FOTO) Ei sunt pompierii din Tuzla care au intervenit timp de șapte ore pentru a scoate apa dintr-un subsol din Eforie Nord

Pompierii de la Stația Tuzla

Pompierii de la Stația Tuzla au intervenit timp de peste șapte ore pentru a scoate apa de la subsolul unui hotel din Eforie Nord.

Potrivit ISU Dobrogea, pompierii au răspuns unui apel la ora 9.00 și au reușit să finalizeze scoaterea apei de la subsolul Hotelului Union în această după amiază.

Pompierii de la Stația Tuzla
Pompierii de la Stația Tuzla

Pompierii de la Stația Tuzla
Pompierii de la Stația Tuzla

Pompierii de la Stația Tuzla
Pompierii de la Stația Tuzla

Pompierii de la Stația Tuzla
Pompierii de la Stația Tuzla

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Vama Veche înainte și după furtuna de astăzi

(GALERIE FOTO) Vama Veche înainte și după furtuna de astăzi




Traficanți de droguri de mare risc săltați de procurorii DIICOT Constanța. Vindeau substanțele stupefiante consumatorilor din județ

Câine de urma droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc.

În sarcina uneia dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie – august 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) către consumatori, din județul Constanța, cu sume între 100 și 750 de lei.

De asemenea, probatoriul administrat a relevat că, în același interval de timp, una dintre persoane ar fi comercializat și substanțe psihoactive (Alfa-Ethylaminopentiophenone).

La data de 11 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Ulterior, a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




(GALERIE FOTO) Vama Veche înainte și după furtuna de astăzi

Furtună la Vama Veche

A fost rupere de nori azi pe litoral. La Vama Veche plaja abia refăcută în urma inundațiilor de acum câteva zile, a ajuns din nou sub ape.

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche

Furtună la Vama Veche
Furtună la Vama Veche




(VIDEO) Vama Veche înainte și după furtuna de astăzi

Furtună la Vama Veche

A fost rupere de nori azi pe litoral. La Vama Veche plaja abia refăcută în urma inundațiilor de acum câteva zile, a ajuns din nou sub ape.




(VIDEO) Daniel Georgescu, edilul comunei Limanu: „Agenții economici pot funcționa și la negru și ilegal, iar noi, primăriile, nu putem reacționa”

photo_2024-09-11_11-47-24

La Frontiera din Vama Veche are loc, zilele acestea, întâlnirea Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIOR).

La eveniment participă primarul comunei Limanu, Daniel Georgescu, Corina Marin, președintele RESTO, Mugur Cristea – Asociația Patronală Resto, Horia Constantinescu, Valentin Soneriu-Organizația Patronală a Cârciumarilor Brașoveni, Sterică Fudulea-secretar general CNIPMMR, Călin Cozma-Asociația HORECA Transilvania.

Gazda evenimentului, primarul Daniel Georgescu, a abordat, în cadrul unei conferințe de presă,

„Concluziile unui audit al Curții de Conturi de acum trei ani, de la toate primăriile de pe litoral, au fost adunate și trimise sub forma unor solicitări de modificare a legii, care stă din păcate de doi ani în sertarele Senatului României.

Noi primăriile, de exemplu, nu avem nicio pârghie în ceea ce privește un agent economic care funcționează fără autorizație sau aviz de funcționare. Autoritățile au mărit punctul de amendă la regimul circulație sau la Mediu, dar nu au luat în calcul și cererile noastre. De aceea agenții economici pot funcționa și la negru și ilegal, iar noi, primăriile, nu putem reacționa”.

Daniel Georgescu a mai subliniat importanța ca o treime din plajele de pe litoralul românesc să fie repartizate primăriilor, astfel încât localnicii să nu fie nevoiți să plătească șezlonguri cu bani grei: „Să nu uităm și dreptul localnicului de a face plajă”, a spus Daniel Georgescu.




RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

raja

În urma avertizărilor meteo de Cod Portocaliu cu averse torențiale și intensificări ale vântului, RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență la nivelul întregii societăți, până astăzi 11 septembrie, ora 20.00.

În întreaga arie de operare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate la nivelul localităților deservite.

La nivelul municipiului Constanța intervin 17 formații de lucru, iar în restul județului sunt de alte 19 echipe care acționează în toată această perioadă.

Cele 36 echipe de intervenție asigură permanența și răspund la toate solicitările primite. Încă de noaptea trecută, echipele au intervenit în zonele sensibile ale orașului (Dacia, Delfinariu – str. Chiliei, Coiciu, bdul Al. Lăpușneanu) în sensul verificării/curățării sistemelor de canalizare, în special la nivelul căminelor de colectare, pentru ca aceastea să funcționeze la capacitate maximă.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Singurele probleme care pot apărea și care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri și fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiții, rugăm toți abonații să dea dovadă de înțelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite pe rețeaua  de furnizare a energiei electrice.

Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe la nivelul sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societății, la numărul de telefon 0241.924,  tasta 3, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.

În funcție de informațiile primite pe parcurs de la Administrația Națională de Meteorologie, activitatea comandamentului se poate prelungi.

UPDATE:

Update ora 10.00 – Situație ploi

În urma precipitațiilor din această dimineață, la dispeceratul societății s-au înregistrat  52 de  reclamații. Cele mai multe, 21, au venit din municipiul Constanța din zonele: Coiciu – străzile Crinului și Steagului, Delfinariu – Chiliei, b-dul Alexandru Lăpușneanu, Peninsulară – str. Sulmona, b-dul Ferdinand și zona Pavilionului Expozițional – b-dul Mamaia.

La nivelul județului, 11 sesizări s-au primit din municipiul Mangalia și stațiuni. La dispeceratul societății au mai ajuns reclamații și din Agigea, Techirghiol, Cumpăna, Eforie Sud,  Eforie Nord, Tuzla și Costinești.

Echipele de intervenție RAJA sunt mobilizate pe teren pentru a diminua efectele cauzate de ploile torențiale și răspund prompt la toate solicitările primite. În prezent, majoritatea situațiilor sunt în curs de rezolvare, iar în multe zone apa acumulată s-a retras aproape complet.

Din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat căderi de tensiune la sursele Cotu Văii și Comana, motiv pentru care furnizarea apei potabile este întreruptă în localitățile Cotu Văii, Negru Vodă și Comana. Imediat ce se va relua alimentarea cu energie a surselor, se va reporni pomparea către abonații afectați.

În continuare, cele 36 de echipe de intervenție (17 în municipiul Constanța și 19 în restul județului) vor acționa non-stop pentru a răspunde la toate solicitările primite.

Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.

Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.




ATENȚIE! De mâine se instituie RESTRICȚII de trafic la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Oituz

Intersecție Oituz

De mâine, 11 septembrie, se vor institui restricții de trafic la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Oituz, circulația desfășurându-se pe o singură bandă pe sens.

Din data de 13 septembrie, până la finalizarea lucrărilor de conectare a noilor rețele de apă și canalizare, circulația va fi oprită total.
Șoferii sunt sfătuiți să aleagă rute alternative pe durata intervențiilor.
FOTO: Facebook



A fost arestat un presupus violator din Costinești. Acesta a abuzat o minoră pe un câmp de lângă stațiune

Fata tristă

La data de 10.09.2024, procurorii din cadrul Parchetului de lângă Judecătoria Mangalia au formulat propunerea de arestare preventivă față de inculpatul B.M., în vârstă de 22 ani, din sat Costinești, aflat în stare de reținere pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în seara de 31.08.2024, minora CM-A a părăsit voluntar domiciliul și s-a întâlnit cu numitul B.M., cu care s-a deplasat pe un teren de la marginea localității Costinești, unde a întreținut un raport sexual normal cu acesta.

Propunerea de arestare preventivă a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria Mangalia.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nici o situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.




A fost activat PLANUL ROȘU la spitalul penitenciarului Poarta Albă: Un bărbat și-a dat foc, 34 de oameni au fost evacuați

pompier

Spitalul penitenciar de la Poarta Albă a fost cuprins de flăcări în această după amiază.

Potrivit ISU Dobrogea, au fost alocate pentru stingerea focului șase mașini de stingere, o autospecială pentru transport victime multiple, 2 autoscări și cinci ambulanțe SMURD.

Din primele informații este vorba despre o victimă care s-a autoincendiat. Incendiul a fost lichidat în urmă cu scurt timp. Se procedează la ventilarea spațiilor. Au fost evacuate 34 de persoane, toate relocate în curtea de plimbare.

UPDATE:

Iată ce transmite IPJ Constanța:

La data de 10 septembrie a.c., în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană, din incinta unui penitenciar, ar fi dat foc unei saltele de pat, în camera în care acesta se afla.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, de 62 de ani, care a primit îngrijiri medicale la fața locului, fără ca acesta să fi suferit arsuri.

La acest moment, polițiștii Postului de Poliție Poarta Albă efectuează cercetări în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor care au condus la incident.

În cauză a fost deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.




(SURSE) LOVITURĂ pentru Dorinel Colgiu: Judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat prelungirea arestului preventiv propusă de DNA

Colgiu

Dorinel (Doru) Colgiu, directorul Goldterm Mangalia prins în flagrant cu o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o șpagă de 15.000 de euro pretinsă de la un om de afaceri din localitate, rămâne după gratii.

Pe surse, pentru a doua oară, judecătorii Tribunalului Constanța au decis că măsura arestului preventiv este una întemeiată în cazul lui Dorinel Colgiu.

Iată ce transmiteau procurorii DNA pe 10 iulie 2024:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

OFICIAL de la DNA: Ce sumă avea asupra lui Dorinel Colgiu la flagrantul de ieri. Câți bani i s-au găsit la domiciliu




Un autoturism căutat de autoritățile din Germania a fost descoperit la 23 August de poliţiştii de frontieră

auto furat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit un autoturism căutat de autoritățile din Germania, aflat în posesia unui cetăţean român.

În ziua de 09.09.2024 poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional cu autoturisme furate.

În cadrul acţiunii a fost identificat şi oprit în trafic, pe raza localității Moșneni, judeţul Constanța, un autoturism cu număr de înmatriculare specific Germaniei, condus de un cetăţean român, în vârstă de 36 de ani.

În urma verificărilor specifice și a cooperării operative cu autoritățile europene, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Germania.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 75.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.




ULTIMA ORĂ: Șoferul drogat Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat în arest la domiciliu

Vlad Pascu

Șoferul drogat care a ucis doi tineri anul trecut în stațiunea 2 Mai rămâne în pușcărie. Judecătorul Claudia Carmen Berevoescu de la Judecătoria Mangalia i-a respins cererea de a fi cercetat, în continuare, în arest la domiciliu.

Iată decizia magistratului de la Mangalia:

Constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive dispuse faţă de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Menține măsura arestării preventive față de inculpatul Pascu Matei – Vlad, cu datele de mai sus, pe o durată de 60 de zile, de la data de 09.09.2024 până la data de 07.11.2024 inclusiv.

Respinge ca neîntemeiate cererile formulate de inculpat prin apărător privind înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu a cerut, din nou, să fie arestat la domiciliu. Judecătorii din Mangalia analizează azi solicitarea acestuia




Un adolescent de 15 ani a DISPĂRUT în timp ce se afla cu mama lui la biserică. L-ați văzut?

Untitled-2

La data de 8 septembrie 2024, în jurul orei 13.10, polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a minorului Andrei Octavian Dragomir, de 15 ani, din municipiul Constanța.

La aceeași dată, în jurul orei 10.30, minorul a plecat de lângă mama sa, în timp ce aceștia se aflau într-o biserică din municipiul Constanța, fără a reveni până în prezent.

Andrei Octavian Dragomir are 1,64 m înălțime, 56 de kilograme, păr șaten deschis, ochi căprui.

La data plecării era îmbrăcat cu bluzon negru, pantaloni scurți de culoare roșie și pantofi sport de culoare albă.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Procurorii DNA Constanța îl vor pe Dorinel Colgiu în continuare după gratii. Au propus prelungirea arestului acestuia

Colgiu

Judecătorii de la Tribunalul Constanța vor decide, astăzi, dacă Dorinel Colgiu, (încă) directorul Goldterm Mangalia va rămâne după gratii.

Procurorii DNA Constanța au propus prelungirea arestării preventive, pentru a doua oară de la reținerea lui Dorinel Colgiu.

Reamintim că directorul Goldterm Mangalia și un apropiat al primarului Cristian Radu a fost săltat în plină stradă, având asupra lui o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o presupusă șpagă de 15.000 de euro solicitată de Colgiu de la un om de afaceri local.

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului




Vlad Pascu a cerut, din nou, să fie arestat la domiciliu. Judecătorii din Mangalia analizează azi solicitarea acestuia

Vlad Pascu

Vlad Pascu a înaintat, la finalul lunii august, o nouă cerere către magistratul Claudia Carmen Berevoescu, de a îi fi înlocuită măsura arestului preventyiv cu măsura arestului la domiciliu. Solicitarea lui va fi analizată, azi, la Judecătoria Mangalia.

În cursul zilei de astăizi, 9 septembrie 2024 se va decide dacă șoferul care a ucis doi tineri la 2 Mai, în august 2023, va putea pleca acasă, la București, în arest la domiciliu.

Pe 14 august 2024 Vlad Pascu a cerut, personal, într-o pledoarie de câteva minute, judecătoarei Claudia Carmen Berevoescu, să fie lăsat să plece în arest la domiciliu, putând astfel să fie consultat medical:

„Știu că va urma o hotărâre definitivă în care voi fi condamnat cu executare. Tot ce îmi doresc din această experiență negativă este să ies o persoană mai bună, să reușesc să îmi plătesc datoriile față de societate prin sentința pe care mi-o veți da.

Sunt pe deplin coștient de acținile mele trecute care au dus la această tragedie, ceea ce m-au făcut să îmi reevaluez ideile, concepțiile, față de cum ar trebui să mă comport în societate.

Este vorba de numai câteva luni de zile, înainte să mă întorc, definitiv, în penitenciar. Oricum va fi o pedeapsă privativă de libertate pentru câțiva ani de zile.

În penitenciar mă chinui de 6 luni de zile pentru a avea parte de îngrijiri medicale, pe cheltuiala mea, am avut audiența la comandant, programări la clinici private.

Mi s-au întors cererile înapoi, am recomandare de la spitalul penitenciar de la fiecare doctor în parte, de la stomatolog până la cardiolog.

Inclusiv de la medicul psihiatru am certificat. De la șocul suferit în urma accidentului am atacuri de panică. Înțeleg tot ce s-a întâmplat și m-am pierdut psihic în niște gânduri.

În arest la domiciliu aș putea consulta un medic și m-aș putea interesa să văd ce pot face mai departe în ceea ce privește educația. Nu pot face absolut nimic în ceea ce privește educația, până când nu voi fi condamnat.

Vreau să îmi pot lua familia în brațe, pentru că am avut întâlnirile numai la geam cu ei. Vreau să mai pot fi alături de ei o lună, două, înainte să fiu încarcerat definitiv.

S-a spus că m-aș putea sustrage de la arest în cazul în care voi fi arestat la domiciliu sau că m-aș putea apuca din nou de consumul de droguri. Având în vedere toată presiunea mediatică, valul de informații din jurul meu, în care se spune că de la 13 ani mă droghez. Sunt lucruri care s-au exagerat în ultimul hal. Am avut o problemă cu consumul de droguri, s-a exagerat enorm în presă, nu are legătură cu situația mea reală.

Cer instanței să mă testeze cineva, săptămânal sau de ori câte ori este nevoie, ca o condiție a arestului la domiciliu”.

Pe aceeași temă:

Vlad Pascu rămâne după gratii. Judecătorii din Mangalia i-au RESPINS cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu