5 octombrie 2024 10:19

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului

Ancheta care îl vizează pe Dorinel Colgiu, fostul director al Goldterm Mangalia, ia amploare. Procurorii DNA Constanţa duc o muncă titanică, iar volumele dosarului penal se măresc pe zi ce trece.

Oamenii legii audiază continuu denunţători din rândul agenţilor economici jecmăniţi timp de 12 ani de către Colgiu, cu concursul Poliţiei Locale, martori, angajaţi şi foşti angajaţi ai instituţiilor din subordinea Primăriei Mangalia pentru a face lumină în hăţişul şpăgilor luate în 2024.

Vizate sunt si averile acumulate de către Colgiu şi alţi colegi de echipă din Primărie, care în 12 ani au ajuns la o bunăstare de invidiat dacă nu ar fi apelat la metode meschine şi ilegale.

Reamintim modalitatea în care Colgiu cerea, cu tupeu, bani de la agenţii economici. Întreprinzătorii locali nu primeau avize, autorizaţii de funcţionare, certificate de urbanism etc., şi dacă doreau să nu fie vizitaţi mereu de către Poliţia Locală şi “cadorisiţi” cu amenzi uriaşe, trebuiau să dea şpăgi. Şpăgi care în ultimii ani erau cuprinse între 5.000 – 20.000 euro!

În momentul flagrantului, în maşina lui Colgiu a fost descoperită într-o pungă pusă sub scaunul din dreapta suma de 60.000 lei, iar la domiciliul acestuia, în urma percheziţiei, procurorii au descoperit peste 2 miliarde lei vechi, bani pe care până în prezent nu i-a putut justifica.

Nu în ultimul rând, s-a dispus o percheziţie informatică, astfel că telefonul mobil al lui Colgiu, a fost luat la puricat.

Scuturat bine de către procurori, telefonul lui Colgiu era ticsit până la refuz cu 236 GB date informatice. Aparatul conţinea peste 400.000 de fotografii, fişiere video, fişiere audio şi peste 1.000.000 de mesaje.

Întrucât nu le este foarte clar celor din Primărie cine sunt denunţătorii, a fost asmuţită Poliţia locală împotriva tuturor agenţilor economici, inclusiv împotriva celor care l-au susţinut şi votat pe edilul Cristian Radu. Mai mult, sunt agenţi economici care într-o lună au primit şi 4 amenzi, marea majoritate a acestora adresându-se Judecătoriei Mangalia în vederea anulării proceselor-verbale de contravenţie.

Când nimeni nu mai spera, la data de 9 iulie 2024, după un flagrant bine gândit şi organizat, Dorinel Colgiu a fost oprit în trafic, culcat la pământ, încătuşat şi dus la audieri, fiind acuzat de trafic de influenţă, întruct lucrând la Goldterm nu avea calitate de funcţionar public. Dacă mai era angajat al Primăriei, ar fi fost acuzat de luare de mită şi ar fi riscat o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani, în timp ce pentru trafic de influenţă, poate primi maximum 5 ani de detenţie.

La data de 14 august 2024, judecătorii Tribunalului Constanţa au decis să-l menţină în arest, întrucât există pericolul ca fiind în libertate, Colgiu să influenţeze persoanele care îi cunosc activitatea infracţională, ori pe cele pe care le-a stors de bani.

Măsura arestului preventiv expiră la data de 13 septembrie, însă până atunci, Colgiu va apărea, din nou, în faţa magistraţilor, când este de aşteptat ca procurorii DNA să solicite instnţei privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu rămâne după gratii. A fost ADMISA propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv