Erika și Rareș, amenințări cu MOARTEA înaintea concertului de 1 Iunie de la Medgidia. Poliția a demarat o anchetă

Untitled-10

Primăria Municipiului Medgidia organizează astăzi, 1 iunie, un eveniment dedicat atât copiilor cât și adolescenților. Evenimentul, care debutează de la ora 16.00, aduce în prim-plan o varietate de activități dar și un concert susținut de Erika Isac, Rareș și Bogdan de la Ploiești. În jurul prânzului, Erika Isac și Rareș au primit mesaje de amenințare cu moartea pe conturile de socializare.

Cei doi au fost avertizați să nu urce pe scena de la Medgidia. Atât managerul cât și artiștii au informat organizatorii și, pentru că au luat în serios aceste amenințări, au depus plângere la Poliția din Medgidia.

În același timp, Primăria Municipiului Medgidia a sesizat instituțiile abilitate pentru a lua toate măsurile necesare pentru siguranța artiștilor prezenți la eveniment.

Iată ce transmite IPJ Constanța:

La data de 1 iunie a.c., în jurul orei 11.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați de un bărbat, de 23 de ani, cu privire la faptul că ar fi fost amenințat de o persoană necunoscută, pe o rețea de socializare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentu săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de comiterea faptei și luării măsurilor legale ce se impun.




Senatorul Remus Negoi și candidatul la primăria Mangalia, Semiran Abdurefi: „Nu lăsați Șantierul Naval Damen Mangalia să moară!”

Damen Mangalia

Senatorul Remus Negoi și Semiran Abdurefi, candidatul la Primăria Mangalia din partea USR au transmis un comunicat de presă în care cer Guvernului României și Ministerului Economiei să se implice în salvarea Șantierului Naval Damen Mangalia.

„Cerem Guvernului să facă toate demersurile legale pentru a salva, în ultimul ceas, Șantierul Naval „Damen” Mangalia de la închidere! Aproximativ 1.500 de angajați și familiile lor depind de funcționarea șantierului naval!

Statul român, care deține pachetul majoritar de acțiuni, are obligația de a face tot posibilul ca activitatea de la Mangalia să continue, nu numai pentru că acolo își câștigă traiul câteva mii de oameni și familiile lor, dar pentru că produsele fabricate în șantier pot asigura securitatea României și dezvoltarea economică. Angajații din șantier sunt oameni bine pregătiți, cu experiență în domeniul naval, de care statul român are nevoie, mai ales cu un război la graniță. Avem un șantier naval perfect funcțional și dotat corespunzător.

Avem ingineri și muncitori obișnuiți cu management performant. Guvernul României, prin Ministerul Economiei, are obligația de a valorifica aceste resurse la potențialul maxim.

Nu ne putem permite acum să tratăm cu ușurință dispariția unui șantier naval, nu ne permitem să îl pierdem.

Semiran Abdurefi, candidata USR la Primăria Mangalia, adresează un apel tuturor forțelor politice să lase la o parte campania electorală și să-și unească eforturile pentru salvarea Șantierului Naval Mangalia.

„Scopul politicii este de a îmbunătăți viața oamenilor pe care îi reprezentăm, iar în acest moment este absolut crucial să punem împreună presiune la nivel ministerial și guvernamental pentru a împiedica acest dezastru iminent pentru economia din Mangalia și pentru locuitorii săi. Dacă nu se face ceva pentru a împiedica încetarea activității șantierului din Mangalia, vor avea de suferit atât Mangalia, cât și restul localităților din sudul județului Constanța, care depind de locurile de muncă de aici”, spune Semiran Abdurefi.

În anul 2021, ministrul USR al Economiei, Claudiu Năsui, a propus doi profesioniști din domeniul naval, care au intrat în Consiliul de Administrație al Șantierului.

În acea jumătate de an, perioada în care au fost în consiliu, începuseră discuțiile cu conducerea șantierului și cu Ministerul Economiei pentru a redresa activitatea din șantier, însă, scoaterea USR de la guvernare și unirea PNL cu PSD în noul guvern, a dus la înlocuirea profesioniștilor din CA cu oameni care nu au mai urmărit să apere interesul șantierului și al celor care muncesc acolo și astfel șantierul naval din Mangalia a ajuns în punctul în care riscă să se închidă complet.

„Din păcate statul român nu a depășit mentalitatea socialistă și multe companii au rămas de stat. Iar consecințele le vedem: sunt căpușate până nu se mai poate salva nimic din ele. Așa a murit industria de apărare de stat, care de decenii stă numai pe banii contribuabililor. Așa se va întâmpla și cu Șantierul Naval Mangalia daca continuă de stat.

Soluția este una singură. Să aplicăm ce am aplicat cu succes și în cazul COS Târgoviște, anume statul să se retragă și să lase compania investitorilor privați. În cazul COS Târgoviște a trebuit să căutam investitori, în cazul acesta este și mai simplu, că avem deja investitorul. Tot ce trebuie să facem este inversul decât a făcut domnul Tudose. El a naționalizat, de fapt trebuia privatizat”, explică fostul ministru USR Claudiu Năsui.

Comandat de Uniunea Salvați România,
pentru Ediția de Sud, www.editiadesud.ro
CUI mandatar financiar coordonator: 41240005




Județul Constanța are nevoie de centre de dezintoxicare. Iată propunerile Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” pentru candidații politici

Oprișan

Scrisoare deschisă adresată candidaților la alegrile locale din județul Constanța:„Alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024, reprezintă un punct de cotitură în istoria unuia dintre cele mai importante județe ale României.

Constanța a fost, este și va fi leagănul unei părți a civilizaței noastre, pe care trebuie să o păstrăm și să o dezvoltăm pentru noi, dar, mai ales, pentru generațiile ce vin.

Stimați candidați la alegerile locale și europarlamentare din Constanța,

Cu condescendență ne adresăm dumneavoastră, fiindcă sunteți cei de care va depinde viitorul nostru și al copiilor noștri, iar politica dumneavoastră privind comunitatea constănțeană, de la orașe, comune și sate va stabili standerdele vieții pentru o perioadă de timp.

Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” Constanța este o persoană juridică română de drept privat, fără scop lucrativ sau patrimonial, non-profit, independentă și neguvernamentală, autonomă din punct de vedere structural, funcțional și economic.

Ne-am constituit în vederea creşterii calităţii actului psiho-medico-social, a promovării cercetării clinice, fundamentale, translaţionale, experimentală şi aplicativă în domeniul dependențelor, precum și promovării unor comportamente pro-sociale în cadrul membrilor comunității, de solidaritate și într-ajutorare pentru creșterea calității vieții persoanelor și familiilor aflate în dificultate, indiferent de vârstă, gen, religie, etnie, categorie socială.

Dorim, prin ceea ce facem, să facilităm accesul la servicii sociale, psihologice, educaționale, medicale și culturale, pentru toți cei care au nevoie, din comnitatea noastră.

Pot fi oferite, în principal, activități care să aibă un impact pozitiv major asupra celor care ne cer ajutorul:

  • Servicii de prevenire a adicțiilor (droguri, jocuri de noroc, pornografie, etc.):

– Evaluarea, analiza, diagnoza situațiilor problematice cauzate de traficul/consumul de droguri și jocurile de noroc;

– Consiliere pentru identificarea celor mai eficiente soluții de intervenție preventivă;

– Informarea, conștientizarea, educarea copiilor, adolescenților și tinerilor;

– Informarea, conștientizarea, educarea adulților implicați în procesul educativ;

– Conceperea, implementarea și managementul proiectelor de prevenire a adicților.

  • Servicii de informare pentru specialiștii cu atribuții în domeniul adicțiilor.
  • Activitățiti de voluntariat adresate elevilor, studenților și persoanelor interesate în derularea de activitati în domeniul prevenirii și tratării adicțiilor
  • Activități în sfera academică
  • Activități de practică în sfera adicțiilor adresate elevilor si studenților
  • Activitați de tip identificare, atragere si motivare a persoanelor consumatoare de droguri, dar și cu alte dependențe către serviciile de tartare și recuperare
  • Servicii de tratare și recuperare a persoanelor cu dependențe

Doamnelor și domnilor,

Apreciem, având în vedere creșterea fulminantă a fenomenului în problemetica dependențelor de orice fel, că dumneavoastră reprezentați vectorul principal în ceea ce reprezintă schimbarea de viziune în politicile generale de însănătoșire a societății.

De aceea, vă rugăm să includeți, cu prioritate, pe agenda viitoarelor dumneavoastră mandate, problemele legate de prevenirii adicțiilor (alcool, droguri și jocuri de noroc), precum și tratarea persoanelor dependente de aceste substanțe și comportamente nocive.

De ce ne adresăm dumneavoastră?

În actualul context social, la nivel planetar, european, național și în județul Constanța problema drogurilor continuă să reprezinte o provocare cu implicații grave pentru domeniul sănătății și cel social, în special prin încălcărilor frecvente de lege. Evoluțiile ultimilor ani arată  schimbări ale tiparelor de consum, diversificarea noilor substanțe cu proprietăți psihoactive, consumul de solvenți (protoxidul de azot), dar și diverse cocktail-uri de medicamente luate fără rețetă în combinație cu alcool. Toate acestea generează îngrijorări ale specialiștilor din domeniul antidrog, dar și ale comunității.

Procesul de globalizare, caracterizat de mișcarea liberă a persoanelor și bunurilor, dezvoltarea noilor tehnologii informatice precum și mondializarea crimei organizate au determinat provocări noi în răspândirea acestui fenomen. Județul Constanța nu face excepție, mai ales datorită poziției geografice (frontieră maritimă europeană, cu importante porturi).

De asemenea, în perioada sezonului estival, se evidențiază prevalențe crescute ale consumului de substanțe psihoactive (canabis, substanțe psihoactive stimulante și substanțe noi psiho-active), mai ales în rândul adolescenților și tinerilor.

Dorim, alături de dumneavoastră și de autoritățile responsabile ale statului, să adaptăm continuu  măsurile  locale la noile tendințe ale consumului de droguri, la condițiile sociale și economice, la ceea ce reprezintă realitatea concretă.

Strategia UE în domeniul drogurilor 2021-2025 precizează faptul că pentru a avea cât mai mult succes în reducerea riscurilor și a efectelor nocive asociate consumului de droguri, sunt esențiale promovarea și încurajarea participării active a societății civile, inclusiv a organizațiilor neguvernamentale, a adolescenților și tinerilor, a beneficiarilor serviciilor legate de tratarea dependenței de droguri, a comunității științifice și a altor experți la elaborarea și implementarea politicilor în materie de droguri.

De asemenea, este imperativ să se asigure un nivel adecvat de resurse tuturor serviciilor destinate persoanelor care consumă droguri, la nivel local, regional și național.

Conform datelor rezultate din studiile derulate de Agenția Națională Antidrog, cele mai mari rate de consum se observă în rândul populației tinere (15-34 ani). Diferențele de tendință în ceea ce privește consumul oricărui drog ilicit, înregistrate în rândul populației generale, respectiv al populației tinere, pot fi explicate prin revigorarea interesului pentru noile substanțe psihoactive atât în rândul populației generale, cât și al celei tinere, dar și prin evoluția consumului de canabis, care își continuă evoluția ascendentă.

Consumul de stimulanți a fost pus în evidență de rezultatele Studiului privind analiza drogurilor în apele uzuale la nivelul mun. București. Pentru cocaină și MDMA, acestea au indicat pentru populația de referință un model de consum de tip recreațional, înregistrându-se medii ale consumului din timpul weekend-ului mai mari față de cele din cursul săptămânii.

În ceea ce privește populația școlară, Studiul ESPAD derulat la nivel național de Agenția Națională Antidrog demonstrează că 1 din 10 elevi de 16 ani a consumat un drog ilicit cel puțin o dată până la această vârstă, pe primele locuri situându-se canabisul, urmat de noile substanțe psihoactive.

Categoriile de droguri pentru care s-a solicitat asistență la nivel regiunii de Sud-Est în anul 2022 este dominat de canabis, urmat de noile substanțe psihoactive și stimulanți.

Singurul studiu realizat și dat publicității în anul 2017 de Agenția Națională Antidrog, la nivelul jud. Constanța, privind prevalența consumului de tutun, alcool și droguri în rândul populației școlare de nivel liceal și profesional a relevat următoarele aspecte:

–  47% din respondenți au fumat cel puțin o dată până la această vârstă;

– 91% din respondenți au consumat alcool cel puțin o dată până la această vârstă. Dintre aceștia 41% au consumat alcool cu inducerea stării de ebrietate;

– 8% din respondenți au consumat droguri cel puțin o dată până la această vârstă.

În ceea ce privește activitățile privind jocurile de noroc (atât legale cât și ilegale) acestea s-au dezvoltat din ce în ce mai mult în România după anul 1989.

Îndiferent de situația econimiei de-a lungul timpului, aceste activități și-au majorat constant veniturile. Apar, într-adevăr, încasări mai mari din taxe și impozite la bugetul de stat, dar aspectele negative sunt dezastruoase, creând multe probleme sociale, de la dependența problematică a jucătorilor, cu impact devastator în raport cu familia, până la sinucideri sau infracționalitate asociată.

O statistică a activităților jocurilor de noroc cât mai detaliată se impune a fi realizată în perioada imediat următoare având în vedere faptul că până în prezent nu sunt realizate studii în acest sens.

Relevant este faptul că cererile pentru tratament de adicție de jocuri de noroc au crescut exponențial în ultimi ani.

Doamnelor și Domnilor Candidați,

Vă rugăm să analizați și să decideți cu privire la orientarea acțiunilor dumneavostră politice, cu impact direct asupra cetățenilor și fenomenelor sociale, către următoarele propuneri de interes imediat pentru societatea constănțeană:

1)   Inființarea funcției de Primar de Noapte, reprezentată de o echipă mixtă desemnată de primarii aleși, formată din decidenți ai autorității locale și personae de o ireproșabilă probitate morală din societatea civilă, care să supraveghezel viața de noapte a orașelor și comunelor, sesizând orice fel de abatere de la normele comportamentale, comunitatea devenind astfel mai sigură;

2) Înființarea unei secții clinice de psihiatrie pediatrică în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța;

3) Înființarea unei secții de dezintoxicare în cadrul Secției Clinice de Psihiatrie Palazu Mare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța;

4) Asigurarea implementării programelor de menținere cu Metadonă, și Naloxonă pentru dependenții de heroină, precum și a programului de menținere cu Naltrexonă pentru dependenții de alcool, în cadrul Secției Clinice de Psihiatrie Palazu Mare din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța. Obiectivele acestor programe sunt de diminuare a gradului de risc pentru dependenți și pentru ceilalți (agresivitate fizică și verbală), creșterea motivației, prevenirea recăderilor, creșterea ratei de menținere în tratament și nu în ultimul rând ameliorarea stării de sănătate;

5) Efectuarea unui Studiu privind prevalența consumului de tutun, alcool și droguri realizat cu sprijinul Agenției Naționale Antidrog și a unui Studiu privind prevalența jocurilor de noroc realizat cu sprijinul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, în populația generală a județului Constanța. Aceste studii sunt necesare în vederea realizării unei diagnoze privind fenomenul drogurilor și al jocurilor de noroc pe raza județului Constanța;

6Crearea de oportunități de derulare/practicare a activităților sportive (dotarea parcurilor cu aparate pentru sport, amenajarea plajelor pentru practicarea activităților sportive (beach volei, fotbal pe plajă, etc.), deschiderea terenurilor de sport ale unităților de învățământ pentru populația generală (în afara orelor de școală). Atragerea de competiții sportive naționale și internaționale pe litoral, în special în perioada sezonului estival;

7) Modernizarea infrastructurii sportive a orașelor (terenuri de sport, săli de sport, bazine de înot);

8) Dezvoltarea de programe și proiecte pentru practicarea sportului de masă;

9) Diversificarea formelor de distractie pe timp de noapte utilizând forme de artă și cultură urbană nocturnă;

10) Sprijinirea societății civile în ceea ce privește creșterea intervențiilor preventive în domeniul adicțiilor, cu accent pe anticiparea tendințelor și, implicit a dezvoltării politicilor și măsurilor adecvate și necesare;

11) Amenajarea de parcări (500 locuri) la intrarea în stațiunea Costinești și loc. Vama-Veche care să decongestioneze trotuarele și partea carosabilă, prevenind astfel producerea de evenimente rutiere;

12) Asigurarea unei alei pietonale între localitățile 2 Mai și Vama-Veche pentru deplasarea turistilor în siguranță și prevenirea evenimentelor rutiere.

Suntem convinși că disponibilitatea dumneavoastră de a vă apleca către problemele comunității constănțene este una reală și nutrim speranța că, începând cu data de 09 iunie 2024, veți fi vârful de lance al unor programe care vor schimba vizibil viața noastră, a tuturor.

Vă asigurăm că Asociația de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „Equitas” Constanța vă va acorda un sprijin permanent în tot ceea ce veți face pentru binele oamenilor și va deveni cel mai important partener al dumneavoastră, pe linia prevenirii și tratării adicțiilor.

Vă urăm mult succes tuturor!Ț

Cu aleasă considerație,

Marius Cristian OPRIȘAN

Președintele Asociației de Prevenire, Evaluare și Terapii în Adicții „EQUITAS” Constanța




Vlad Pascu spune că e bolnav și ar vrea să se trateze acasă: „Mi s-a creionat un caracter care nu mă reprezintă”

Vlad Pascu

În fața judecătorului Carmen Claudia Berevoescu, Vlad Pascu și-a susținut cauza: a solicitat înlocuirea măsurii arestului cu arestul la domiciliu.

„Regret, fapta în sine, dar, din păcate nu mai pot face nimic ca acest accident teribil să dispară. Îmi pare rău că nu am putut să le cer iertare părinților victimelor, pentru că am interdicție să vorbesc cu părțile vătămate din dosar.

Orice am încercat să transmit, s-a interpretat.

Mi s-a creionat un caracter care, din punctul meu de vedere, nu mă reprezintă.

Cu două zile înaintea accidentului m-am întors din Olanda, la Constanța, cu tatăl meu, pentru a merge la stomatolog. Un grup de prieteni au aflat că am venit și m-au invitat la Vama Veche, unde erau cazați, la o zi de naștere.

Sincer, de acolo trebuia să mă opresc, să nu plec mai departe, dar, acolo la cazare nu au mai avut loc unde să mă țină și pe mine. Erau multe persoane. Eu m-am crezut capabil să ajung la Constanța, unde eram cazat.

Nu am luat în considerare că un astfel de drum, pe care îl cunoșteam oarecum, poate să fie atât de aglomerat la acea oră.

Îmi stiu îndatoririle față de măsura preventivă, promit că le voi îndeplini.

Mama mea a făcut o serie de cereri la ANA, Agenția Națională Antidrog, dar, pentru că nu sunt condamnat, psihologul nu a putut veni la mine.

Am probleme de sănătate, am un singur rinichi funcțional. De trei luni de zile aștept un răspuns pentru tratamente.

Prin punerea mea, pentru câteva luni de zile, în arest la domiciliu, aș putea să îmi văd de sănătate”.

Ulterior, magistratul de la Mangalia a decis:

Respinge ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, formulată de inculpatul Pascu Matei Vlad, fără antecedente penale, cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.

Obligă inculpatul Pascu Matei Vlad la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Cu drept la contestaţie pentru inculpat și pentru procuror, în termen de 48 de ore de la comunicarea prezentei. Pronunţată astăzi, 31.05.2024.

Sentința nu este definitivă și, cu sigurnață, va fi atacată de avocații lui Pascu.




ATENȚIE! A fost sistată furnizarea apei potabile în cartierul Medeea din municipiul Constanța

RAJA - opriri apă

Ca urmare a unei avarii survenite la nivelul conductei de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de la intersecția străzilor Medeea cu Cumpenei, din municipiul Constanța, echipele RAJA sunte nevoite să sisteze furnizarea apei potabile astăzi – 31 mai 2024, în intervalul orar 07.30 – 13.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din cartierul Medeea, precum și cei arondați punctelor termice din zonă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




A doua VICTORIE a lui Paul Foleanu: „Azi-noapte Poliţia Naţională a făcut dreptate: a îndepărtat afişele amplasate ilegal de către Radu Cristian în staţiile de autobuz”

Paul Foleanu

Deşi, luni, 20 mai Biroul Electoral Judeţean Constanţa a admis contestaţia formulată de către candidatul PSD Mangalia, Paul Foleanu. Acesta solicitase să se constate că afişele amplasate în toate staţiile de autobuz din oraş au fost amplasate ilegal, întrucât poartă sigla candidatului PNL. Primăria, care era obligată să le înlăture de îndată, nu s-a conformat.

„Am aşteptat ca Primăria să respecte decizia BEJ şi să scoată, de îndată, afişele din staţii, numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Primarul a trimis câţiva oameni cărora le-a cerut să dezlipească numai un afiş din cele două aflate în fiecare staţie, continuînd, deci, să desfăşoare o campanie ilegală. Din această cauză, am făcut plângere penală la Poliţia Mangalia care, noaptea trecută, a îndepărtat afişele din toate staţiile.

Mulţumesc, Poliţiei Naţionale Mangalia care a respectat legea şi care a dispus punerea în aplicare de urgenţă a deciziei BEJ Constanţa!”, a declarat candidatul PSD Mangalia, Paul Foleanu.

Comandat de Partidul Social Democrat, filiala Constanța

Executat de SC News Edit Media SRL, portal www.editiadesud.ro

CMF 21240002




O femeie a fost prinsă cu un cuțit la intrarea în Curtea de Apel Constanţa. Venise să amenințe o grefieră

Cutitara

Azi, 30.05.2024, în jurul orei 08.30, la postul de pază de la Curtea de Apel Constanţa, s-a prezentat o femeie de 53 de ani. Jandarmul de serviciu a sesizat imediat starea de agitație pe care o avea femeia și a remarcat că aceasta vorbea pe un ton amenințător, așa că a legitimat-o și i-a inspectat bagajele, găsind în sacoșa femeii un cuțit de peste 30 cm lungime.

Femeia a afirmat în fața jandarmului că a venit astfel înarmată ca ”să o sperie” pe o grefieră care lucra la Curtea de Apel și cu care avea un conflict de natură personală.

Ca urmare a celor constatate, jandarmul din postul de pază a solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Echipajul de intervenţie din cadrul jandarmeriei a ajuns rapid la faţa locului iar jandarmii au reținut-o pe femeie și au însoțit-o la sediul jandarmeriei. Ulterior, după întocmirea documentelor de constatare a infracțiunii, aceasta a fost predată lucrătorilor de poliție, pentru continuarea cercetărilor.

Reamintim faptul că, în conformitate cu prevederile articolului 372 din Codul Penal, aliniatul 3, ” Portul, fără drept, al obiectelor sau substanţelor prevăzute în alin. (1) în sediul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau al altor persoane juridice de interes public ori în spaţiile rezervate desfăşurării procesului electoral se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”.




Vama Veche: Tiny House Festival, cel mai mare eveniment de travel și living în natură din Europa de Est, va fi organizat în sudul litoralului

Casuță

Tiny House Festival, cel mai mare eveniment de travel și living în natură din Europa de Est, revine cu o ediție spectaculoasă în sudul litoralului. Evenimentul are loc în perioada 22-30 iunie, la Vama Veche.

În perioada 22-30 iunie, festivalul va transforma Vama Veche într-un paradis al inovației și sustenabilității în domeniul caselor de vacanță, aducând împreună aproximativ 20.000 de vizitatori dornici să descopere cele mai noi soluții pentru locuințe alternative.

Organizatorii anunță că vor fi expuse 40 de unități de cazare inovatoare, de tipul case modulare și extensibile de două sau chiar de trei ori dimensiunea inițială, domuri sau corturi de glamping,ce vor putea fi văzute și chiar închiriate, toată vara, la Vama Veche.

După încheierea festivalului, unitățile de cazare vor rămâne în Vama Veche pe tot parcursul verii. Tiny houses și corturi de glamping vor putea fi închiriate, permițând oaspeților să se bucure de o vacanță memorabilă la malul mării și să testeze soluțiile inovatoare prezentate la festival.

Vor putea fi admirate case echipate cu panouri solare ce asigură independența și eficiența energetică, până la ciubere, jacuzi, piscine, saune și soluții integrate pentru business-uri de profil, evenimentul răspunde integrat tuturor nevoilor oaspeților sau antreprenorilor.

„Tiny House Festival nu este doar un eveniment, ci o mișcare în creștere care reflectă tendințele actuale ale pieței de locuințe modulare și alternative.

Succesul înregistrat la prima ediție de anul trecut, la Râșnov, unde ne-au vizitat peste 14.000 de participanți, ne-a demonstrat că există un interes enorm pentru aceste soluții inovatoare si complementare turismului convențional”, au declarat Tudor și Anda Maxim, fondatori Tiny House Festival.

Bilete pot fi achiziționate pe https://tinyfestival.house/get-your-tickets/. Primele 500 de bilete sunt gratuite, ulterior, prețul acestora ajungând la 30 de lei în avans și 50 de lei la intrare.

Case de vacanță de la 6.900 Euro la Tiny House Festival

 

Tiny House Festival 2024 va prezenta unele dintre cele mai accesibile, complete și inovatoare soluții de locuire alternativă din Europa. Unitățile de cazare sunt construite la o calitate superioară, folosind materiale durabile, ecologice și respectând normele stricte în construcții. Aceste case modulare și extensibile, care se pot mări de două sau trei ori dimensiunea inițială, oferă flexibilitate și confort remarcabile.

Fiecare unitate vine complet echipată, având una, două sau chiar trei camere, bucătărie, zonă de living și baie. Prețurile pentru aceste case inovatoare încep de la doar 6.900 de euro + TVA, făcându-le extrem de accesibile pentru oricine dorește să investească într-o locuință de vacanță sustenabilă și modernă.

Programul de vară va include concerte electrizante și petreceri tematice cu DJ, iar atmosfera va fi îmbogățită de concerte de saxofon și spectacole live de jazz. Mai mult, cei mici se vor bucura de un loc de joacă generoas și vor avea parte de activități dedicate, precum ateliere de pictat sau spectacole de teatru pentru copii.

Așadar, Tiny House Festival 2024 promite să fie o experiență de neuitat, care combină inovația, accesibilitatea și aventura într-un cadru natural deosebit.

Participanții au ocazia de a explora cele mai noi tendințe în locuințele alternative și de a se bucura de o vacanță de vis la malul mării!




ATENȚIE! Sâmbătă are loc la Mangalia prima campanie de dezinsecție din acest an

avion dezinsectie

Primăria municipiului Mangalia demarează începând de sâmbătă, 1 iunie, în intervalul orar 06:00 – 11:00, o nouă campanie de combatere aviochimică a dăunătorilor și insectelor de pe raza orașului și stațiunilor aferente.

Un avion utilitar va împrăştia substanțele insecticide avizate de Inspectoratul de Sănătate Publică Bucureşti, în zonele verzi, bălţile şi lacurile de pe teritoriul Mangaliei și stațiuni.

Cu această ocazie, reprezentanţii Primăriei înştiinţează apicultorii şi sericicultorii din localitate şi staţiuni să îşi protejeze familiile de albine şi crescătoriile de viermi de mătase de substanţele distribuite în toate zonele verzi ale domeniului public.

În cazul în care condiţiile meteo sunt nefavorabile (ploaie, vânt puternic, etc.) acţiunea se va amâna şi se va desfăşura la o dată ulterioară care va fi comunicată în timp util.




(FOTO) Prima ediție a evenimentului ”Șah la malul mării”, ce a avut loc la Venus, a fost un real succes. Iată care sunt câștigătorii concursului

WhatsApp Image 2024-05-29 at 12.27.36_97b825ef

Școala Gimnazială Nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga în parteneriat cu Primăria Pecineaga a organizat duminică, 26 mai 2024, ediția I a concursului local de șah intitulat ”Șah la malul mării” pe plaja din Venus.

La eveniment au participat 22 de echipe din zonă, 12 învățământ primar și 10 învățământ gimnazial (elevi nelegitimați).

Concursul local de șah editia 1 s-a desfășurat sub inițiativa Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga prin director prof. dr. Loredana Eugenia Dima si prof. de Educatie fizică și Sport Daniel Eșanu. Evenimentul a avut loc pe plaja Perla Venusului.

„Elevii unității noastre nu fac șah decât în pauze și în timpul liber, dar se pare ca acest sport intră, ușor-ușor în sufletul lor. Deasemenea elevii noștri au obținut la Magia șahului din Constanța locul al IV-lea la gimnaziu.

Concursul de duminică a fost unul dinamic și un real succes. La premierea evenimentului a participat și primarul Niculae Stan, fondurile necesare desfășurării concursului fiind susținute de Primăria Pecineaga”, ne-a declarat directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga, prof. dr. Loredana Eugenia Dima.

Au mai fost prezenți la eveniment președintele Asociației Județene de Șah Claudiu Iordache, arbitrul Andrei Furcă.

Din partea Federației Mondiale de Șah Școlar au fost oferite manuale de studiu anul 1 si anul 2 pentru fiecare echipă ocupantă până la locul al IV-lea.

Iată și unitățile câștigătoare:

Nivel primar

Locul I: Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia

Locul II:Liceul Teoretic Callatis Mangalia

Locul III: Școala Gimnazială 2 Mai

Locul IV: Școala Gimnazială Gala Galaction Mangalia

Locul V: Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga

La nivel gimnazial:

Locul I: Școala Gimnazială nr. 3 Mangalia

Locul al II-lea: Liceul Teoretic Ovidius

Locul al III-lea: Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga

Locul al IV-lea: Liceul Tehnologic Topraisar

Locul al V-lea: Liceul Teoretic Callatis Mangalia

 

 

Pe aceeași temă:

Spectacol pe plaja din Venus, oferit în această duminică de micii șahiști ai Școlii Gimnaziale Nr.1 din Pecineaga




Medicul pediatru Atena Teodorescu s-a stins din viață. „A fost un OM de mare omenie și un medic cum rar întâlnim!”

Atena Teodorescu1

Medicul pediatru Atena Teodorescu, prin mâinile căruia au trecut zeci de mii de copii din Mangalia, a plecat la Ceruri, în această dimineață.

De-a lungul unei cariere de zeci de ani de activitate în Policlinica Mangalia, dr. Atena Teodorescu a îngrijit zeci de mii de micuți.

Anunțul dispariției sale a fost făcut de o localnică din Mangalia:

„Încă un număr ștergem de azi din agenda telefonului: doamna doctor Atena Teodorescu a plecat dintre noi; un OM de mare omenie și un medic cum rar întâlnim!

Am să țin minte cum ne sfătuia să creștem copiii : „un copil de bătătură/ ia de jos și bagă-n gură„.

Dumnezeu să o odihnească! Condoleanțe familiei!”




Cristian Radu are sabia deasupra capului. Începerea judecății în dosarul de corupție ce-l vizează este iminentă

Cristian radu

Astăzi, judecătorii Curții de Apel Constanța au amânat pentru data de 13 iunie pronunțarea cu privire la excepția pe care a invocat o în aceasta etapa procesuală.

Reamintim faptul că din august 2023 până în prezent, primarul Cristian Radu, care are calitate de inculpat pentru săvârșirea a 95 de fapte/acte materiale, cu un prejudiciu adus bugetului local de peste 3 milioane de euro, a tergiversat dosarul, invocând diverse motive de amânare a cauzei.

La ultimul termen, Cristia Radu, prin avocat, a invocat excepția necompetentei materiale și funcționale a procurorului care a realizat urmărirea penală, reclamând faptul că acesta nu ar avea vechimea de 6 ani prevăzută de lege.

Drept urmare, primarul, într-o încercare disperata, de a mai lungi dosarul, a solicitat anularea tuturor actelor de urmărire penala și reluarea de la zero a cercetărilor.

Surse judiciare ne-au declarat faptul că amânarea pronunțării la data de 13 iunie cu privire la excepția invocata de către primar nu se traduce decât prin soluția respingerii acesteia.

Consecința respingerii excepției?

Dispunerea de către președintele completului a începerii judecații.

Și cum prejudiciul produs este mare, șansele că primarul să scape fară condamnare sunt extrem de reduse spre inexistente.

Ce înseamnă acest lucru? Că indiferent de rezultatul alegerilor, Cristian Radu în cazul unei condamnări, nu vă mai putea continua mandatul, asta dacă ar și câștiga pe 9 iunie.

Sursa foto: Facebook

Pe aceeași temă:

Primar bogat, primar „sărac”. Cum s-au transformat declarațiile de avere ale primarului Radu în ultimii trei ani

Acuzat de DNA de fapte de corupție, primarul Cristian Radu a cerut anularea actelor procurorului. A motivat că acesta nu are… vechimea necesară în funcție!




Atenție, a fost sistată furnizarea apei potabile pe bd. Mamaia și zona Faleză Nord!

În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de la intersecția str. Turda cu bd. Mamaia din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, astăzi – 29 mai 2024, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe bd. Mamaia, tronsonul delimitat de str. Bogdan Vodă și Zona Pescărie, cu străzile adiacente și abonații din cartierul Faleză Nord, cu punctele termice din zonă.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




OFICIAL: Inspectorii Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF), în control la Primăria Mangalia

primaria-mangalia

Potrivit unor informații care au circulat în mediul online, am aflat că, la Primria Mangalia ar fi ajuns la inspectorii Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF, într-un control ce vizează proiecte din fonduri europene.

Am solicitat un punct de vedere referitor la controlul inițiat de aceștia la nivelul primăriei.

Iată răspunsul Departamentului pentru lupta antifraudă – DLAF:

Având în vedere solicitarea dumneavoastră, formulată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, vă aducem la cunoștință că instituția noastră desfășoară o acțiune de control cu privire la proiectul „Lucrări de amenajare și modernizare zone de interes turistic – Sudul litoralului (Mangalia-Saturn) din localitatea Mangalia, județul Constanța”, cod SMIS 120244, beneficiar UAT Municipiul Mangalia”.

În conformitate cu prevederile legale, Departamentul pentru lupta antifraudă – DLAF va putea oferi mai multe informații numai după finalizarea investigațiilor”.




Candidatul PSD Mangalia, Paul Foleanu: „Cetăţenii contează şi doar ei pot aduce schimbarea!”

Paul Foleanu

Prezent într-o emisiune televizată, candidatul PSD Mangalia la funcţia de primar al municipiului Mangalia, Paul Foleanu a declarat că sloganul ales „Tu contezi! Tu faci schimbarea!”, reprezintă un crez personal.

„Aşa cum am mai spus, repet, puterea se află în mâna dreaptă a fiecărui cetăţean care aplică ştampila pe buletinul de vot. Schimbarea oraşului ne-o dorim toţi. Cetăţenii contează şi sunt singurii în măsură să producă schimbarea în bine a oraşului. Toţi cetăţenii cu care mă întâlnesc zilnic au idei, opinii, dar şi reclamaţii pe care le spun în şoaptă.

Se tem. Iar acest lucru nu este firesc. Trebuie lăsaţi să-şi exprime punctul de vedere cu voce tare, fără frică! Pentru mine, cuvântul de ordine va fi după data de 9 iunie TRANSPARENŢĂ. Voi implica cetăţenii în luarea deciziilor şi voi fi transparent în luarea acestora. După 9 iunie trebuie să aflăm şi cum s-a cheltuit bugetul de anul trecut, respectiv cele 40 de milioane de euro încasate. Deşi sunt consilier local, nu mi s-a pus la dispoziţie modul de cheltuire a bugetului local care nu este sărac.

Nu ştim nici dacă fondurile europene accesate s-au cheltuit legal. Aceeaşi dilemă o au şi reprezentanţii DLAF care au descins, luni, 27 mai, la Primăria Mangalia. Aceştia verifică cum s-a derulat proiectul de reabilitare a falezei din Saturn şi dacă firma care a câştigat licitaţia a fost selectată legal sau cu dedicaţie.

Comandat de Partidul Social Democrat, filiala Constanța

Executat de SC News Edit Media SRL, portal www.editiadesud.ro

CMF 21240002

Pe aceeași temă:

VICTORIE a lui Paul Foleanu. Judecătorii au decis: Cristian Radu și-a amplasat ILEGAL afișele electorale în stațiile de autobuz (FACSIMIL)




Olandezii de la Damen Holding BV cer în instanță falimentul Damen Mangalia

Damen

În cursul zilei de ieri, după ce au anunţat trimiterea în şomaj tehnic a 1.000 de angajaţi, Damen Holding BV Olanda a înregistrat la Tribunalul Constanţa, în calitate de creditor, Dosarul nr. 3688/118/2024 care are ca obiect deschiderea procedurii de faliment a debitorului Damen Shipyards Mangalia S.A.

Cum a început aducerea în pragul falimentului a şantierului cu cel mai mare potenţial şi portofoliu de lucrări?

În primul rând, au schimbat obiectul de activitate al Şantierului Naval Mangalia, de la construcţia de nave de mare tonaj, la mici lucrări de reparaţii. Apoi, mare parte din dotările şantierului Mangalia au fost transferate la Galaţi. Aici, olandezii de la Damen deţin un şantier naval de mici dimensiuni, dar în care au concentrat toate resursele şi toate comenzile pentru lucrări.

Din 2018, Şantierul Mangalia a început să intre în declin, comenzile erau tot mai puţine, iar lucrările erau mici care se finalizau rapid. Numărul angajaţilor era şi el redus periodic.

A venit pandemia, iar olandezii de la Damen au găsit pretextul propice pentru a se plânge că piaţa internaţională nu mai este interesată de construcţia de nave, astfel că, timp de 2 ani, activitatea din şantierul Mangalia a fost mult redusă.

Deşi pandemia de coronavirus s-a încheiat, olandezii de la Damen nu au mai reuşit redresarea şantierului din Mangalia. Mai mult, au scos la vânzare o parte dintre căminele care îi găzduiau pe angajaţii veniţi din alte localităţi ale ţării.

Urmare a lipsei de activitate, inevitabil, numărul salariaţilor a scăzut tot mai mult, ajungându-se, în prezent, la un număr infim de numai 1.200 de persoane. Ca o comparaţie, în perioada coreenilor de la Daewoo, numărul angajaţilor şantierului depăşea 10.000!

La data de 27 mai, conducerea Damen a anunţat Sindicatul Liber „Navalistul” că va trimite 1.000 de angajaţi în şomaj tehnic pentru perioada 03 iunie – 31 decembrie 2024.

Olandezii au mers şi mai departe, cerând Tribunalului Constanţa să declare insolvența şantierului, dosarul fiind înregistrat la data de 28 mai 2024.

Această criză afectează nu doar angajaţii, ci însuşi statul român, întrucât şantierul naval din Mangalia este un obiectiv strategic de interes naţional care nu poate fi desfiinţat oricât s-ar încerca.

Ce au mai făcut olandezii? Au adus statul român în faţa Curţii Internaţionale de Arbitraj de la Viena, solicitând rezilierea acordului de asociere încheiat în 2018. Prin acest acord, statul român a devenit acționar majoritar al companiei Damen Shipyards Mangalia SA, cu 51% din acțiuni, în timp ce Damen a rămas cu 49% din capital și a preluat controlul managementului operațional. Pârâtă în acest proces este compania românească de stat Șantierul Naval 2 Mai SA, controlată de Ministerul Economiei, care deține 51% din Damen Shipyards Mangalia. Angajații șantierului Damen de la Mangalia au atras atenția asupra situației critice prin intermediul unei scrisori deschise adresate Guvernului, subliniind riscul iminent de întrerupere temporară a activității și problemele financiare majore.

Damen a emis notificări de reziliere a acordului deja în august anul precedent, cerând și despăgubiri de peste jumătate de miliard de euro! Motivul invocat a fost modificarea legislației locale privind guvernanța corporativă a companiilor de stat, care a eliminat excepția acordată anterior pentru Damen Shipyards Mangalia.

Ministerul Economiei are, acum, o misiune extrem de dificilă şi laborioasă, care, să sperăm, nu va fi de durată, pentru a găsi soluţia salvatoare, astfel să găsească un partener nou care să vrea, cu adevărat, ca şantierul cu cel mai mare potential din sud-estul Europei să se redreseze şi să ocupe, din nou, locul fruntaş pe care l-a avut în domeniul construcţiilor de nave.

Reprezentanții Damen au declarat că, deocamdată, nu doresc să comenteze pe marginea acestui subiect.

 




O mie de angajați ai Damen Mangalia, trimiși în șomaj tehnic. În șantier rămân 200 de muncitori

Damen Mangalia2

Sindicaliștii de la Sindicatul Liber Navalistul au avut, astăzi, o întâlnire cu reprezentanții Administrației Șantierului Naval Damen Mangalia.

Liderul Sindicatului Liber Navalistul, Laurențiu Gobeajă, ne-a declarat că, deși au existat încercări de negociere pentru noi contracte, niciuna nu s-a concretizat. Vor continua activitatea cei care lucrează pe proiectele existente inclusiv cei din zona de reparații nave, Industrial Solutions, Neodrill, adică aproximativ 200 de oameni.

Șomajul tehnic a fost stabilit în perioada iunie-decembrie 2024.

Reprezentanții comisiilor de negociere din partea Administrației DSMa și Sindicatului Liber “Navalistul” au agreat încheierea Actului additional nr. 2 la Contractul colectiv de munca la nivel de unitate și au convenit următoarele:

  • Prelungirea valabilității Contractului Colectiv de Munca până la data de 31.03.2025 și reluarea negocierii colective în data de 09.01.2025;
  • Modificarea grilei de salarizare, că urmare a introducerii în salariul de baza brut a sporului de vechime și a bonusului HSE.
  • Acordarea unei compensații de vechime de 3% în cazul salariaților cu mai puțin de 25% spor vechime la data de 31.05.2024, că urmare a introducerii sporului de vechime în salariul de baza.
  • Creștere salariala în valoare de 200 de lei brut, aplicabilă cu data de 01.06.2024, valoare inclusă în noua grilă de salarizare;
  • Majorarea indemnizației de delegare de la valoarea de 60 lei/zi la 100 lei net/zi;
  • Majorarea indemnizației de pensionare de la 2 la 3 salarii de bază brute;
  • Eliminarea Anexei nr. 19 – Procedura de acordare a bonusului pentru respectarea regulamentului intern și a normelor de sănătate și securitate în munca de către salariații societății, că urmare a introducerii în salariul de baza a bonusului HSE.

În perioada următoare vor fi finalizate procedurile de înregistrare a Actului adițional nr. 2 la Contractul Colectiv de Munca la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.

Concret, iată ce presupune șomajul tehnic pentru cei o mie de angajați:

Pe perioada șomajului tehnic, contractul individual se suspendă la inițiativa angajatorului, iar salariații primesc o indemnizație de 75% din salariul de bază dacă rămân la dispoziția angajatorului la domiciliu sau 100% daca rămân la sediul angajatorului;

  • Angajatorul poate dispune oricând reînceperea activității.
  • Conform prevederilor legale tichetele de masa NU se aplică;
  • Elementele din Contractul Colectiv de Munca, care au legătură cu desfășurarea activității ( bonusul de Outdoor, SR și alimentația de protecție/ antidot ) NU SUNT aplicabile;
  • Alte elemente din Contractul Colectiv de Munca: Prima Paște și Crăciun, spor de fidelitate, tichetele cadou, bilete de odihnă și tratament, alte ajutoare sociale SUNT aplicabile;
  • Perioada de șomaj tehnic vă fi luata în considerare la calculul stagiului de cotizare, angajatul își păstrează calitatea de asigurat în sistemul public de pensii și sistemul public de sănătate ( vechimea în munca recunoscuta pentru stabilirea pensiilor a fost inlocuită, începând cu 01.04.2001, cu noțiunea de “stagiu de cotizare”- art 160 din L. 19/2000)
  • În perioada de șomaj tehnic salariații vor avea dreptul la concediu medical pentru incapacitate temporara de muncă plătit.
  • Dacă șomajul tehnic depășește 3 luni într-un an, concediul individual se reduce proporțional; concediile de odihna neefectuate de anul trecut au prioritate ;
  • Concediile de odihnă planificate nu întrerup șomajul tehnic.

Pe durata șomajului tehnic salariatul se poate angaja la o alta unitate cu CIM parțial sau cu norma întreagă ( art 35 Codul Muncii)

  • În zonele în care se aplica șomaj tehnic se anulează contractele subcontractorilor ;
  • Nu se pot efectua ore suplimentare în zonele în care se aplică șomajul tehnic;
  • Nu exista o limita minima sau maxima prevăzută de lege a numărului de zile/perioadei de șomaj tehnic;

Pe aceeași temă:

Dezastrul s-a produs: Pentru că şantierul este gol, iar comenzi majore nu există, angajaţii vor fi trimişi în şomaj tehnic!




ATENȚIE! În satul Furnica din comuna Dumbrăveni se va furniza apă după un program prestabilit

În ultimele zile în satul Furnica din comuna Dumbrăveni, județul Constanța, s-a înregistrat o creștere considerabilă a consumului de apă potabilă, concomitent cu o scădere a debitului de la nivelul sursei de captare subterană.

Deoarece apa este consumată în cantități mai mari decât în mod uzual de către consumatori, nu se poate acumula un nivel optim în rezervorul de stocare astfel încât să se asigure furnizarea apei în regim continuu.

Ca urmare a acestei situații, RAJA SA este nevoită să furnizeze apă după un program prestabilit, începând de astăzi – 28 mai 2024 până marți – 04 iunie 2024, pentru a putea asigura un minim necesar tuturor consumatorilor și pentru a menține un nivel optim în rezervor.

În această perioadă, apa va fi furnizată în satul Furnica doar pe timpul zilei, în intervalul orar 06.00 – 20.00, urmând ca pe timpul nopții să fie refăcute stocurile de apă din rezervor.

Pentru a evita eventualele efecte negative cauzate de lipsa apei în intervalele orare menționate, recomandăm utilizatorilor afectați să-și creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada în care va fi sistată furnizarea apei.

Reamintim consumatorilor din zonele afectate că folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer duce la o creștere a consumului peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă, ceea ce determină dificultăți în asigurarea furnizării continue a apei.




Apă cu presiune redusă din cauza unei căderi de tensiune din CT Palas

apa-este-viata-1

Astăzi – 28 mai 2024, în jurul orei 11,30, la Stația de pompare si tratare Palas s-a înregistrat o cădere totală de tensiune, motiv pentru care pompele de la nivelul acesteia nu mai pot funcționa. Până la remedierea situației de către echipele furnizorului de energie electrică, în zonele alimentate de SP Palas se furnizează apă potabilă cu presiune scăzută.

Prin urmare, sunt afectate cartierele CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km 5, Poarta 6, Abator, Gară, Zona Kaufland, Casa de Cultură, Compozitori, Inel I, Inel II, bd. 1 Mai și Depozite – Halta Traian, precum și Zona Industrială.

Totodată, în unele zone, în funcție de topografia rețelei, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se va înregistra lipsa apei la robinete.

Având în vedere zona mare deservită, și implicit lungimea și diametrul rețelei, pentru ca sistemul să intre în presiune și toți abonații să aibă din nou apă la presiuni normale, este nevoie de o perioadă de aproximativ 3 ore.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create și asigurăm toți abonații afectați că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru reluarea furnizării apei la parametrii optimi imediat ce echipele furnizorului de energie vor reuși să repună în funcțiune sistemul de alimentare cu energie electrică a stației.




(VIDEO) Percheziții la Mangalia! Mascații au intrat peste mai multe persoane bănuite de înșelăciune și fraudă

Mascați

În această dimineață, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare din Constanța efectuează șapte percheziții domiciliare, în trei dosare penale, având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în declarații, fals privind identitatea, fals informatic și fraudă informatică.

Perchezițiile au loc în județele Constanța, Ilfov, Brăila și în municipiul București, sub coordonarea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia.

Prejudiciul total este de aproximativ 407.000 de lei.

Totodată, urmează a fi puse în executare trei mandate de aducere.