Doi traficanți de droguri de mare risc au fost călcați de mascați. Pregăteau sute de doze de cristal și canabis

canabis

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada februarie – septembrie 2024, persoanele în cauză ar fi procurat, deținut, manipulat, intermediat și vândut diferite cantități de droguri de risc (canabis) și substanțe psihoactive (2MMC, Alfa-Ethylaminopentiophenone) către consumatori, din județul Constanța, cu sume cuprinse între 60 și 400 de lei.

În urma perchezițiilor domiciliare, efectuate în cursul zilei de ieri, au fost descoperite și ridicate  106 grame de cristal (3-CMC, drog de mare risc) porționat și ambalat în 140 de pliculețe autosigilante, 48 de grame de canabis (drog de risc) porționat și ambalat în  37 de  pliculețe, două cântare electronice de precizie, peste 400 de pliculețe tip zip-lock nefolosite, precum și alte mijloace de probă.

La data de 5 septembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța – Biroul de Combatere a Traficului de Droguri au dispus reținerea celor două persoane, pentru 24 de ore.

Astăzi, a fost sesizat  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




Viceprimarul Angelescu, zis şi „The sky is the limit!” a gafat din nou: „Ieşi afară la toaletă!”

Ședință de consiliu

În urmă cu puţin timp, şedinţa ordinară  a Consiliului Local Mangalia a fost sistată de către liberali care au fost protagoniştii unei scenete ridicole. Ce s-a întâmplat?

Primul proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei s-a referit la mandatarea în mod expres a reprezentantului  Consiliului Local Mangalia în Adunarea Generală a Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mangalia.  În sala de şedinţă se aflau fizic 10 consilieri locali, respectiv 3 de la PSD Mangalia: Neculai Tănasă, Paul Foleanu, Maria Călin, 3 de la PER:    Larisa Canea, Osghiun Menabit , Doru Marinescu şi 4 liberali: Dragoş Angelescu – viceprimar, Dragoş Ioniţă, Lucian Luca şi Iulian – Dorel Zbanţ. Restul aleşilor erau logaţi online.

Aşadar, în sală se aflau, în total, 10 consilieri, liberalii fiind minoritari, iar votul era secret. Cum acest proiect nu putea fi votat decât de către cei prezenţi fizic, liberalii erau în corzi, riscând, astfel ca doleanţele lor de menţinere a reprezentanţilor în Adunarea Generală a OMD Mangalia, Leila Ali şi Dumitru Filip să nu fie votate, ci să treacă amendamentele celor din opoziţie , adică propunerile lansate de către  PER şi PSD. În plus, potrivit art. 24 din Ordonanţa nr. 26 din 30 ianuarie  2000, privind  asociaţiile şi fundaţiile, prevede la alineatul 4:„Nu poate fi membru al Consiliului Director, iar dacă era, pierde această calitate, orice persoană care ocupă o  funcţie de conducere în cadrul  unei instituţii publice, dacă asociaţia  respectivă   are ca scop sprijinirea activităţi acelei instituţii publice”.

Astfel, viceprimarul Dragoş Angelescu, care s-a făcut remarcat în cadrul emisiunii„România, te iubesc” cu expresia „the sky is the limit”, referindu-se la acceptarea şi avizarea de către Primăria Mangalia a construcţiilor cu cât mai multe etaje, posibil chiar zgârie-nori, nu putea să voteze. În plus, viceprimarul Angelescu  a dus noţiunea de gafă la cel mai înalt nivel, spunându-i, destul de tare  încât să fie auzit de către cei prezenţi, colegului liberal, Lucian Luca: „Ieşi afară la toaletă!”.

Supus,  Luca a părăsit, imediat, sala de şedinţă, astfel că nu mai era cvorum pentru aprobarea proiectului. Şarada a continuat cu intervenţia secretarului Consiliului Local Mangalia care a spus consilierilor că s-a blocat sistemul online şi că şedinţa nu mai poate continua…

Şi uite aşa, disperarea i-a determinat pe liberali să-şi securizeze desemnarea celor doi reprezentanţi în OMD Mangalia, structură care toacă sume astronomice de bani de la bugetul local, de aici şi interesul major.

Revenim şi precizăm faptul că şedinţa se putea desfăşura în mod perfect legal, cu 10 consilieri prezenţi, numai că minoritatea în care se aflau cei 4 liberi era mare deranj, întrucât se pierdea locul la ospăţul din banii publici.

Prin urmare, şedinţa a fost sistată, brusc şi ABUZIV, nemaifiind analizat şi votat niciun proiect de hotărâre, urmând ca săptămâna viitoare să se facă o nouă convocare.




Soții Călin, șefi în Primăria Mangalia: Locuiesc în casa copiilor, iar directoarea de la Gospodărire Urbană a făcut anul acesta două împrumuturi în nume personal

Mihaela și Didi Călin

Vă prezentăm, în zilele ce urmează, ce averi au declarat că dețin mai marii Primăriei Mangalia. De-a lungul anilor unii s-au chivernisit și au strâns banuți la ciorap, reușind să își cumpere bunuri de valoare. Alții, dimpotrivă, și-au „pierdut”, cel puțin pe hârtie, imobilele, banii și chiar și… datoriile. Peste unii a dat norocul  – chiar în fiecare an- și au câștigat la păcănele sau pariuri sportive.

Mihaela Călin, director al Serviciului Gospodărire Urbană și Servicii de Utilități Publice bifează două terenuri intravilane în Mangalia, unul achiziționat în 2013 (1.450 metri pătrați) și unul în 2020 (300 de metri pătrați), precum și o casă de locuit din 2013 (de 273 metri pătrați), toate bunurile fiind pe numele copiilor.

Directoarea din primărie are și datorii la bănci: un credit din 2024, scadent în 2029 (50.000 de lei) și un al doilea din 2024, scadent în 2028 (27.000 de lei).

Salariul Mihaelei Călin este de 94.026 lei, iar al soțului său, George Didi Călin, 100.286 lei.

George Didi Călin, administratorul public al Mangaliei, are un teren de 400 de metri pătrați dobândit în 2005, un apartament din 2003, de 52 de metri pătrați și un autoturism din 2006.

CALIN-MIHAELA

CALIN-DIDI-GEORGE

FOTO: Facebook

Pe aceeași temă:

Șefele de Turism din Primăria Mangalia. Tinere calculate cu bănuți la „ciorap” pentru zile negre




Un bătăuș a bătut măr un locuitor din Tuzla. L-a CĂLCAT, apoi, pe fiul acestuia și a fugit cu mașina pe D.N. 39

masina

La data de 3 septembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 44 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 2 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, bărbatul ar fi agresat fizic un alt bărbat, de 50 de ani, pe care l-ar fi lovit cu un obiect contondent.

Fapta ar fi avut loc pe strada Constanței din comuna Tuzla, iar ulterior bărbatul ar fi părăsit locul faptei, la volanul unui autoturism.

Deoarece fiul persoane vătămate, un bărbat de 23 de ani, ar fi încercat să-l oprească, bărbatul bănuit de comiterea faptei l-ar fi lovit pe acesta cu autoturismul, provocându-i leziuni la nivelul genunchiului și antebrațului.

La scurt timp, șoferul a fost interceptat de polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră pe D.N. 39, în apropierea orașului Eforie. În urma efectuării controlului vehiculului, în interiorul acestuia a fost găsit obiectul contondent cu care bărbatul ar fi agresat-o pe persoana vătămată.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului a rezultat risc iminent, în cauză fiind emis ordin de protective provizoriu.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 3 septembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, cu propunere legală.




A fost reținut bărbatul care și-a amenințat iubita cu cuțitul și i-a spus că o aruncă în canal

catuse

Polițiștii Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 50 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 20.30, bărbatul ar fi condus-o în mod forțat pe concubina sa, în vârstă de 48 de ani, pe faleza Canalului Dunăre – Marea Neagră din municipiul Medgidia, sub amenințarea unui obiect tăietor-înțepător, adresându-i în mod repetat amenințări cu acte de violență și tulburând orinea și liniștea publică.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 2 septembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, cu propunere legală.




(VIDEO) Un bărbat a amenințat o femeie cu cuțitul la gât! Acesta ar fi avut interdicție să se apropie de victimă

Cuțit

În această seară, un bărbat a creat un scandal monstru în Medgidia. Acesta a amenințat o femeie cu cuțitul. Bărbatul avea interdicție să se apropie de femeie și a amenințat-o că o aruncă în canal.

Polițiștii IPJ au transmis, ulterior incidentului: „La data de 1 septembrie 2024, în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar amenința cu un obiect tăietor-înțepător o femeie pe Strada Bucovinei.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Bărbatul a fost imobilizat și se află acum în custodia poliției.

Cercetările sunt continuate de polițiști în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului și luării măsurilor legale ce se impun”.




A început „Litoralul pentru toți”, cu tarife mai mici și cu 70%. Iată lista hotelurilor înscrise

foto plaja Mangalia

Programul „Litoralul pentru toţi” a început azi, 1 septembrie şi se derulează pe tot parcursul lunii septembrie, tarifele fiind cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.

”Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) anunţă lansarea unei noi ediţii a programului social «Litoralul pentru toţi», desfăşurat între 01-30 septembrie 2024. Turiştii se pot caza în hotelurile din staţiunile autohtone de la Marea Neagră la tarife începând de la 38 de lei pe noapte de persoană, preţuri ce sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon. An de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program”, au transmis reprezentanţii FPTR.

Lista hotelurilor înscrise în program poate fi consultată în continuare:

lpt-toamna-2024-hoteluri-inscrise-in-program




(FOTO) Aversele de ploaie din ultimele zile au afectat Drumul Județean 391 b Mangalia-Limanu

photo_3_2024-09-01_18-34-09

Ploile torențiale au afectat, grav, localitățile din sudul litoralului.

Pe lângă plaja distrusă de la Vama Veche, la Limanu Drumul Județean 391 b s-a înclinat pe o scurtă porțiune, iar la intrare în localitate apele au adus pe carosabil pietre și noroi.


 




O turistă a rămas fără telefonul mobil la Neptun. Hoțul a fost prins în timp record

Hoț

La data de 31 august 2024, polițiștii din Mangalia – Secția 1 Poliție Neptun au fost sesizați de o femeie cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil, în timp ce se afla pe plajă.

În scurt timp, polițiștii l-au identificat pe bărbatul bănuit de comiterea faptei.

Telefonul mobil, în valoare de 5.000 de lei, a fost recuperat și restituit persoanei vătămate.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.




(FOTO/VIDEO) Cherhanaua din Venus a fost COMPLET inundată: Ce transmit patronii

Inundatii Cherhanaua Venus

În urma averselor de ploaie de ieri, Cherhanaua din Venus a fost complet inundată. În aceste momente pomierii ISU Dobrogea scot apa din local cu mai multe pompe.

Ieri, patronii unității au transmis un mesaj amar:

Cu părere de rău… Sezonul estival s-a închis brusc pentru noi după furtuna teribilă de aseară! Ploaia a inundat complet terasa, restaurantul și parterul vilei… acoperindu-ne cu câțiva metri de apă.

După momentul de grea încercare a trebuit rapid să ne revenim pentru a face un nou plan de bătaie. Oricât de greu ar fi, acesta nu poate fi sfârșitul, poate doar un nou început…

Renaștem ca pasărea Phoenix din… apă și vom reveni în sezonul următor cu o nouă înfățișare. Dacă ne vedeți mai rar pe aici, să știți ca ne-am apucat de renovat/refăcut și muncim intens până la sezonul ce vine„.

Inundatii Cherhanaua Venus
Inundatii Cherhanaua Venus

Inundatii Cherhanaua Venus
Inundatii Cherhanaua Venus

Inundatii Cherhanaua Venus
Inundatii Cherhanaua Venus




Un șofer din Eforie a fost REȚINUT pentru conducere fără permis. Azi va afla dacă rămâne după gratii

catuse

Ieri, 31 august 2024, polițiști din Eforie, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 40 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Astfel, la data de 31 august a.c., în jurul orei 10.30, bărbatul ar fi condus un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu având anulată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, 1 septembrie a.c., va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.




ALERTĂ în sudul litoralului. O persoană este căutată pe mare după ce ar fi dispărut în valuri

Valuri puternice plajă

Potrivit ISU Constanța, o persoană este în pericol de înec în zona plajei Mera din Cap Aurora.

În acest moment se intervine cu ambarcațiunea de salvare Targa Mangalia și o ambulanță SAJ.

UPDATE

Persoana este conștientă și a ieșit până la sosirea echipajelor de salvare.

A fost evaluată medical la locul solicitării și a refuzat transportul la spital.




Comandament pentru Situații de Urgență – Care este situația ploilor în județul Constanța la orele 14.00

Inundații Mangalia

Până la remedierea completă a situației create de efectele ploilor torențiale, care în unele zone au atins prin acumulare pragul critic de peste 200 l/mp, echipele de intervenție RAJA sunt mobilizate pe teren în zonele cu sensibilitate crescută și răspund cu promptitudine la toate solicitările primite iar în acest moment, toate situațiile sunt în curs de rezolvare.

Echipele furnizorului de energie au reușit să realimenteze cu tensiune aproape toate sursele/stațiile ce asigură debitul de apă necesar pentru județul Constanța și imediat echipele RAJA au repus în funcțiune sistemul și s-a reluat furnizarea apei potabile în localitățile Cotu Văii, Negru Vodă, Pecineaga și Vânători. În continuare nu se poate asigura alimentarea cu apă în localitățile Dulcești și Amzacea din județul Constanța.

Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.

Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.




(FOTO) S-a prăbușit o parte a gardului cimitirului militar din Mangalia. A căzut și o bucată din zidul gardului de la Muzeul Militar

Gardul cimitirului s-a prăbușit

Aversele torențiale de la Mangalia au afectat grav si gardul Cimitirului Militar, șubrezit de mai mulți ani.

Mai multe bucăți din zid au căzut, iar pământul din cimitir a căzut pe trotuarul care duce spre Muzeul Militar.

Și la muzeu o bucată din gardul de protecție a căzut noaptea trecută.

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit

Gardul cimitirului s-a prăbușit
Gardul cimitirului s-a prăbușit




Comandament pentru Situații de Urgență – Care este situația ploilor în județul Constanța la orele 10.00

Inundații Mangalia

La nivelul județului Constanța s-au emis mai multe avertizări de coduri de vreme severă. Fenomenele vizate sunt averse torențiale care au depășit 50-60 l/mp în cele mai multe zone și chiar 200 litri/mp în sudul litoralului, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelii.  Având în vedere acest aspect, la nivelul mai multor surse și stații tratare/pompare s-au înregistrat fluctuații și căderi de tensiune ce au afectat alimentarea cu apă în unele localități din județul Constanța. 

În această situație, astăzi – 31 august 2024, ora 10.00, este întreruptă furnizarea apei potabile în localitățile: Pecineaga, Vânători, Dulcești și Vârtop.

Imediat cum s-a reușit alimentarea cu energie electrică, echipele RAJA au repus în funcțiune sistemul și s-a reluat furnizarea apei potabile în localitățile Biruința, Topraisar, Costinești, Albești, 23 August, Mangalia, Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Saturn, Venus și Neptun.

În urma ploilor abundente, ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societății s-au înregistrat  183 de  reclamații. Pe municipiul Constanța și stațiunea Mamaia, s-au semnalat 49 de sesizări, iar peste 50 de reclamanții au venit din Agigea, Tuzla, Techirghiol, Costinesti, Eforie Nord, Eforie Sud, Cumpăna, Valu lui Traian și Năvodari. Deși volumul de apă a fost mult peste capacitatea normală de gestionare, sistemul și-a îndeplinit treptat rolul, facilitând evacuarea apei acumulate și reducând impactul inundatiilor. Cele mai multe sesizări, 80 s-au primit de la nivelul municipiului Mangalia și stațiunile din sudul litoralului, unde s-au înregistrat averse care au depășit o cantitate record de peste 200 de l/mp, prin acumulare. Sistemul stradal de colectare și evacuare a apelor meteorice este proiectat conform reglementărilor tehnice în vigoare, pentru preluarea cantităților de apă calculate conform unor date standardizate, pentru ploi de intensitate, durată și frecvență medii și nu sunt dimensionate pentru a face față evenimentelor de precipitatii extreme, care sunt niște situații excepționale. Echipele de intervenție RAJA  sunt mobilizate pe teren pentru a reduce efectele inundațiilor cauzate de ploile torențiale și răspund cu promptitudine la toate solicitările primite și în acest moment, majoritatea situațiilor sunt în curs de rezolvare. Sistemul de canalizare funcționează la parametrii optimi, iar în cele mai multe zone apa acumulată aproape s-a retras deja, reducând semnificativ riscul de inundații sau alte probleme asociate precipitațiilor abundente.

La nivelul RAJA SA, activitatea comandamentului pentru situații de urgență și implicit asigurarea permanenței prin cele 48 de echipe de intervenție a fost prelungită până luni, 02 septembrie 2024, ora 08.00.

Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.

Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.




(FOTO/VIDEO) Stațiunea Saturn a fost „înghițită” de ape

Inundații Mangalia




(VIDEO) Drumul Venus-Cap Aurora este BLOCAT de ape

Inundații Mangalia




Șefele de Turism din Primăria Mangalia. Tinere calculate cu bănuți la „ciorap” pentru zile negre

Elena Drăgan, Ana maria Gheorghe

Vă prezentăm, în zilele ce urmează, ce averi au declarat că dețin mai marii Primăriei Mangalia. De-a lungul anilor unii s-au chivernisit și au strâns banuți la ciorap, reușind să își cumpere bunuri de valoare. Alții, dimpotrivă, și-au „pierdut”, cel puțin pe hârtie, imobilele, banii și chiar și… datoriile. Peste unii a dat norocul  – chiar în fiecare an- și au câștigat la păcănele sau pariuri sportive.

Ana Maria Gheorghe, directorul Direcției Urbanism, Patrimoniu și Turism, nu deține niciun teren, nicio locuință și nu are niciun altfel de bunuri – bijuterii, mașini sau conturi bancare.

În declarația de avere Ana Maria Gheorghe bifează un împrumut în nume personal, în valoare de 30.000 de euro, arvună pentru un apartament.

Salariul șefei de la Turism este de 87.453 lei.

Elena Dan Drăgan, director adjunct la Direcția Urbanism, Patrimoniu și Turism a donat, în 2023, către o persoană fizică un apartament de 30 de metri pătrați și două terenuri intravilane din Saturn (donația a fost făcută la 31 ianuarie 2023).

Aceasta are în cont 102.870 de lei și un salariu de 88.203 lei.

FOTO: Facebook

GHEORGHE-ANA-MARIA

DRAGAN-DAN-ELENA




Comandament pentru Situații de Urgență – Care este situația ploilor în județul Constanța

Inundații Mangalia

În cursul nopții trecute, din cauza rafalelor de vânt, s-au înregistrat multiple fluctuații și întreruperi de tensiune, la nivelul mai multor stații de pompare și tratare apă potabilă. În această situație, abonații din localitățile Biruința, Topraisar, Pecineaga, Vânători, Costinești, Dulcești au rămas fără apă la robinete.

Și la Stația Tatlageac s-a înregistrat o cădere de tensiune în intervalul orar 03.00-5,25, și a fost sistată în această perioadă furnizarea apei către consumatorii din localitățile: Mangalia, 23 August, Cap Aurora, Jupiter, Olimp, Saturn,Venus și Neptun.
În urma ploilor abundente, ce au depășit cu mult debitele de preluare ale sistemului de canalizare, într-un interval scurt de timp, la dispeceratul societății s-au înregistrat 106 reclamații. Cele mai multe au venit din municipiul Constanța – zonele stațiunea Mamaia, Delfinariu – Piața Chiliei, zona Dacia, b-dul 1 Mai, str. Șoseaua Mangaliei, cartierul Faleză Nord – Ion Rațiu, Km 4-5, cartier Coiciu și zona Gară. În restul județului, s-au înregistrat sesizări din localitățile Agigea, Cumpăna, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Tuzla, Mangalia și stațiuni. Echipele de intervenție s-au aflat permanent în teren și au răspuns la toate solicitările primite.
La nivelul municipiului Constanța, în continuare se asigură permanența cu 17 echipe de intervenție, iar în restul județului cu alte 31, dotate cu toate utilajele necesare.
La nivelul RAJA SA, activitatea comandamentul pentru situații de urgență și implicit asigurarea permanenței prin cele 48 de echipe de intervenție a fost prelungită până luni, 02 septembrie 2024, ora 08.00.
Recomandăm abonaților care întâmpină probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și canalizare să le sesizeze la dispeceratul societății, apelând numărul 0241.924, tasta 3, pentru a se putea interveni în cel mai scurt timp în remedierea situațiilor.
Totodată, rugăm consumatorii să manifeste înțelegere, întrucât defecțiunile apărute în sistemul de alimentare cu energie electrică, cauzate de condițiile meteorologice actuale, nu sunt sub controlul echipelor noastre. Imediat ce situația va permite și alimentarea cu energie electrică va fi restabilită în zonele afectate, imediat se va relua și distribuția apei.




(VIDEO) Sudul litoralului este sub ape. Peste 500 de apeluri la 112 au fost înregistrate azi noapte

Inundații Mangalia

Aversele torențiale au făcut prăpăd pentru a doua noapte pe litoral, dar și în tot județul Constanța. Până la ora 06:00 în această dimineață, dispeceratul ISU „Dobrogea” al județului Constanța a înregistrat peste 500 de apeluri la numărul unic de urgență 112 care semnalau diverse situații de urgență.

Peste 300 de pompieri sunt la datorie, se află în teren pentru înlăturarea efectelor negative produse de furtună cu 21 de mijloace.

Pompierii acționează cu precădere în localitățile Chirnogeni, Comana, Amzacea, Pecineaga, Moșneni, 23 August, Mangalia, Neptun, Costinesti, Tuzla, Eforie, Agigea, Techirghiol, Valu lui Traian, Constanța, Topraisar, Limanu.

În urma fenomenelor meteo extreme produse în cursul nopții nu au fost înregistrate victime.

FOTO: Alexandru Marian

31 august 2024 – Mangalia

31 august – Vama Veche

30 august – Mangalia