Oficial, astăzi au început pregătirile pentru alegerile locale şi europarlamentare. Cu excepţia USR, celelalte partide din Mangalia nu s-au decis pe cine să trimită la “luptă” 

Primaria Mangalia

Guvernul a aprobat, ieri, calendarul etapelor din perioada electorală pentru alegerile locale şi europarlamentare, stabilite pentru data de 9 iunie 2024.

Astfel, potrivit acestui calendar aprobat, cel târziu la data de 16 martie 2024 vor fi desemnaţi judecătorii din Biroul Electoral Central.

Până pe data de 10 aprilie 2024, ora 24.00, se vor depune și înregistra candidaturile la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024, iar în termen de 24 de ore de la înregistrarea candidaturii se vor înainta, către Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, declarațiile pe propria răspundere ale candidaților referitoare la faptul că au avut sau nu calitatea de lucrători ai Securității sau de colaboratori ai acesteia.

La data de 11 aprilie 2024 se va face publică lista de candidați și candidaturile independente la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European.

Cel mai târziu la data de 15 aprilie 2024, se vor desemna preşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi locţiitorii acestora.

În maximum 10 zile de la data înființării birourilor electorale de circumscripție, cel mai târziu la data de 25 aprilie 2024, se va încheia perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Cetăţenii cu drept de vot care şi-au stabilit reşedinţa de mai mult de 6 luni înaintea datei scrutinului în circumscripţia electorală în care au loc alegeri vor depune, până cel mai târziu cu 45 de zile înaintea datei scrutinului, adică până pe 25 aprilie 2024, solicitările de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință.

Tot la data de 15 aprilie se încheie perioada de înregistrare a alianțelor electorale la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Data de 30 aprilie este  data limită de depunere a candidaturilor la alegerile locale.

La data de 8 mai 2024 rămân definitive candidaturile la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2024.

Campania electorală va începe la data de 10 mai 2024, care se va încheia pe 8 iunie 2024, la ora 7.00.

Pe 9 iunie 2024, la ora 7.00, va începe procesul de votare, pentru ambele scrutinuri, și se va încheia în aceeași zi, la ora 22.00.

Alegătorii care la ora 22.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare, pot vota până cel mult la ora 23.59.

După numărarea voturilor și soluţionarea eventualelor sesizări sau contestații, rezultatele alegerilor alegerile pentru autoritățile administrației publice locale și pentru membrii din România în Parlamentul European, din anul 2024, vor fi validate și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I.




Un 8 Martie cu zâmbete și flori, din partea președintelui USR Mangalia, Semiran Abdurefi!

IMG-20240308-WA0007




Semiran Abdurefi, președintele USR Mangalia, și-a anunțat candidatura la fotoliul de primar al municipiului

Semiran

Semiran Abdurefi, președintele USR Mangalia și-a anunțat candidatura la funcția de primar al orașului. Este prima candidatură anunțată la nivel local pentru această funcție.

Iată mesajul liderului USR, Semiran Abdurefi:

În urma Adunării Generale a Filialei USR Mangalia am fost desemnată candidatul USR la Primăria Mangalia.

Am promis, încă din 2018, când am făcut pasul în politică, că voi fi politicianul care va câştiga încrederea cetățenilor şi va lupta pentru interesul public.

  • Am dovedit că sunt o voce PUTERNICĂ a opoziției actualei administrații publice locale, a lui Cristian Radu (PNL).
  • Am demonstrat că, prin perseverență și cu legea în mână, chiar și o formațiune din opoziție, așa cum este USR, poate deveni de temut pentru cei aflați la cârma Mangaliei.
  • Timp de patru ani, eu și USR Mangalia am fost vocea care a apărat Pădurea Comorova de rechinii imobiliari, cei care au beneficiat, din plin, de ajutorul administrației locale a lui Cristian Radu.
  • Am reușit să organizăm prima inițiativă cetățenească din istoria Mangaliei: am strâns peste 2.000 de semnături pentru a cere primăriei Mangalia trecerea Pădurii Comorova din proprietatea privată a municipiului în cea publică și, astfel, să stopăm, pentru o vreme, defrișările. NU ne oprim, luptăm in justiție pentru salvarea singurei păduri costiere din România!
  • Am arătat ilegalitatea construcțiilor de pe faleza Mangalia, imobile ridicate fără niciun fel de act oficial decât cel al primăriei, conduse de Cristian Radu. Am reușit, după interpelări şi sesizări multiple la Garda de Mediu, Agenția Pentru Protecția Mediului, Apele Române, Inspectoratul de Stat in Construcții, Instituţia Prefectului să demonstrăm ilegalitatea construcțiilor de pe faleza Mangaliei si să determinăm ca ISC Național să ceară Prefectului anularea in contencios administrativ a autorizațiilor de construire emise ilegal de către Primăria Mangalia.
  • Timp de patru ani am fost vocea cetățenilor Mangaliei, care, desi au votat alte partide să îi reprezinte în Consiliul Local, nu au mai reușit să dea ochii cu cei pe care i-au trimis în fotoliile călduțe. Cu siguranță, aceștia le vor cere, din nou, votul, săptămânile care urmează.
  • În calitate de consilier județean am reușit să fac lobby pentru ca locuitorii din Hagieni să beneficieze de transport public în comun, iar cei din Liamnu să aibă rute directe la Mangalia.
  • Tot în calitate de consilier județean, am făcut demersuri pentru repararea drumului alternativ Limanu-Mangalia. Drumul a fost reabilitat și urmează să fie asfaltat.
  • Am reușit să iluminez podul Mangalia-Limanu, după ce a stat 3 ani in beznă.
  • M-am implicat in problema cu care se confruntă elevii din Valu lui Traian si Lumina în ceea ce priveşte transportul județean.

Împreuna cu colegii usr din Consiliul Judeţean Constanța urmărim ca proiectele noastre să se concretizeze cât mai curând: proiectul EuroVelo 6, microbuze electrice pentru 25 de școli din județ, biletul unic pentru unitățile muzeale din subordinea CJ, adăpostul județean de animale, centrul de colectare legume, plantarea de păduri urbane, perdele forestiere de protecție de-a lungul drumurilor județene, registrul monumentelor, trenul metropolitan.

Îmi doresc să readucem încrederea în actul politic, să oprim jaful din administrația publică şi să ne construim, cu curaj şi abnegație, viitorul!




(GALERIE FOTO) A fost inaugurat sediul PSD Mangalia. Filiala are 1.000 de membri și își va desemna candidatul la primărie în scurt timp

PSD Mangalia

PSD s-a mutat în casă nou: noul sediu se află pe bulevardul 1 Decembrie 1918 și a fost inaugurat, astăzi, în prezența liderilor de la Constanța și a membrilor și simpatizanților filialei locale.

Printre invitații la eveniment s-au numărat Felix Stroe, președintele PSD Constanța, Ion Dumitrache, președintele Organizației Municipale PSD Constanța, subprefectul Marilena Dragnea, senatorul Nicolae Moga, Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna și președinte al Organizaţiei Județene a Femeilor Social Democrate Constanța și Daniel Gheorghe Georgescu, primarul de la Limanu si viceprimarului Mihai Feodorof.

Înainte de evenimentul festiv, liderii PSD Mangalia și invitații de onoare ai formatiunii s-au întrunit într-o scurtă ședință de lucru.

Membrii PSD Mangalia au discutat, pe scurt, care va fi programul de acțiuni și întâlniri din perioada imediat următoare, mai ales că, alegerile locale ar putea fi organizate odată cu cele europarlamentare, adică pe 9 iunie 2024.

Președintele PSD Mangalia, Neculai Tănasă, afirmă că, la Mangalia, organizația are peste 1.000 de membri și că, pe lista scurtă a potențialilor candidați la primărie se află trei nume, cunoscute în rândul cetățenilor. „Toți cei trei potențialii candidați sunt născuți în Mangalia, cu certificat de naștere aici. În scurt timp vom anunța și numele celui care va candida la primăria Mangalia”, ne-a spus Neculai Tănasă.

Prezent la eveniment, liderul PSD Constanța, Felix Stroe, ne-a declarat: „Vin foarte des la Mangalia, pentru că am fost doi ani președinte la această filială. Îmi place să cred că am construit o organizație puternică.

Mă leagă de Mangalia cariera mea profesională, cariera mea politică, prietenia mea cu foarte mulți membri din PSD Mangalia. Astăzi au declanșat oficial bătălia electorală, este o organizație puternică, cu o mie de oameni. Candidatul la primărie va fi desemnat de ei”.




AUR își lansează, la această oră, la Constanța, candidații la Parlamentul European

Terhes AUR

Alianța pentru Unirea Românilor își prezintă astăzi candidații pentru alegerile europarlamentare în cadrul primului eveniment regional organizat la Centrul Expozițional Constanța, începând cu ora 18.00.

Cei 44 de pretendenți la un fotoliu în Parlamentul European vor fi prezenți în fața dobrogenilor și își vor face cunoscute proiectele cu care își propun să reprezinte România în forul legislativ european. Regionala Constanța deschide astfel seria de evenimente prin care Alianța pentru Unirea Românilor va duce în comunitățile locale din marile regiuni ale țării mesajul politic și oferta de campanie pentru alegerile europarlamentare.

 




Școala de Vară a partidului Alianța pentru Unirea Românilor se deschide, astăzi, la Neptun

AUR

Școala politică de vară a partidului Alianța pentru Unirea Românilor își deschide lucrările joi, 14 septembrie, începând cu ora 17.00, la Teatrul de Vară din Neptun. Evenimentul este dedicat celor mai tineri militanți și simpatizanți ai AUR și va prilejui lansarea Organizațiilor de Tineret, Studenți și Femei ale partidului.

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor va rosti un discurs de deschidere a sesiunii inaugurale de astăzi.

Timp de trei zile, tinerii patrioți vor participa la prezentări, sesiuni de training și discursuri ale unor personalități publice care vor conferenția pe teme de politică, identitate națională, comunicare și management organizational.

Marian Munteanu, Sarmiza Andronic, Dan Puric, Gheorghe Piperea, Cosmin Corendrea se numără printre lectorii care vor modera diverse paneluri ale Școlii de vară.




Sediul AUR Mangalia îşi deschide, astăzi, porţile pentru membri şi susţinători

AUR Mangalia

Începând de luni, 11 septembrie 2023, filiala AUR Mangalia, constituită, recent, îşi va deschide sediul pentru demararea activităţii.

Biroul local este situat pe Şoseaua Constanţei, în apropierea staţiei de autobuz de la sensul giratoriu.

Preşedintele filialei AUR Mangalia, Nicolae Moroianu a declarat că sediul va fi deschis zilnic de luni până vineri în intervalul orar 16.00 – 19.00, iar sâmbătă, între 10.00 – 13.00.

Pe aceeași temă:

Nicolae Moroianu, desemnat  liderul filialei AUR Mangalia




PSD Mangalia are, de azi, patru membri noi, binecunoscuți pe plan local. Cine sunt aceștia

PSD4

Filiala Locală a Partidului Social Demcrat s-a reunit, astăzi, într-o ședință de birou, în cadrul căreia au fost aprobate adeziunile a patru membri noi. Ședința a fost condusă de președintele filialei județene a PSD, Felix Stroe și de președintele PSD Mangalia, Neculai Tănasă.

Cei patru membri nou primiți în filială sunt omul de afaceri Ion (Nelu) Mincă, Dragoș Dima și Victor Bădică (economiși) și profesorul Constantin Bârboră.




Aceștia sunt candidații AUR pentru Parlamentul European

Aur lansare

La finalul săptămânii trecute, Alianța pentru Unirea Românilor și-a lansat, oficial, candidații la Parlamentul European.

Pe lista AUR figurează nume extrem de sonore ale politicii românești, dar și ale culturii, învățământului, IT-ului, avocaturii etc.

Iată lista completă:

Lista-candidatilor-AUR-pentru-Parlamentul-European




Nicolae Moroianu, desemnat  liderul filialei AUR Mangalia

AUR Mangalia

Joi, în staţiunea Jupiter, s-a constituit Grupul de Iniţiativă Local Mangalia, al cărui lider desemnat este fostul consilier local, Nicolae Moroianu.

La întâlnirea cu membrii, dar şi cu liderul la nivel naţional, George Simion, care le-a transmis live prin videoconferinţă, câteva gânduri de susţinere de la Cluj, au fost prezenţi senatorii AUR Evdochia Ailenei, Sorin Mateescu, liderul pe judeţul Constanţa, deputatul Dănuţ Ailenei, secretarul adjunct Ion Radu, precum şi cel care a organizat întreaga filială din Mangalia, Marinel Liţă, fost angajat al Şantierului Naval Mangalia.

Liderul AUR Mangalia, Nicolae Moroianu ne-a declarat că organizaţia din Mangalia, are, în prezent, peste 100 de membri cotizanţi şi peste 100 de susţinători, iar campania de atragere de noi colegi este în plină desfăşurare. „Săptămâna viitoare, vom inaugura şi sediul AUR Mangalia, situat vizavi de BCR, pe care, zilele acestea, îl amenajăm. Avem în plan foarte multe proiecte, vom organiza, permanent întâlniri cu cetăţenii care, deja, ne-au sesizat cu privire la problemele cu care se confruntăşi ne vom finaliza strategia pentru alegerile locale de vara viitoare”.

Nicolae Moroianu este fost consilier local, agent economic cu experienţă în domeniul turismului.




Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate a consilierului PNL Linica Stan

Linica Stan

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitateconflictul de interese de natură administrativă sau a sesizat organele de urmărire penală, în cazul consilierului local Linica Stan (PNL).

Potrivit ANI, în calitate de consilier local Linica Stan a participat la deliberarea și adoptarea unor Hotărâri ale C.L. prin care au fost alocate sume de bani din bugetul local către o asociaţie de utilitate publică.

Printre membrii fondatori ai acestei Asociații se află și o organizație al cărei președinte este persoana evaluată, precum și o societate la care soțul și fiul acesteia, dețin calitatea de unic asociat și administratorPrin adoptarea acestor Hotărâri ale C.L. s-a  creat un avantaj patrimonial pentru aceste două entități.

Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 228, alin.(1), lit. a), b) și f)  din O.U.G. nr. 57/2019.
–   art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative.”;



Lista PNL Mangalia pentru Consiliul Local, un şiretlic ce insultă inteligenţa alegătorilor!

sedinta

Ieri, am publicat lista candidaţilor PNL pentru Consiliul Local Mangalia. La prima vedere, pare o echipă primenită, cu persoane noi în fruntea listei. De fapt, este o tactică menită să atragă voturi. Mincinoasă, derutantă, ce creează o falsă impresie.

Astfel, după candidatul Cristian Radu îl găsim pe listă, pe locul al doilea pe Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, prof. Sorin Mihai. Să nu uităm, însă că în urmă cu 4 ani, cutreiera străzile din Mangalia, povestind cetăţeilor că este cadru didactic, că nu a mai făcut politică, că doreşte binele oraşului. În 2016, prof. Sorin Mihai, pe care îl recomandau atât profesia, cât şi tinereţea cu avântul ei, a candidat din partea UNPR Mangalia. Promisiunile făcute în campanie, cât şi faptul că nu mai fusese înregimentat politic au dat roade, astfel că a fost votat în număr mare de către cetăţeni, intrând în Consiliul Local lejer. Mai mult, UNPR, partid pe care prof. Sorin Mihai îl reprezenta, şi-a adjudecat două locuri în Consilul Local Mangalia.

Dar, la prima şedinţă a noului Consiliu Local Mangalia din anul 2016, prof. Sorin Mihai s-a aliat imediat cu PNL, partid căruia i-a votat absolut toate proiectele de hotărâre, aşadar, inclusiv pe cele păguboase Mangaliei. Mai mult, deşi a predat la Şcoala Generală nr. 5 Gala Galaction Mangalia, nu a reuşit să-l convingă pe primarul Cristian Radu să construiască o clădire nouă, astfel încât elevii să nu mai înveţe în două schimburi. De altfel, pe surse, am aflat că proiectul cu fonduri europene, ce viza ridicarea unui corp nou de clădire pentru Şcoala nr. 5, a fost pierdut de către primărie.

Pentru alegerile locale din data de 27 septembrie, acelaşi cunoscut profesor Sorin Mihai candidează tot pentru Consiliul Local Mangalia, dar din partea PNL, recunoscând, în sfârşit, că este extrem de legat de edilul Cristian Radu. Totuşi, mascarada cu candidatura din partea UNPR, combinată cu ajutorul preţios dat, patru ani, PNL-ului, i- au adus valuri de critici din partea celor care au crezut în domnia sa şi l-au votat.

Începând cu locul 5, lista cuprinde angajaţi ai Primăriei care dacă vor fi aleşi, fiind eligibili, cu siguranţă, se vor retrage atât pentru a-şi continua activitatea ca funcţionari publici, cât şi pentru a le face loc greilor din PNL, persoane care au la activ mai mlte mandate de consilier, oameni cu posibilităţi financiare, azvârliţi, în glumă, către mijlocul sau chiar coada tabelului.

Printre aceştia Sorin Andrei, care ocupă surprinzătorul loc 11, membru al Consiliului Local Mangalia de foarte mulţi ani, Nicoleta Griguţă, consilier local, plasată pe locul 12, Dumitru Filip, pe poziţia 13, un apropiat al primarului, actualul viceprimar Dragoş Angelescu, locul 14, care cam face totul în băşcălie, începând de la şedinţele de Consiliu, până la dialogul cu cetăţenii, Linica Stan,  locul 17, de asemenea cu vechime în postura de consilier şi nu în ultimul rând, pastorul Dorel Toma, ocupantul locului 18, unul dintre puţinii susţinători ai copiilor din Mangalia prin crearea unui amplu program social, derulat în parteneriat cu mai multe ţări, printre care Anglia şi Germania.

Aşadar, PNL Mangalia ne etalează o listă care doar, aparent, se prezintă cu ambalaj nou, în realitate, fiind formată din persoane care deţin de multă vreme statutul de consilier local, în plus, cea mai mare parte dintre cei nominalizaţi având şi potenţial financiar consistent, lucru esenţial în politică. O ştim toţi, în general, politica se face doar cu oamenii bogaţi, restul fiind folosiţi pentru imagine sau pentru a se salva aparenţele.

Prin urmare, capcanele se ţin lanţ la PNL Mangalia, doar-doar voturile vor curge râuri…