Andreea Beatrice Ana, din Mangalia, desemnată sportivul anului 2025 de Federația Română de Lupte

597800291_1404221524825651_7959728063930261638_n

Federația Română de Lupte și-a desemnat superlativele anului 2025. Gala Laureaților FRL 2025 a adus în prim plan performanțele internaționale si reușitele luptelor românești.

Performațele luptelor românești în 2025 au desemnat 16 laureați în cadrul acestui eveniment, iar Trofeul SPORTIVUL ANULUI FRL i-a revenit sportivei Andreea Beatrice Ana, originară din Mangalia, care a câștigat bronz la Campionatul Mondial de Seniori și argint la Campionatul European de Seniori 2025.




Astăzi debutează prima ediție a Galei de Box Memorialul Nicu Chioveanu

Memorialului Nicu Chioveanu

Primăria Municipiului Mangalia, împreună cu Asociația Sportivă Box Club Municipal Callatis Mangalia, organizează Gala de Box din cadrul Memorialului Nicu Chioveanu – ediția I, ce va avea loc în perioada 22 – 23 noiembrie 2025, la Casa de Cultură Mangalia.

Evenimentul reunește sportivi din numeroase cluburi importante din țară:

  • CSM Oltenița
  • CS Medgidia
  • CST Alexandria
  • Geolgau Box Promotion
  • CS Otopeni
  • FC 1 Decembrie
  • CS Năvodari
  • CS Petrolul Ploiești
  • CS Otava Focșani
  • CS Farul Constanța
  • CSM Călărași
  • ACS Fire Box Maican
  • CS Litoral Mangalia
  • ACS Spuma Box București
  • CS Târgoviște
  • ACS Prietenia Caracal
  • CS Aurora 23 August
  • Litoral Mangalia

La eveniment sunt invitați:

  • Valentin Angheluță, președintele Colegiului Central al Antrenorilor și președinte al clubului CSM Călărași
  • Lăcătuș Adrian, antrenorul coordonator al lotului național de box feminin
  • Lascu Leonard, membru în Biroul Federal de Box



Andreea Cotoban, de la C.S. Farul, campioana MONDIALĂ la Kumite

Andreea Cotoban

În perioada 31.10-2.11.2025 la Sofia, în Bulgaria, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Karate-Do Shotokan, ediţia a-XV-a, pentru copii, minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori, feminin şi masculin.

Din Constanţa a participat sportiva Andreea Cotoban, de la C.S. „Farul”, antrenor Shihan Valerian Muşat, 8 Dan Shotokan.

Aceasta a participat la Kumite (luptă sportivă) la senioare, la trei probe diferite şi a obţinut următoarele rezultate:

  • Locul 1, la Kumite „Shobu Ippon”, +61 kg.
  • Locul 1, la Kumite „Shobu Nihon”, +61 kg.
  • Locul 2, la Kumite WKF, -68 kg.

Sportiva, la prima finală, a impresionat publicul prezent, prin faptul că a cîştigat meciul după cîteva secunde de la începere, printr-o lovitură care a surprins adversara şi aceasta a abandonat lupta.




Iată cine sunt sportivii CS Marea Neagră la Cupa României la Kung Fu 2025: Evenimentul a avut loc Mangalia

Cupa României la Kung-Fu, Mangalia 2025

La Cupa României la Kung-Fu, ce a avut loc la finele săptămânii trecute, sportivii CS Marea Neagră au obținut rezultate spectaculoase. 

Medalia de aur:

  • Sofia Irina Crăescu, taolu traditional: 14-15 ani
  • Alesia Maria Drăguţ, qi-kung: 8-9 ani
  • David Ștefan Chiper, qi-kung: 11-12 ani

Medalia de argint

  • Ada Andreea Duda, qi-kung: 8-9 ani
  • Andrei Fefea, qi-kung: 11-12 ani
  • Marian Pârcălăbescu, qi-kung, +18 ani

Medalia de bronz

  • Maria Beatrice Chiper, qi-kung, 8-9 ani
  • Andrei Luca Adrian Chiper, qi-kung, 11-12 ani

Proba „Tuishou” – individual

Medalia de aur

  • Ada Andreea Duda
  • Alesia Maria Drăguţ
  • Sofia Irina Crăescu
  • David Ștefan Chiper
  • Andrei Luca Adrian Chiper
  • Adrian Bărăscu

Medalia de argint

  • Esra Muslim
  • Andrei Fefea
  • Ada Maria Dumitru
  • Medalia de bronz
  • Amalia Ioana Dumitru
  • Maria Beatrice Chiper
  • Alexandru Țugui

Proba „Sanda light-fighting” – individual

Medalia de aur

  • Ada Andreea Duda
  • David Ștefan Chiper
  • Andrei Luca Adrian Chiper

Medalia de argint

  • Maria Beatrice Chiper
  • Andrei Fefea

Proba „Total-contact fighting” – individual (instructor mihai isop)

Medalia de aur

  • Andrei Stancu
  • Nicholas Gavrilă
  • David Duţă – CS Marea Neagră
  • Robert Voicu
  • Cristian Fereşteanu
  • Mario Ilias Stănescu
  • Tiberiu Andrei Precupeţ

Medalia de argint

  • Sasha Albert Kiss
  • Medalia de bronz
  • Alexandru Coman
  • Matei Ștefan Ciuş

FOTO: Florin Iordănoaia




(GALERIE FOTO) Sportivii constănțeni, pe podimul Campionatelor Naționale și al Concursului Național Kids Development de Gimnastică Aerobică

IMG-20251027-WA0010

Au fost zile pline de energie și eleganță în Sala Sporturilor din Timișoara, odată cu desfășurarea Campionatelor Naționale și a Concursului Național Kids Development de Gimnastică Aerobică.

Evenimentul a reunit sportivi din întreaga țară, care au impresionat prin talent, precizie și spirit de echipă, oferind publicului un adevărat spectacol al gimnasticii.

Concursul Național Kids Development de Gimnastică Aerobică

La individual feminin – categoria a IV-a, podiumul a fost ocupat de:

  • Castellano Medeea-Ioana (ACS Daciana Enache School of Gymnastics) – medalie de aur, 15.300 puncte
  • Gomeaja Eva (ACS Viva Sport) – medalie de argint, 15.000 puncte
  • Ingrid Moraru (ACS Aerostar Mădălina Barbu) – medalie de bronz, 14.950 puncte

În proba de perechi – categoria a IV-a, medalia de aur a revenit echipei CSS Petroșani 2 (Demeni Robert-Gabriel, Popescu Sara-Ștefania) – 14.400 puncte, iar medalia de argint formației CSG Gimnis Iași (Onofrei Sașa Dacian, Păpărau Maya) – 13.400 puncte.

La individual masculin – categoria a IV-a, s-a impus Demeni Robert-Gabriel (CSS Petroșani) – 14.700 puncte, urmat de Onofrei Sașa Dacian (CSG Gimnis Iași) – 13.500 puncte și Gheorghiu Nicol (CSS 1 Constanța) – 13.500 puncte.

În proba de trio – categoria a IV-a, clasamentul final a fost următorul:

  • Medalie de aur – ACS Viva Sport (Bucătaru Amalia, Jantea Adelina, Jantea Anastasia) – 13.650 puncte
  • Medalie de argint – CSS Petroșani 2 (Lupșanic Nadia-Maria, Drulă Rayra-Maria, Grunță Ciprian-Florin) – 13.500 puncte
  • Medalie de bronz – CSM Arad (Drăghicescu Eva, Kapca Antonia, Kapca Alexandra) – 13.150 puncte

Campionatele Naționale de Gimnastică Aerobică

În proba de grup – categoria a III-a, victoria a revenit echipei CS Farul Constanța / CSS 1 Constanța (Leuca Eva Maria, Stănciulescu Daria Alexandra, Remus Natalia Maria, Zelesneac Maria Nadia, Memet Ali Aylin) – 15.450 puncte.

Pe locul al doilea s-a clasat Academia de Gimnastică Laura Cristache (Raisa Bologa, Iris Ionescu, Thea Geanaliu Nicolae, Laura Stoica, Maria Pavel) – 15.350 puncte, iar pe locul al treilea CSG Gimnis Iași (Balaur Smaranda, Topciu Daria, Pușcașu Sara, Bugan Anastasia, Bărbieru Medeea) – 14.300 puncte.

La trio – categoria a II-a, medalia de aur a fost obținută de CS Farul Constanța 2 (Avram Sara, David Diana Ioana, Iancu Amalia) – 16.200 puncte, urmată de CS Farul Constanța (Misu Rebecca, Ciurea Vlad Theodor, Dumitru Ioana Sophia) – 15.550 puncte și Academia de Gimnastică Laura Cristache (Alessia Apostol, Maya Ion, Maria Goncear) – 15.400 puncte.

Prima parte a zilei a adus din nou evoluții spectaculoase, energie și eleganță pe scena gimnasticii aerobice. Sportivii au impresionat prin precizie, expresivitate și spirit competitiv, menținând nivelul ridicat al întrecerii până în ultimele momente ale acestei ediții.

La individual feminin – categoria a II-a, s-a impus Diana Ioana David (ITS What I Love), cu 16.900 puncte, urmată de Ana Filimon (CSS 1 Constanța) – 16.650 puncte și Amalia Negrescu (Academia de Gimnastică Laura Cristache) – 16.600 puncte.

În proba de individual feminin – seniori, cea mai bună evoluție i-a aparținut Claudiei Ristea (CSM Onești), care a obținut 18.600 puncte. Pe locul al doilea s-a clasat Melisa Farcuța (CSM Arad) – 17.950 puncte, iar pe al treilea Raisa Alexe (CSM Onești) – 17.750 puncte.

La trio – categoria a III-a, s-a impus Academia de Gimnastică Laura Cristache (Raisa Bologa, Thea Nicolae Geanaliu, Laura Stoica) – 14.750 puncte, urmată de Academia de Gimnastică Laura Cristache 3 (Patricia Sîrbu, Mathias Iftinchi, Antonia Nae) – 14.450 puncte și CS Farul Constanța (Daria Alexandra Stănciulescu, Eva Maria Leuca, Natalia Maria Remus) – 14.350 puncte.

În proba de trio – categoria I, aurul a revenit echipei Academia de Gimnastică Laura Cristache / CSM Onești (Ana Drăghici, Emma Rotaru, Maria Toma) – 17.500 puncte. Medalia de argint a fost câștigată de Academia de Gimnastică Laura Cristache 2 (Sara Stamate, Adelina Carataș, Ruxandra Oancea) – 16.100 puncte, iar medalia de bronz de echipa Academia de Gimnastică Laura (Ingryd Mușat, Mihaela Manda, Carina Stan) – 15.150 puncte.

Rezultatele complete pot fi consultate pe site-ul FRG: https://frgimnastica.com/results?disciplineId=5

„Mulțumim Primăria Municipiului Timișoara și Profi pentru sprijinul acordat în organizarea Campionatelor Naționale și a Concursului Național Kids Development de Gimnastică Aerobică”, au transmis reprezentanții CSM Constanța.




Sportivii de la C.S. TOMIS KARATE s-au întors de la Campionatul Naţional de Karate-Do Shotokan cu brațele pline de medalii

Campionatul Naţional de Karate-Do Shotokan

În perioada 17-18.10.2025 la Târgu Secuiesc s-a desfăşurat Campionatul Naţional de Karate-Do Shotokan, Todome Shiai, ediţia a-III-a, pentru copii, minicadeţi, cadeţi, juniori şi seniori.

La campionat au fost prezenţi 120 de sportivi din 16 cluburi, din toate regiunile ţării.

Din Constanţa au participat sportivi de la C.S. „TOMIS KARATE”. Delegaţia clubului a fost condusă de Shihan Valerian Muşat, 8 Dan Shotokan şi de Florin Anca vasile, 3 Dan Shotokan, Arbitru Naţional de Karate.

Rezultatele sportivilor sunt următoarele:

SÎMBOAN-TĂNASE ALEXANDRU NECULAI (de la Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazu”, clasa pregătitoare):

  • locul I, la „Kansei Shiai”, Copii 6-7ani,
  • locul al III-lea, la Kata Shitei.

SPIRIDON MIHNEA ANDREI (Şcoala „Spectrum” Constanța, clasa pregătitoare):

  • locul al III-lea, Kata Shitei, copii 6-7ani.

NIŢĂ RAREȘ-CONSTANTIN (Şcoala nr. 30 „Gheorghe Țițeica”, clasa I):

  • locul al II-lea, Kata Shitei, copii 6-7ani.

DELISTOIAN EVELINA (Şcoala Nr. 12 „B.P Haşdeu”, clasa I):

  • locul al V-lea, Kata Shitei, copii 6-7ani.

MITACHE ELENA-ROXANA (Şcoala nr. 29 Mihai Viteazul, clasa a II-a):

  • locul al II-lea, „Todome Waza Shiai”.

AIRINEI MARIA-ANDREEA (Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazu”, clasa a-II-a):

  • locul al III-lea, „Todome Waza Shiai”.

DELISTOIAN ALEXANDR (Şcoala nr.12, „B.P Haşdeu”, clasa a-III-a):

  • locul al II-lea, „Kansei Shiai”, copii 8-9 ani.
  • locul al III-lea, „Todome Waza Shiai”.

ZĂVĂLEANU KARINA ȘTEFANIA (Şcoala nr. 29 „Mihai Viteazu”, clasa a-III-a):

  • locul al III-lea, „Todome Waza Shiai”, copii 8-9 ani.

BEDREAGA MARA (Colegiul „Decebal” Constanţa, clasa a-V-a):

  • locul I, „Kansei Shiai”, copii 10-11 ani,
  • locul al III-lea, Kata Shitei.

BOBEICĂ-OPREA ANDRA-TEODORA (Şcoala nr. 7 „Remus Opreanu”, clasa a-V-a):

  • locul I, Kata Shitei, copii 10-11 ani,
  • locul I, „Kansei Shiai”,
  • locul al II-lea, „Todome Waza Shiai”.

CIOBANU ILINCA SOFIA (Şcoala nr. 7 „Remus Opreanu”, clasa a-VI-a):

  • locul al II-lea, „Kansei Shiai”, mini-cadeţi.

ANTON ȘTEFAN-CRISTIAN (Liceul teoretic „George Călinescu”, clasa a-VIII-a):

  • locul al III-lea, „Todome Waza Shiai”, cadeţi.

MAZARE VICTOR DANIEL (Liceul Energetic, clasa a-X-a):

  • locul al II-lea, „Todome Waza Shiai”, juniori.

BOŢAN ANABELLA-MARIA (Liceul Energetic Constanța, clasa a-X-a):

  • locul al III-lea, „Todome Waza Shiai”, seniori.

OŢETARU IONELA-LAURA (Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” clasa a-X-a):

  • locul al II-lea „Todome Waza Shiai”, seniori,
  • locul al III-lea, „Kansei Shiai”, seniori,
  • locul al III-lea, Kata Shitei, juniori.

Sportivii clubului au obţinut un număr de 21 medalii; 4 medalii de aur, 7 medalii de argint şi 10 medalii de bronz.

Sportivii selecţionaţi la lotul naţional vor participa la Campionatul Mondial de Karate-Do Shotokan WSF, ediţia a-XV-a, care se va desfăşura la Sofia, în Bulgaria, în perioada 31.10-2.11.2025„, a transmis antrenorul Florin Iordănoaia.




Rezultate REMARCABILE ale sportivilor CS Farul la Cupa Iașului, Concursul Național de Gimnastică Aerobică

Gimn.aerobica-Cupa-Iasului-a-8

Rezultate remarcabile la Cupa Iașului – Concurs Național de Gimnastică Aerobică, desfășurat în perioada 26 – 28 Septembrie 2025, la Iași, unde sportivii secției de gimnastică aerobică au obținut 7 medalii de aur, o medalie de argint și două medalii de bronz.

Potrivit reprezentanților CS Farul, rezultatele sportivilor au fost următoarele:

  • Locul I : Zelesneac Nadia Maria – individual feminin ( 9-11 ani)
  • Locul I : Stănciulescu Daria Alexandra/ Remus Natalia Maria/ Zelesneac Nadia Maria/ Leuca Eva Maria/ – grup ( 9-11 ani)
  • Locul I : Zelesneac Nadia Maria/ – cuplu (12-14 ani)
  • Locul I : Greu Luca Ionuț/ Chiosea Natalis Georgiana – grup (12-14 ani)
  • Locul I : Bianca Alexandra Voicu/ – grup (dublu legitimată CSS1 Constanța – CS Farul Constanța) -15-17 ani
  • Locul I : Bianca Alexandra Voicu/ – aerobic dance (dublu legitimată CSS1 Constanța – CS Farul Constanța) -15-17 ani – Componentă a lotului, se pregătește pentru Campionatul European din Noiembrie 2025 (antrenor lot, Cristiana Spînu).
  • Locul III : Greu Luca Ionuț – individual masculin (12-14 ani)

Antrenori: Cristiana Spînu, Ramona Elena Șocarici, Ebru Gheneghez

  • Locul I : Iancu Amalia/David Diana/Avram Sara – Trio (dublu legitimare ACS It’s What I Love 2010 Constanța – CS Farul Constanța)- 12-14 ani
  • Locul II Iancu Amalia/David Diana/ Avram Sara/ Răileanu Roxana/Vasilescu Antonia Ioana – Grup (dublu legitimare ACS It’s What I Love 2010 Constanța – CS Farul Constanța) – 12-14 ani
  • Locul III : Dumitru Ioana Sophia/Porcus David Pavel – cuplu (12-14 ani)

Antrenor: Cristina Dulgheroiu

Coregraf: Nicoleta Dendiu




(FOTO/VIDEO) A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai

Ieri, 24 septembrie 2025, a fost inaugurată Baza sportivă 2 Mai. Au fost prezenți la eveniment două legende ale fotbalului românesc – Ianis Zicu, antrenorul FC Farul Constanța și Florin Răducioiu, sportivul Generației de Aur.

Evenimentul a avut loc în prezența sportivilor din Limanu, a parlamentarilor Daniel Georgescu și Felix Stroe, a primarilor Mihai Feodorof – Limanu, Paul Foleanu – primar interimar al Mangaliei, Taner Reșit – Tuzla, Marian Makkai – Pecineaga, Paul Mihăiță Moldovan – Albești, a președintelui PSD Mangalia, Neculai Tănasă, a consilierilor locali din Mangalia și Limanu.

Ulterior evenimentului, deputatul Daniel Georgescu a transmis:

„Ieri, 24 septembrie, am avut onoarea să particip la inaugurarea Bazei Sportive din 2 Mai, la invitația primarului Mihai Feodorof, nu doar ca parlamentar constănțean, ci și ca fost primar al localității și locuitor al zonei.
Alături de comunitate și de sportivi, am fost bucuroși să-i avem invitați de onoare pe Florin Răducioiu și Ianis Zicu, două nume care inspiră generații întregi de iubitori ai fotbalului.
Totodată, m-am bucurat să fiu împreună cu colegi și prieteni din administrația locală și județeană: Felix Stroe, președintele PSD Constanța, Paul Foleanu, primar interimar al Mangaliei, Taner Reșit, primarul din Tuzla, Marian Makkai, primarul din Pecineaga, Paul Mihăiță Moldovan, primarul din Albești, consilieri județeni precum și consilieri locali din Limanu și Mangalia.
Felicitări tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect și celor care cred, la fel ca mine, că sportul și educația sunt investiții esențiale în viitorul copiilor noștri.
Această bază sportivă este pentru voi, pentru copii, tineri și întreaga comunitate din Limanu și 2 Mai”.

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

Felix Stroe, Taner Reșit și Marian Makkai
Felix Stroe, Taner Reșit și Marian Makkai

Felix Stroe, Paul Foleanu și Neculai Tănasă
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare

A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare
A fost inaugurată Baza Sportivă din 2 Mai. Florin Răducioiu și Ianis Zicu, invitați de onoare




Mangalia a adus România pe podimul mondial de lupte: Andreea Beatrice Ana, bronz la Campionatul Mondial de la Zagreb

Andreea Beatrice Ana

Luptătoarea din Mangalia Andreea Beatrice Ana a câștigat medalia de bronz la Campionatul Mondial de la Zagreb.

Potrivit Federației Române de Lupte, Andreea Beatrice Ana a luptat cu inima și a adus o medalie mondială pentru România – bronz la Campionatul Mondial de Seniori.

Într-o finală plină de emoții, Andreea a învins-o pe cubaneza Sanz Verdecia Yaynelis, scor 6-3 și a scris o nouă pagină de istorie pentru luptele românești.

După trei titluri de Campioană Europeană de Seniori și trei medalii la Campionatul Mondial U23, Andreea reușește pentru prima dată performanța de a cuceri podiumul mondial suprem!

„O sportivă pentru care niciun sacrificiu nu e prea mare și pentru care ambiția nu are limite!

Felicitări, Andreea! Felicitări antrenorilor Andry Stadnik, Valentin Popescu, Șerban Mumjiev precum și întregului staff-ului tehnic pentru această realizare de excepție!

Andreea este legitimată la CSA Steaua București.

Antrenorul descoperitor este Oancea Marian de la CS Mangalia”, a transmis Federația Română de Lupte.




David Popovici, concurent-surpriză la AtlantisMan din Jupiter

David Popovici

Stațiunea Jupiter a găzduit, la finalul săptămânii trecute, competiția AtlantisMan. Printre concurenții la probele de ștafetă s-a aflat și David Popovici.

Potrivit SportExtra, David Popovici a concurat într-una dintre probele de ștafetă din cadrul AtlantisMan, iar fanii prezenți la eveniment au avut ocazia să-l vadă de la doar câțiva metri distanță în timp ce se îndrepta spre mare.

Prima ediţie a evenimentului a avut anul trecut, în perioada 14-15 septembrie la Jupiter.

Evenimentul ATLANTISMAN este o competiție de înot în ape deschise care include mai multe curse cu distanțe diferite, concepute pentru înotători de diverse vârste și niveluri de îndemânare.

Înotătorii au concurat la una sau mai multe dintre următoarele distanțe:

  1. ATLANTISMAN COMPLET: înot în ape deschise pe o distanță de 10 km
  2. SPRINT: înot în ape deschise pe o distanță de 2 km
  3. ATLANTISKIDS: Include distanțe între 250 m și 500 m, în funcție de vârstă
  4. ATLANTISTEAMS: Ștafetă pe echipe, 3 x 500 m. Fiecare echipă trebuie să aibă 3 înotători.

Există trei categorii – masculin, feminin și mixt.

FOTO: Sport Extra




(VIDEO) Competiția AtlanisMan a revenit la Jupiter: Sute de înotători de toate vârstele își vor testa abilitățile sportive

AtlanisMan

Stațiunea Jupiter găzduiește, în acest week-end, competiția AtlanisMan, lansată anul trecut de Paul Georgescu, celebrul înotător român în ape libere şi îngheţate.

Prima ediţie a evenimentului a avut anul trecut, în perioada 14-15 septembrie la Jupiter.

Și anul acesta provocarea înotului în ape libere a fost lansată de Asociația Ice Swimming and Open Water, al cărei preşedinte este Paul Georgescu, Man of The Year în înotul în ape libere în 2021.

Sute de înotători din România şi din străinătate sunt aşteptaţi să-şi testeze rezistenţa, viteza sau determinarea în valurile din Marea Neagră. Probele la care doritorii se pot înscrie deja sunt de 10 km, 2 km SPRINT și ştafetă 3X500m. Și copiii au parte de curse pe distanțe între 250 si 500 de metri.

Evenimentul ATLANTISMAN este o competiție de înot în ape deschise care include mai multe curse cu distanțe diferite, concepute pentru înotători de diverse vârste și niveluri de îndemânare.

  • Distanțe multiple: Competiția include diverse curse, cum ar fi FULL ATLANTISMAN (10 km), SPRINT (2 km), ATLANTISKIDS (250-500 m pentru copii, în funcție de vârstă) și ATLANTISTEAM (ștafetă pe echipe, 3 x 500 m).
  • Categorii de înscriere: Evenimentul este deschis categoriilor masculine, feminine și echipe mixte, cu mai multe categorii în funcție de vârstă și abilități, inclusive categorii pentru persoane cu dizabilități.
  • Premii: Participanții pot câștiga premii în bani, trofee, medalii, diplome și produse promoționale în funcție de performanța lor.

Înotătorii pot concura la una sau mai multe dintre următoarele distanțe:

  1. ATLANTISMAN COMPLET: înot în ape deschise pe o distanță de 10 km
  2. SPRINT: înot în ape deschise pe o distanță de 2 km
  3. ATLANTISKIDS: Include distanțe între 250 m și 500 m, în funcție de vârstă
  4. ATLANTISTEAMS: Ștafetă pe echipe, 3 x 500 m. Fiecare echipă trebuie să aibă 3 înotători.

Există trei categorii – masculin, feminin și mixt.

Pe aceeași temă:

(FOTO) La Mangalia are loc a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village




(FOTO) La Mangalia are loc a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village

a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village

Asociația Satelor Inteligente organizează, în perioada 26-31 august 2025, la Club Nautic Callatis din Mangalia, a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village.

Potrivit organizatorului, evenimentul este important pentru iubitorii acestui „sport al minții” din întreaga lume și are ca scop promovarea șahului și în rândul comunităților din zonele rurale, oferindu-le oportunitatea de a participa la turnee de șah, seminarii și ateliere de lucru (workshop-uri).

Festivalului Internațional de Șah Smart Village reprezintă o oportunitate excelentă pentru dezvoltarea abilităților personale ale jucătorilor, dar și pentru pomovarea diversității culturale, servind ca o platformă pentru socializare și dialog despre aspecte ale culturilor și tradițiilor locale.

“Pentru a treia ediție a festivalului am ales o structură ce include un turneu OPEN la care se pot inscrie toți șahiștii legitimați sau amatori (nelegitimați) fără limită de vârstă, un turneu pentru copii U15 si doua turnee BLITZ”, a gtransmis președintele competiției, Viorel Stoica.

Arbitrul șef al evenimentului este IA Andrei Furcă.

Premiile oferite sunt următoarele:

TURNEUL A:

  • I-1000 lei,
  •  II – 700 lei,
  • III – 600 lei,
  • IV – 500 lei,
  • V – 400 lei
  • I juniori – 350 lei, I feminin – 350 lei, I S65-350 lei
  • Elo<1800-300 lei, I Elo<1600 – 250 lei, I Elo=0-200 lei

TURNEUL C:

  • I –300 lei,
  • II – 200 lei,
  •  III – 100 lei,
  • IF – 200 lei,
  • B10 – 200 lei

a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village
a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village

a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village

a treia ediție a Festivalului Internațional de Șah Smart Village




O nouă ediție a Campionatului de Lupte pe Plajă începe la Costinești

Campionatul de Lupte pe Plajă

În perioada 17-21 iunie 2025, la Costinești va avea loc Campionatul de Lupte pe Plajă, un eveniment dedicat celor pasionați de sport, disciplină și fair-play.

Zeci de sportivi din toată țara se vor confrunta direct pe nisip, într-o competiție plină de intensitate și determinare.

Intrarea este liberă, emoția garantată, ne asigură organizatorii.

FOTO: FRL




A II-a ediție a evenimentului Șah la malul mării a avut loc la Venus: Au participat 60 de elevi de la opt unități școlare din județ

Șah la malul mării

Școala Gimnaziala nr. 1 Contraamiral Petrica Stoica din Pecineaga și Inspectoratul Școlar Județean Constanța, în parteneriat cu Primăria Pecineaga, Asociaţia Judeţeană de Şah Constanţa și Federatia Română de Șah, au organizat în data de 8 iunie 2025, Concursul Local de Șah, „Șah la malul mării” – ediția a II-a, gazdă fiind locația Perla Venusului.

Motto-ul evenimentului a fost „şahul se joacă în mintea ta şi nu pe masa din faţa ta. Dacă joci numai ce vezi, nu o să câştigi niciodată. Ideea este că pentru a excela în şah şi în orice alt domeniu, trebuie să-ţi imaginezi. Trebuie să vezi dincolo de ce se află în faţa ta.” – Howard Roughan.

În zilele noastre, în care totul se mișcă într-un ritm rapid, copiii se străduiesc să se concentreze. Șahul este un antidot puternic, deoarece îmbunătățește capacitatea de atenție a copiilor și îi învață să rămână concentrați pentru mai mult timp.

“Șahul este cunoscut  drept un “sport al minții”, ceea ce înseamnă că este bun atât pentru adulți, cât și pentru copii. Îi învață pe copii să nu renunțe ușor, să depășească obstacolele și să accepte pierderile și să învețe din ele. De asemenea, acest sport îi învață pe copii să își asume riscuri și să aibă încredere în ei, să aibă inițiativă și să devină personalități active și optimiste.

Șahul este un sport valoros pentru toți elevii, deoarece promovează egalitatea de șanse.

Copiii care joacă șah pe o perioadă mai lungă de timp s-a constatat ca sunt mai echilibrați, au rezultate școlare mai bune, știu să accepte mai ușor înfrângerile și să-și stăpânească emoțiile”, dupa cum a declarat directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga, prof. dr. Loredana-Eugenia Dima.

Șah la malul mării
Șah la malul mării

Concursul s-a adresat elevilor  pasionați de șah (nelegitimați), calificaţi la etapa pe școală.

“Șah la malul mării” este un concurs de şah local, organizat pe echipe.

Echipele au fost formate din câte 3 elevi (2 băieți și o fată), de la ciclul primar și gimnazial.

Școlile înscrise in concurs au fost: Școala Gimnazială nr. 2 din 2 Mai, Școala Gala Galaction Mangalia, Școala Gimnazială nr.1 Contraamiral Petrică Stoica Pecineaga, Liceul Teoretic Ovidius Constanta, Școala Gimnazială nr.3 Mangalia, Școala Gimnazială nr.1 Limanu, Școala Gimnazială nr.1 Mangalia, Liceul Teoretic Callatis Mangalia, totalizand aproximativ 60 de elevi.

Acest concurs s-a adresat pasionaților de șah din unitățile de învățământ constănțene, având ca scop promovarea practicării șahului avand ca arbitru international si profesor totodată a fost Andrei Furcă.

Rezultatele concursului au fost afișate în timp real pe www.chess-results.com.

La premiere a participat primarul localitatii Pecineaga, Marian Makkai.

Echipele au fost premiate cu medalii, diplome, cupe, trofee, dar şi tricouri de la Asociația Educație prin Șah.

Șah la malul mării
Șah la malul mării




(FOTO) Sportivii constănţeni, campioni europeni la Karate WSF

Lot-sportivi-antrenor Musat-CE-WSF

În perioada 15-18.05.2025, Târgu Mureş a găzduit cea de-a-XV-a ediţie a Campionatului Europen de Karate, sub sigla „World Shotokan Federation”. Au participat un număr de 447 de sportivi, din 18 ţări, evoluând în 964 probe de concurs. Municipiul Constanta a fost reprezentat de cluburile sportive „Tomis” şi „Farul” Constanţa.

Delegaţia Constanței a avut în componenţă 5 sportivi, din care 4 legitimaţi ai Clubului Sportiv „Tomis” Constanţa, înscriind câte un reprezentant la categoriile minicadeti, cadeţi, seniori si veterani, iar Clubul Sportiv „Farul” Constanţa, a fost reprezentat de un sportiv senior.

Sportivii sunt antrenați de Shihan Muşat Valerian 8 DAN, Sensei Muşat Valerian Jr. 5 DAN, Sensei Vasile Florina-Anca 3 DAN.

Cluburile constănțene au adus rezultate remarcabile, la toate cele 15 probe la care au participat, urcând pe podium de 15 ori, astfel:

  • 7 medalii de aur,
  • 2 medalii de argint,
  • 6 medalii de bronz.

Clubul Sportiv „Tomis Karate”:

-Maria-Cristiana CROITORU-MILICA, elevă în clasa a-V-a la Liceul Teoretic „George Calinescu”, a luptat la categoria minicadeţi 12-13 ani feminin, cu următoarele rezultate:

– Locul 1 – Medalie Aur – Kumite Shobu Ippon.

– Locul 1 – Medalie Aur – Kumite Shobu Nihon.

– Locul 3 – Medalie Bronz – Kumite WKF.

– Locul 3 – Medalie Bronz – KATA.

-Sofia RAVDAN, elevă în clasa a-IX-a la Liceul cu Program Sportiv Constanţa a luptat la categoria cadeţi 14-15 ani feminin și a obtinut următoarele rezultate:

– Locul I – Medalie Aur la Kumite Shobu Ippon.

– Locu III- Medalie Bronz la Kumite Shobu Nihon.

– Locul III – Medalie Bronz la Kumite WKF.

-Cristian-Gabriel MOCANU, elev în clasa a-XI-a la Liceul Energetic Constanţa, a luptat la categoria seniori masculin, obtinând:

– Locul II – Medalie Argint la Kumite Shobu Ippon.

– Locul II – Medalie Argint la Kumite Shobu Nihon.

– Locul III – Medalie Bronz la Kumite WKF.

-Florina-Anca VASILE, a participat la categoria veterani feminin şi a obţinut:

– Locul I – Medalie Aur la Kata.

– Locul III – Medalie Bronz la Kumite Open.

Sportiva Florina-Anca VASILE, a fost singura reprezentantă a României, la categoria veterani. De asemenea a făcut parte din corpul de arbitrii a Campionatului European, fiind apreciată pentru prestaţia sa de către conducerea WSF.

Clubul Sportiv „Farul” Constanţa, a fost reprezentat de Andreea COTOBAN, care la senioare a obținut cele mai bune rezultate ale campionatului european, astfel:

– Locul I – Medalie Aur – Kumite Shobu Ippon.

– Locul I – Medalie Aur – Kumite Shobu Nihon.

– Locul I – Medalie Aur – Kumite WKF.

„Felicitări sportivilor, antrenorilor și susținătorilor, pentru obținerea rezultatelor deosebite!

Un moment deosebit l-a reprezentat acordarea gradului 8 DAN, domnului Valerian MUŞAT, de către conducerea WSF, ca o recunoaştere a eforturilor depuse şi a rezultatelor excepţionale obţinute de sportivii pe care i-a antrenat şi care din 1990 au participat la campionatele şi cupele naţionale, europene şi mondiale.

Felicitări tuturor sportivilor şi antrenorilor!

În mod special felicitări pentru Shihan Valerian MUŞAT!”, a transmis sensei Florin Iordănoaia.




Sportivii C.S. „Marea Neagră” Constanţa, pe podimul Campionatului Naţional de Kick-Boxing (WAKO) din Pitești

Lot-Kick-Boxing

Sâmbătă 10.05.2025, la sala sporturilor „Trivale”, din Piteşti s-a desfăsurat Campionatul Naţional de Kick-Boxing (WAKO), pentru copii, cadeţi, juniori şi seniori. De la C.S. „Marea Neagră” Constanţa, secţia de „Kick-Boxing”, au participat 9 sportivi.

Aceasta este prima participare la un campionat naţional pentru aceşti sportivi, care sunt antrenaţi de Mihai Isop (director al secţiei), Cristian Stoica şi profesor Cătălin Crivăţ.

Rezultatele sportivilor sunt următoarele:

Proba Kick-Light:

1.Gavrilă Andrei-Nicholas, 12 ani, -47 kg, locul 2.

2.Duta David, 13 ani, -50 kg, locul 3.

3.Coman Alexandru Cristian, 14 ANI, -50 kg, locul 3.

4.El Hajji Ahmad, 16 ani, -57 kg, locul 2.

5.Feresteanu Cristian Junior, 13 ani, -67 kg, locul 2.

Proba K1:

1.Precupeț Tiberiu-Andrei, 16 ani, -95 kg, locul 2.

2.Stanescu Mario Ilias, 16 ani, -53 kg, locul 2.

3.Ciubuc Alexandru Florin, 14 ani, -59 kg, locul 3.

4.Ciubuc Liviu Andrei, 14 ani, 63 kg, locul 3.

„Conducerea secţiei apreciază că rezultatele sunt foarte bune, avînd în vedere faptul că este prima lor participare, că au fost mulţi sportivi cu experienţă la categoriile de vârstă şi greutate şi este un început promiţător pentru secţie şi club.

Felicitări tuturor sportivilor, conducerii secţiei şi părinţilor care i-au însoţit şi sprijinit pe sportivi!”, a transmis prședintele CS Marea Neagră, Florin Iordănoaia.




Luptătoarea Andreea Beatrice Ana din Mangalia se bate, mâine, pentru medalia de AUR la Campionatul European de la Bratislava

Andreea Beatrice Ana

Sportiva Andreea Beatrice Ana, din Mangalia, a reușit să aducă României o nouă finală europeană la Bratislava, la Campionatul European de Seniori.

În semifinalele competiției, Andreea Beatrice Ana (53 kg) Beatrice a reușit să treacă de Natalia Malysheva (UWW), scor 5-3, printr-o combinație de tehnică, agilitate și strategie, demonstrând încă o dată de ce este considerată una dintre cele mai promițătoare sportive ale României.

„Victoria Andreei o aduce la un pas de câștigarea unui nou titlu de campioană europeană, un obiectiv ambițios pe care și l-a propus și pentru care a muncit din greu.

Maine, Ana Andreea Beatrice o va întâlni în marea finală pe Maria Prevolaraki (Grecia), în lupta cu aurul pe masă”, se arată pe pagina Federației Române de Lupte.




Sportivii constănțeni s-au întors cu brațele pline de medalii de la Campionatul Naţional de Karate „Shotokan” din Târgu Secuiesc

Untitled-5

În perioada 21-23 martie 2025, la Târgul Secuiesc, a avut loc Campionatul Naţional de Karate „Shotokan” WSF. Campionaul a fost orgnizat de Shihan Adrian Popescu-Săcele 9 Dan, preşedintele WSF România.

La campionat au participat 18 cluburi de Karate WSF, din toată ţara, cu un număr de 194 sportivi, care au concurat la mai multe probe.

Municipiul Constanţa a fost reprezentat sportivii de la C.S. „Tomis Karate” Constanţa şi secţia de Karate a C.S. „Farul” Constanţa. Sportivii au fost coordonaţi antrenorii Shihan Valerian Muşat 7 Dan, Sensei Muşat Valerian Jr. 5 Dan şi Sensei Florina-Anca Vasile 3 Dan.

Sportivi constănţeni au urcat pe podium la toate probele la care au participat şi au obţinut următoarele rezultate:

De la C.S. „Tomis Karate”:

Croitoru-Milica Maria Cristiana, copii III, feminine, vârsta 10-11 ani, categoria de greutate -38 kg, elevă la Liceul Teoretic „George Călinescu” clasa a-V-a:

  • Locul I – medalie aur la Shobu Ippon Kumite.
  • Locul I – medalie aur la Shobu Nihon Kumite.
  • Locul I – medalie aur la Shobu Sanbon Kumite.
  • Locul I – medalie aur la Kumite WKF.

Ciobanu Ilinca Sofia, copii III feminin, vârsta10-11 ani, categoria de greutate -38 kg, elevă la Şcoala Generală nr. 7 „Remus Opreanu” Constanţa:

  • Locul II – medalie argint la Kumite WKF.

Bedreaga Mara, copii III feminin, vârsta10-11 ani, categoria de greutate 34 kg, elevâ la Şcoala Gimnazială nr. 43 „Ferdinand” Constanţa:

  • Locul I – medalie aur la Shobu Sanbon Kumite.
  • Locul III – medalie bronz la Kumite WKF.

Drumaru Rebeca Maria, copii II feminin, vârsta 8-9 ani, categoria de greutate + 30 kg, elevă la Școala Gimnazială nr. 12 Constanța:

  • Locul I – medalie aur la Kumite WKF.
  • Locul III – medalie bronz la Shobu Sanbon Kumite.

Oţetaru Ionela-Laura, juniori feminin, vârsta 16-17 ani, categoria de greutate -59 kg, elevă la Liceul Tehnologic „Dimitrie Leonida” Constanţa:

  • Locul II – medalie argint Kumite WKF.
  • Locul III- medalie bronz Shobu Ippon Kumite.
  • Locul III – medalie bronz Shobu Sanbon Kumite.

Țuţuianu Ana-Maria, juniori feminin, vârsta 16-17 ani, categoria de greutate +59 kg, elevă la Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanţa:

  • Locul III – medalie bronz la Kata.
  • Locul III – medalie bronz la Shobu Ippon Kumite.
  • Locul II – medalie argint la Shobu Nihon Kumite.
  • Locul II – medalie argint la Shobu Sanbon Kumite.
  • Locul III – medalie bronz la Kumite WKF.

De la C.S. „Farul”:

Cotoban Andreea, seniori feminin, categoria de greutate +68 kg:

  • Loc I – medalie aur la Kumite Shobu Ippon.
  • Loc I – medalie aur la „WSF Sportiv”.

Andreef Maria, seniori feminin, categoria de greutate +68 kg, masterand la Universitatea „Ovidius” Constanța, Facultatea de Științe Economice, Master „Contabilitatea și Auditul Afacerilor”:

  • Locul II – medalie argint la Kata.
  • Locul II – medalie argint Shobu Ippon Kumite.
  • Locul II – medalie argint Kumite WKF.

Mocanu Cristian Gabriel, masculin U21, vârsta 18-20 ani, categoria de greutate -84 kg, elev la Liceul Energetic Constanța:

  • Locul II – medalie argint la Kata.
  • Locul II – medalie argint la Shobu Ippon.
  • Locul II – medalie argint la Shobu Nihon.
  • Locul II – medalie argint la Shobu Sanbon.
  • Locul III – medalie bronz la Kumite Open.

Vasile Daniel-Valentin, seniori masculin, categoria de greutate -84 kg:

  • Locul I – medalie aur la Kumite Shobu Ippon
  • Locul II – medalie argint la Kumite Open.



Ana Maria Pîrvu din Mangalia participă la Campionatul European de Lupte Seniori U23

Ana Maria Pîrvu

Ana Maria Pîrvu din Mangalia va participa, alături de lotul feminin național de lupte, la Campionatul European de Lupte Seniori U23.

Ana Maria Pîrvu, originară din Mangalia, deține titlul pentru cea mai bună sportivă la Beach Wrestling 2024.

La campionatul european participă următoarele sportive:

  • Ana Maria Pîrvu 50 kg
  • Ana Maria Rotaru 53 kg
  • Georgiana Lircă 57 kg
  • Ana Maria Puiu 59 kg
  • Tania Adam 65 kg
  • Maria Magdalena Panțiru 68 kg
  • Paula Izabela Rotaru 72 kg

Antrenorii sportivelor sunt Andry Stadnik și Mumjiev Șerban.

Reamintim faptul că sportiva din Mangalia Ana Maria Pîrvu a fost recompensată, în cadrul Galei Laureaților Federației Române de Lupte 2024 cu titlul de Performerul Anului Lupte pe Plajă.




VICTORIE pentru Litoral Mangalia 2 Mai: Echipa a câștigat Trofeul Constanței by Joma la Fotbal în sală Old Boys 35+

Echipa Litoral Mangalia 2 Mai

Echipa Litoral Mangalia 2 Mai a disputat finala mare și și-a adjudecat Trofeul Constanței by Joma la Fotbal în sală Old Boys 35+, împotriva CS Agigea, pe care a învins-o cu scorul de 2-1.

Competiția a fost găzduită de Sala Sporturilor din Constanța.

Litoral Mangalia 2 Mai s-a înființat anul trecut. O mare parte dintre sporitvi încă joacă sau antrenează la echipa din 2 Mai. Personal i-am înscris pe băieți în campionat, anul trecut și au reușit un rezultat binemeritat: locul al III-lea.

Iată că, în această seară, băieții noștri au fost victorioși și și-au adjudecat Trofeul Constanței by Joma la Fotbal în Sală.

Sper ca fotbalul, un sport atât de iubit în sudul litoralului și vitregit la ora actuală, pentru că nu mai are niciun fel de susținere, să reînvie cu ajutorul acestor fotbaliști de mare valoare, care alcătuiesc echipa Litoral Mangalia 2 Mai”, ne-a declarat deputatul Daniel Georgescu, cel care a și avut inițiativa înființării echipei Litoral Mangalia 2 Mai.

Pentru campioana Litoral Mangalia 2 Mai a încris Enis Cogali (în minutele 24 și 26), iar pentru adversari – Adrian Benciu (minutul 22).