Turiștii au plecat, mizeria a rămas. Plaja din Mangalia, năpădită de nesimțire (foto)

„Omul, Mircea Diaconu, împreună cu staff-ul de campanie, vă așteaptă sâmbătă, 14.09.2019 ora 15.00, în Portul Turistic Mangalia, iar începând
cu orele 18.00 pe faleza din Constanța în zona Cazino”, anunţă PRO România Constanţa.
Actorul a luat decizia de a intra în cursa pentru alegerile prezidenţiale, astfel că şi-a propus să stea de vorbă cu cetăţenii cărora doreşte să le prezinte ideile sale despre modul cum ar trebui condusă ţara.
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, în sudul litoralului, după următorul program:
Luni, 16 septembrie, între orele 8.30-16.30, în Pecineaga, cu străzile Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Vanatori, Mihai Eminescu, Nicolae Balcescu, Ioan Slavici, Ion Minulescu, aleea Trandafirului, Narcisei, Zambilei, Liliacului şi Sperantei – întrerupere totală.
Marți, 17 septembrie, 8.30-16.30, în Municipiul Mangalia, cu Fabrica Confectii Lumotex şi Atelier Tamplarie Moara – întrerupere totală.
Joi, 19 septembrie, orele 9.00-16.00, în Pecineaga, cu străzile Dunării, Rozelor, Tisei, Pasa Hassan, Dambovitei, Ialomitei, Mihail Sadoveanu (partial) şi Morii – întrerupere totală.
Vineri, 20 septembrie, între orele 8.30-16.30, în Pecineaga, cu străzile Nicolae Iorga, Nicolae Titulescu, Vanatori, Mihai Eminescu, Nicolae Balcescu, Ioan Slavici, Ion Minulescu, aleea Trandafirului, Narcisei, Zambilei, Liliacului şi Sperantei – întrerupere totală.
Ieri, vă reaminteam programul electoral al primarului Cristian Radu, lansat în campania electorală din 2016. După cum poate observa oricine, mai puţin echipa sa, şcolită să combată orice critică pe reţelele de socializare prin manipulări grosolane, nici măcar 10% dintre promisiuni nu au fost îndeplinite.
Mai mult, edilul continuă să promită lucruri măreţe pe care nimeni nu mai crede că le va realiza. De exemplu, luni, aflat la deschiderea noului an şcolar la Şcoala nr. 5 „Gala Galaction”, Radu le-a promis elevilor că în 2020 vor avea o unitate de învăţământ nou-nouţă! Proiectul extrem de necesar, în condiţiile în care copiii învaţă în schimburi a fost promis de Radu de zeci de ori în cei 7 ani de domnie, dar, ce să vezi, a fost doar o gogoaşă electorală, că doar minciuna este tot o vorbă, nu?!
Mergem mai departe şi vedem cu ochiul liber că în două mandate, primarul nu a realizat decât un sens giratoriu neatrăgător, dar care ne-a costat bani grei alocaţi din bugetul local, că a peticit câteva străzi, care s-au deteriorat rapid după sezonul rece şi că a pus câteva pavele.
În rest, în primul mandat, cel puţin, şi-a justificat nepăsarea şi incompetenţa victimizându-se, dând vina pe consilierii care îi făceau opoziţie şi care, vai Doamne, nu l-au lăsat să facă din Mangalia un oraş european!
În cel de al doilea mandat, care se apropie de final, nu a mai putut veni cu astfel de scuze penibile, deoarece are majoritate confortabilă în Consiliul Local. Şi pentru că se votează absolut tot ceea ce îşi doreşte, mai puţin ceea ce este util urbei, de ce să mai şi participe la şedinţele Consiliului Local? Aşa că preferă să-l lase pe viceprimar să înfrunte mânia nemulţumiţilor, edilul refuzând lună de lună să-şi facă apariţia în faţa celorlalţi aleşi. Unii spun că Radu a optat pentru această metodă, întrucât se enervează foarte repede, iar când o face, nu se mai poate controla, urlând şi jignind, folosind cuvinte grele. Să nu uităm că în primul mandat consilierii au fost „alintaţi” de primar cu epitetele „viermi”, hoţi”, „mafioţi” etc.
În realitate, motivul pentru care Radu nu apare la şedinţele de Consiliu, deşi acest lucru este obligatoriu, este atitudinea sfidătoare la adresa unui întreg municipiu pe care nu dă doi bani, de care nu-i pasă şi pe care l-a adus într-un stadiu atât de precar, încât este umilit chiar de către comunele din jur.
Proiecte începute cu bani europeni, respectiv Aleea Teilor şi Parcul Evergreen, dar finalizate cu banii cetăţenilor, întrucât finanţările au fost pierdute din cauza depăşirii termenelor de construcţie, împrumuturi luate pentru lucrări mari, nerealizate însă, bani primniţi de la CJ Constanţa care nu se văd investiţi în nimic şi exemplele pot continua.
Sfătuit, îndrumat, corectat, dirijat de nimeni altul decât Doru Colgiu (pe care îl vom prezenta în toată splendoarea în materiale viitoare), primarul Radu, urmat orbeşte de consilierii PNL şi UNPR, nu vrea să aibă o brumă din ambiţia unui ales care să lase ceva în urma lui după câteva mandate.
În schimb, este renumit pentru pasiunea de a demola, mai multe construcţii fiind făcute una cu pământul. Proprietarii de garaje fie au fost obligaţi să şi le demoleze, fie s-au trezit că le-au fost puse la pământ fără să fie anunţaţi, pentru faptul că a distrus Parcul de vizavi de Sanatoriul Balnear, pentru faptul că nu a reparat niciun loc de joacă, nu a creat niciun loc de parcare, singurul demers în acest sens fiind acela de a desena locurile existente pe marginea carosabilului.
Mai este recunoscut pentru abandonarea proiectului de reabilitare a trotuarelor din cartierul Colonişti pe care l-a lăsat de izbelişte. Este renumit şi pentru faptul că nu a susţinut în niciun fel turismul şi mediul de afaceri local, în special, pe care însă l-a sufocat cu taxe, impozite şi alte dări.
Cinematograful „Pescăruş” a fost demolat parţial, de atunci „chipul” său, asemeni unui om mutilat, imprimă cartierului un aspect dezolant. Pe elevi i-a tot amăgit că le dă bursele, în schimb pachetele lunare cu alimente şi bonoficaţiile pentru pensionari se distribuie fără sincope, că doar beneficiarii pun ştampila când şi unde trebuie, nu copiii!
Trotuare pline de hârtoape atât în oraş, cât şi în staţiuni, bezna de pe străzi, camerele video nefuncţionale sau demontate de pe stâlpi, lipsa oricărei posibilităţi de distracţie sau de a avea un loc de muncă, au transformat Mangalia dintr-un oraş frumos, plin de vizitatori, curat şi civilizat într-o speluncă ce doar în glumă mai poate fi numit municipiu, deşi are şişase staţiuni de aşa-zis interes naţional…
Pe buzele oricărui cetăţean care gândeşte liber, fără creier spălat sau cadorisit cu favoruri, este faptul că Mangalia arată ca un oraş bombardat, aruncat în uitare şi nepăsare, cu toate că dispune un buget local pe care alte zone din ţară îl invidiază.
Şi cu toate acestea, tupeul şi dorinţa de putere sunt la cote maxime, având în vedere faptul că Radu şi-a anunţat de ceva timp intenţia de a obţinute al treilea mandat. Promisiunile sale curg gârlă în continuare, răutăţile sunt la ele acasă, nepăsarea faţă de cetăţeni se menţine, dorinţa de a demola garaje, chioşcuri etc. este tot mai avidă, astfel că nici cel mai mare optimist nu mai poate fi convins că oraşul va fi curând revitalizat.
Vom reveni.
Pentru remedierea unor avarii survenite astăzi – 13 septembrie 2019, pe rețeaua de alimentare cu apă, din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să restricționeze traficul auto, în intervalul orar 10.00 – 12.00, după cum urmează:
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zonele au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonele menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparațiile cu conductele sub presiune.
Ne cerem scuze participanților la trafic din zonele respective pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariilor într-un timp cât mai scurt.
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 17.00, poliţişti din cadrul Biroului Rutier Mangalia au identificat un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Portului din Mangalia, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul în cauză a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.
La data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, poliţişti din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat de 55 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității 23 August. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că autovehiculul era neînmatriculat.
În ambele cauzele au fost întocmite dosare penale.
Conducerea Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia (SBRM) a aprobat, recent, predarea amplasamentului pentru proiectul de reabilitare și modernizare a Pavilionului A și a bazei de tratament aferente. Reprezentanții instituției au declarat că proiectul va fi implementat cu finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI), iar lucrările ar putea începe în primele luni ale anului viitor. „Deocamdată, mai avem de trimis la CNI o serie de clarificări la documentația proiectului, apoi urmează procedura de licitație. Sperăm ca după sărbătorile de iarnă să demarăm efectiv lucrările în teren”, a precizat managerul instituției. Potrivit acestora, modernizarea unității de cazare și a bazei de tratament din incinta Pavilionului A va duce la îmbunătățirea calității serviciilor și atragerea unui număr mai mare de pacienți, mai ales în condițiile dotării Sanatoriului cu aparatură nouă, performantă, în perioada imediat următoare. Pe durata desfășurării lucrărilor, capacitatea de cazare în Hotelul Callatis, care deservește Pavilionul A, din cadrul SBRM, va fi redusă la 70% din capacitate, pentru a se permite implementarea proiectului. Potrivit documentației tehnice, se va realiza un corp nou de clădire, amplasat deasupra actualei cantine din incinta Pavilionului A. Totodată, hotelul va fi recompartimentat, prin extinderea spațiilor de cazare, înlocuirea instalațiilor sanitare, electrice și de climatizare. Proiectul este estimat la aproximativ 20 milioanele de euro, cu o durată a lucrărilor de 24 de luni, de la data semnării ordinului de începere.
12 septembrie 2019
Casa de Cultură intră în reabilitare
Susţinerea lăcaşurilor de cult
Muzeul de Arheologie „Callatis” – extins şi modernizat.
Finalizarea proiectului „Callatis-istorie la malul Mării Negre”
Măsuri sociale
Pachete alimentare pentru pensionarii cu venituri lunare până la 1000 de lei
Acordăm o atenţie deosebită persoanelor cu handicap şi continuăm să-i ajutăm pe însoţitorii acestora, angajaţi în continuare de Primărie;
Transport public local gratuit pentru toţi locuitorii oraşului
Readucem transportul public local în subordinea C o n s i l i u l u i L o c a l – gratuitate tuturor locuitorii Mangaliei, în extrasezon;
Costurile vor fi suportate din încasările de pe timpul verii, de la turişti;
Lucrări pe domeniul public
Continuă reamenajarea spaţiilor verzi
Scopul acestei iniţiative este reducerea gradului de poluare şi crearea unui aspect plăcut, prin înfrumuseţarea spaţiilor verzi din jurul blocurilor;
Parcurile Diana şi Balnear îşi schimbă înfăţişarea. Parcul Evergreen îşi aşteaptă vizitatorii
După cum se ştie, în Mangalia facem unul dintre cele mai mari parcuri din judeţul Constanţa. Parcul Evergreen este amenajat pe aproape 3 hectare, fiind singurul parc din ţară construit pe locul unei foste staţii de betoane;
Locuinţe şi loturi de case gratuite pentru tinerii oraşului
Măsuri liberale pentru creşterea economiei locale
Extinderea masei impozabile și reducerea impozitelor
Crearea de noi locuri de muncă
Reducerea preţurilor de consum, prin încurajarea competiţiei între comercianţi
Obor modern şi Piaţă de Gros
Movila Documaci – introdusă în circuitul turistic
Cinematograful „Pescăruş” şi Grădina de vară „Farul” vor fi redeschise
Modernizarea infrastructurii
Reţelele de utilităţi vor fi extinse în toate zonele intravilane ale oraşului, cu accent pe cartierele noi de case.
Administrarea serviciului de apă-canal a fost transferată la Consiliul judeţean de primarul Mangaliei din 2003. De atunci, preţul apei a crescut de 8 ori, iar contractul nu a putut fi reziliat din cauza consilierilor PSD;
Sistemul de iluminat public – modernizat cu bani europeni
Reabilitarea tramei stradale şi asfaltarea tuturor străzilor din municipiul Mangalia
Se reabilitează toate trotuarele din oraş
Piaţa Republicii va deveni emblema oraşului
Susţinerea şi încurajarea activităţilor sportive
Înfiinţarea Complexului Sportiv „Pescăruş”
Mangalia, acordarea de recompense financiare sportivilor care obţin medalii la diversele competiţii naţionale şi internaţionale;
Stadioane moderne în Mangalia şi Neptun
Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, în comuna Pecineaga, după următorul program: joi, 12 septembrie, între orele 8.30-16.30, Aleea Crinului, Bujorului, Lacramioarei, şi Margaretei – întrerupere totală și vineri, 13 septembrie, în același interval, cu străzile Nicolae Iorga şi Ion Minulescu (partial) – întrerupere totală.
Cartierul Coloniști rămâne, de câteva luni, un adevărat câmp de bătălie, după ce, pe mai multe străzi, au fost scoase vechile borduri și săpate șanțuri pentru montarea altora și pentru înființarea de trotuare (foto și amănunte http://editiadesud.ro/?p=33647).
După avântul inițial al constructorului, locuitorii zonei erau convinși că, în câteva săptămâni, Cartierul urma să devină un soi de al doilea Beverly Hills. Greșit! La fel de brusc, avântul a dispărut, odată cu muncitorii și utilajele, iar locuitorii au rămas fluierând a pagubă, uitându-se în urma lor. Bordurile au rămas claie peste gramadă, iar trotuarele, cele care existau, s-au transformat în mormane de moloz. Situația a trenat toată vara, iar cititorii din zonă ne-au rugat să ne interesăm pe marginea acestui subiect, mai ales că, o dată cu începerea școlilor, copiii riscă mult circulând direct pe șosele. Nemulțumirea acestora vine și pe fondul apropierii sezonului ploios, Cartierul urmând să se transforme într-o adevărată mlaștină, capcană pentru autoturisme și pietoni, deopotrivă.
Potrivit reprezentanților primăriei, luni, 9 septembrie, ar fi trebuit reluate lucrările, dar, „din motive tehnice, constructorul ne-a anunțat o nouă întârziere. Este vorba de lipsa forței de muncă, constructorul afirmând că mulți angajați au plecat să lucreze în afara țării. Întârzierea este însă, deja, prea mare și, în cazul în care lucrările nu încep în cel mai scurt timp, vom rezilia contractul”.
Situația prezentată mai sus se regăsește pe următoarele străzi: Munteniei, Gheorghe Nețoi, Oprea Crușoveanu, Ion Mecu, G-ral Vârtejanu, G-ral Boerescu, Crinului, Bd-ul Callatis, M.I.Dobrogeanu, Horia, Cloșca și Crișan, Gării, 1 Mai, Dumitru Ana, Gheorghe Doja, Simion Bărnuțiu, Maior Giurăscu, Ezerului, Walter Mărăcineanu, Avram Iancu, Maior Șonțu, Moldovei, Basarabiei, Crișanei, Transilvaniei, Transilvaniei Alee, Panduri, Griviței, Bucovinei, Demetrios Callatianul, Sf. Apostol Andrei, Maramureșului, Banatului, Olteniei, Mărăști, 1 Mai, 9 Mai, Anton Pann, Alee Anton Pann, 11 Iunie 1848, Mihai Viteazu, Alee Acces 1, Alee Acces 2. Lucările au demarat la începutul lui aprilie și sunt realizate dintr-un împrumut făcut de primărie în urmă cu doi ani.
Clădirea fostei primării din comuna Tuzla se va transforma, în cel mult doi ani, într-unul dintre cele mai bine dotate dispensare din sudul litoralului. În cadrul proiectului “Reabilitare și schimbare destinație clădire publică Corp C1 (clădire fost sediu primărie) în clădire cabinete medicale, extindere pe orizontală și pe verticală cu 1 etaj și mansardă, UAT comuna Tuzla”, urmează să se înființeze 16 cabinete medicale, ce vor cuprinde aproape toate specializările de care au nevoie locuitorii comunei.
Potrivit primarului Taner Reșit, vor exista cabinete de Medicina Familiei, Pediatrie, Stomatologie, Oftalmologie, ORL, Ginecologie, Ortopedie, Echografie, Urologie etc: “Contractul de finanțare a fost semnat anul trecut, iar în această toamnă demarează lucrările. Fostul sediu al primăriei Tuzla va fi extins atât pe orizontală, cât și pe verticală, cu un etaj și mansardă. La finalul lucrărilor, vom putea vorbi despre o adevărată policlinică, cu dotări moderne și personal calificat. Locuitorii comunei așteptau de mult timp această unitate de sănătate publică, pentru că, pentru multe dintre afecțiunile pe care le au, aceștia sunt nevoiți să ia drumul orașelor din zonă, Mangalia sau Constanța”, a declarat, pentru „Ediția de Sud”, primarul Taner Reșit.
Acesta mai spune că dispensarul va prelua și o bună parte a celor ce trăiesc în comunele învecinate și care, la rândul lor, erau nevoiți să străbată zeci de kilometri pentru un consult de specialitate.
Valoarea proiectului este de 1,373 milioane de lei, plus TVA.
Marius Ciobănel (PSD) este, începând de astăzi, cel de al nouăsprezecelea consilier local al Mangaliei. El a fost validat în această funcție în urma votului în unanimitate al colegilor săi, după ce prefectul județului a constatat, în luna iulie, încetarea de drept a mandatului lui Ozghiun Menabit. În cadrul aceleiași ședințe, ce s-a încheiat în urmă cu câteva minute, Marius Ciobănel l-a înlocuit pe Ozghiun Menabit și în Comisia Socială.
În aceeași ședință, consilierii au mai aprobat un proiect de extindere și dotare a Secției Ambulatoriu, din cadrul Spitalului Municipal Mangalia, în valoare de 10,6 milioane de lei, sumă din care, în cazul în care proiectul este eligibil, primăria va trebui să plătească 2%.
La punctul Diverse, a luat cuvântul un cetățean al Mangaliei, Adrian Stoian, care i-a mustrat pe aleșii locali că nu se implică în rezolvarea situației dezastruoase în care se află stațiunile litoralului sudic. Acesta a venit și cu câteva zeci de fotografii doveditoare și a anunțat că, în cazul în care situația nu se va schimba până la primăvară, va protesta, în spațiul public, aducând alte dovezi ale mizeriei în care se scăldă stațiunile, inclusiv Mangalia.
Astăzi, în jurul orei 10.30, un bărbat de 34 de ani, în timp ce conducea un autoturism Strada Ștefan cel Mare din Mangalia, a efectuat o manevră de întoarcere a vehicului, la intersecția cu strada Vânători, fără să se asigure. În acel moment a fost acroșat de o motocicletă, condusă în aceeași direcție de un bărbat de 21 de ani.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a motociclistului.
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia minorei ANDREEA PAULA ROSCA, în vârstă de 16 ani, din comuna Beidaud, județul Tulcea.
La data de 1 iulie a.c. minora a venit în stațiunea Eforie Nord, apoi în Costinești, pentru a lucra pe perioada sezonului estival, fără a reveni la adresa de domiciliu până în prezent.
SEMNALMENTE
Înălţime 1,65 m, greutate 65-70 de kilograme, păr castaniu, ochi căprui.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze Poliția stațiunii Costinești, tel. 0241.734017 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364 int. 20005.
Un autoturism condus de o șoferiță din 2 Mai s-a răsturnat, azi dimineață, din cauza neadaptării vitezei. Din accident a rezultat vătămarea corporală a pasagerului, un copil de nouă ani. Acesta a fost transportat imediat la spitalul din Mangalia.
Vom reveni.
Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, de pe bulevarduI I.C. Brătianu, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în această seară – 06 septembrie 2019, în intervalul orar 20,30 – 24.,00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii aflaţi în perimetrul delimitat de străzile: Palas – Moților – Munții Tatra – I.C. Brătianu – Palas.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Primăria și Consiliul Local Tuzla au pregătit, de ziua localității, un adevarat regal artistic. Începând cu orele 15.00 vineri, 6 septembrie, pe scena amenajată lângă primărie au urcat copiii și tinerii înscriși la cursurile de artă ale Centrului Pentru Tineret Ion Creangă, urmați despectacole de dans și muzică oferite de ansambluri multietnice. Evenimentul a continuat cu muzică populară, ușoară și programe de divertisment. Invitați speciali: Adi de la Vâlcea, Anca Țurcașiu, Raoul, Demențialii.
La încheierea evenimentului, edilul comunei, Taner Reșit, a trimis, pe pagina sa de socializare, un mesaj tuturor locuitorilor din Tuzla:”Dragi prieteni, sunt deosebit de încântat să vă prezint primele fotografii de la evenimentul ocazionat de „Ziua Comunei Tuzla”, ediția a IV-a, desfășurat vineri, 6 septembrie 2019. Acest prim album poate fi denumit și „copiii Tuzlei” ori „oamenii Tuzlei”, deoarece în el regăsim în mare măsură, minunații copii și oameni ai localității noastre. Iar ce este mai important, e faptul că suntem împreună la astfel de evenimente, care ne aduc laolaltă și, ne ajută să ne cunoaștem, să ne bucurăm unii de alții, să descoperim ce copiii talentați avem și ce părinți implicați au aceștia. Avem cu ce ne mândri, pentru că oamenii sunt adevărata comoară a acestei comune.
Mulțumim tuturor celor care au participat la organizarea și desfășurarea acestui frumos și reușit eveniment. Să ne vedem sănătoși la cât mai multe astfel de aniversări ale comunei noastre dragi. La mulți ani, Tuzla!”