Atenție, se oprește apa în mai multe localități din județul Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire a unui tronson de aproximativ 40 m, din conducta magistrală cu diametrul de 1000 mm, de la nivelul Sursei de Apă Medgidia din județul Constanța, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei, miercuri – 19 martie 2025.

Astfel, în intervalul orar 08:00 – 20:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele localități:

– Castelu;

– Ștefan cel Mare, zona cuprinsă de DN22C și Canalul Dunăre-Marea Neagră;

– Făclia, porțiunea delimitată de DN22C și Canalul Dunăre-Marea Neagră;

– Saligny, după epuizarea apei stocate în rezervor.

Totodată, nu vor avea apă la robinete și abonații din Cartierul Partizanu din municipiul Medgidia.

Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.




Atenție, se oprește apa în zona Viile Noi din Constanța

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de racordare a noilor conducte la sistemul centralizat existent de alimentare cu apă din municipiul Constanța, RAJA S.A. va sista furnizarea apei potabile miercuri, 19 martie 2025.

Pentru realizarea acestor operațiuni, în intervalul orar 09.00 – 17.00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii perimetrul delimitat de străzile: Vârful cu Dor – Democrației – Comarnic – Vârful cu Dor, cu adiacentele.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Totodată, rugăm utilizatorii din zona menționată să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




ATENȚIE! Se oprește apa în localitățile Hârșova, Ciobanu și Ferma 1

RAJA - opriri apă

În orașul Hârșova, Județul Constanța, se desfășoară lucrări de modernizare a infrastructurii de apă în cadrul contractului CL31 – “Stație tratare apă, rezervoare și conductă transport Hârșova (…)”, cu o valoare de peste 41 milioane lei, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare. În urma finalizării noii Stații de tratare a apei, se vor executa lucrări de conectare a acesteia la sistemul centralizat.

Prin urmare, furnizarea apei potabile va fi sistată miercuri – 19 martie 2025, între orele 08.00 – 20.00, în:

  • orașul Hârșova
  • localitatea Ciobanu
  • Zona Ferma 1

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și asigurăm abonații că echipele constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.

Recomandăm utilizatorilor să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor in rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, au transmis reprezentanții RAJA Constanța.




Iată unde sunt amplasate, săptămâna aceasta, benele Polaris M Holding pentru deșeuri voluminoase

Bene deșeuri

Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Tomis Nord și Henri Coandă: aleea Stadionului (platforma 203) și aleea Umanității (platforma 583).

Ce puteți depozita în aceste containere: mobilier vechi deteriorat, canapele, rafturi, dulapuri, saltele, uși, obiecte de uz sanitar, mochete, calorifere, etc.

Ce NU puteți depozita în aceste containere: deșeuri menajere, deșeuri rezultate din construcții sau demolări, deșeuri de echipamente electrice și electronice, deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal, sticlă).

Graficul de colectare a deșeurilor voluminoase poate fi consultat pe site-ul Primăriei Municipiului Constanța, la secțiunea „Mediu”.

În afara acestor bene amplasate temporar în toate cartierele orașului, constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare situat pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290 A, telefon: 0723 372 163.

Nu uitați! Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează conform normelor legale în vigoare.




Consilierii locali din Pecineaga, în ședință ordinară: Iată ordinea de zi propusă

pecineaga

Consiliul Local al Comunei Pecineaga este convocat în ședință ordinară care va avea loc pe data de 20 martie 2025, ora 10:00, la sala de ședințe din Primăria Comunei Pecineaga.

Iată ce ordine de zi este propusă:




Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia anunță care sunt tarifele pentru 2025 la secțiile Sanatorială și Spital

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia anunță tarifele pentru 2025, la secțiile Sanatorială și Spital.

SECȚIA SANATORIALĂ

 

1 martie-14 iunie, 16 septembrie-31 decembrie

  • 140 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Supliment pentru cazare single: 60 Lei

  • 165 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Supliment pentru cazare single: 85 Lei

  • 212 lei – un loc în apartament de 2 persoane

Supliment pentru cazare single: 132 Lei

SECȚIA SANATORIALĂ

15 iunie – 15 septembrie

  • 185 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Supliment pentru cazare single: 105 Lei

  • 212 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Supliment pentru cazare single: 132 Lei

  • 286 lei – un loc în apartament de 2 persoane

Supliment pentru cazare single: 206 Lei

Precizări ale conducerii unității sanatoriale:

Cuantumul alocației de hrană este 22 lei / zi pentru pacienții spitalizați și de 33 lei /zi pentru bolnavii cu diabet.

Suplimentul de meniu îmbunătățit în valoare de 45 lei /zi este cuprins în tarifele prezentate.

Contribuția personală asigurat 35% in valoare de 52 lei / zi este cuprinsă în tarifele prezentate.

Tarifele prezentate sunt aplicabile pacienților asigurați.

REZERVĂ ACUM la numărul de telefon 0758 097 096

SECȚII SPITAL

1 mar. – 14 iun., 16 sep. – 31 dec.

  • 82 lei -un loc în cameră cu 3 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 131 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 149 lei  un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

SECȚII SPITAL

15 iunie – 15 septembrie

  • 125 lei – un loc în cameră cu 3 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 166 lei – un loc în cameră cu 2 paturi

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

  • 183 lei – un loc în cameră cu 2 paturi și balcon

Condiții de confort sporit (tv, frigider)

Precizări ale conducerii unității sanatoriale:

Cuantumul alocației de hrană este 22 lei / zi pentru pacienții spitalizați și de 33 lei /zi pentru bolnavii cu diabet.

Suplimentul de meniu îmbunătățit în valoare de 45 lei /zi este cuprins în tarifele prezentate.

Beneficiarii de legi speciale, certificat de handicap sau accentuat, sunt scutiți de supliment în limita unei camere de 3 paturi / secție de spital.

Coplata stabilită la valoarea de 7 lei se achită o singură dată pe durata spitalizării.

Tarifele prezentate sunt aplicabile pacienților asigurați.

REZERVĂ ACUM la telefon 0241 753 932




ATENȚIE, șoferi! Polițiștii constănțeni acționează astăzi cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR

e-SIGUR

Polițiștii acționează astăzi, 15 martie 2025, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Constanța.

Acest sistem de monitorizare a traficului utilizează dispozitive radar montate pe trepiede mobile, care surprind vehiculele ce depășesc limita legală de viteză sau orice alte abateri de la regimul circulației rutiere.

Astfel, sistemul e-SIGUR contribuie la prevenirea și sancționarea comportamentelor care pun în pericol siguranța participanților la trafic.

În baza imaginilor înregistrate, conducătorii auto care au încălcat regulile de circulație primesc la domiciliu procesul-verbal de sancționare contravențională.

Reamintim că nerespectarea regimului legal de viteză reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere, iar scopul implementării acestui sistem și al tuturor acțiunilor desfășurate în teren de polițiști este prevenirea evenimentelor rutiere și protejarea tuturor participanților la trafic.




Deputatul PSD Daniel Georgescu s-a întâlnit cu primarii din Grădina, Vulturu, Târgușor și Ciobanu: „Constanța înapoi în TOP!”

Daniel Georgescu

Deputatul PSD Daniel Georgescu a avut o nouă rundă de întâlniri cu primarii din județul Constanța, alături de liderul formațiunii, Felix Stroe.

Daniel Georgescu a postat, în această seară, pe pagina sa de socializare:

„Sunt acasă, în județul Constanța. Și am spus permanent ca vreau să fiu aproape de primarii noștri. Astăzi am continuat să merg, alături de președintele Felix Stroe, în județ si am fost acasă la ei, în localitățile Grădina, Vulturu, Târgușor și Ciobanu.

Mulțumesc Gabriela Iacobici, Eugen Berbec, Negru Madalina și Tudorel Gurgu – primarii acestor localități pentru primire dar și pentru transparență și onestitate.

Vom face treabă bună împreună pentru că, în echipă, este întotdeauna mai ușor să obținem rezultate frumoase.

Și voi continua. Vreau să stau de vorbă cu cât mai mulți primari din județul Constanța și să facem proiecte interesante pentru toate comunitățile constănțene.

Constanța înapoi în TOP!”, a scris Daniel Georgescu.




Deputatul Daniel Georgescu: Comuna Limanu a obținut o finanțare de 8,6 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de apă

Daniel Georgescu

Comuna Limanu va beneficia de o investiție de 8,6 milioane de lei pentru modernizarea rețelei de apă. Anunțul a fost făcut de deputatul Daniel Georgescu, care a ținut să îl felicite pe viceprimarul cu atribuții de primar Mihai Feodorof, pentru reușită.

“Proiectele comunei Limanu merg înainte. Felicitări Mihai Feodorof pentru noua finanțare obținută.

8,6 milioane lei pentru un proiect nou de modernizare a rețetei de apă din comuna Limanu.

Este un prim pas în reabilitarea întregii rețele existente în comună și știu că va fi o preocupare a administrație locale să găsească finanțare pentru aceste lucrări atât de necesare.

Mulțumesc Alexandru Stoica – secretar de stat în Ministerul Dezvoltării dar si Felix Stroe pentru că ați fost mereu lângă oamenii comunei Limanu.

Spor la treabă, Mihai Feodorof! Te susținem!”, a declarat Daniel Georgescu.

Prin acest proiect vor fi modernizați 9 kilometri din rețeaua de apă existentă, dar și o extindere a acesteia cu încă 3 kilometri.

Lucrările vor începe în această toamnă.

Pe aceeași temă:

Deputatul PSD Daniel Georgescu, alături de primarii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy: „Găsim soluții pentru ca localitățile constănțene să se dezvolte”




(VIDEO) Percheziții la mai mulți mercenari din gruparea lui Horațiu Potra, dar și la instigatori de pe TikTok

Mascați, percheziții

Vineri dimineață, polițiștii și procurorii Parchetului General desfășoară mai multe percheziții la mai mulți membri ai grupăruii lui Horațiu Potra – mercenarul fugar.

„Astăzi, 14 martie, polițiștii Inspectoratului General al Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, efectuează percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiuni la adresa ordinii publice și securității naționale.

Activitățile derulate vizează infracțiunile de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, acțiuni împotriva ordinii constituționale, operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică, favorizarea făptuitorului și comunicarea de informații false.

Operațiunea are drept scop documentarea și investigarea activităților infracționale ale persoanelor vizate, probarea legăturilor infracționale, respectiv identificarea de bunuri și înscrisuri folosite în activitatea infracțională”, se arată într-un comunicat al Poliției Române.

Tot în această dimineață, polițiștii din Onești, împreună cu luptătorii pentru Acțiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Onești, au efectuat o percheziție domiciliară la imobilul unui bărbat, de 49 de ani, din localitate.

Bărbatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la violență.

În urma percheziției, din imobil, polițiștii au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte contondente, ce au făcut obiectul unor prezentări de către cel în cauză, pe rețelele de socializare.

În prezent, acesta se află la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.




(VIDEO) Zeci animale aproape moarte de foame au fost salvate de Protecția Animalelor Constanța: Fuseseră abandonate de proprietar

Animale abandonate

IPJ Constanța a transmis, că Poliția Animalelor Constanța a reușit să salveze aproape 40 de animăluțe, aproape moarte de foame.

„38 de animăluțe au fost salvate de colegii noștri de la Protecția Animalelor!

Polițiștii le-au găsit înfometate și părăsite de o săptămână, într-o clădire din Constanța.

Cățelușii și pisicuțele sunt acum în siguranță, în îngrijirea unor asociații, iar persoana care le-ar fi abandonat este cercetată penal”, este comunicatul IPJ Constanța.




Accident rutier la Tuzla, în sensul giratoriu. Un bărbat a fost rănit

Accident rutier Tuzla

În această dimineață a avut loc un accident rutier în Tuzla, la sensul giratoriu.

La fața locului au intervenit două ambulanțe.

O victimă, un bărbat, rănit, a fost preluat de medici și transportat la spital.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 39, la intrarea în localitatea Tuzla, județul Constanța, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un microbuz (fără călători) și un autotren.

În urma acestui incident, conducătorul microbuzului a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Circulația rutieră se desfășoară pe un singur sens, alternativ, prin dirijarea polițiștilor. Valorile de trafic sunt ușor ridicate.

Se estimează reluarea circulației rutiere în condiții normale în circa 30 de minute.

FOTO: Facebook




Atenție, se oprește apa în punctul termic 195 din municipiul Constanța!

RAJA - opriri apă

În vederea executării lucrărilor de înlocuire, în regim de urgență, a conductelor de alimentare cu apă din subsolul blocurilor C2 și C3, de pe bulevardul Aurel Vlaicu din municipiul Constanța, echipele RAJA vor sista furnizarea apei potabile din Punctul Termic 195, luni – 17 martie 2025.

Intervenția se va desfășura în intervalul orar 07.30 – 23.00, timp în care vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din blocurile C1, C2, C3, C4, C5, C6 și B1.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor cât mai rapid posibil.

Recomandăm utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




Atenție, mai multe zone din orașul Constanța rămân fără apă!

RAJA - opriri apă

Pentru conectarea noilor conducte la sistemul existent centralizat de alimentare cu apă, RAJA S.A. va sista furnizarea apei începând din noaptea de marți – 18 martie 2025, ora 24.00, până miercuri – 19 martie 2025, ora 18.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

–              Centru;

–              bd. Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de bd. Tomis și str. Nicolae Iorga;

–              Punctele termice 57, 100, 115 și 124.

De asemenea, în aceeași perioadă, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

–              Piața Ovidiu – Peninsulă;

–              Tomis II;

–              Piața Chiliei;

–              Stadionul Farul;

–              Perimetrul delimitat de străzile: Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Nicolae Iorga – I.G. Duca – Călărași – Ion Lahovari.

În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, cu preponderență la etajele superioare, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Recomandăm tuturor utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.




Viceprimarul Mangaliei a reușit să intre în propriul birou. Paul Foleanu: „În ciuda opoziției evidente a primarului, care a încercat să provoace o altercație, apoi sa se victimizeze”

Paul Foleanu

„Accesul la biroul viceprimarului – un pas necesar pentru normalitate”: Paul Foleanu a reușit astăzi să își ia în primire propriul birou, care era ocupat de fostul viceprimar al orașului.

Paul Foleanu a postat, în această seară: „Astăzi, cu sprijinul colegilor consilieri, am reușit să obțin accesul la biroul viceprimarului, în ciuda opoziției evidente a primarului, care a încercat să provoace o altercație apoi sa se victimizeze.

În acel birou am găsit lucrurile personale și de familie ale fostului viceprimar, Dragoș Angelescu.

Am solicitat ca până mâine, la ora 12:00, biroul să fie eliberat, deoarece, începând de mâine, îmi voi desfășura activitatea în acel spațiu destinat functiei de viceprimar.

Primarul Radu Cristian, de la data in care am fost ales si până in prezent nu mi-a delegat atributii si nu mi-a permis accesul in biroul viceprimarului.

Astazi printr-o adresa m-a informat ca refuza sa imi plătească indemnizația aferenta functiei in care am fost ales.

Il informez ca sunt si voi fi avocat si ma voi adresa instantelor de judecata si organelor abilitate sa se faca dreptate!”

Continuăm să lucrăm pentru transparență, respectarea legii și buna administrare a municipiului Mangalia!




Consilierii se reunesc în ședință extraordinară. Iată ce proiecte propun aleșii PSD, USR și AUR

Ședință de consiliu

Consilierii locali se vor întâlni, în ședință extraordinară, marți, 18 martie 2025.

Potrivit convocatorului, ședința va avea loc la sediul Consiliului Local Mangalia, începând cu orele 14.00




(VIDEO) 80 hectare de vegetație uscată și stuf au ARS în această noapte la Aliman

Incendiu de vegetație

În această noapte, un incendiu de vegetație uscată a pus pe jar pompierii ISU Dobrogea.

Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, incendiul a izbucnit la ieșirea din localitatea Aliman, județul Constanța.

La fața locului s-a intervenit cu mai multe autospeciale ale Detașamentului Cernavodă.

La primele ore ale dimineții, incendiul a fost stins. Au ars 80 de hectare de vegetație și stuf.




Deputatul PSD Daniel Georgescu, alături de primarii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy: „Găsim soluții pentru ca localitățile constănțene să se dezvolte”

primari

Deputatul PSD Daniel Georgescu, ales în Circumscripţia electorală nr. 14, își respectă promisiunea făcută la începutul mandatului. Parlamentarul a avut, ieri, 12 martie 2025, o întâlnire cu edilii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy.

„Am promis să reprezint județul Constanța și să încercăm, ca împreună cu primarii, să găsim soluții pentru ca localitățile constănțene să se dezvolte.

Și cred că cea mai eficientă cale de a afla care sunt problemele este aceea de a merge la fața locului.

Astăzi, am plecat de la Parlament și am avut o întâlnire cu primarii din Mircea Vodă, Seimeni și Salingy”, spune parlamentarul Daniel Georgescu.

„Mulțumesc domnilor primari George Ionascu, Mitică Șerban și Ion Beiu pentru discuțiile bune și pentru că împreună vreți să facem lucruri frumoase pentru toate localitățile județului Constanța. Continuăm!”, a adăugat acesta.

Pe aceeași temă:

Deputatul PSD, Daniel Georgescu implicat în adoptarea Codului de urbanism şi reciclarea deşeurilor care apasă pe bugetele locale




Febra aftoasă a ajuns la granița României. Autoritățile din județul Constanța, în alertă. Ce măsuri au fost impuse

Capre

Ieri, 12 martie 2025, a avut loc, în sistem electronic, ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor al județului Constanța, Unitatea Locală de Decizie (CLCB—UDL) în cadrul căreia a fost aprobat Planul de măsuri pentru prevenirea apariției virusului ce provoacă febra aftoasă.

Ședința CLCB – UDL a avut loc după ce pe, 11 martie 2025, Centrul Național de Combatere a Bolilor a adoptat Decizia nr. 1 în contextul apariției în Ungaria a unui focar de febră aftoasă și a notificării în luna ianuarie a unui focar similar în Germania.

Planul de măsuri pentru prevenirea apariției virusului febrei aftoase în județul Constanța:

  1. Interzicerea traficului de camioane care transportă animale biungulate vii (bovine, ovine, caprine, porcine), cai, furaje, paie pentru așternut, compost, gunoi de grajd dinspre Ungaria spre România.
  2. Interzicerea afluirii și tranzitului dinspre Ungaria (toată țara) și Slovacia (zona de restricții conform dispozițiilor Comisiei Europene) a următoarelor produse:
  • carne proaspătă (refrigerată sau congelată) provenită de la animale biungulate,
  • produse din carne provenite de la animale biungulate pentru care nu s-a asigurat un tratament adecvat pentru neutralizarea virusului febrei aftoase (fiind acceptate produse preparate termic),
  • laptele spot,
  • lapte materie primă pentru care nu se va putea face dovada că provine de la animale testate cu rezultate negative pentru febra aftoasă în ultimele 24 ore anterioare expedierii,
  • material biologic, material seminal, subproduse de origine de origine animală,

Societățile comerciale care au contracte în derulare pentru procesare sunt obligate să notifice DSVSA Constanța în 24 de ore de la publicarea prezentei Decizii în grafic de livrări care va fi transmis DSVSA Constanța.

  1. Toate fermele care au afluit animale vii biungulate dinspre Ungaria și Slovacia după 1 februarie 2025, vor fi inspectate și în funcție de constatări, se vor preleva probe în vederea stabilirii statusului epidemiologic al exploatației. DSVSA Constanța, operatorii din cadrul exploatațiilor de biungulate
  2. Intensificarea măsurilor de dezinfecție și dezinsecție la nivelul unităților de creștere a animalelor menționate mai sus, cât și la nivelul mijloacelor de transport de orice fel care intră sau ies din exploatații.
  3. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța se asigură de:
  • resursa permanentă de personal medical veterinar specializat și competent în scopul intervenției rapide în situațiile semnalate de Garda de Coastă Constanța, Poliția Locală și Inspectoratul Județean de Poliție Constanța.
  • efectuarea de inspecții și recoltarea de probe în vederea stabilirii statusului epidemiologic al exploatațiilor de biungulate,  acolo unde se impune.
  • verificarea efectuării acțiunilor de dezinfecție efectuate în exploatațiile de biungulate, precum și a mijloacelor de transport care intră și ies din exploatație.
  1. Intensificarea acțiunilor de patrulare în scopul identificării tuturor transporturilor care nu respectă restricțiile prevăzute la nr. crt. 1 și 2 al prezentului plan.
  2. Supravegherea animalelor și anunțarea oricărei suspiciune de boală în cel mai scurt timp medicului veterinar și DSVSA Constanța.

Asigurarea efectuării dezinfecțiilor din cadrul exploatației, precum și a oricăror mijloace de transport care intră și ies din exploatație.

Se vor ocupa de aplicarea acestor măsuri următoarele organe abilitate: DSVSA Constanța, Birourile Vamale de Frontieră Constanța, Constanţa Sud, Mangalia și Mihail Kogălniceanu, Garda de Coastă Constanța, Inspectoratul Județean de Poliție Constanța, Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța/Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța, după caz, Poliția Locală de la nivelul U.A.T.-urilor din județul Constanța.




ATENȚIE! Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiul Constanța!

RAJA municipiul Constanța

Pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul căminului tehnic situat la  intersecția străzilor Soveja cu B. Șt. Delavrancea din municipiul Constanța, furnizarea apei potabile va fi sistată vineri – 14 martie 2025, în intervalul orar 09.00 – 16.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din zona delimitată de străzile: Fulgerului, Dezrobirii, Soveja, Izvor, Dionisie cel Mic, Ștefăniță Vodă, Soveja, cu arterele adiacente și punctele termice aferente.

Recomandăm consumatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care alimentarea cu apă va fi întreruptă.