Scandal la sala de păcănele: Un bărbat a bătut polițiștii și s-a dat cu capul de toți pereții

Catuse

La data de 30 septembrie 2024, în jurul orei 18.40, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat provoacă scandal în incinta unei săli de jocuri de noroc de pe strada Ion Creangă din municipiul Medgidia.

În timp ce se deplasau către locația respectivă, polițiștii au fost sesizați, din nou, printr-un alt apel de urgență, de către o femeie, cu privire la faptul că același bărbat l-ar fi agresat fizic pe soțul său, în incinta aceleiași săli de jocuri de noroc.

Polițiștii deplasați la fața locului s-au prezentat și și-au declinat calitatea, solicitând bărbatului respectiv să se legitimeze și să înceteze să adreseze injurii și cuvinte jignitoare persoanelor aflate în incinta sălii de jocuri de noroc.

Bărbatul nu ar fi dat curs solicitării și, în prezența polițiștilor, ar fi încercat să agreseze fizic două persoane aflate în interiorul locației.

Ulterior, bărbatul ar fi devenit agresiv și recalcitrant, adresând amenințări și cuvinte jignitoare celor doi polițiști, motiv pentru care a fost încătușat.

Acesta l-ar fi agresat fizic pe unul dintre polițiști, pe care l-ar fi lovit cu picioarele.

Bărbatul a fost condus la sediul poliției a continuat să adreseze cuvinte jignitoare și amenințări polițiștilor, pe care ar fi încercat în mod repetat să-i agreseze fizic.

Ulterior, și-ar fi provocat autovătămări, lovindu-se cu capul de un peretele, motiv pentru care polițiștii au solicitat prezența unui echipaj medical.

Bărbatul a fost transportat la o unitate medicală, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii  de ultraj, de competența procurorului din cadrul unitții de parchet corespunzătoare.

La data de 18 noiembrie a.c., unitatea de parchet corespunzătoare a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă.

Ulterior, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 18.40, în timp ce desfășurau activități în cadrul acțiunii Blocada pe strada Republicii, polițiștii au procedat la oprirea în trafic a bărbatului respectiv, care se deplasa cu autoturismul.

Cu ocazia efectuării controlului, polițiștii au constatat că bărbatul nu are asupra sa documentele personale și ale vehiculului, fiind sancționat contravențional.

În acel moment șoferul ar fi devenit recalcitrant și agresiv la adresa polițiștilor, motiv pentru care a fost încătușat și condus la sediul poliției, pentru a preveni săvârșirea altor fapte antisociale.

Având în vedere aspectele menționate anterior, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus efectuarea de verificări prin structura abilitată.




Elevii Liceului Teoretic Callatis, pe podiumurile etapelor naționale și județene de dezbatere

Liceul Teoretic Callatis

Elevii callatieni au obținut, din nou, rezultate deosebite în tehnica dezbaterilor, atât la nivel județean, cât și național.

Olimpiada de Argumentare, Dezbatere și Gândire Critică „Tinerii dezbat” 2025, etapa județeană, s-a desfășurat pe 29 martie la Liceul Tehnologic de Electrotehnică si Telcomunicații Constanța.

Echipa Liceului Teoretic Callatis a fost compusă din elevele Alessia Maria Grădinaru, Raluca Tonigaru și Natalia Adela Opriș. Elevele s-au clasat pe locul al II-lea în confruntarea pe echipe, iar ca vorbitori individuali au obtinut:

  • Premiul I – Alessia Grădinaru
  • Premiul al II-lea – Raluca Tonigaru
  • Premiul al II-lea – Natalia Adela Opriș

Coordonatorul evenimentului a fost prof. Adrian Ambruș

La această competiție, au participat de la Liceul Callatis:

Arbitri: prof. Cristina Angheluță, prof. Simona Gherfi și prof. Adrian Ambruș

Voluntari: elevele Irina Maria Gherfi și Diana Maria Dache.

Olimpiada Națională de dezbateri pentru juniori, editia a II-a 2025, etapa județeană, s-a desfășurat pe 5 martie la Școala Gimnazială nr 29 ”Mihai Viteazul” din Constanța.

Echipa liceului Callatis a fost compusă din elevele Andra Teodora Apetrei, Anne Marie Lită și Daria Maria Gogu, din clasa a VII-a A. Elevele s-au clasat pe locul al III-lea în confruntarea pe echipe, iar ca vorbitori individuali au obtinut următoarele rezultate:

  • Premiul I – Apetrei Andra Teodora
  • Premiul I – Lită Anne Marie
  • Premiul I – Gogu Daria Maria

Coordonatorul evenimentului a fost prof. Simona Gherfi.




11 ani de la TRAGEDIA Beirut: Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu au murit îmbrăţişate

Beirut

S-au împlinit 11 ani de la tragedia care a cutremurat întreaga țară: în noaptea de 5 aprilie 2014, trei tinere, angajate ale restaurantului Beirut, au murit arse de vii. Cântăreaţa Nicoleta Cengher din Costinești şi dansatoarele Mihaela Tucă din Mangalia şi Nicoleta Vasiliţeanu din Constanța au murit îmbrăţişate, asfixiate. 

Pe 5 aprilie 2014, localul ”Beirut” din Constanța ardea din temelii și cele trei tinere dansatoare mureau arse de vii în mansarda clădirii.

Cele trei fete au rămas captive în mansardă în momentul izbucnirii incendiului pentru că sistemul de închidere al ușii era vechi și se blocase. Fetele nu au avut nicio șansă să se salveze și au murit carbonizate.

Au fost singurele care și-au pierdut viața în timpul incendiului, toate celelalte persoane reușind să se salveze. Tinerele își schimbau hainele pentru a începe programul de dans pe care îl desfășurau în local.

După ani de procese, Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat, definitiv, în dosarul Beirut, pe 19.11.2019.

George Karam, fostul patron al restaurantului, a fost condamnat, la opt ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare.

În aceaşi sentinţă definitivă, judecătorii l-au obligat pe Karam, dar şi pe ceilalţi inculpaţi din dosar, la plata unor despăgubiri de 854.000 de euro.

George Karam a murit în 2021.




Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia organizează examen de promovare în grade și trepte profesionale

Sanatoriul Balnear Mangalia

Sanatoriul Balnear și de Recuperare Mangalia organizează examen de promovare în grade și trepte profesionale.

Potrivit anunțului Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, condițiile de participare sunt următoarele:





ATENȚIE! Se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia și Limanu: Iată programul întreruperilor

furnizarea energiei electrice la Mangalia

Societatea Rețele Electrice anunță, săptămâna viitoare, sistări ale energiei electrice la Mangalia și Limanu.

Iată programul întreruperilor:

Luni, 7 aprilie 2025 (10:00 – 18:00)

Mangalia, strada Rozelor, bloc F1, scările: A, B, C si D; bloc F2, scările: A, B, C si D; bloc F5, scările: A si B; bloc J, scările: A si B; bloc D2, scările: A si B; strada Pictor Tonitza, bloc C4, scările: A si B; bloc F3, scările A, B, C si D; centrala termica nr. 12; bloc C2, scările: A, B, C si D; bloc Bonjur Residence; străzile: Peles, Nicolae Iorga, Soseaua Constanța, bloc B3, scările: A, B, C si D; bloc A2, scările: A, B si C; bloc B2, scările: A, B, C si D; bloc H1A, scările: A, B si C; bloc H1B, scările: A, B si C; magazin Mega Image si casa Tineretului – întrerupere totală.

Miercuri, 9 aprilie 2025 (8.30-16.30)

  • Vama Veche, cu Punct Trecere Frontiera Vama Veche, camere supraveghere CNAIR, magazine PUMA si HEIRING, statie PECO Vama Veche și antena Vodafone – întrerupere totală.
  • Vama Veche, străzile: Agricultorilor, Nichita Stanescu, Trestiei, Arinului, SP2 RAJA și Club DOR – întrerupere totală; respectiv străzile: Ion Creangă si Mihail Kogalniceanu – întrerupere parțială

Joi, 10 aprilie 2025 (8.30-16.30)

Mangalia, zona externă, cu ferma de porci, ferma Olan, ferma agricola Fruvileg Mangalia, Avicole Ferme Mangalia și stație pompe – întrerupere totală

Vineri, 11 aprilie 2025 (08:30 – 16:30)

Mangalia, zona externă, cu spălătoria OPORTUN, atelier tâmplarie MIHAI MOB – întrerupere totală




Accident feroviar la Costinești: Un auto vagon și un camion s-au ciocnit

cale ferata Costinești

Pompierii Stației ISU Tuzla au intervenit, în această după amiază, la un accident feroviar ce a avut loc între un auto vagon și un camion, la trecerea de cale ferată din Costinești.

La fața locului au acționat o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

Traficul pe ruta Constanța- Mangalia a fost deblocat în jurul orelor 18.00.

Nu au fost înregistrate victime.




Șofer din Costinești, prins de polițiști fără permis de conducere

Limanu, Mangalia, Poliția noaptea

La data de 3 aprilie 2025, în jurul orei 22.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 3 Poliție Costinești au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care nu ar fi respectat semnalele acustice și luminoase aflate în funcțiune la trecerea la nivel cu cale ferată.

La volanul vehiculului a fost identificat un bărbat, de 49 de ani.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.




O nouă campanie de sterilizare GRATUITĂ la Mangalia. Sterilizarea animalelor fără pedigree este OBLIGATORIE

488680472_3497232103905650_4865659562632747013_n

O nouă campanie de sterilizări gratuite va avea loc la Mangalia, în perioada 23-27 aprilie 2025.

Programările se fac doar telefonic la 0723284090

– Luni- Vineri

– Orele 14-16

– Ultima zi de programări 19 Aprilie

Dacă nu vă pot răspunde ( vorbesc cu alta persoana) revin eu cu un telefon

Acțiunea se desfășoară în CLINICA MOBILĂ VETERINARĂ SUST Orphan Animal Clinic Bucharest – Green Vetcare

STERILIZAREA animalelor fără pedigree este obligatorie conform legii!

– TOATE PISICILE vor avea vârful urechii marcate prin cupare, pentru a ajuta la identificarea la distanță;

– TOATE FEMELELE ( câini și pisici) vor primi un tatuaj pe burtă




Cine sunt noii membrii ai CA al Goldterm Mangalia. Parcul Industrial are un nou administrator provizoriu

photo_2025-04-03_18-02-17

În cadrul ședinței Consiliului Local Mangalia, au fost stebiliți, prin vot secret, membrii Consiliului de Administrație al operatorului Goldterm Mangalia, precum și noul administrator provizoriu al Parcului Industrial.

Iată noii membri ai CA Goldterm Mangalia:

  • Alina Florea (AUR),
  • Radu Butnaru (AUR),
  • Ciprian Luigio Juncu (PSD),
  • Mihai Turnea (PSD)
  • Angela Marinescu (USR).

Marius Dragu (USR) a fost ales administrator provizoriu al Parcului Industrial. Aceste decizii au fost aprobate de consilierii locali prezenți la ședință.




(VIDEO) Șefia Direcției de Cultură Mangalia ar urma să fie scoasă la concurs: Reorganizarea instituției, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

casa de cultura mangalia

În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local Mangalia, Paul Foleanu a vorbit despre reorganizarea Direcției de Cultură, explicând că nu se vor crea funcții noi. Totodată, postul de manager al Direcției de Cultură va fi ocupat, prin concurs, de un om cu pregătire de specialitate.

Viceprimarul Mangaliei a arătat că reorganizarea presupune mutarea unui număr de salariați de pe un serviciu pe altul, iar la Serviciul Muzeul de Arheologie Callatis vor fi adăugați angajați suplimentari, în special îngrijitori.

Acesta a menționat că ruinele cetății Callatis sunt într-o stare precară, fiind acoperite de iarbă și lăsate în mizerie, iar adăugarea unor noi angajați este necesară pentru a proteja și pune în valoare acest obiectiv istoric.

„Angajații ar trebui să activeze în cadrul Muzeului de Arheologie Callatis și nu să se ocupe cu activități necorespunzătoare, precum spălarea treptelor la Casa de Cultură în timpul premierelor cu cetățenii vârstnici”, a spus Paul Foleanu.

Mai mult, au spus consilierii locali PSD, AR și USR, la conducerea Direcției de Cultură ar trebui să vină un om cu pregătire de profil, în acest sens urmând să fie organizat un concurs pentru ocuparea postului.




(VIDEO) OFICIAL: Prețul gigacaloriei a scăzut, la Mangalia, la 400 de lei

IMG_20250403_165724712_HDR

În cadrul ședinței de consiliu local Mangalia, la propunerea viceprimarului Paul Foleanu prețul gigacaloriei a scăzut la 400 de lei, de la aproape o mie până în prezent.

Proiectul a fost votat cu majoritatea consilierilor PSD, USR și AUR.

Noul preț intră în vigoare la 1 aprilie 2025.




ONG Mare Nostrum: Primul delfin eșuat din 2025 a fost găsit la Mangalia

delfin mort

ONG Mare Nostrum transmite că, anul acesta, primul caz de delfin eșuat de pe litoralul românesc a fost semnalat la Mangalia.

„Săptămâna aceasta, am înregistrat primul caz de eșuare din acest an. Delfinul găsit pe malul mării, în Mangalia, aparținea speciei 𝑃ℎ𝑜𝑐𝑜𝑒𝑛𝑎 𝑝ℎ𝑜𝑐𝑜𝑒𝑛𝑎 𝑟𝑒𝑙𝑖𝑐𝑡𝑎 (marsuin).

Ajută-ne să protejăm cetaceele! Dacă vezi un delfin, fie în mediul său natural, fie eșuat, te rugăm să ne semnalezi imediat la telefon 𝟎𝟕𝟔𝟑 𝟐𝟓𝟓 𝟕𝟑𝟏”, trasmite ONG Mare Nostrum.

Pe aceeași temă:

A murit Chen Chen, vedeta Delfinariului din Constanța




Amenzi URIAȘE pentru vecinii care ascultă muzică tare sau dau cu bormașina la ore nepotrivite

Muzica, vecini

Guvernul vrea să crească amenzile prevăzute pentru tulburarea liniștii publice. Spre deosebire de legea actuală, care sancționa în principal tulburarea liniștii în orașe, proiectul extinde aplicarea regulilor și în localitățile rurale.

Cei care își deranjează vecinii în intervalul 22:00 – 08:00, dar și în perioada de liniște de la prânz (13:00 – 14:00), vor risca amenzi între 1.000 și 2.000 de lei, în creștere față de actualul prag maxim de 1.500 de lei. În cazul unei recidive în termen de 72 de ore (față de 24 de ore în legea veche), sancțiunea poate ajunge la 6.000 de lei. Dacă abaterea se repetă și a treia oară, amenda maximă se ridică la 12.000 de lei.

Pentru petrecerile private organizate în locuințe și acompaniate de muzică la volum ridicat, sancțiunile vor fi și mai drastice. Prima abatere va fi penalizată cu sume între 4.000 și 6.000 de lei, iar recidiva în decurs de 72 de ore poate atrage amenzi de până la 12.000 de lei. Aceste sancțiuni sunt menite să descurajeze evenimentele private desfășurate fără respectarea orelor de liniște.

Mai mult, persoanele care refuză sau nu pot achita aceste amenzi vor fi obligate să presteze muncă în folosul comunității. Această măsură introduce o sancțiune alternativă, menită să responsabilizeze pe cei care nu respectă normele de conviețuire socială.

De asemenea, proiectul clarifică modalitatea de aplicare a sancțiunilor. Nu doar muzica la volum ridicat va fi penalizată, ci și alte surse de zgomot intens, precum bormașinile, ciocanele și alte unelte electrice. Indiferent dacă zgomotul provine dintr-un apartament de bloc sau dintr-o casă aflată la sat, autoritățile vor putea aplica sancțiuni în afara orelor permise.

 




Sindicaliștii Damen Mangalia: „Statul român atribuie contracte de sute de milioane de euro Damen Galați, fără a impune măsuri pentru salvarea șantierului din Mangalia!”

Protest Damen Mangalia

Sindicaliștii de la Damen Mangalia au remis o scrisoare deschisă Guvernului României, semnată de Laurențiu Gobeajă, în care cer măsuri imediate de redresare a șantierului.

„Stimați membri ai Guvernului României,

Sindicatul Liber Navalistul, reprezentând angajații șantierului naval din Mangalia, Damen Shipyards Mangalia (DSMa), vă adresăm această scrisoare deschisă pentru a atrage atenția asupra unei situații critice și aparent paradoxale care pune sub semnul întrebării strategia statului român privind redresarea șantierului naval din Mangalia considerat obiectiv strategic de interes național.

Un recent articol de presă, intitulat: „Exclusiv | Guvernul negociază cu Damen Galați construcția a trei nave de luptă, în valoare de jumătate de miliard de euro”  a stârnit reacții în rândul angajaților și al comunității din Mangalia.

Această decizie ridică o întrebare fundamentală:

De ce Guvernul României nu a negociat construcția acestor nave la Mangalia, unde statul român este acționar majoritar, și a ales să sprijine Damen Galați în locul acestui șantier aflat în mare dificultate?

Este cel puțin paradoxal și de neînțeles cum statul român atribuie contracte de sute de milioane de euro fără a impune măsuri pentru salvarea șantierului din Mangalia, tocmai companiei Damen, cea care a dat în judecată statul român la Curtea de Arbitraj Internațional de la Viena, solicitând despăgubiri de sute de milioane de euro.

Coincidență sau nu, valoarea de jumătate de miliard de euro coincide cu suma vehiculată în presă despre valoarea pretinsă de Damen pentru a ieși din asocierea cu statul român.

Șantierul naval din Mangalia se află în insolvență, cu activitatea suspendată din iunie 2024 până în prezent, iar această perioadă a fost prelungită cu încă trei luni. Însă, fără finanțare și fără comenzi, șansele de redresare sunt extrem de reduse. Fără sprijin din partea acționarilor și implicit al statului român, acest șantier riscă să fie închis, în timp ce reprezentanții Guvernului României asistă pasiv la falimentarea și închiderea celui mai mare șantier naval din România și negociază cu firma Damen contracte de sute de milioane de euro, dar pentru șantierul din Galați, nu pentru cel din Mangalia.

Care ar putea fi explicația? Este o situație paradoxală și greu de înțeles, probabil va fi și greu de explicat. Tocmai de aceea vă cerem explicații, deoarece nu putem înțelege rațiunea și logica unei astfel de decizii.

Atribuirea directă a acestor comenzi către Damen, în loc să fie distribuite către șantierul din Mangalia, pare să susțină mai degrabă interesele companiei Damen decât pe cele ale statului român și ale angajaților din Mangalia.

Închiderea acestui șantier ar avea consecințe grave asupra economiei și siguranței naționale. Șantierul dispune de infrastructura necesară pentru construcția, reparația și modernizarea navelor militare, iar pierderea acestei capacități ar reprezenta un risc strategic major.

În acest context, Guvernul României are obligația de a comunica răspunsuri clare și transparente la întrebările adresate. Vrem să știm dacă statul român are o strategie pentru salvarea șantierului din Mangalia, pentru reluarea activității și ieșirea din insolvență a acestei societăți mixte.

Salariații din Mangalia se află într-o situație disperată. De cinci luni, salariile au fost achitate din Fondul de Garantare, fond care nu mai poate fi accesat. Societatea DSMa se află în incapacitate de plată, iar angajații nu au certitudinea că își vor primi salariile, ceea ce înseamnă că mulți dintre ei nu vor avea ce pune pe masă de Paște.

Având în vedere că Guvernul negociază cu Damen pentru construcția de corvete în Galați, ne întrebăm de ce nu acordă aceeași atenție și resurse pentru redresarea șantierului naval din Mangalia (DSMa), care beneficiază de o infrastructură importantă și de o vastă experiență în domeniul naval.

În acest sens, solicităm clarificări referitoare la următoarele întrebări:

  1. De ce nu a fost elaborat un plan concret de măsuri pentru redresarea șantierului naval Damen Shipyards Mangalia, având în vedere importanța sa strategică?
  2. Ce măsuri a luat Guvernul pentru a preveni falimentul societății și pentru a proteja locurile de muncă ale angajaților șantierului naval din Mangalia?
  3. Cum justifică Guvernul faptul că negociază cu Damen pentru construirea de corvete la Galați, în timp ce șantierul din Mangalia este ignorat și lăsat fără sprijin?

Sindicatul Liber Navalistul face apel la Guvernul României, în frunte cu prim-ministrul Marcel Ciolacu și cu ceilalți membri ai Cabinetului, să ia măsuri urgente pentru sprijinirea și revitalizarea șantierului din Mangalia. Statul român, în calitate de acționar majoritar, trebuie să se implice activ în redresarea acestui șantier, să protejeze locurile de muncă și să contribuie la relansarea acestui pilon important al industriei navale românești.

Conform Constituției: Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, deci Statul Român are obligația și responsabilitatea de a interveni pentru salvarea șantierului din Mangalia. Lăsarea acestuia în faliment, în timp ce Damen Galați primește contracte de sute de milioane de euro, este o decizie greu de justificat. Așteptăm un răspuns urgent din partea Guvernului României, care să clarifice strategia privind viitorul acestui șantier și să prezinte măsuri concrete pentru redresarea sa.

În numele angajaților Damen Shipyards Mangalia și al comunității din Mangalia, cerem Guvernului României să acționeze pentru salvarea celui mai mare șantier naval din țară!”




Polițistul Dragoș Lămboiu din Mangalia a salvat o bătrânică, ce era gata să fie înșelată de trei indivizi

Dragoș Lămboiu

Dragoș Lămboiu, de la Poliția Mangalia, a salvat la timp o bătrânică, ce era gata să fie păcălită de trei indivizi.

Potrivit unui comunicat al colegilor săi din IPJ Constanța, Dragoș Lămboiu „a fost omul potrivit la locul potrivit. A prins în flagrant doi bărbați și o femeie bănuiți că ar fi înșelat o bătrână căreia i-ar fi vândut pește la un preț mult mai mare.

Aflat în timpul liber, polițistului i s-a părut nefirească prezența în zonă a celor trei, iar bănuielile lui par să fi fost întemeiate.

În portabagajul mașinii acestora au fost găsite peste 100 de kilograme de pește și icre, așa că nu este exclus ca, prin intervenția sa, colegul nostru  să fi împiedicat o altă înșelăciune”.




Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

RAJA - opriri apă

Pentru executarea lucrărilor de conectare a magistralelor nou edificate la sistemul centralizat de distribuție, RAJA S.A. este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile timp de 24 de ore, începând din noaptea de marți spre miercuri, 8 spre 9 aprilie 2025, ora 23:00, până miercuri seara, 9 aprilie 2025, ora 23:00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Tomis Nord (Boema, Cireșica, Brotăcei, Tic-Tac);
  • Cartierul Campus Universitar;
  • Bulevardul Tomis, tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan;
  • punctele termice 102 și 104.

În același interval, vor avea apă cu presiune scăzută utilizatorii din Cartierul Badea Cârțan. În funcție de topografia rețelei și de consumul din perioada derulării lucrărilor, la etajele superioare ale imobilelor, dar și la capetele de coloană ale sistemului, se poate înregistra lipsa apei la robinete.

Investițiile sunt parte a Contractului CL33 – “Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa”, în valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). În cadrul lucrărilor vor fi conectate conducte cu diametrele de 800 mm și 450 mm, la sistemul centralizat existent de alimentare cu apă din municipiul Constanța. Noile rețele vor asigura necesarul de apă de la Sursele Cișmele către mai multe zone ale municipiului. Totodată, pentru sectorizarea sistemului, echipele de intervenție vor monta mai multe sisteme de control pentru reglarea debitului, echipamente de măsurare și monitorizare, dar și vane de sectorizare, astfel încât, în situația apariției unor avarii, perimetrele afectate să fie mult mai restrânse.

Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv în fiecare zonă, pe măsură ce sistemul va intra în presiune și în funcție de topografia sistemului.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp și la parametrii optimi. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Reamintim că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




(FOTO) Câștigătorii Concursului „Apa este Viață” 2025 au intrat în posesia premiilor mult așteptate

Apa este Viață

Câștigătorii ediției din acest an a Concursului „Apa este Viață” s-au reunit astăzi, 3 aprilie 2025, la sediul central al RAJA S.A., unde, într-o atmosferă plină de emoție și entuziasm, au fost recompensați pentru talentul și creativitatea lor.

Micii artiști, însoțiți de părinți, frați, bunici, dar și de profesori, si-au primit  diplomele și premiile binemeritate: Laptop Lenovo ThinkPad L16 Gen 1 pentru locul I, Apple iPad Air 13” (2024, 256GB, Wi-Fi) pentru locul II, eBook Reader & e-note PocketBook InkPad Eo 10.3″ pentru locul III și vouchere în valoare de 500 lei la Librăria Cărturești pentru mențiuni.

Apa este Viață
Apa este Viață

Reamintim câștigătorii acestei ediții pentru cele două categorii de vârstă:

  • Locul I – Oleșefschi Matei-Nicholas – 9 ani și Holban Alexandra-Elena – 14 ani
  • Locul II – Rusu Denis-Robert – 11 ani și Diaconu Emma-Cristina – 15 ani
  • Locul III – Petrescu Ioana-Camelia – 10 ani și Onofrei Maria-Beatrice- 15 ani
  • Mențiune 1 – Bidu Delia-Cristina – 10 ani și Codoi Andreea-Cătălina – 14 ani
  • Mențiune 2 – Crăciunaș Marc-Alexandru – 10 ani și Cioc Alexandra – 13 ani
  • Mențiune 3 – Troi Alessia -10 ani și Drăgan Ioana-Cristina – 15 ani
  • Mențiune Specială – Radu Antonia-Gabriela – 8 ani și Buzea Antonia-Maria – 15 ani.

Evenimentul a fost o celebrare a implicării tinerilor în promovarea unui mesaj esențial: importanța apei și necesitatea protejării acestei resurse vitale. Competiția, desfășurată sub tema „Călătoria apei: din natură în viața noastră”, a avut drept scop sensibilizarea tinerilor asupra importanței apei și promovarea unei atitudini responsabile față de această resursă vitală. Creațiile lor au reflectat nu doar talentul artistic, ci și conștientizarea profundă a importanței apei și impactul schimbărilor climatice asupra acesteia. Alături de copii au fost prezenți părinții și cei dragi, bucurându-se împreună de acest moment special.

Apa este ViațăApa este Viață
Apa este ViațăApa este Viață

„Trebuie să încurajăm copiii să-și exprime liber creativitatea și să înțeleagă importanța apei în viața noastră. Arta este un mijloc puternic de conștientizare, iar prin astfel de inițiative educative reușim să transmitem noilor generații respectul pentru mediul înconjurător și responsabilitatea de a proteja resursele naturale. Felicit toți participanții pentru talentul lor remarcabil și le mulțumesc pentru dedicarea cu care au abordat această temă esențială”, a declarat Maria Budeș, directorul juridic al companiei, în cadrul ceremoniei de premiere.

Atmosfera a fost una vibrantă, încărcată de entuziasm și emoție, iar micii artiști și-au împărtășit experiențele, descoperind noi prietenii și legături unite de pasiunea comună pentru creativitate și natură. Mulți dintre ei au povestit despre sursele lor de inspirație, despre efortul depus în realizarea lucrărilor și despre bucuria de a vedea apreciată munca lor.

Concursul „Apa este Viață” a devenit un reper în activitățile educaționale organizate de RAJA S.A., oferind an de an tinerilor o platformă pentru exprimarea artistică și conștientizarea importanței apei. Implicarea activă a copiilor, părinților și profesorilor demonstrează dorința comună de a construi un viitor sustenabil, în care fiecare gest contează pentru protejarea resurselor naturale.

Compania derulează constant campanii educaționale, competiții și evenimente menite să inspire și să motiveze noile generații să adopte un comportament responsabil față de resursele naturale.

Felicitări tuturor câștigătorilor și participanților pentru creativitate și implicare! Vă așteptăm și la următoarele ediții, pentru a continua împreună această frumoasă călătorie!

Împreună, construim un viitor mai responsabil și mai sustenabil!




Doru Colgiu este nemulțumit de cei patru ani de pușcărie primiți. Judecătorii vor recuperarea banilor din șpăgi inclusiv de la soția sa

Dorinel Colgiu

Pe 1 aprilie 2025, Dorinel (Doru) Colgiu a făcut apel la decizia magistraților constănțeni, care l-au condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de influență în formă continuată. Totodată, judecătorii au completat decizia inițială, în sensul că banii din șpăgi vor fi recuperați inclusiv de la soția lui Colgiu.

Iată ce au decis judecătorii tot ieri, 1 aprilie:

Dispune confiscarea extinsă în folosul statului de la inculpatul Colgiu Dorinel a sumelor de 170.740 lei, 17.800 euro (89.000 lei), 1.000 dolari (5.000 lei) și 1.200 euro (6.000 lei), totalizând 270.740 lei (cu excepția sumelor ce vor face obiectul confiscării speciale sau restituirii).”

În baza art.278-279 C.p.p. înlătură omisiunea vădită din dispozitivul şi considerentele sentinţei penale nr.210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 7359/118/2024 în sensul că, alături de celelalte dispoziţii, se va trece şi:

Dispune confiscarea extinsă în folosul statului de la inculpatul Colgiu Dorinel a sumei de 1.468.172,37 lei-sumă stabilită potrivit procesului-verbal de investigații din care a rezultat că în perioada 01.07.2019 – 24.07.2024, din care a rezultat această diferență de 1.468.172,37 lei între, pe de o parte, cheltuielile efectuate și activele financiare deținute de către Colgiu Dorinel și Colgiu I.C. și, pe de altă parte, veniturile cunoscute de care au beneficiat cei doi, sumă a cărei proveniență nu a putut fi stabilită, raportat la datele și înscrisurile analizate în prezenta cauză și care reprezintă disproporție între veniturile licite/cunoscute și averea soților Colgiu Dorinel și Colgiu I.C.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale nr.210/31.03.2025 dispusă de Tribunalul Constanţa în dosar nr. 7359/118/2024 . Se vor face menţiunile corespunzătoare la sfârşitul actului corectat. În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziția părților și a procurorului, prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 01.04.2025, conform art.405 din Codul de procedură penală.

Pe aceeași temă:

Primarul Cristian Radu si sfătuitorul său, Dorinel Colgiu, două exemple de bugetari cu mare succes în afaceri… personale!

4 ani și 4 luni de ÎNCHISOARE CU EXECUTARE pentru Dorinel Colgiu, fostul șef al Goldterm Mangalia!




Un bărbat având un briceag asupra lui, depistat de jandarmi pe holul judecătoriei din Medgidia

Briceag

Azi, 02.04.2025, ora 10:00, jandarmii aflați în postul de pază din Judecătoria Medgidia au observat, pe holul instituției, un bărbat agitat care le-a spus că se prezentase acolo ca parte într-un proces de divorț.

Jandarmii l-au legitimat pe cel în cauză și l-au întrebat dacă are asupra sa obiecte periculoase. În acel moment bărbatul a scos din buzunar un cuțit de tip briceag. Bărbatul a fost verificat în evidențe, reieșind faptul că figurează cu mențiuni operative.

Deoarece fapta bărbatului este infracțiune conform prevederilor legale în vigoare, jandarmii au reținut briceagul și au întocmit acte premergătoare constatării unei posibile infracțiuni.

Bărbatul în cauză, împreună cu obiectul confiscat de la acesta, a fost predat lucrătorilor de poliție pentru continuarea cercetărilor.




(FOTO/VIDEO) Restaurantul Pelican din stațiunea Saturn urmează să fie DEMOLAT. Cum arată azi unul dintre cele mai celebre localuri din sudul litoralului

Restaurant Pelican Saturn

Primăria Mangalia a emis, în luna februarie, certificatul de urbanism nr. 64 – Desființare imobil C1 existent Restaurant Pelican, valabil pentru 12 luni.

Restaurantul Pelican aparține SC Hoteluri Restaurante Sud SA (societate care a preluat o parte a activelor THR Marea Neagă).

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

 

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn

Restaurant Pelican Saturn
Restaurant Pelican Saturn