OFICIAL: Primăria Mangalia are, din nou, arhitect șef. De luni, cererile locuitorilor orașului vor fi soluționate în trei zile

primaria-mangalia

Marius Tase, arhitectul șef al Primăriei Mangalia se va reîntoarce pe funcție, după ce a câștigat procesul prin care primarul arestat al Mangaliei, Cristian Radu, îl înlăturase din funcție.

De săptămâna viitoare, arhitectul va reveni în primărie:

„A câștigat, definitiv, procesul și, de luni, Mangalia are arhitect șef. Astfel, vor putea fi soluționate toate cererile de emitere a certificatelor de urbanism, autorizațiilor de construire sau certificatelor de edificare.

Îi rugăm pe cetățenii Mangaliei, societățile comerciale din Mangalia, să adreseze către Primăria Mangalia cererile. Renunțăm la convenția încheiată și le mulțumesc pe această cale celor de la Consiliul Județean Constanța, care, în acest moment de criză, ne-au asigurat serviciul de urbanism.

Am dat o dispoziție internă, ca orice solicitare pe urbanism să se soluționeze în trei zile. Nu accept un termen mai lung”, a declarat, în cadrul ședinței de consiliu de astăzi, 28 noiembrie, viceprimarul cu atribuții de primar Paul Foleanu.




Arhitectul șef al Mangaliei, VICTORIE în instanță: Marius-Petruț Tase revine în funcție după ce fusese concediat de Cristian Radu

Arhitectul șef al Primăriei Mangalia

Arhitectul șef al Primăriei Mangalia a câștigat, la Tribunalul Constanța, procesul deschis în luna martie împotriva instituției. Marius-Petruț Tase este, astfel, repus în drepturi, după ce primarul arestat al Mangaliei, Cristian Radu, l-a concediat, la începutul acestui an.

Concedierea arhitectului șef a venit în urma unei serii întregi de șicane pe care primarul Cristian Radu i le-a făcut lui Marius-Petruț Tase, pe motiv că acesta nu semna, cu “ochii închiși”, documentele ilegale care i se puneau în față.

Încăpățânarea de a nu își pune semnătura pe acte ilegale i-au adus, mai întâi, calificativul nesatisfăcător și, în cele din urmă, decizia de concediere, pe care Radu a semnat-o în februarie 2025.

Arhitectul a solicitat suspendarea deciziei edilului în martie 2025.

Și, iată că, ieri, 11 noiembrie 2025, Marius-Petruț Tase a fost repus în drepturi printr-o decizie a Tribunalului Constanța:

Admite cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul Tase Marius-Petruţ, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Mangalia şi Primăria municipiului Mangalia prin Primar.

Anulează raportul de evaluare a performanţelor individuale ale funcţionarilor publici de conducere nr. 7106/07.02.2025.

Anulează dispoziţia Primarului municipiului Mangalia nr. 112 din data de 21.02.2025 privind încetarea raportului de serviciu al reclamantului.

Dispune reintegrarea reclamantului în funcţia publică deţinută anterior, respectiv funcţia publică de de conducere de arhitect – şef – Direcţia Urbanism, Patrimoniu şi Turism din cadrul Primăriei municipiului Mangalia, dacă mai există în statul de funcţii, sau, în cazul în care nu mai există, într-o funcţie publică echivalentă.

Dispune obligarea comisiei de evaluare a performanţelor profesionale ale arhitectului – şef – Direcţia Urbanism, Patrimoniu şi Turism din cadrul Primăriei municipiului Mangalia la refacerea evaluării performanţelor profesionale individuale pentru perioada 01.02.2024 – 31.12.2024.

Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1800 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Primăria Mangalia nu va face recurs la această decizie, potrivit viceprimarului cu atribuții de primar, Paul Foleanu.

Pe aceeași temă:

Exclusivitate! Cum i-au convins procurorii DNA pe magistraţii Curţii de Apel Constanţa să-l aresteze pe primarul Cristian Radu

Mafia şpăgilor din Primăria Mangalia (IV). Stenograme care aruncă Poliţia Locală în aer: Colgiu: „Din 15.000 euro, lui Z.L. i-am remis suma de 3.500 – 4.000 euro”