OFICIAL de la DNA: Dorinel Colgiu a fost trimis în judecată pentru TREI fapte de trafic de influență. Care era mecanismul șpagilor

Dorinel Colgiu1

Procurorii din cadrul Direcției Naționale  Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanța, au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Dorinel Colgiu, director al SC Goldterm Mangalia SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea a trei infracțiuni de trafic de influență, din care una în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2023 – 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins și primit în mai multe tranșe, suma de 15.000 de euro (echivalentul a 75.000 lei) de la un om de afaceri, cu punct de lucru în zona limitrofă plajelor Saturn – Venus, având ca obiect de activitate desfășurarea de acte de comerț pe plajă, la bar și închiriere de șezlonguri, pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și a-i determina pe aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu în mod corespunzător în sensul de a permite societății comerciale respective să își desfășoare activitatea comercială în sezonul estival 2023 în lipsa autorizației „Aviz program de funcționare” emisă de Primăria Municipiului Mangalia și fără a fi supusă unor controale din partea Poliției Locale Mangalia și astfel să nu fie sancționată contravențional.

Ulterior, în perioada iunie – iulie 2024, inculpatul Colgiu Dorinel ar fi pretins de la același om de afaceri suma de 15.000 de euro pentru a-și trafica influența în același mod prezentat anterior.

În perioada mai – iunie 2024 inculpatul Dorinel Colgiu ar fi pretins și primit în două tranșe printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 50.000 lei pentru a interveni pe lângă funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și a-i facilita acestuia eliberarea unei autorizații de funcționare, fără ca societatea să plătească suma de 80.000 lei ce reprezenta o taxă anuală pentru magazinele ce depășesc o suprafață de vânzare de peste 250 mp potrivit unei hotărâri a Consiliului Local.

Ulterior, la data de 01 iulie 2024, persoana respectivă care administra o societate comercială ce are ca obiect comercializarea de materiale de bricolaj, ar fi primit autorizația de funcționare pentru o taxă anuală de 239 lei stabilită pentru magazinele cu o suprafață de vânzare mai mică de 250 mp.

Suma „fixă” – 15.000 de euro

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Dorinel Colgiu, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În cauză a fost dispusă măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani ce aparțin inculpatului Colgiu Dorinel.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța cu propunerea de a se înlocui măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu (măsura arestului preventiv expiră la 13 octombrie 2024) și de a se menține măsurile asiguratorii.

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

Procurorii DNA Constanța, mulțumiți de informațiile primite de la Dorinel Colgiu. Au decis că acesta merită să stea în arest la domiciliu




Procurorii DNA Constanța, mulțumiți de informațiile primite de la Dorinel Colgiu. Au decis că acesta merită să stea în arest la domiciliu

Colgiu și Radu Cristian

Judecătorii Tribunalului Constanța au decis, astăzi, să îl trimită pe Dorinel Colgiu în sânul familiei: acesta a scăpat de închisoare și va fi cercetat, în continuare, în arest la domiciliu. Cererea arestului la domiciliu a fost susținută atât de inculpatul Dorinel Colgiu, cât și de DNA Constanța.

Clemența procurorilor DNA Constanța ar putea rezulta din faptul că Dorinel Colgiu a „povestit” tot ceea ce au dorit magistrații să audă de la el.

Iată decizia magistraților:

Admite cererea formulată de DNA-ST Constanţa şi de inculpatul Colgiu Dorinel.

Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Colgiu Dorinel – prin încheierea nr.496/P/JDL din 16 iulie 2024 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Constanţa cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

Dispune punerea în libertate a inculpatului, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză, de sub puterea mandatului de arestarea preventivă nr.7/P din 16.07.2024 emis de Curtea de Apel Constanţa la data rămânerii definitive a prezentei şi plasarea în arest la domiciliu.

Inculpatul Colgiu Dorinel are obligaţia de a nu părăsi imobilul din (…), fără permisiunea instanţei în faţa căreia se află cauza.

Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are şi următoarele obligaţii:

a) să se prezinte în faţa instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să nu comunice cu martorii nominalizaţi în citativul rechizitoriului.

În baza art.221 alin.(4) cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu se poate înlocui cu măsura arestării preventive.

În baza art.221 alin.(9) cod procedură penală, desemnează Poliţia oraş Bragadiru, jud. Ilfov, ca autoritate de verificare periodică a măsurilor şi obligaţiilor inculpatului. Măsurile dispuse se comunică către Poliţia oraş Bragadiru.

Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare.

Pronunţată în camera de consiliu, azi 07.10.2024.




Dorinel Cogiu, trimis în judecată pentru LUARE DE MITĂ și trafic de influență. Dosarul, la Tribunalul Constanța

Colgiu

Luni, 7 octombrie, Tribunalul Constanța verifică legalitatea și temeinicia arestului preventiv pentru inculpatul Dorinel Colgiu, director (încă) al societății de termoficare a Mangaliei.

Pe lângă acest aspect, mai important este faptul că procurorii DNA Constanța au emis rechizitoriul prin care Dorinel Colgiu este trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, fapta pentru care riscă o pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.

De ce luare de mită și nu trafic de influență, cum a fost încadrat inițial?

Pentru că anchetă în cazul lui Colgiu a fost extinsă după ce procurorii au aflat că în calitate de director al Goldterm, Colgiu a luat mită, în legătură cu achiziția unei nacele folosite pentru iluminatul public, în condițiile în care societății de termoficare i s a dat și această activitate

Astfel, Colgiu va fi trimis în judecată pentru mai multe fapte, prejudiciile produse fiind însemnate.

De altfel, dosarul lui Dorinel Colgiu este extrem de voluminos, în cauza fiind făcute zeci de audieri.

Dosarul luării de mită se află, în prezent, în faza camerei preliminare, ulterior fiind judecat fondul cauzei.

 

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului

SURSE: Dorinel Colgiu rămâne după gratii. Decizia este DEFINITIVĂ

 




SURSE: Dorinel Colgiu rămâne după gratii. Decizia este DEFINITIVĂ

Dorinel Colgiu

Judecătorii Curții de Apel au respins contestația lui Dorinel Colgiu privind măsura arestului preventiv.

Acesta atacase decizia Tribunalului Constanța de săptămâna trecută, prin care era menținut după gratii pentru încă 30 de zile, la cererea procurorilor DNA Constanța.

Decizia Curții este definitivă.

FOTO: Ziarul Amprenta

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu, adus cu cătușe la Curtea de Apel Constanța. Instanța urmează să se pronunțe




Dorinel Colgiu, adus cu cătușe la Curtea de Apel Constanța. Instanța urmează să se pronunțe

Dorinel Colgiu1

Dorinel Colgiu a fost adus, în cătușe, astăzi la Curtea de Apel Constanța, acolo unde se judecă contestația sa la prelungirea măsurii arestului preventiv, încuviințată săptămâna trecută de judecătorii Tribunalului.

Directorul Goldterm Mangalia, arestat pentru o presupusă șpagă de 15.000 de euro solicitată unui agent economic, a contestat, săptămâna trecută, măsura arestului preventiv și a cerut o măsură mai blândă.

Președintele completului de judecată al dosarului lui Colgiu este magistratul Andreea Ianca, procuror Ciprian Bodu (DNA Constanța), iar avocatul lui Dorinel Colgiu este Dan Alexandru Focșa.

Instanța Curții de Apel a rămas în pronunțare.

FOTO: Ziarul Amprenta




Dorinel Colgiu ține morțiș să fie liber. Judecătorii Curții de Apel vor analiza mâine contestația împotriva măsurii arestării

Colgiu

Dorinel Colgiu mai face o încercare să iasă din închisoare, acolo unde l-au trimis procurorii DNA Constanța. 

Acesta a contestat măsura arestului preventiv, cerută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța și pe care judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat-o săptămâna trecută.

Dorinel Colgiu a contestat decizia Tribunalului la Curtea de Apel Constanța iar mâine judecătorii se vor pronunța, definitiv.

Iată ce transmiteau procurorii DNA pe 10 iulie 2024:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

(SURSE) LOVITURĂ pentru Dorinel Colgiu: Judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat prelungirea arestului preventiv propusă de DNA

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului




(SURSE) LOVITURĂ pentru Dorinel Colgiu: Judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat prelungirea arestului preventiv propusă de DNA

Colgiu

Dorinel (Doru) Colgiu, directorul Goldterm Mangalia prins în flagrant cu o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o șpagă de 15.000 de euro pretinsă de la un om de afaceri din localitate, rămâne după gratii.

Pe surse, pentru a doua oară, judecătorii Tribunalului Constanța au decis că măsura arestului preventiv este una întemeiată în cazul lui Dorinel Colgiu.

Iată ce transmiteau procurorii DNA pe 10 iulie 2024:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

OFICIAL de la DNA: Ce sumă avea asupra lui Dorinel Colgiu la flagrantul de ieri. Câți bani i s-au găsit la domiciliu




Procurorii DNA Constanța îl vor pe Dorinel Colgiu în continuare după gratii. Au propus prelungirea arestului acestuia

Colgiu

Judecătorii de la Tribunalul Constanța vor decide, astăzi, dacă Dorinel Colgiu, (încă) directorul Goldterm Mangalia va rămâne după gratii.

Procurorii DNA Constanța au propus prelungirea arestării preventive, pentru a doua oară de la reținerea lui Dorinel Colgiu.

Reamintim că directorul Goldterm Mangalia și un apropiat al primarului Cristian Radu a fost săltat în plină stradă, având asupra lui o primă tranșă de 60.000 de lei dintr-o presupusă șpagă de 15.000 de euro solicitată de Colgiu de la un om de afaceri local.

Pe aceeași temă:

EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului




EXCLUSIVITATE! Procurorii au scuturat mobilul lui Colgiu: Ce a “căzut” din telefonul şpăgarului

Colgiu și Radu Cristian

Ancheta care îl vizează pe Dorinel Colgiu, fostul director al Goldterm Mangalia, ia amploare. Procurorii DNA Constanţa duc o muncă titanică, iar volumele dosarului penal se măresc pe zi ce trece.

Oamenii legii audiază continuu denunţători din rândul agenţilor economici jecmăniţi timp de 12 ani de către Colgiu, cu concursul Poliţiei Locale, martori, angajaţi şi foşti angajaţi ai instituţiilor din subordinea Primăriei Mangalia pentru a face lumină în hăţişul şpăgilor luate în 2024.

Vizate sunt si averile acumulate de către Colgiu şi alţi colegi de echipă din Primărie, care în 12 ani au ajuns la o bunăstare de invidiat dacă nu ar fi apelat la metode meschine şi ilegale.

Reamintim modalitatea în care Colgiu cerea, cu tupeu, bani de la agenţii economici. Întreprinzătorii locali nu primeau avize, autorizaţii de funcţionare, certificate de urbanism etc., şi dacă doreau să nu fie vizitaţi mereu de către Poliţia Locală şi “cadorisiţi” cu amenzi uriaşe, trebuiau să dea şpăgi. Şpăgi care în ultimii ani erau cuprinse între 5.000 – 20.000 euro!

În momentul flagrantului, în maşina lui Colgiu a fost descoperită într-o pungă pusă sub scaunul din dreapta suma de 60.000 lei, iar la domiciliul acestuia, în urma percheziţiei, procurorii au descoperit peste 2 miliarde lei vechi, bani pe care până în prezent nu i-a putut justifica.

Nu în ultimul rând, s-a dispus o percheziţie informatică, astfel că telefonul mobil al lui Colgiu, a fost luat la puricat.

Scuturat bine de către procurori, telefonul lui Colgiu era ticsit până la refuz cu 236 GB date informatice. Aparatul conţinea peste 400.000 de fotografii, fişiere video, fişiere audio şi peste 1.000.000 de mesaje.

Întrucât nu le este foarte clar celor din Primărie cine sunt denunţătorii, a fost asmuţită Poliţia locală împotriva tuturor agenţilor economici, inclusiv împotriva celor care l-au susţinut şi votat pe edilul Cristian Radu. Mai mult, sunt agenţi economici care într-o lună au primit şi 4 amenzi, marea majoritate a acestora adresându-se Judecătoriei Mangalia în vederea anulării proceselor-verbale de contravenţie.

Când nimeni nu mai spera, la data de 9 iulie 2024, după un flagrant bine gândit şi organizat, Dorinel Colgiu a fost oprit în trafic, culcat la pământ, încătuşat şi dus la audieri, fiind acuzat de trafic de influenţă, întruct lucrând la Goldterm nu avea calitate de funcţionar public. Dacă mai era angajat al Primăriei, ar fi fost acuzat de luare de mită şi ar fi riscat o pedeapsă cu închisoarea de până la 7 ani, în timp ce pentru trafic de influenţă, poate primi maximum 5 ani de detenţie.

La data de 14 august 2024, judecătorii Tribunalului Constanţa au decis să-l menţină în arest, întrucât există pericolul ca fiind în libertate, Colgiu să influenţeze persoanele care îi cunosc activitatea infracţională, ori pe cele pe care le-a stors de bani.

Măsura arestului preventiv expiră la data de 13 septembrie, însă până atunci, Colgiu va apărea, din nou, în faţa magistraţilor, când este de aşteptat ca procurorii DNA să solicite instanţei privarea de libertate în continuare a inculpatului.

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu rămâne după gratii. A fost ADMISA propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv




Dorinel Colgiu află dacă rămâne după gratii. Judecatorii Curții de Apel Constanța se pronunță azi

Colgiu și Radu Cristian

Judecătorii Curții de Apel Constanța au rămas în pronunțare în ceea ce privește contestația directorului Goldterm Mangalia, Dorinel Colgiu.

Acesta a contestat masura arestului preventiv, cerută de procurorii Direcției Naționale Anticorupție Constanța și pe care judecătorii Tribunalului Constanța au aprobat-o săptămâna trecută.

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu rămâne după gratii. A fost ADMISA propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv




În timp ce directorul Goldterm Mangalia este arestat pentru o mită de 15.000 de euro, se cere FALIMENTUL societății de termoficare

goldterm_site

Pe rolul Tribunalului Constanța a fost înregistrat, pe 9 august 2024, dosarul numărul 5356/11/2024, în care societatea Multiserv Profesional SRL cere falimentul Goldterm Mangalia.

Multiserv Profesional SRL își sediul social în Agigea și are ca obiect principal de activitate Întreținerea și repararea autovehiculelor.

Reamintim faptul că Goldterm Mangalia este condus de Dorinel Colgiu, aflat în prezent după gratii, acuzat de trafic de influență, după ce, la un flagrant al procurorilor, a fost prins cu o șpagă de 60.000 de lei, care ar fi constituit o primă tranșă dintr-un total de 15.000 de euro.

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu rămâne după gratii. A fost ADMISA propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv




Dorinel Colgiu rămâne după gratii. A fost ADMISA propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv

Dorinel Colgiu

Judecătorul Mihai Bogdan Dumitru a admis, astăzi, propunerea DNA Constanța de prelungire a arestului preventiv pentru Dorinel Colgiu.

Dorinel Colgiu ar urma să stea după gratii până pe 13 august 2024.

Reamintim cititorilor că, „la sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019”.

Pe aceeași temă:

Dorinel Colgiu află azi dacă rămâne în spatele gratiilor. DNA Constanța a cerut prelungirea arestului preventiv




ȘOCANT! Deși Dorinel Colgiu a fost prins în FLAGRANT luând șpagă și e în închisoare, primarul Radu vrea să îi ofere un bonus: Îi prelungește mandatul în CA-ul Goldterm

Colgiu

Primarul Cristian Radu a inițiat un proiect de hotărâre prin care vrea să îi ofere, în continuare, un bonus lunar de câteva mii de lei celui pe care mai toată lumea îl consideră mâna lui dreaptă: Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia, cel care a fost prins de procurorii DNA, în flagrant, cu o șpagă de 60.000 de lei, din cei 15.000 de euro pe care îi ceruse unui agent economic.

Concret, primarul Radu vrea să îi prelungească lui Dorinel Colgiu mandatul în Consiliul de Administrație al Goldterm Mangalia, pentru două luni, iar pentru aceasta a convocat, special, o ședință online.

Ședința va avea loc luni, 5 august 2024, de la orele 16.00 și va fi ținută pe o platformă online. La care, ca de obicei nu vor avea acces cetățenii plătitori de taxe și impozite, ci numai aleșii locali.

În cele două luni, Dorinel cel aflat în pușcărie ar încasa, lunar, circa 2.000 de lei, bani nemunciți și nemeritați, dacă este să ținem cont că directorul Goldterm a avut un venit lunar de aproape 10.000 de lei. Timp în care populația a plătit CEL MAI MARE TARIF LA ÎNCĂLZIRE DIN ISTORIA MANGALIEI!

Din CA al Goldterm mai fac parte Dan Georgescu, Emil Bodnăraș, Constantin Crăciunescu și Badea Aurel.

Reamintim cetățenilor, dar și inițiatorului proiectului de hotărâre, primarul Cristian Radu, că, potrivit judecătorilor Curții de Apel Constanța, Dorinel Colgiu „NU MAI ARE VOIE SĂ ÎȘI DESFĂȘOARE ACTIVITATEA ÎN CADRUL GOLDTERM MANGALIA”.

Iată care sunt remunerațiile conducerii și CA-ului Goldterm:

Convocator Ședință extraordinară, convocată de înd_240802_193843

Pe aceeași temă:

Exclusivitate! Capul operaţiunii „şpagă de la agenţii economici locali”, retezat de către procurorii DNA Constanţa!




Exclusivitate! Capul operaţiunii „şpagă de la agenţii economici locali”, retezat de către procurorii DNA Constanţa!

Colgiu

Bucuria echipei PNL Mangalia din 9 iunie 2024, dată de câştigarea unui nou mandat al primarului Cristian Radu, a fost înăbuşită de reţinerea fix la o lună distanţă, mai exact, pe 9 iulie 2024 a omului care conducea, din umbră, recoltarea şpăgilor de la agenţii economici, nimeni altul decât Dorinel Colgiu. Dacă iniţial, Colgiu a scăpat cu doar 24 de ore de reţinere, fiind plasat, temporar, sub control judiciar, la data de 16 iulie 2024, a căzut bomba peste Primărie: Dorinel a fost arestat pentru 30 de zile!

Şoc şi groază nu doar pentru Colgiu, ci şi pentru cplegii săi de muncă şi de campanie, care s-au temut şi, unii, încă se mai tem că vor ajunge, la rândul lor, în vizorul DNA Constanţa.

Potrivit procurorilor DNA, Colgiu, în calitate de director al societăţii de termoficare Goldterm S.A., aflată în subordinea Consiliului Local, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, suma de 15,000 euro, pentru a-şi trafica presupusa influenţă pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcţionarilor din Primăria Mangalia şi Poliţia Locală Mangalia.

Astfel, Colgiu a fost prins în flagrant, la data de 9 iulie 2024, în zona Oficiului Poştal Mangalia, unde i s-au adus la cuoştinţă acuzaţiile, după care a fost culcat la pământ şi încătuşat. Sub scaunul din dreapta faţă a autoturismului lui Colgiu au fost găsiţi într-o pungă 60.000 de lei. La percheziţia domiciliară efectuată la Colgiu, procurorii au găsit o mică avere, respectiv 166.700 lei, 17.800 euro şi 1.000 de dolari, bani care, cel mai probabil, proveneauu tot de la agenţii economici şantajaţi şi ameninţaţi cu amenzi.

Pentru locuitorii Mangaliei, surpriza nu a reprezentat-o prinderea lui Colgiu şi descoperirea acelor sume mari de bani, ci faptul că, în sfârşit, el şi gaşca veselă din PrimăriaMangalia a fost oprită, întrucât întreg municipiul şi, mai ales, agenţii economici ştiau cum procedează funcţionarii de lux ai urbei, de mai bine de 10 ani.

Cei mai afectaţi de aceste practici sunt agenţii economici, sufocaţi cu amenzi de Poliţia Locală, fiind de notorietate, de exemplu, că unul dintre aceştia, Cosmin Truşcă a primit într-un an şi jumătate peste 70 de amenzi de la Poliţia Locală!

Care era tactica lui Colgiu de a strânge bani de la agenţii economici?  

Agenţilor economici nu li se eliberau autorizaţii de funcţionare, deşi făceau demersuri în acest sens la Primărie. Apoi, erau vizitaţi o dată, de două, de trei ori de poliţiştii de la Locală care îi „binecuvântau” cu amenzi foarte mari. Ulterior, direct sau prin intermediari, Colgiu se întâlnea cu ei sau doar cu intermediarul şi le cerea, cu tupeul arhicunoscut, sume de bani care porneau, în ultima vreme, de la 5.000 euro în sus!

Cele 15.000 de euro, pretinse de către Colgiu, din care în maşina lui personală au fost găsite doar 12.000 de euro, ar fi fost pretinse de la agentul economic denunţător în perioada cuprinsă între sfârşitul lui iunie – începutul lui iulie 2024, adică după alegerile locale.

Ca o paranteză, în fiecare campanie electorală, echpa PNL Mangalia nu s-a zgârcit la bani, cheltuind sume imense. Astfel, acum după recentele alegeri locale era nevoie ca banii cheltuiţi să fie recuperaţi, iar avântul echipei vesele din Primărie era susţinut şi de câştigarea unui nou mandat, care le asigura reînnoirea abonamentului nu doar la banii publici, ci şi ai privaţilor. Tocmai proaspăta victorie i-a dat lui Colgiu îndrăzneala să continue ceea ce făcea de multă vreme, să strângă bani. Mulţi bani.

De peste 10 ani, în oraş se ştia că pentru orice autorizaţie, aviz, certificat trebuia să tratezi cu Colgiu care nici nu era ieftin, nici nu era străin de Primărie. Ca să explicăm, în prezent, Colgiu este cercetat în stare de arest pentru trafic de influenţă, deoarece lucrând la Goldterm, nu mai avea calitatea de funcţionar public. Dacă ar fi continuat să lucreze în Primărie la compartimentul Mass-Media, pe care l-a condus din 2012 pân în.2017, ar fi fost, în prezent, cercetatat în stare de arest pentru luare de mită, fiind funcţionar, iar pedeapsa pe care o risca ar fi fost între 3 – 10 ani închisoare. Pentru trafic de influenţă, riscă, însă mai puţin, între 2 – 7 ani de închisoare.

Colgiu negocia în maşina personală cu radioul dat la maximum

Revenind, la dosar, surse judiciare ne-au menţionat faptul că agentul economic denunţător era secătuit de bani încă din anul 2022, când, prin acelaşi intermediar, i s-a cerut, mai întâi, suma de 2.000 de euro, după care „comisionul”  s-a dublat, fiind de 4.000 euro, iar ulterior a ajuns la 10.000 euro!

De asemenea, pentru fiecare demers ori etapă de funcţionare a activităţii unei societăţi, se cereau bani separat, aspecte dovedite cu convorbirile telefonice purtate de către Colgiu cu intermediarul.  De exemplu, dacă un agent economic avea nevoie atât de autorizaţie de funcţionare, cât şi de autorizaţie de construcţie i se spunea, „dai atât pentru funcţuionare, dar pentru construcţie, altă socoteală”…

După ce agenţii economici dădeau banii ceruţi, nu erau lăsaţi să intre în legalitate, tocmai pentru a fi storşi în continuare de bani, erau doar toleraţi să funcţioneze fără autorizaţii, nu mai erau „călcaţi” de Poliţia Locală, şi deci, nu mai primeau amenzi.  Aşa se face că unii întreprinzători nu reuşeau nici după 2 – 3 ani de încercări să primească autorizaţii, fiind nevoiţi să cotizeze pentru a nu fi aspru amendaţi.

Pentru a nu fi auzit cum pretinde bani, Colgiu vorbea cu intermediarul în maşină şi dădea volumul radioului la maximum. De asemenea, sursele noastre ne-au spus că în dosar se regăsesc mai mulţi funcţionari din primărie, ale căror nume vor fi făcute publice după finalizarea anchetei.

Chiar dacă averile strânse în cei 12 ani de acces la bani publici şi avantaje cu nemiluita au mai dispărut din declaraţiile de avere ale unor funcţionari, nivelul de trai ridicat la care au ajuns este vizibil.

Printre cei cărora li s-au evaporat conturile grase din bănci, terenurile, vilele, apartamentele din declaraţiile de avere se află atât primarul Cristian Radu, care ne este greu să credem că nu era la curent cu comisioanele pretinse de la agenţii economici, cât şi dirijorul său din umbră, omul care i-a făcut sondajele încă de la alegetile din 2012, omul responsabil cu comunicatele de presă laudative şi manipulatoare, omul care a coordonat toate campaniile electorale, care îi conducea pe colegii din Primărie, care avea grijă ca firma sa să aibă contracte pentru consultanţă media cu cât mai multe instituţii publice, omul responsabil cu conturile fantomă de pe o reţea de socializare prin care erau denigraţi, inclusiv recent în perioada mai – iunie 2024, adversarii politici, cel de la care erau achiziţionatele torturile pentru pensionari, unicul Dorinel Colgiu, ale căror averi colosale au dipărut din declaraţiile de avere.

La fel de înstăriţi sunt şi alţi funcţionari din Primăriei, cu referire la cei care fac parte din echipa exclusivistă a primarului, ce afişează atât în viaţa reală, cât şi pe reţelele de socializare un trai lipsit de griji. Maşini scumpe, apartamente, locuinţe de vacanţă, haine ale unor designeri celebri, conturi îndopate, vacanţe exotice, toate au devenit lucruri banale pentru unii funcţionari din Primărie, care, nu au cum să le fi achiziţionat doar din salarii. Tocmai de aceea, ar fi util ca procurorii să-i ia pe toţi la puricat şi să-i întrebe cum au reuşit să se îmbogăţească atât de mult în 10-12 ani?!

Vom reveni, în perioada imediat următoare, cu declaraţiile de avere vechi şi actuale ale funcţionarilor din Primărie, pentru a arăta cetăţenilor Mangaliei cui au dat votul pentru încă 4 ani, mai exact, unor oameni îmbătaţi de mireasma banilor câştigaţi  prin intimidare, ameninţare şi tupeu! Tupeu că sunt protejaţi, de neatins şi de neoprit…




Dorinel Colgiu ajunge după gratii. Curtea de Apel Constanța a ADMIS contestația procurorilor DNA

Colgiu

Judecătorii Curții de Apel Constanța au ADMIS contestația procurorilor DNA. Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia ajunge, astfel, în arest pentru următoarele 30 de zile.

„Admite contestaţia declarată de contestatorul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – S.T. Constanţa împotriva încheierii penale nr. 146 din 10.07.2024 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul penal nr. 4680/118/2024, desfiinţează în parte încheierea contestată şi, rejudecând: În baza art. 204 alin. 10 teza I CPP raportat la art. 226 CPP, art. 202 alin. 1- alin. 4 lit. e CPP şi art. 223 alin. 2 CPP, Admite propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – S.T. Constanţa de arestare preventivă a inculpatului Dorinel Colgiu.

Ia faţă de inculpatul Dorinel Colgiu, măsura arestării preventive pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă.

În baza art. 230 alin. 1 CPP, dispune emiterea de urgenţă a mandatului de arestare preventivă şi comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor legale. Menţine restul dispoziţiilor încheierii criticate care nu contravin prezentei. În baza art. 275 alin. 3 CPP, Cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată azi, 16.07.2024, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei”.




Procurorul șef al DNA Constanța: „La Mangalia, în momentul în care am făcut flagrantul, lumea a fost bucuroasă pentru că s-a spart o caracatiță”

IMG_20240709_190117_389

Dorinel Colgiu a apărut, în urmă cu câteva minute, în fața judecătorilor Curții de Apel Constanța. El a fost reprezentat în sala de judecată de avocata Ioana Focșa, care a solicitat menținerea măsurii controlului judiciar. Procurorii DNA au cerut arestarea lui Dorinel Colgiu pentru 30 de zile, pentru trafic de influență, după ce, în urma unui flagrant, directorul Goldterm Mangalia a fost prins având asupra lui 60.000 de lei, o primă tranșă dintr-o presupusă șpagă de 15.000 de euro.

La Curtea de Apel Constanța s-a judecat, în mare taină dacă e să ținem cont de faptul că pe Portalul Instanțelor dosarul nu apare nici la această oră, contestația procurorilor DNA Constanța.

Judecătoarea de la Tribunalul Constanța a decis, în urmă cu câteva zile, ca Dorinel Colgiu să fie plasat sub control judiciar și nu în arest preventiv pentru 30 de zile.

Există suficente probe care să susțină solicitarea nostră de admitere a contestației, s-a creat o stare de pericol. În momentul în care am făcut flagrantul lumea a fost bucuroasă pentru că s-a spart o caracatiță acolo, la Mangalia. Din comportamentul inculpatului reiese că pune în pericol ordinea publică, este un apropiat al primăriei pentru că reprezintă o companie a acestei instituții.

Sunt îndeplinite condițiile să fie arestat măcar 30 de zile, existând probe solide în acest sens„, a declarat procurorul șef al DNA Constanța, Mihai Alexandru Stanciu, în sala de judecată.

Avocata lui Dorinel Colgiu a ținut să sublinieze faptul că : „Vine să întărească convingerea mea că astăzi, când vorbim în acest dosar, nu sunt niciun fel de probe care să susțină probele expuse de procuror. Pe de o parte este denunțul omului de afaceri și al doilea element denunțul și activitatea de colaborator a co-inculpatului Gavrilă”.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Dorinel Colgiu, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.




Zi DECISIVĂ pentru Dorinel Colgiu, acuzat de trafic de influență: Află MÂINE dacă va sta după gratii 30 de zile

Colgiu

Coincidență sau nu, nici la această oră pe Portalul Instanțelor de Judecată – Curtea de Apel Constanța nu apare, public, contestația procurorilor DNA Constanța la decizia judecătorului Tribunalului prin care Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia a fost plasat sub control judiciar și nu trimis în arest pentru 30 de zile.

Din sursele noastre am aflat că Dorinel Colgiu va apărea în fața magistraților Curții de Apel Constanța mâine, 16 iunie, la ora 9.00.

Reamintim că marți, 9 iulie 2024, în urma unui flagrant instrumentat de procurori, Dorinel Colgiu a fost prins cu 60.000 de lei asupra sa, bani care ar fi constituit o primă tranșă dintr-o presupusă șpagă de 15.000 de euro, „pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare„.

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

Iată ce a transmis DNA Constanța:

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Pe aceeași temă:

OFICIAL de la DNA: Ce sumă avea asupra lui Dorinel Colgiu la flagrantul de ieri. Câți bani i s-au găsit la domiciliu

Procurorii anticorupție SOLICITĂ, în continuare, arestarea lui Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia

OFICIAL: Când află Dorinel Colgiu dacă va fi ARESTAT pentru 30 de zile




OFICIAL: Când află Dorinel Colgiu dacă va fi ARESTAT pentru 30 de zile

Colgiu

Judecătorii Curții de Apel Constanța au stabilit data la care vor decide soarta directorului Goldterm Mangalia, Dorinel Colgiu.

Deși pe Portalul Instanțelor de Judecată nu apare, deocamdată, termenul la care Dorinel Colgiu va da ochii cu judecatorii, pe surse am aflat ca acest termen este 16 iulie, la ora 9.00.

Pe aceeași temă:

Primarul Cristian Radu si sfătuitorul său, Dorinel Colgiu, două exemple de bugetari cu mare succes în afaceri… personale!

Dorinel Colgiu a fost REȚINUT de procurorii DNA Constanța!

Procurorii anticorupție SOLICITĂ, în continuare, arestarea lui Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia




OFICIAL de la DNA: Ce sumă avea asupra lui Dorinel Colgiu la flagrantul de ieri. Câți bani i s-au găsit la domiciliu

Colgiu

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 09 iulie 2024, a inculpatului Dorinel Colgiu, director al SC Goldterm SA (societate comercială ce aparține Consiliului Local Mangalia), pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

La sfârșitul lunii iunie – începutul lunii iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru, în calitatea menționată mai sus, ar fi pretins, printr-un intermediar, de la un om de afaceri suma de 15.000 euro, pentru a-și trafica presupusa influență pe care ar fi lăsat să se creadă că ar avea-o asupra funcționarilor publici din cadrul Primăriei Municipiului Mangalia și Poliției Locale Mangalia și că-i va determina pe aceștia să permită ca societatea omului de afaceri să-și desfășoare activitatea în continuare, fără autorizație de funcționare.

În contextul menționat mai sus, la data de 09 iulie 2024, inculpatul ar fi primit suma de 60.000 lei din banii pretinși inițial, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 10 iulie 2024, inculpatul Colgiu Doru urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cu ocazia efectuării unei percheziții la domiciliul inculpatului au fost identificate și ridicate sumele de 166.740 lei, 17.800 euro și 1.000 de dolari.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa foto: Ziua de Constanța




Dorinel Colgiu, directorul Goldterm Mangalia și un apropiat al primarului Radu, adus ÎN CĂTUȘE la audieri la DNA Constanța

IMG_20240709_190117_389

Dorinel Colgiu, actual director al Goldterm Mangalia, dar și angajat al primăriei „cu contract parțial de muncă” și fost membru în CA Șantierul Naval 2 Mai Mangalia, binecunoscut ca un prieten apropiat al primarului urbei, Cristian Radu, a fost adus, în cătușe, la DNA Constanța, pentru audieri.

Pe surse, aceasta ar fi fost vizat, azi, de un flagrant al procurorilor DNA.

În același dosar ar fi vizați și directoarea Direcției de Turism, Ana Maria Gheorghe și fostul director de achiziții, George-Didi Călin, city manager al municipiului, precum si un alt angajat al primăriei.

Dorinel Colgiu, fost jurnalist la o televiziune constănțeană și venit la Mangalia o dată cu echipa de campanie a actualul primar, s-a remarcat, la nivel local, prin influența pe care a avut-o și continuă să o aibă în cadrul actualei administrații locale.

Anul trecut, Dorinel Colegiu obținea venituri oficiale de circa 12.000 de lei LUNAR: director al Golderm, angajat al primăriei și membru în Consiliul de Administrație al Șantierului Naval 2 Mai.

2023

2024

Declaratie

FOTO: Ziarul Amprenta

Pe aceeași temă:

Primarul Cristian Radu si sfătuitorul său, Dorinel Colgiu, două exemple de bugetari cu mare succes în afaceri… personale!