Deputatul Florin Jianu, despre soarta Șantierului Damen Mangalia: „Ministerul Economiei tace, iar unii dintre reprezentanții lui aleg să fie cinici”

Deputatul Iosif-Florin Jianu

Originar din Mangalia, deputatul Florin Jianu a transmis un mesaj cu privire la soarta Șantierului Damen Mangalia. Deși a transmis mai multe interpelări lui Irineu Darău și lui Radu Miruță (ambii ministri ai Economiei), cu privire la investitorii interesați de Damen Mangalia, nici până azi nu a primit niciun răspuns.

„Am asistat astăzi la un dublu eșec, al responsabilității și al bunului-simț!

Nu mai vorbim doar despre falimentul foarte probabil al  unui șantier, vorbim despre falimentul moral al celor care ar trebui să conducă Ministerul Economiei în interesul României.

Am adresat interpelări miniștrilor Miruță și Darău, pe rând miniștri ai Economiei, privind situația de la Șantierul Naval Mangalia. Nici până astăzi nu am primit un răspuns la întrebarea: De ce nu s-a făcut publică oferta depusă de un gigant interesat de șantier, încă din luna IUNIE 2025, sau de ce nu a fost livrat nici măcar un răspuns oficial ca urmare a acestei oferte?!

Nu am primit niciun răspuns, nici măcar o formalitate, NIMIC. Dispreț total față de Parlament și față de românii afectați.

În schimb, din același partid cu Ministrul Economiei, de la o doamnă deputat vine „soluția”: angajații neplătiți de luni de zile „să își caute de muncă”.

Aceasta nu este doar o declarație nefericită, este o insultă.

O insultă la adresa oamenilor care au muncit ani de zile, care și-au construit vieți în jurul acestui șantier și care astăzi sunt abandonați de statul român.

În ziua în care Damen respinge planul de reorganizare (au revenit spunând că se vor pronunța oficial peste o săptămână) și șantierul poate intra în faliment, Ministerul Economiei tace, iar unii dintre reprezentanții lui aleg să fie cinici.

Nu, nu asta înseamnă responsabilitate, asta înseamnă lașitate și nepăsare!

Când ești ministru și nu răspunzi, ești complice.

Când ești parlamentar și le spui oamenilor disperați „descurcați-vă”, ești rupt de realitate.

România nu se conduce din tăcere și aroganță!”, a transmis, public, Florin Jianu.




Mangalia, Negru Vodă și Costinești rămân fără curent electric zilele următoare: Iată programul

Rețele Electrice România, Mangalia Pecineaga, Costinești

Societatea furnizoare de energie electrică din județul Constanța anunță noi sistări în sudul litoralului, în zilele care urmează.

Iată programul întreruperilor:

Ziua / Data Orar Localitatea Strada
Miercuri, 25.03.2026 08:30 – 16:30 Mangalia Agenti economici: , str: Panduri, Grivitei, 9 Mai, 11 Iunie, Marasti, Anton Pann, laborator analize medicale VITAL MED, Pizzaria La John – întrerupere totalã; | Alte detalii: str: General Boerescu, Portului, General Virtejan, Mihai Viteazu – întrerupere parţialã.
Miercuri, 25.03.2026 08:30 – 16:30 Costinești Alte detalii: cu strazile: Portului – partial, Emil Costinescu – partial si Mihail Kogalniceanu – partial.
Miercuri, 25.03.2026 09:00 – 17:00 Negru Vodă Agenti economici: cu fost IAS Darabani.
Joi, 26.03.2026 08:30 – 16:30 Mangalia Alte detalii: cu str: Panduri, Grivitei, laborator analize medicale VITAL MED – întrerupere totalã, respectiv str. Portului – întrerupere parţialã.
Vineri, 27.03.2026 08:30 – 16:30 Mangalia Alte detalii: cu str: Panduri, Grivitei, laborator analize medicale VITAL MED – întrerupere totalã, respectiv str. Portului – întrerupere parţialã.
Vineri, 27.03.2026 10:00 – 14:00 Mangalia Alte detalii: cu str. Matei Basarab, blocurile: MG18, MG19, MG20 şi spaţii comerciale aflate la parter.

 




A DISPĂRUT un bărbat din Mangalia! A plecat de acasă în urmă cu câteva zile și familia nu mai știe nimic despre el

Pavel Omorovschi,

Astăzi, 24 martie 2026, în jurul orei 9.30, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Pavel Omorovschi, de 43 de ani, din municipiul Mangalia.

La data de 18 martie 2026, în jurul orei 20.00, acesta a plecat în mod voluntar de la domiciliu fără a reveni până în prezent.

Pavel Omorovschi are 1,70 – 1,75 de metri înălțime, păr șaten, ochi căprui.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




Tânăr din Mangalia, prins de jandarmi în plin centrul orașului cu droguri, un cuțit și aproape 8.500 de lei

Droguri Mangalia

Luni, în jurul orei 17:00, un echipaj din cadrul Detașamentului Mangalia, aflat în misiune de patrulare, a observat, în zona Primăriei din Mangalia, într-o stație de taxiuri, doi bărbați cu vârste de 25, respectiv 29 de ani, care au manifestat un comportament agitat la vederea patrulei.

Jandarmii au procedat la legitimarea celor doi și ulterior la efectuarea controlului corporal preventiv. Cu ocazia controlului au descoperit asupra bărbatului de 25 de ani trei pachețele din staniol, conținând o substanță vegetală de culoare verde-oliv, un briceag cu lungimea de aproximativ 38 de centimetri, foițe pentru țigarete artizanale, precum și suma de 8.400 de lei, în diverse bancnote.

Bărbații a fost conduși la sediul unității pentru întocmirea actelor procedurale, iar bunurile și substanțele descoperite au fost ridicate în vederea predării către instituțiile competente, pentru continuarea cercetărilor.




(VIDEO) Polițiști din tată în fiu! Ionuț și Ștefan Tudor Mihail, din Mangalia, uniți de credința de a fi în slujba cetățenilor

Ionuț și Ștefan Tudor Mihail, din Mangalia

Săptămâna aceasta se împlinesc 204 ani de la înființarea Poliției Române. IPJ Constanța îi aduce, astăzi, în în prim-plan pe doi polițiști din Mangalia, uniți nu doar de aceeași uniformă, ci și de o legătură mult mai puternică: cea dintre tată și fiu.

Agent-șef principal de poliție Ionuț Mihail, din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Secția 1 Poliție Neptun, este polițist de peste trei decenii. Pentru el, ordinea publică nu este doar o meserie, ci o adevărată pasiune. De-a lungul anilor, a format zeci de generații de polițiști debutanți, cărora le-a fost mentor la început de drum. Experiența acumulată în timp l-a pus față în față cu numeroase situații dificile. Una dintre cele mai importante intervenții a avut-o în vara anului 2024, când a depistat, în stațiunea Olimp, un bărbat care evadase din penitenciar.

Fiul său, agent de poliție Mihail Ștefan Tudor, a ales să îi urmeze exemplul. Astăzi își desfășoară activitatea în cadrul Biroului Ordine și Siguranță Publică al Poliției Orașului Negru Vodă, ducând mai departe valorile pe care le-a învățat încă din copilărie.

O imagine a unei familii, a respectului și a unei profesii duse mai departe din generație în generație, cu aceeași credință: aceea de a fi mereu în slujba oamenilor.




Walter, un băiețel de 11 ani din Mangalia are nevoie urgentă de AJUTORUL vostru! Copilul suferă de o boală genetică rară

Ajutor pentru Walter

Walter, un băiețel de 11 ani din Mangalia, are nevoie URGENT de ajutorul nostru. Născut cu o formă gravă de autism, Walter trece, zilele acestea, printr-o nouă dramă: medicii i-au descoperit o boală genetică rară, care îi pune în pericol viața.

Cristina, mama lui Walter, ne-a declarat că trec prin momente cumplite: “După o perioadă cu probleme urâte de sănătate și investigații ultracostisitoare am descoperit o mutație genetică ascunsa până acum, RYR 1 asociată cu alta mutație, Basia.

Din câte am înțeles de la medici este vorba despre o suspiciune de miopatie congenitală neuromusculară.

Sfârșitul lui Wlater ar putea interveni oricând.

Lupt cu birocrația, lipsa banilor și încă sunt întreagă.

Chiar acum mă ocup să întocmesc dosarul lui Walter pentru o clinică genetică din Milano. Însă clinica, una dintre cele mai bune în aceste afecțiuni, ne condiționează de efectuarea unor analize extrem de scumpe.

Am făcut aproape tot deja, sunt epuizată, transportul la București, RMN muscular, biopsie musculară, trei internări la interval de o săptămână între ele la București (transport privat 1.700 lei).

Ultima analiză pe care am efectuat-o ne-a dat cu totul peste cap, din punct de Vedere financiar. Urmează să ne fie trimisă factura în câteva zile: circa 2.000 de euro.

Sunt disperată: nu știu dacă reușesc să strâng banii ăștia. Toți. Am doar vreo 200 de euro, în afara costurilor pt transport, ecografie cardiacă și tot felul de analize de sânge.

Acum am efectuat deja o alta analiza WGS, care o să îmi vina de plată pe mail. Sunt disperată…”, ne-a transmis Cristina.

Oricine îl poate ajuta pe Walter să se însănătoșească mai grabnic, poate dona în contul de mai jos sau o poate apela, direct, pe mama lui, la telefon 0723858011.

RO66BACX0000004080027000

Titular Gaggi Walter Nicolas

UniCredit Bank Mangalia




Alegeri la PSD Mangalia! Președintele Neculai Tănasă, mesaj de susținere pentru echipa Daniel Georgescu – Eduard Martin

PSd Mangalia

Pe 3 aprilie 2026 vor fi organizate alegeri la PSD filiala Mangalia.

Candidat unic va fi actualul președinte, Neculai Tănasă, care a declarat pentru Ediția de Sud:

„Până la desfășurarea alegerilor, doresc să transmit un mesaj de susținere pentru echipa Daniel Georgescu – Eduard Martin.

În ceea ce îl privește pe Daniel Georgescu, deputat PSD, candidat pentru funcția de președinte al Organizației Județene Constanța, pot să afirm că este un om de echipă, care s a implicat mereu în activitatea de partid, nu o dată la 4 ani. A obținut realizări și în administrația publică locală în calitate de primar. De aceea, îmi reafirm susținerea față de candidatura domniei sale”.




Andreea, o adolescentă din Mangalia are nevoie de sprijinul vostru: Haideți să o ajutăm în lupta împotriva unei boli care îi fură adolescența

Untitled-6

O copilă de numai 17 ani din Mangalia, elevă la Colegiul Economic, are nevoie de sprijinul nostru. Tânăra suferă de epilepsie și are nevoie de ajutor financiar pentru prima intervenție de implantare a unor electrozi SEEG, o procedură esențială.

Andreea, suferă de epilepsie, o boală care îi fură adolescența, ce ar fi trebuit să îi fie o parte senină a vieții.

Copila are nevoie urgentă de o intervenție care îi poate oferi o șansă la o viață normală. Din păcate, costurile tratamentului și ale operației sunt foarte mari și depășesc posibilitățile familiei.

Cazul a fost adus în atenția publicului de directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Contraamiral Petrică Stoica din Pecineaga, prof. dr. Loredana-Eugenia Dima, care a postat pe Facebook:

„Facem un apel din suflet către toți cei care pot ajuta . Orice donație, oricât de mică, contează enorm pentru Andreea.

Port astăzi o broșă făcută de o tânără de 17 ani — fiica unei colege dragi. De fiecare dată când mă vedea, îmi spunea că își dorește să fie ca mine…

Dar adevărul este că eu îmi doresc doar să aibă șansa să devină tot ceea ce poate fi.

17 ani… vârsta visurilor. Și totuși, ea duce o luptă pe care nimeni nu ar trebui să o ducă. A creat această broșă cu mâinile ei. Cu speranță. Cu curaj.

Cu o forță pe care rar o întâlnești.

Are nevoie de o operație. Are nevoie de noi, are epilepsie și trebuie să facă prima intervenție pentru implantarea unor electrozi SEEG, o procedură esențială pentru a-i salva calitatea vieții. Nu putem face totul… dar împreună putem însemna totul pentru ea.

Dacă ai citit până aici, te rog nu trece mai departe.

Donează.

Distribuie.

Ajută”.

Cont donații lei Andrei Angelica:

RO72 RNCB 0117 0319 2309 0013

BCR Mangalia




(VIDEO) Razii de amploare la Mangalia, Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun

Razii la Mangalia, Limanu, 23 August

În noaptea de 14/15 martie, polițiștii din Mangalia, cei ai Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche-2 Mai și Secției 3 Poliție Costinești au desfășurat o acțiune cu forțe mărite pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență din segmentul stradal, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau alte substanțe.

Activitățile, la care au participat aproximativ 60 de forțe de ordine, au avut loc atât în municipiul Mangalia, cât și în localitățile Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun.

Astfel, polițiștii au legitimat 307 persoane și au verificat 6 săli de jocuri de noroc și operatori economici, totodată fiind oprite, pentru control, 226 de autovehicule.

În urma acțiunii, au fost aplicate 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 50.000 de lei, dintre care 53 la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 6 permise de conducere.

Totodată, au fost retrase 2 certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Serviciului Criminalistic, al Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, precum și al polițiștilor de frontieră, pompierilor și reprezentanților I.T.M. Constanța.




Ședință la primărie: Se vacantează locul în Consiliul Local Mangalia al medicului Dan Lefter și se elimină taxa de urgență

Ședința Consiliului Local Mangalia

Consiliul Local Mangalia este convocat mâine, 12 martie, de la orele 15.00, în ședință de îndată.

Iată ordinea de zi a întâlnirii:

  1. Proiect de hotărâre privind constatarea încetării de drept, înainte de termen, a mandatului de consilier local, în cadrul Consiliului Local al Municipiului Mangalia, al domnului LEFTER DAN NICOLAE și vacantarea locului de consilier local;
  2. Proiect de hotărâre privind reducerea cotei adiționale la impozitul pentru clădirile nerezidențiale aparținând persoanelor juridice, pentru anul 2026;
  3. Proiect de hotărâre privind încetarea aplicabilității H.C.L. nr.254/01.11.2005 privind aprobarea taxelor speciale destinate finanțării Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și pentru informarea cetățenilor asupra situațiilor de urgență și a măsurilor de securitate la incendiu și a H.C.L. nr.25/06.02.2006 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.254/01.11.2005



(VIDEO) Mașină de lux de 30.000 de euro, căutată în Olanda, descoperită la Mangalia

Mașină de lux Mangalia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în zona de competență un autoturism căutat de către autoritățile din Olanda, aflat în posesia unui cetăţean român.

În data de 08.03.2026, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în Olanda, condus de către un cetățean român.

În urma verificărilor efectuate cu ajutorul aplicaţiei eDAC, colegii noştri au constatat că autoturismul figurează ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Olanda.

Autoturismul, evaluat la 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.




Mangalia: Facilități fiscale pentru persoanele cu handicap

primaria-mangalia

Primăria Mangalia anunță facilități fiscale pentru persoanele cu handicap, inclusiv pentru clădiri și mijloace de transport.

Potrivit O.U.G. nr. 9/2026, care modifică și completează Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, se introduc la Mangalia reduceri ale impozitelor locale pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat, precum și pentru reprezentanții legali ai acestora, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere și întreținere astfel de persoane.

Astfel, pentru clădirea utilizată ca domiciliu și terenul aferent acesteia, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor eligibile, impozitul se reduce cu 50% în cazul persoanelor cu handicap grav și cu 25% în cazul persoanelor cu handicap accentuat.

Pentru un singur mijloc de transport, la alegerea contribuabilului, cu capacitate cilindrică mai mică de 2.000 cmc, impozitul se reduce cu 50% în cazul persoanelor cu handicap grav și cu 25% în cazul persoanelor cu handicap accentuat.




Școala de Instruire Viceamiral Constantin Bălănescu Mangalia angajează: Iată ce posturi sunt scoase la concurs

Anunț angajare

Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale Viceamiral Constantin Bălănescu Mangalia organizează concursuri pentru ocuparea a două locuri de muncă vacante.

Potrivit anunțului Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Navale Viceamiral Constantin Bălănescu Mangalia, postrurile scoase la concurs sunt următoarele:

  1. Inginer debutant, post vacant, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la Securitate şi sănătate în muncă, protecţia mediului supraveghere tehnică şi metrologie legală.

Condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului de inginer debutant:

  • Studii de specialitate: superioare, cu diplomă de licență în domeniul/specializarea inginerie. 2. Perfecționări (specializări): Curs în domeniul securităţii şi sănătății în muncă (specialist SSM/ inspector SSM):
  • Cunoștințe de operare/programare pe calculator şi nivelul de cunoaștere: constituie un avantaj cunoaşterea unei limbi de circulație internațională şi cunoştinţe avansate pentru utilizarea pachetului MS Office (preferabil: Word, Excel, Outlook şi PowerPoint).
  • Abilități, calități și aptitudini necesare: Abilitate de comunicare, lucru în echipă, capacitate de analiză și sinteză, conduită morală şi disciplinară, respectarea restricțiilor impuse de specificul instituției militare, rezistență la efort fizic şi psihic, păstrarea confidențialității informaţiilor;
  • Cerinte specifice:
  • Disponibilitate pentru prezentare la program în cazul solicitărilor de urgenţă şi a activităților specifice din M.Ap.N., lucru peste program;
  • Stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza adeverinței medicale eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate:
  • Nivelul de acces la informații clasificate este Strict secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obținerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admisă”;
  • Vechime în specialitatea studiilor: nu este cazul

2. Referent de specialitate debutant, post vacant cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată la catedra de arme de marină a Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Navale.

Condițiile specifice necesare pentru ocuparea postului de Referent de specialitate debutant:

  • Studii de specialitate: studii superioare de lungă durată cu diplomă de absolvire/licenţă în „Geografie” cu una din specializările: Cartografie, Hidrologie şi meteorologie: „Inginerie electrică” cu specializarea Inginerie electrică și calculatoare; „Calculatoare şi tehnologia informației” cu una din specializările: Calculatoare, Ingineria informației, Tehnologia informației: „Inginerie mecanică” cu specializarea Instalații și echipamente portuare și marine; „Inginerie marină şi navigaţie” – orice specializare: „Arhitectură navală” cu specializarea Sisteme şi echipamente navale.
  • Perfecționări (specializări): Nu este cazul;
  • Cunoștințe de operare/programare pe calculator și nivelul de cunoaștere: constituie un avantaj cunoaşterea unei limbi de circulație internațională şi cunoştinţe avansate pentru utilizarea pachetului MS Office (preferabil: Word, Excel, Outlook şi PowerPoint).
  • Abilități, calități și aptitudini necesare: Abilitate de comunicare, lucru în echipă, capacitate de analiză şi sinteză, conduită morală şi disciplinară, respectarea restricțiilor impuse de specificul instituției militare, rezistență la efort fizic şi psihic, păstrarea confidențialității informaţiilor;

Cerinte specifice:

  1. Disponibilitate pentru prezentare la program în cazul solicitărilor de urgenţă şi a activităților specifice din M.Ap.N., lucru peste program;
  2. Stare de sănătate corespunzătoare, atestată pe baza adeverinței medicale eliberată de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  3. Nivelul de acces la informații clasificate este Strict secret, fiind necesar acordul scris al persoanei care doreşte să candideze privind verificarea în vederea obţinerii autorizației de acces la informații clasificate sau a certificatului de securitate, în situația în care va fi declarată „admisă”;
  4. Vechime în specialitatea studiilor: nu este cazul.

Calendarul concursului pentru ocuparea postului de inginer debutant:

  • Depunerea dosarelor de concurs: 3-16 martie 2026
  • Desfășurarea primei probe de concurs, proba scrisă: 24.03.2026, orele 10.00-13.00
  • Desfășurarea celei de a doua probe de concurs – 30.03.2026

Calendarul concursului pentru ocuparea postului de Referent de specialitate debutant:

  • Depunerea dosarelor de concurs: 3-16 martie 2026
  • Desfășurarea primei probe de concurs, proba scrisă: 25.03.2026, orele 10.00-13.00
  • Desfășurarea celei de a doua probe de concurs – 31.03.2026

Rezultatele obținute în urma desfăşurării probelor/contestațiilor se vor afişa la sediul Şcolii de Instruire Interarme a Forţelor Navale, str. 1 Decembrie nr.72 A, Mangalia, pe pagina de internet www.siifn.ro și www.navy.ro, conform calendarului de desfăşurare a concursului, menționat mai sus.

 




ATENȚIE! Miercuri sună alarmele la Mangalia

Mangalia

În contextul activităților din cadrul Săptămânii Protecției Civile în România, ISU „Dobrogea” al judeţului Constanţa, prin reprezentanţii Primăriei Mangalia anunţă că va desfășura, miercuri, 4 martie, a.c., între orele 10:00 – 11:00, un antrenament/exercițiu de alarmare publică, denumit generic „Miercurea Alarmelor” pentru verificarea funcționării sirenelor la nivelul municipiului.

În cadrul acestui exercițiu, reprezentanții Primăriei Mangalia vor pune în funcțiune echipamentele de avertizare-alarmare din localitate, în scopul transmiterii eficiente a semnalelor acustice în situații de urgență și de protecție civilă, care vizează anumite măsuri pentru comunitate. Sirenele electronice ar putea fi verificate și prin transmiterea către populație a unor mesaje vocale privind evenimentul desfășurat și măsurile de protecție care se impun în astfel de siuații, atât în cazul acționării centralizate, cât și locale.

Pe această cale, viceprimarul cu atribuții de primar, Paul Foleanu, îndeamnă populația la calm și roagă locuitorii Mangaliei să nu intre în panică pe timpul antrenamentului. Totodată, autoritățile locale își cer scuze pentru eventualul disconfort provocat de pornirea sirenelor de alarmare.




Razii de AMPLOARE la Mangalia, Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun

Razii la Mangalia

Polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au organizat, în noaptea de 28 februarie/1 martie 2026, o acțiune cu forțe mărite, pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea consumului de alcool și a altor substanțe, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, precum și pentru menținerea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Polițiștii au acționat în municipiul Mangalia și în localitățile Limanu, Pecineaga, 23 August, Tuzla, Costinești și Neptun.

La activități au participat aproximativ 50 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale, precum și patrula canină din cadrul Serviciului Criminalistic.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 400 de persoane, totodată fiind oprite, pentru control, peste 300 de autoturisme.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 88 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 40.000 de lei, dintre care 6 la Legea 61/1991R și 77 la O.U.G. 195/2002.

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării, 4 permise de conducere.

Totodată, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Activitățile au fost desfășurate împreună cu polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche – 2 Mai, și Secția 3 Poliție Costinești.




ACCIDENT pe strada Oituz din Mangalia, provocat de un șofer beat: Ce transmit polițiștii

Poliția Rutieră

Ieri, 25 februarie, în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 44 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Oituz din municipiul Mangalia, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului.

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, acesta a fost implicat într-un accident rutier, în urma căruia o femeie a fost rănită.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști.

FOTo cu rol ilustrativ




OFICIAL: Din 2 martie se extinde sistemul Entry/Exit (EES) la celelalte puncte de trecere a frontierei, inclusiv la Mangalia

EES

Începând cu data de 02 martie 2026, sistemul Entry/Exit (EES) se va extinde și la celelalte puncte de trecere a frontierei, astfel:

  • frontiera româno-moldovenească : Albița, Bumbăta, Galați (rutier), Galați (feroviar), Iași (feroviar), Sculeni;
  • frontiera româno-sârbă: Drobeta Turnu Severin, Moldova Nouă, Moldova Veche (portuar), Orșova, Porțile de Fier II, Stamora-Moravița (feroviar);
  • frontiera româno-ucraineană: Halmeu (feroviar), Isaccea, Tulcea (portuar), Vicșani (feroviar);
  • frontiera maritimă (Marea Neagră): Constanța, Constanța-Sud-Agigea, Mangalia, Sulina;
  • frontiera aeriană: Aeroport Henri Coandă – Otopeni;
  • frontiera fluvială (Dunărea): Brăila (portuar), Cernavodă (portuar), Calafat (portuar).

Sistemul a fost introdus etapizat începând cu data 12 octombrie 2025, prin extindere graduală în punctele de trecere, acesta urmând să fie operaţionalizat la nivelul întregii frontiere externe a României, asigurând aplicarea unitară și eficientă a procedurilor de control.

Reamintim faptul că EES este un sistem electronic modern care înregistrează data și locul de intrare și de ieșire ale cetățenilor statelor terțe admiși pentru șederi de scurtă durată (maximum 90 de zile în orice perioadă de 180 de zile). Sistemul colectează date alfanumerice și biometrice (imagine facială și patru amprente digitale) și calculează automat durata șederii autorizate.

Sistemul nu modifică drepturile de călătorie existente şi are următoarele *obiective* :

  • Modernizează gestionarea frontierelor în țările europene, prin înregistrarea electronică a intrărilor și ieșirilor resortisanților din țări terțe sau a refuzului intrării
  • Eficientizează controalele la frontieră, îmbunătățind treptat experiența călătorilor
  • Combate în mod eficace fraudele de identitate prin colectarea de date biometrice
  • Îmbunătățește securitatea în cadrul UE
  • Contribuie la combaterea terorismului și a formelor grave de criminalitate organizată, acționând ca un instrument de verificare a identității.

Aplicabilitate

EES se aplică cetățenilor statelor terțe (care nu sunt membre ale Uniunii Europene) admiși pentru șederi pe termen scurt, inclusiv cetățenilor Republica Moldova, precum și membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii care nu dețin un permis de ședere.

Sunt exceptați de la prelevarea amprentelor:

  • copiii sub 12 ani;
  • persoanele pentru care prelevarea amprentelor este fizic imposibilă.

Nu intră sub incidența sistemului:

  • cetățenii statelor terțe care dețin un permis de ședere sau o viză de lungă ședere eliberată de un stat membru al Uniunii Europene;
  • membrii de familie ai cetățenilor UE care dețin un permis de ședere.

Desfășurarea controlului la frontieră

La prima intrare după operaționalizarea sistemului, vor fi colectate datele biometrice pentru crearea unui dosar individual. La călătoriile ulterioare, verificarea se va realiza automat pe baza datelor deja înregistrate, contribuind la reducerea timpului de procesare la frontieră, pe termen lung.

În situația îndeplinirii condițiilor legale de intrare, accesul va fi permis și înregistrat electronic, iar persoana va fi informată cu privire la durata autorizată a șederii. În caz contrar, refuzul intrării va fi înregistrat în sistem și comunicat persoanei în cauză.

Protecția datelor

Datele colectate în cadrul EES sunt stocate pentru o perioadă de 3 ani sau 5 ani în cazul refuzului intrării ori al depășirii duratei legale de ședere, cu respectarea strictă a legislației europene privind protecția datelor. Persoanele vizate beneficiază de dreptul de acces, rectificare și ștergere a datelor, conform cadrului legal aplicabil.

Recomandări

Pentru a evita întârzierile în procesul de control la trecerea frontierei, persoanele care beneficiază de excepții de la implementarea în sistemul EES sunt rugate să prezinte, încă de la momentul controlului, documentele justificative care atestă acest statut.

Informații suplimentare pentru călători sunt disponibile pe platforma oficială a Uniunii Europene dedicată Sistemului de Intrare/Ieșire [https://travel-europe.europa.eu/ees\_en](https://travel-europe.europa.eu/ees_en).




ATENȚIE! Marți și miercuri se sistează curentul electric la Mangalia și Pecineaga

Energie electrică Mangalia, pecineaga

Societatea Rețele Electrice anunță sistarea energiei marți și mercuri, 24-25 februarie 2026, la Mangalia și Pecineaga.

Potrivit anunțului Rețele Electrice, sistările vor avea loc după cum urmează:

Ziua / Data Orar Localitatea Strada
Marți, 24.02.2026 09:00 – 13:00 Pecineaga  Străzile Traian, Mureșului, Oltului, Siretului, Jiului – în totalitate; str: Nicolae Balcescu, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu și Morii – parțial.
Miercuri, 25.02.2026 09:00 – 12:00 Mangalia Agenți economici: str. Portului, bloc Y1, scarile: A, B, C; bloc Y2, scările: A, B, C; bloc Y3, scarile: A, B, C si bloc T1; Strada Negru Voda, bloc Y4 scarile: A, B, C; bloc Y5, scarile: A, B, C si bloc T2; gradinița si cresa, strada Negru Voda, inclusiv centrala termicã.

 




Ședință ordinară: Se MODIFICĂ taxa de salubrizare și se acoperă pierderile Goldterm din 2024. Ce alte proiecte se numără pe ordinea de zi

Ședința Consiliului Local Mangalia

Consilierii locali sunt convocați în ședință ordinară vineri, 27 februarie, de la orele 12.00.

Iată proiectele de pe ordinea de zi:

  1. Aprobarea procesului – verbal al ședinței ordinare din data de 29.01.2026;
  2. Proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință al Consiliului Local al Municipiului Mangalia; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  3. Proiect de hotărâre privind modificarea și completarea art.3 din cuprinsul H.C.L. nr.283/18.12.2024, cu modificările și completările ulterioare, privind constituirea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Mangalia; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  4. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului de venituri și cheltuieli al Municipiului Mangalia pentru anul 2025, trimestrul IV; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  5. Proiect de hotărâre privind utilizarea excedentului bugetului local, bugetul creditului intern și al bugetelor instituțiilor finanțate integral sau parțial din venituri proprii, aferent anului 2025; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  6. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuției bugetului de venituri și cheltuieli al Spitalului Municipal Mangalia pentru anul 2025, trimestrul IV; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  7. Proiect de hotărâre privind aprobarea Auditului Termoenergetic Complex pentru activitățile de producere, transport și distribuție a energiei termice ale S.C. Goldterm Mangalia S.A. pentru anul 2024, precum și valorile pierderilor reale și tehnologice de energie termică; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  8. Proiect de hotărâre privind aprobarea acoperirii pierderilor induse de prestarea serviciului public de distribuție și furnizare a energiei termice în sistemul centralizat în Municipiul Mangalia pentru anul 2024; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  9. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici, beneficiari ai serviciului de salubrizare din Municipiul Mangalia, instituită prin H.C.L. nr.200/19.12.2025; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  10. Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului anual de acțiuni cu obiective și lucrări de interes local stabilit pentru persoanele obligate să presteze muncă în folosul comunității de către instanțele de judecată și Serviciile de Probațiune și de persoanele care au copii în plasament; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  11. Proiect de hotărâre privind aprobarea planului de acțiuni cu obiective și lucrări de interes local stabilit pentru repartizarea orelor de muncă beneficiarilor de venit minim de incluziune pentru anul 2026; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  12. Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de acțiuni comunitare pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale, pentru anul 2026; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  13. Proiect de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Căminului de Bătrâni Mangalia; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Metodologiei de repartizare și facturare individuală a consumului de apă înregistrat la branșamentul condominiului și a Convenției-cadru de facturare individuală a consumurilor de apă și canalizare, ca urmare a solicitării A.D.I. „Apă – Canal Constanța”; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism;
  15. Proiect de hotărâre privind actualizarea situației financiar-contabile a U.A.T. Municipiul Mangalia în vederea scăderii debitelor prescrise datorate de persoanele fizice și juridice; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism;
  16. Proiect de hotărâre privind actualizarea situației financiar-contabile a U.A.T. Municipiul Mangalia în vederea scăderii debitelor datorate de persoanele juridice, radiate din evidența Oficiului Național al Registrului Comerțului; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism;
  17. Proiect de hotărâre privind acordarea avizului Consiliului Local al Municipiului Mangalia pentru prestarea de servicii funerare de către DERVIȘI SAMIR ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ;
  18. Proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul privat al U.A.T. Mangalia în domeniul public al U.A.T. Municipiul Mangalia și declararea ca fiind de uz și interes public local a imobilului teren în suprafață de 6000 m.p., situat în Municipiul Mangalia, str. Crișanei, nr. 10A, identificat nr. cadastral 111399, înscris în cartea funciară nr. 111399 Mangalia; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie și Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  19. Proiect de hotărâre privind preluarea contractelor de concesiune nr.12720/01.11.1999 și nr.154/15.11.2007, nr. cadastral 111255, CF.111255, privind suprafața indiviză de teren aferentă fiecărui apartament din imobilul situat în Mangalia, str. 1 Decembrie 1918, nr. 20A, județul Constanța. Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  20. Proiect de hotărâre privind aprobarea preluării parțiale a contractului de concesiune nr.8/24.01.2006 pentru cota-parte indiviză din dreptul de concesiune aferentă terenului în suprafață de 123 mp identificat cu nr. cadastral 106409 și actualizarea corespunzătoare a redevenței; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  21. Proiect de hotărâre privind aprobarea operațiunii de apartamentare a imobilului construcție – spațiu comercial, înscris în cartea funciară 112816-C1, situat în Municipiul Mangalia, Str. Vasile Alecsandri, nr.1, lot 1, jud. Constanța; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  22. Proiect de hotărâre privind aprobarea alipirii terenurilor situate în Municipiul Mangalia, str. Portului, nr. 8 și nr. 8-extindere, județul Constanța; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  23. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de concesiune nr.7535/27.07.1999 încheiat între Municipiul Mangalia în calitate de concedent și S.C. ”ȘANTIERUL NAVAL 2 MAI” în calitate de concesionar; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  24. Proiect de hotărâre privind aprobarea prelungirii contractului de închiriere nr.1624/04.05.2011 încheiat între Municipiul Mangalia în calitate de locator și S.C. PORT AZURO S.R.L. în calitate de locatar; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  25. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 750 mp situat în Municipiul Mangalia, str. Transporturilor, nr. 12, județ Constanța, CF 108550; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  26. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 95 mp situat în Municipiul Mangalia, str. Rozelor, nr. 3, bl. G, sc. A, parter, ap. 3-extindere, jud. Constanța; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar 4 Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  27. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 14 mp situat în Municipiul Mangalia, str. Albatros, nr.5, bl.104, sc. C, ap.4-extindere, jud. Constanța; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  28. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării terenului în suprafață de 575 mp, situat în Municipiul Mangalia, str. Tudor Arghezi, nr. 1, jud. Constanța, identificat cu nr. cadastral 100579, înscris în Cartea Funciară 100579 Mangalia; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  29. Proiect de hotărâre privind majorarea suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr.87/18.07.2006 beneficiari fiind GREAVU CRISTIAN – AUGUSTIN și GREAVU VIORICA – ADRIANA; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică, Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie;
  30. Proiect de hotărâre privind majorarea suprafeței de teren ce face obiectul contractului de concesiune nr.75/06.07.2006 beneficiari fiind CIORAN VASILE; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  31. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 5700/22.03.2000, beneficiar DELTA S.R.L. prin administrator Moraru Florin; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;
  32. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 5773/23.03.2000, beneficiar DLM TRADE S.R.L. prin administrator Săvescu Elena; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică; 33. Proiect de hotărâre privind prelungirea contractului de concesiune nr. 8543/08.05.2000, beneficiar MEZOSULF S.R.L. prin administrator Zevri Ialcin; Inițiator – Viceprimar, cu atribuții de primar Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie, Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului și Juridică;  34. Diverse.



(FOTO/VIDEO) COD portocaliu la malul mării: Cum arată plaja Mangalia, după finalizarea digurilor

Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia a fost redată cetățenilor, după ce, timp de mai multe luni, a fost închisă, pe parcursul lucrărilor de reabilitare a digurilor. În plin cod portocaliu de viscol și vreme rea, plaja Mangalia arată spectaculos.

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu

Plaja Mangalia sub cod portocaliu
Plaja Mangalia sub cod portocaliu