Astăzi este Ignatul, sărbătoarea tăierii porcului: Tradiții și obiceiuri la români

Ignat

Astăzi este Ignatul şi gospodarii din localităţile din sudul litoralului îşi pregătesc „instrumentele“ cu care vor tăia porcii din curte. Sute de animale vor fi sacrificate şi transformate în cârnaţi şi caltaboşi.

Tăierea porcului, în sine, este un spectacol, dar numai pentru cei care sunt obişnuiţi cu tipicul tradiţional. Pentru noi, restul, este un calvar.

Dimineaţă, fie de Ignat, fie ceva mai devreme, imediat după Sfântul Nicolae, proprietarul animalului, ajutat de vecini, merge în coteţul porcului, unde îl ademeneşte – asta dacă „Ghiţă“ nu este destul de isteţ să îşi dea seama de ce-l aşteaptă și nu face un tărăboi monstru.

Purcelul este legat de picioare – lucru destul de greu, ţinând cont de forţa celor câteva zeci sau chiar sute de kilograme ale porcului – şi i se înfige cuţitul în gât.

„Poate că nu este prea frumos pentru cei ce nu sunt obişnuiţi cu tradiţia, pentru cei crescuţi la bloc, dar pentru ceilalţi tăierea porcului este chiar spiritul Crăciunului“, ne spune un gospodar din Limanu. „După ce a fost înjunghiat, porcul trebuie lăsat să sângereze, lucru care nu se mai întâmpla dacă este omorât cu pistolul… Apoi este pârlit, fie cu un arzător pe butelie, fie cu paie. Metoda asta e cea mai bună, deşi nu e mai practică, dar paiele ard şoriciul mai bine şi îl fac şi mai gustos“.

Urcatul pe porc, aşteptat cel mai mult de cei mici

Porcul este deci scurs de sânge şi pârlit, iar apoi spălat cu apă caldă şi acoperit cu o pătură. După care începe distracţia pentru… copii, care sunt lăsaţi să se urce pe porc, aducând astfel noroc şi belşug în familia „proprietarilor“, dar să şi guste din coada godacului. Ulterior porcul este tămâiat.

„Pentru că e animal mai zburdalnic, l-am mai înjurat şi noi în timpul anului, aşa că îl tămâiem, să dispară păcatul“, ne spune o gospodină care tocmai a ajutat la tranşat.

Se face şi „pomana porcului“ – carne proaspătă de porc prăjită, lângă care se adaugă şi ţuica fiartă.

La Mangalia, cu sau fără norme europene, puţini mai sunt gospodarii care mai cresc porci. E destul de greu să mai ţii animale aşa mari în curte, costă prea mult. Mulţi au renunţat de ani de zile să mai crească porc şi se mulţumesc cu găini sau gâşte.

Sărbătoarea de pe 20 decembrie, cunoscută în popor sub denumirea de Ignatul porcilor sau Înătoarea, este închinată Sfântului Ignaţie al Antiohiei şi demonstrează îmbinarea practicilor păgâne cu cele creştine. Sfântul Ignaţie Teoforul, episcop de Antiohia şi martir al Bisericii este unul din cei mai de seamă părinţi apostolici. El ar fi fost pruncul luat în braţe de Hristos şi dat ca exemplu de smerenie ucenicilor Săi. Pentru că nu a lepădat credinţa în Hristos, a fost aruncat în arenă şi sfâşiat de lei, în jurul anului 110, în timpul domniei împăratului Traian. O parte din moaştele sale se află în Catedrala episcopală din Galaţi, la Schitul Darvari din Bucureşti şi la Mânăstirea Tismana.

Ca reprezentare mitică, Ignatul reuneşte mai multe atribute, el este un spirit al belşugului şi un vestitor al sărbătorii mari care urmează, figura sa fiind probabil contopită cu o divinitatea precreştină solară. De altfel această legătură este sugerată şi de semantica numelui (ignis = foc) şi cu practicile care au loc în această zi: sacrificiul animalului şi trecerea acestuia prin foc. În legende şi povestiri populare, Ignatul apare în calitatea de sfânt făcător de minuni sau de condiție umilă din care iese cu ajutor divin sau chiar ca erou civilizator care îi învață pe oameni să se pregătească cum se cuvine pentru Crăciun.

Figura Sfântului este astfel adaptată la tradițiile românilor iar animalul sacrificat, porcul, simbol vechi al norocului, belşugului şi fertilității, devine o emblemă a sărbătorii şi chiar a patronului ei creştin. Potrivit religiozităţii populare, sângele porcului, adică tocmai ceea ce, în timpul postului, se crede că ne spurcă, în timpul acestei sărbători ne purifică, fiind un paradox al purificării prin post şi sânge. Ignatul apare femeilor care torc, perie cânepa sau spală în această zi şi le chinuie sau chiar ucide pe cele care fac treabă. În această zi se lucrează numai până când femeile aud țipând porcii.

Obiceiuri de Ignat

În ziua de Ignat, pe 20 decembrie, are loc tradiţionala tăiere a porcilor. Tăiatul porcului, activitate la care participa întreaga familie, era supus unor restricții rituale complexe: porcii se tăiau în zorii zilei sau dimineața; animalul era stropit cu apă sfințită şi aşezat cu capul spre răsărit; pe frunte sau pe ceafă se cresta  cu cuțitul o cruce pe care se presăra sare; din carne se păstra câte o bucată de carne care se dăruia Sf. Ignat.

Femeile aveau o grijă deosebită pentru capul şi picioarele porcului, folosite la piftii (aituri sau răcituri), preperat tradițional care asigura sporul şi sănătatea animalelor în gospodărie şi se împărțea ca ofrandă pentru cei morți. Acum are loc tăierea porcilor negri, de la care se opreşte sânge şi fiere, pentru vindecarea bolilor şi a frigurilor.

În popor se spune că „dacă nu tai porcul la Ignat, nu-i mai merge bine”, „după Ignat, porcul slăbeşte”. Există, însă, sate în care porcul este tăiat a doua zi de Crăciun – precum în Vâlcea, Bacău, Prahova – sau a treia zi – Dâmboviţa, conform unor interdicţii privind consumul cărnii de porc în post şi în prima zi de Crăciun.

Ansamblul ritual al tăierii porcului este încheiat prin masa comună, numită „pomana porcului”. În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul şi se crede că cine nu are porc gras de Crăciun nu a cunoscut fericirea. Dar, potrivit tradiţiei, la tăierea porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi, întrucât porcul va muri greu şi carnea lui nu va mai fi bună.

Porc, purcel

Tradiţii de Ignat

  • În această zi din fiecare porc tăiat i se dăruieşte o bucată lui Ignat.
  • Femeile pisează grâu ca sa aibă de împărțit la Crăciun. Se fac un fel de turte, „Cârpele Domnului“, cu miere şi nuci care se mănâncă în ajunul Crăciunului.
  • Ignat vindecă porcii de boală rea şi tot el este cel care vine să le anunțe moartea şi să le ia sufletele.
  • Porcul care nu e tăiat până în această zi nu se mai îngraşă pentru că în această noapte îşi visează cuțitul.
  • În ziua lui Ignat e bine să vezi sânge, ca să fii ferit de boli. Cine nu are porc trebuie să taie măcar o găină.
  • Femeile nu lipesc, nu cos, nu taie cu foarfeca pentru ca porcii să nu râme în bătătută sau să rupă rufele peste an.
  • Cine nu taie porcul în această zi, i-l mânâncă lupul în cocină.
  • Hainele cusute în această zi vor da junghiuri celui care le poartă

Pe aceeași temă:

Semnificații si tradiții de Rusalii. Ce nu avem voie să facem în zilele de sărbătoare




ATENȚIE! Se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia și Costinești. Iată zonele afectate

Se sistează furnizarea curentului electric la Mangalia

Pentru asigurarea capacității rețelei de funcționare și alimentare cu energie electrică a tuturor clienților, Rețele Electrice Dobrogea anunță sistarea energiei electrice în municipiul Mangalia și stațiunea Costinești.

Iată zonele afectate:

  • întrerupere totală a energiei electrice, vineri, 20 decembrie, între orele 08:00 – 16:00, pe strada 1 Decembrie 1918, la blocul X4 și societățile comerciale aferente de la parterul imobilului;
  • întrerupere totală și parțială a energiei electrice, luni, 23 decembrie, în intervalul orar 08:00 – 16:00, pe străzile: M.I. Dobrogeanu – parțială, Mihail Sebastian, Ionel Teodoreanu – în totalitate, depozit materiale MIMA COS Construcții, magazin ROMSTAL, garaj DYP, bloc GOLD, baza auto Polaris, atelier tâmplărie metalică, depozite fabrica de gheață, SC CELMAR, spălătorie auto, cartier Moară, ateliere service auto și ITP, revizia de vagoane CFR – întrerupere totală.
  • Costinesti, cu străzile: Gradinilor, Crizantemelor, Macului, Unirii, DC 4 – parțial, Catedrala Tineretului – parțial, Iasomiei – partial, respectiv bloc ANL – întrerupere totală în intervalul 08:30 – 16:30.



ATENȚIE! Mâine se sistează furnizarea energiei electrice la Mangalia

Rețele Electrice România, Mangalia

Rețele Electrice România anunță că mâine, 19 decembrie 2024, se va sista furnizarea energiei electrice în mai multe cartiere din Mangalia.

Iată zonele afectate:

Municipiul Mangalia, cu străzile: Ștefan cel Mare zona semafor, Oituz – întrerupere parțiala, Geamia, Școala Generală nr. 5, Clinica Aqua, SC Ambra Trade (Banca Transilvania), magazine zona semafor Strada Ștefan cel Mare – 8.00-16.00

Mangalia, cu strada Mihail Kogalniceanu – întrerupere parțială 8.30-16.30.




Consilierii locali nu se mai opresc din ședințe: Au convocat încă una în aceast seară. Iată ce se votează!

Consiliul Local Mangalia

La doar două ore după formarea comisiilor de specialitate, consilierii PSD, PNL, AUR și USR au intrat iar în ședință de consiliu.

Iată ce vor aproba aleșii locali:

Convocator-Sedinta-extraordinara-convocata-de-indata-din-data-de-18.12.2024-ora-17.00-PDF-EDITABIL

Pe aceeași temă:

(VIDEO) Reprezentanții PNL au revenit în Consiliul Local Mangalia și au votat comisiile de specialitate alături de colegii lor




Polițiștii au luat la puricat vânzătorii de petarde din Mangalia. Ce nereguli au descoperit

Pocnitori și petarde

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au acționat pentru verificarea legalității operațiunilor cu articole pirotehnice.

În cadrul acțiunilor derulate, au fost verificate mai multe spații comerciale aflate în zona pieței centrale.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au descoperit 7 baterii pirotehnice din categoria F2, 32 de baghete de artificii din categoria F2 și 44 de cutii cu petarde din categoriile F1 și F2.

Acestea au fost indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse pirotehnice fără drept.

Citește și:

Zeci de sancțiuni contravenționale aplicate de polițiștii din Mangalia șoferilor indisciplinați




Mangalia, orașul unde primăria pune LACĂT pe cultură: Unde a ajuns fondul de carte al Bibliotecii Franceze, la șapte ani de la dispariția Luminiței Dumitrescu

Biblioteca Franceză

În urmă cu șapte ani, pe 16 decembrie, a trecut în neființă Luminița Dumitrescu, cofondatoare a Bibliotecii Franceze Arthur Rimbaud din Mangalia și bibliotecară.

Într-o scrisoare adresată celor care nu au uitat-o pe Luminița, dar nici ceea ce a însemnat Biblioteca Franceză Arthur Rimbaud pentru Mangalia, Jean-Pierre Marcoux, co-fondatorul bibliotecii spune că:

„Această dată simbolică îmi oferă ocazia să vă informez despre acțiunile întreprinse în urma închiderii bibliotecii, prin decizia primarului municipiului Mangalia, la 1 februarie 2023.

Această decizie arbitrară de neînțeles a pus capăt acțiunii noastre de solidaritate culturală și de promovare a lumii francofone din România, care a durat 34 de ani.

Cu toate acestea, am vrut să facem totul pentru a ne asigura că această acțiune continuă sub alte forme.

Așa se face că, de îndată ce a fost anunțată condamnarea la moarte a Bibliotecii Franceze din Mangalia, am apelat la Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galați, ultima bibliotecă franceză independentă din România, pentru a examina ce am putea salva împreună în folosul lor.

De la începutul lunii februarie 2023, am trimis la Galați toate echipamentele informatice care tocmai fuseseră achiziționate și neînregistrate: 18.000 de cărți electronice precum și materialul dedicat lui Arthur Rimbaud oferit la acea vreme de Primăria Charleville-Mézières.

Totodată am trimis și expoziția „La Malle Rimbaud”, cărți, picturi și busturi dedicate copilului teribil din Charleville și am donat cele 10.500 de cărți rămase în bibliotecă Ambasadei Franței la București pentru a crea o „Bibliotecă Franceză Arthur Rimbaud” la Cincu.

O donație oficială a fost făcută pe 24 iunie 2023 în beneficiul statului francez. (…)

Între timp, Ambasada pare să fi renunțat definitiv la recuperarea cărților pe care primăria Mangalia refuză să le înapoieze și a decis să le lase să putrezească, în continuare, în subsolurile ce aparțin primăriei”.

Fondurile rămase în vistieria Asociației care între timp s-a desființat, vor fi trimise la „Maison Arthur Rimbaud” din Harar (Etiopia), iar 4.000 de euro au fost donați pentru Biblioteca Franceză Eugène Ionesco din Galați.

Acesta din urmă a alocat întreaga sumă renovării complete a sistemului de încălzire al bibliotecii (cazan pe gaz, calorifere și conducte).

În plus, s-a decis ca una dintre camerele bibliotecii să fie numită după Arthur Rimbaud.

“Recent, am putut să le trimitem plăcuțele comemorative dedicate lui Arthur Rimbaud și Luminiței Dumitrescu pe care le finanțase orașul Charleville-Mézières, dar pe care primarul Mangaliei refuzase să le instaleze.

Astfel aniversarea a 170 de ani de la nașterea lui Arthur al nostru ar putea fi sărbătorită acolo cu demnitate, pe 20 octombrie”, mai spune Jean-Pierre Marcoux.

32 de ani de prietenie româno-franceză la Mangalia

Istoria Bibliotecii „Arthur Rimbaud“, una dintre cele mai bogate din România în ceea ce priveşte fondul de carte în limba franceză, a început acum imediat după Revoluție. Instituţia de cultură era cea de a doua de acest fel înfiinţată în ţara noastră, după Revoluţia din 1989.

În 1991, ca să nu îi fie furate ferestrele, biblioteca era păzită şi noaptea.

În tot acest timp, bibliotecar la „Arthur Rimbaud“ a fost Luminiţa Dumitrescu.

Într-un interviu pe care ni l-a acordat în urmă cu mulți ani, Luminița ne spunea: „întrebată fiind de către francezii ce au venit la Mangalia pentru a întinde o mână de ajutor imediat după 1989, le-am spus că nu vreau nimic altceva decât… cărţi! Le-am spus că nu vreau nici îmbrăcăminte, nici alimente, nimic altceva decât să fiu „îngropată“ în cărţi, iar ei s-au ţinut de cuvânt“.

Prietenii mei, cei mai mulţi din Charleville-Mezieres, oraşul natal al lui Rimbaud, au dat anunţ la gazeta locală: „Mangalia vrea cărţi în limba franceză!“

În primele luni m-am trezit cu 42 de colete pline cu cărţi, pe care le-am stocat mai întâi la mine, iar apoi la vărul meu, ce locuia într-un apartament vizavi de al meu şi, când nu am mai avut loc, într-un garaj. Din păcate, din cele 2.600 de volume câte aveam în momentul în care am primit spaţiul pentru crearea bibliotecii, cele din garaj s-au distrus din cauza frigului şi umezelii“.

În 1991, anul Arthur Rimbaud, Luminţa Dumitrescu a vrut să doneze volumele strânse de la prietenii francezi bibliotecii municipale. Nu s-a putut pentru că, pur şi simplu, Mangalia avea unica biblioteca închisă! În cele din urmă cărţile au ajuns în spaţiu din centrul oraşului, „Arthur Rimbaud“ fiind deschisă de fostul primar al oraşului, Nicolae Sideri.

Biblioteca Franceză din Mangalia a fost inaugurată în luna mai 1992, având un fond de carte de 6.000 de volume. Fondatorii bibliotecii au fost, la vremea respectivă, Primăria Mangalia, Club des Vacances Modernes (CVM) şi Asociaţia „Tourisme et Loisirs“ Ardennes (ATLAS) din Charleville Meziere, condus de Jean Pierre Marcoux.

Viceprimarul de atunci, Viorel Stamate, ajunsese să doarmă în sediul bibliotecii, pentru a nu mai fi furate ferestrele.

Cititorii fideli ai bibliotecii franceze – elevii şi turiştii

După deschiderea bibliotecii, s-au făcut apeluri la donatori din toată Franţa. Volume de beletristică, albume, dicţionare, istorii literare, alături de câteva sute de documentare imprimate pe casete video şi CD-uri, umpleau, până la refuz, biblioteca. Cititorii cei mai fideli erauelevii din Mangalia. Însă, în fiecare vară, biblioteca se umplea şi cu turiştii francofili sosiţi în sudul litoralului, la tratament balnear.

Tot aici aveau loc şi cele mai multe dintre activităţile cultural-educative în limba franceză organizate de şcolile şi liceele din Mangalia.

Printre colaboratorii bibliotecii sau numărat profesorii Peghi Marcu, Maria Tudoraşcu, Alina Nicolae, Angelica Andrei, Alexandra Necula şi mulţi alţii.

Pe aceeași temă:

(video) După aproape 32 de ani, Biblioteca Arthur Rimbaud își închide, pentru totdeauna, ușile…




Șofer fără permis de conducere, depistat de polițiști pe Șoseaua Constanței

Poliția rutieră

Ieri, 15 decembrie 2024, în jurul orei 17.30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Biroul de Ordine și Siguranță Publică au identificat un bărbat, de 46 de ani, care ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Constanței având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii continuă cercetările în acest dosar.

Pe aceeași temă:

Catalizatoare și baterii auto, comercializate în parcarea unui hypermarket din Constanța




Florin Jianu din Mangalia, deputat din partea S.O.S. România

Florin Jianu

Fostul director al SC Polaris M Holding SRL Mangalia şi fostul administrator public al municipiului, Florin Jianu este începând de sâmbătă, 7 decembrie 2024, parlamentar cu acte în regulă.

Mai exact, a fost ales deputat din partea SOS Galaţi. Despre această reuşită, Florin Jianu a declarat pentru Ediţia de Sud: “De la Centru, mi s-a propus să candidez la Camera Deputaţilor din partea SOS Galaţi.

Am luat această propunere ca pe o provocare. Am muncit foarte mult pentru această realizare, am obţinut două mandate de deputat şi un mandat de senator. Îmi voi deschide cabinet de parlamentar în Galaţi pentru a continua dialogul cu cetăţenii care m-au votat, dar nu numai. Rezultatele obținute de Partidul S.O.S.

România Filiala Județeană Galați la aceste alegeri se datorează muncii unei echipe perseverente, dar mai ales gălățenilor curajoși ce au devenit o voce din ce în ce mai puternică!

Astfel, Partidul S.O.S. România – Filiala Galați, a urcat de la 2,8% (scorul obținut la alegerile din vară când nu s-a câștigat nici măcar 1 post de consilier local în tot județul) până la 8,86% la alegerile parlamentare (Camera Deputaților) și 7,91% (Senat), rezultând câștigarea a două mandate de Deputat și unul de Senator.

Peste 19.100 de gălățeni au ales să se exprime liber și ne-au acordat încredea lor pentru Camera Deputaților și peste 17.000 pentru Senat!”.

Florin Jianu
Florin Jianu




Ședință de consiliu local pentru alegerea viceprimarului Mangaliei

Ședință de consiliu

Săptămâna viitoare va avea loc ședința extraordinară, convocată de consilierii locali PSD, AUR și USR, de alegere a noului viceprimar al Mangaliei.

Potrivit unui document oficial postat pe site-ul primăriei, mangalia.ro, ședința de alegere a viceprimarului va avea loc miercuri, 11 decembrie 2024, la orele 13.00, la Club Nautic Mangalia.

Tot în cadrul acestei ședințe va fi aprobat și Regulamentul de funcționare al noului Consiliu Local Mangalia.

Pe aceeași temă:

A fost convocată prima ședință a noului Consiliu Local Mangalia




(VIDEO) Tatăl lui Sebastian Olariu: „Aseară am plâns toți, azi e Moș Nicolae, este ziua în care ne deschideam cadourile”

Valentin Olariu

Dosarul lui Vlad Pascu a suferit o nouă amânare. De data aceasta, la cererea avocatului Adrian Cuculis, care a spus că nu a primit la timp expertiza medicilor legiști în cazul tinerilor răniți de șoferul drogat.

O nouă înfățișare va avea loc pe 20 decembrie, în ciuda faptului că avocații familiei Olariu, ai lui Vlad Pascu și ai asiguratorului s-au opus.

Judecătorul camern Claudia Berevoescu a decis ca Vlad Pascu să apară de două ori pe 20 de decembrie în fața sa: o dată pentru verificarea măsurilor preventive (caz în care va fi analizata cererea sa de a fi trimis în arest la domiciliu) și a doua oraă în dosarul de ucidere din culpă.

În cazul în care una dintre părți nu se va prezenta, a spus judecătorul din Mangalia, avocații vor primi un maximum de amendă: 5.000 de lei.

La ieșirea din sala de judecată, tatăl lui Sebastian a declarat: „Fiecare zi care trece este din ce în ce mai grea pentru noi. Mai ales că astăzi este Moș Nicolae, eram o familie, aseară am plâns toti. Era ziua în care ne deschideam cadourile”…




Colegiul Economic și Liceul Tehnologic Ion Bănescu, pe lista unităților de învățământ admise pentru finanțări europene

colegiul_economic_mangalia

Ieri, 3 decembrie 2024, s-a afișat lista finală a proiectelor admise în vederea finanțării în cadrul apelului PNRR/2023/C15/MEDU/I13/I14 – „Dotarea cu laboratoare de informatică și ateliere de practică a unităților de învățământ din rețeaua învățământului profesional și tehnic”. Județul Constanța are 9 licee tehnologice beneficiare, clasându-se pe locul al II-lea la nivel național.

Valoarea investițiilor se ridică la peste 1 milion de euro (aproximativ 4.800.000 de lei).

Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a lansat, în august 2024, apelul competitiv de proiecte pentru Dotarea cu laboratoare de informatică și ateliere de practică a unităților de învățământ din rețeaua învățământului profesional și tehnic, finanțat din PNRR/2023/C15/MEDU/I13/I14.

„PNRR a oferit, prin acest apel, condițiile necesare pentru acordarea finanțării pentru unitățile de învățământ tehnologic care au nevoie de laboratoare de informatică și ateliere de practică. Astfel, aceste licee vor avea spații specifice specializărilor pe care le oferă, dotate cu echipamente de ultimă generație, oferind, astfel, elevilor posibilitatea să dobândească competențe necesare pe piața muncii. Felicitări echipelor de proiect din fiecare instituție pentru profesionalism, implicare și viziune. Vă asigurăm că veți avea, în continuare, sprijinul nostru instituțional”, a declarat inspectorul școlar general, prof Sorin Mihai.

Liceele câștigătoare sunt:

  • COLEGIUL ECONOMIC MANGALIA
  • LICEUL TEHNOLOGIC ION BĂNESCU MANGALIA
  • LICEUL TEHNOLOGIC IOAN N. ROMAN CONSTANȚA
  • LICEUL ENERGETIC CONSTANȚA
  • LICEUL TEHNOLOGIC COGEALAC
  • LICEUL TEHNOLOGIC NICOLAE TITULESCU MEDGIDIA
  • LICEUL TEORETIC MURFATLAR
  • LICEUL TEHNOLOGIC DRAGOMIR HURMUZESCU MEDGIDIA
  • LICEUL DE MARINĂ CONSTANȚA



Șofer beat și fără permis de conducere, prins de polițiști pe Șoseaua Constanței

Poliție Mangalia Limanu Techirghiol

La data de 3 decembrie 2024, în jurul orei 22.40, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au depistat un bărbat, de 49 de ani, care ar fi condus un autoturism pe Șoseaua Constanței.

În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză, polițiștii continuă cercetările.




(FOTO) 1 Decembrie, Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Republicii din Mangalia au avut loc manifestările tradiționale de 1 Decembrie.

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia

Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia
Ziua Națională a României, în Piața Republicii din Mangalia




Șofer beat, prins de polițiști pe strada Ștefan cel Mare

Șofer beat

La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au depistat un bărbat, de 35 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare din municipiu.

Acesta a fost testat cu apartul etilotest, rezultatul fiind 0,69 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a prezenței de substanțe psihoactive în organism.




Liceul Teoretic „Callatis” ANGAJEAZĂ. Este scos la concurs postul de bibliotecar

Liceul Teoretic Callatis

Liceul Teoretic „Callatis” din Mangalia organizează la sediul instituției, concurs în vederea ocupării postului de bibliotecar.

CONDIŢII SPECIFICE PENTRU OCUPAREA POSTULUI:

  • Studii universitare finalizate.
  • Vechime în specialitatea studiilor necesare postului : minim 1 an;
  • Absolvirea cu examen de diplomă a unei instituții de învățământ  superior  în care s-a studiat disciplina biblioteconomie.
  • Capacitate de gestionare a timpului și priorităților.
  • Constituie avantaj experiența în funcția de bibliotecar școlar într-o instituție de învățământ.
  • Abilități de operare pe calculator.

CALENDARUL CONCURSULUI

  • depunerea dosarelor – 21.11.2024 – 04.12.2024 în intervalul orar 10.00-14.00, la secretariatul şcolii;
  • susținerea probei scrise –  12.12.2024, ora 10.00;
  • susţinerea interviului – 16.12.2024, ora 12,00 ;
  • afişare rezultate finale- 18.12.2024, ora 12,00.
  • Pentru probele concursului punctajul este de maxim 100 puncte.
  • Sunt declarați admiși la fiecare probă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
  • Relaţii suplimentare la secretariatul unităţii şcolare – telefon: 0241754000, 0787876987.



ATENȚIE, șoferi! Se instituie restricții de circulație pe strada Rozelor

Strada Rozelor

Primăria Mangalia anunță că, de mâine, va începe o nouă asfaltare pe strada Rozelor.

Potrivit reprezentanților instituției, de mâine, 21 noiembrie, vor începe lucrările de asfaltare a străzii Rozelor cu stratul final, cel de uzură.

Din acest motiv, circulația va fi oprită pe tronsoane, iar staționarea autoturismelor va fi strict interzisă.

Mâine se va lucra de la intersecția străzii Rozelor cu strada Matei Basarab până la intersecția cu strada Emil Palade (lângă biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril), urmând ca vineri să se finalizeze întreaga lucrare.

Circulația transportului public gratuit va fi deviată.




(GALERIE FOTO) Campanie MASIVĂ de sterilizări la Mangalia: „Ne-au călcat pragul oameni simpli, cu animăluțe aduse în cărucioare sau colivii, numai pentru a le oferi o viață mai bună”

Campanie sterilizare Mangalia

Peste 600 de animale cu și fără stăpâni – dintre care mai bine de 80% au fost pisicuțe – au fost sterilizate la Mangalia prin efotul uriaș al medicilor veterinari și ai voluntarilor, într-o campanie susținută de Fundația Susy Utzinger – SUST.

Timp de șapte zile coordonatorul campaniei, Elena Gabriela Ionescu, alături de medicii veterinari dr. Irina Corbu-Rudnic, dr. Mircea Stefanache și dr. Cristina Ștefania și de voluntarii Mihaela, George, Măriuca și Anca, dar și de oameni inimoși din Mangalia și Pecineaga, au prins sute de pisici de pe faleza orașului, pe care le-au adus la sterilizat.

“A fost o muncă titanică, o mobilizare generală de forțe. Oamenii care au dorit să ne ajute și-au luat libere de la muncă, concedii și au alergat, zilnic, ca să prindă animalele și să ni le aducă, ne-au ajutat să le îngrijim după operație…

Pe lângă aceștia, am avut zeci de persoane care și-au adus la sterilizat animăluțele, pentru a le oferi o viață mai bună și mai sănătoasă”, ne povestește Gabriela Ionescu, coordonatorul campaniei.

Printre cei mai inimoși voluntari s-au numărat nea Gică – cel care are în grijă, pe faleza din Mangalia, aproape 30 de pisicuțe.

“Din pensia lui le cumpără zilnic de mâncare și are grijă să le aducă la sterilizat. Mai avem două surori, Rodica și Florica, două doamne care ne-au adus de mai multe ori căței la castrat, într-un cărucior acoperit.

Cine spune că iubește animalele, dar că îi este greu să le aducă, chiar și gratuit, la sterlizat sau castrat, să ia exemplu de la oamenii aceștia care ne-au călcat pragul. Ni s-au adus căței în cărucioare și pisicuțe în cuști de papagali, în cutii de var lavabil și în sertare tăiate.

Nu este greu să faci un bine, să aduci animăluțele fără stăpân din jurul blocului. Este un efort minim pentru un om, dar cu beneficii pe viață pentru animal”, mai spune Gabriela Ionescu.

Întreaga campanie de la Mangalia a ținut șapte zile. Șapte zile de foc, cu peste 100 de animăluțe operate zilnic.

“Pe lângă munca celor implicați în mod direct, trebuie să mulțumim persoanei care a făcut ca această campanie să existe. Este vorba despre Susy Utzinger, care ne-a oferit suportul necondiționat, ca de fiecare dată. Cu siguranță colaborarea nostră va continua și pe viitor”, conchide Gabriela Ionescu.

Restul banilor strânși din donații au fost folosiți pentru achiziționarea de mâncare pentru căței și pisici.

Hrana va fi împărțită iubitorilor de animale care hrănesc patrupedele de pe dig și insulă, dar și la câteva persoane din Mangalia și Albești.

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Campanie sterilizare Mangalia
Campanie sterilizare Mangalia

Pe aceeași temă:

Voluntarii campaniei de sterilizări ce va avea loc la Mangalia au nevoie de AJUTOR!




Mangalia: Intervenție RAJA SA pe strada Mihai Viteazu!

RAJA - opriri apă Mangalia, Costinești,

Echipele RAJA intervin astăzi – 19 noiembrie 2024, în vederea remedierii unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, de pe strada Mihai Viteazu din municipiul Mangalia.

Pentru executarea acestor lucrări, în intervalul orar 10.00 – 14.00, se sistează furnizarea apei potabile consumatorilor de pe strada Țepeș Vodă cu adiacentele.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




OFICIAL de la IPJ Constanța: Cum a avut loc atacul de la Profi Mangalia. Un bărbat a amenințat două angajate cu cuțitul

îNCHISOARE

La data de 13 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 31 de ani.

Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Astfel, la data de 13 noiembrie a.c., în jurul orei 11.50, bărbatul ar fi pătruns într-un market, i-ar fi agresat fizic pe angajați și i-ar fi amenințat cu un obiect tăietor – înțepător.

Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

La data de 14 noiembrie a.c., acesta a fost prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunere ce a fost admisă.

Pe aceeași temă:

Două vânzătoare din Mangalia, BĂTUTE și amenințate cu un cuțit. Agresorul a fost arestat pentru 30 de zile și a primit ordin de protecție




A DISPĂRUT de la domiciliu o femeie din Tuzla. Ați văzut-o?

Ioana Ioniță

Ieri, 18 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a numitei Ioana Ioniță, de 75 de ani, din comuna Tuzla.

La data de 17 noiembrie a.c. în jurul orei 18:00, aceasta a plecat in mod voluntar de la domiciuliu, făra a reveni până în prezent.

Ioana Ioniță are 1,60 m înălțime,  70 de  kilograme, păr scurt, roșcat, ochi căprui.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.