5 mai 2024

Şefii din primărie şi-au prezentat proiectele pentru perioada imediat următoare

Programată astăzi, pentru orele 11.00, şedinţa ordinară a Consiliului Local Mangalia pe luna martie nu a putut fi ţinută din lipsa cvorumului, aceasta fiind amânată pentru o dată ulterioară. În schimb, principalii directori ai instituţiilor publice adiacente primăriei şi-au prezentat câte un raport al proiectelor pe care le doresc incluse pe ordinea de zi a şedinţei următoare. Printre acestea se numără plombarea arterelor Mangaliei, ajunse în pragul colapsului din cauza gropilor, burse pentru copiii merituoşi ai localităţii şi acordarea de loturi de casă pentru tinerii din Mangalia.

Directorul ADPP Mangalia, Dragoş Angelescu, a declarat că, pentru anul acesta, instituţia pe care o conduce doreşte demararea plombării şi asfaltării străzilor urbei, însă că, pentru acest proiect, nu are alocat niciun leu: „Anul trecut ADPP nu a reuşit să finalizeze procedura pentru asfaltarea oraşului, pentru că am ajuns, din cauza unor contestaţii, până la Curtea de Apel. În octombrie 2015 am reluat procedura şi, astpzi, îi avem invitaţi pe câştigătorii acesteia pentru a semna acordul cadru. În Mangalia este nevoie urgentă de reparaţii la trama stradală. Însă, la ora actuală, ADPP nu are niciun leu destinat acestor plombări şi asfaltări. Doar 530.000 de lei datorii provenite din anii anteriori”, a declarat Dragoş Angelescu, directorul ADPP Mangalia.

În privinţa burselor pentru elevi, potrivit legii şi conform unei decizii a Consiliului Local Mangalia, acestea se acordă elevilor olimpici, celor cu merite deosebite la învăţătură, dar şi copiilor ce provin din familii sărace şi care sunt, astfel, încurajaţi să îşi continue studiile. Potrivit consilierului pe probleme de învăţământ din cadrul primăriei, Rodica Rîpianu, la ora actuală sumele pentru acordarea acestor burse sunt aprobate pentru a fi trimise instituţiilor şcolare, ce şi-au întocmit liste cu elevii ce vor primi una din cele patru tipuri de burse şcolare.

Nu în ultimul rând, s-a anunţat si finalizarea proiectului de acordare de loturi de teren pentru tineri, potrivit Legii 15, suprafeţe ce vor avea între 200 şi 300 metri pătraţi.

Consilierii locali se vor întruni, din nou, de îndată ce vor stabili, de comun acord cu primarul Cristian Radu, o dată şi o oră convenabilă pentru o şedinţă maraton, ce se anunţă a avea peste 80 de proiecte de hotărâre.