2 mai 2024

În timp ce la Mangalia se preferă ”batista pe țambal” , la Techirghiol, cetățenii au primit, acasă, raportul activității primarului pe 2016!

Primăria Mangalia continuă și în acest al doilea mandat al administrației Radu să fie o instituție închisă, cu geamuri fumurii și lacăte la uși. Actele se obțin greu, taxele s-au mărit simțitor, iar transparența a rămas cum o știam… opacă.

Deși solicitate, informațiile nu sunt furnizate, deoarece funcționarii sunt fie plecați, fie ocupați. Ocupați nu se știe cu ce, întrucât în Mangalia nu se mișcă nimic. Gropile au răsărit din nou, deși toamna trecută s-au aplicat câteva petice, iluminatul public s-a stins de tot, iar infracționalitatea este în plin avânt, săvârșindu-se furturi și tâlhării chiar și în plină zi.

Prin urmare, transparența cu care se lăuda Executivul, a rămas la același stadiu de ”O să” care l-a consacrat din 2012 până în prezent.

Mai grav este că deși Executivul are totul la dispoziție, respectiv fonduri imense, majoritate în Consiliul Local și proiecte de interes, anunțate cu ani în urmă, lucrurile stagnează la Mangalia. Nu se face nimic, singurele activităţi vizibile fiind doar festivitățile de premiere a pensionarilor, cadorisiți cu bani și flori, nu din partea primarului, așa cum se promovează, ci din partea Consiliului Local, din fonduri publice!

Așa cum am mai prezentat, comunele și orașele din vecinătate ne dau lecții în privința interesului primarilor pentru zonele și oamenii pe care îi reprezintă. Zonele apropiate municipiului Mangalia au instituții de cultură noi, obiective turistice realizate cu bani europeni, programe social-educative, infrastructură net superioară nouă și exemplele ar putea continua.

În ceea ce privește transparența în administrația publică, edilul din Techirghiol,

Iulian Soceanu reprezintă un model pentru dialogul deschis și sincer cu cetățenii. Astfel, aceștia nu sunt nevoiți să întrebe cum a fost cheltuit bugetul local, deoarece primesc răspunsul acasă, în cutiile poștale din inițiativa edilului.

Intitulat ”Raport al primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului Techirghiol pentru anul 2016, precum și obiectivele propuse pentru 2017”, documentul prezintă, pe capitole, aspecte legate de buget, dispoziții, hotărâri de Consiliu, Urbanism, Gospodărire Comunală, Poliția Locală, Serviciul pentru Situații de Urgență, Achiziții publice, Serviciul de Evidență a Persoanelor, Investiții, Cultură-Sport, proiecte viitoare.

Informațiile sunt oferite în amănunt, până la cele mai mici detalii, nefiind vorba despre statistici seci. Astfel, raportul se întinde pe 15 pagini, cetățenii făcându-și cu ușurință o imagine asupra activității autorităților publice locale.

Iată, câteva date extrase din acest raport:

Serviciul Urbanism a eliberat în 2016 350 de certificate, 129 autorizații de construire, 12 bilete de proprietate, și peste 1.000 de adeverințe.

Compartimentul Achiziții publice a realizat 2 proceduri, a încheiat 3 contracte în valoare de 208.497,2 lei și 41 contracte de achiziție directă.

La Serviciul Public de Evidență a Persoanelor, au fost puse în legalitate 2134 de persoane,

s-au înregistrat 13 acte de naștere, 53 de căsătorie, 74 de deces, s-au eliberat 24 certificate de naștere, s-au înregistrat 27 de divorțuri și s-a soluționat un dosar de schimbare a numelui pe cale administrativă.

La capitolul Obiective propuse pentru anul acesta, se regăsesc: pietruirea mai multor străzi, reabilitarea iluminatului public, modrnizarea mai multor cartiere prin dotarea cu mobilier urban nou etc.

Interesant este și mesajul de final al edilului: ”Deși am fost tot timpul în teren, în mijlocul cetățenilor, pe care i-am informat și cu care m-am consultat la fiecare activitate desfășurată, sper ca prin intermediul acestui raport să-mi fac cunoscută activitatea și intențiile”.

Comparația cu Mangalia nici măcar nu poate fi făcută, deoarece, aici, în sudul litoralului, batistuța se odihnește consecventă pe țambal, așa cum a fost învățată din 2012 până în prezent. Prin urmare, orice întrebare, orice nelămurire cerută reprezintă un afront pentru Executiv, care nu declară decât ceea ce dorește, când dorește și mai ales cui dorește… În schimb, nu se face economie de victimizare, deși Executivul are în mânecă toate atuu-rile posibile pentru a demonstra că vrea să dezvolte cu adevărat un municipiu cu potențial uriaș, dar lăsat, nu se știe din ce motiv, în agonie.