19 septembrie 2024 22:05

19 societăți din sudul litoralului, controlate de polițiști: S-au dat amenzi usturătoare

La data de 8 august 2024, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune de verificare a operatorilor economici care desfășoară activități pe litoral, cu scopul creșterii gradului de siguranță a cetățenilor și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost verificate punctele de lucru a 19 operatori economici din stațiunile Mamaia, Venus și Saturn.

În urma neregulilor constate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

De asemenea, au fost ridicați, în vederea indisponibilizării, aproximativ 2.000 de lei.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 43.000 de lei.