(VIDEO) Un cățel gata să se înece a fost scos din valuri de pompierii constănțeni. Salvatorii l-au adoptat

Salvare cățel

În aceast seară pompierii militari au reușit să ajute un cățel care a fost luat de valuri și purtat în larg.

Potrivit ISU Dobrogea, cățelul a fost salvat din zona plajei Malibu din Constanța.

Pompierii au acționat cu o barcă și o autospecială pentru muncă operativă.

Cățelul a fost adoptat de pompieri și adus în subunitate pentru îngrijiri.




RAZIE în sudul litoralului: Polițiștii au derulat acțiuni pentru prevenirea violenței și combaterii consumului de droguri

Poliție

În perioada 15-16 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia, împreună cu polițiștii posturilor de poliție rurală, Secției 1 Poliție Neptun, Secției 2 Poliție Vama Veche– 2 Mai și cei ai Secției 3 Poliție Costinești, au desfășurat acțiuni pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, a faptelor comise cu violență și prevenirea și combaterea consumului și traficului de droguri.

În cadrul activităților derulate, au fost legitimate peste 230 de persoane și au fost oprite pentru control peste 100 de vehicule.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei.

A fost scos din trafic un șofer, care reprezenta un pericol pentru ceilalţi participanţi la trafic, față de acesta fiind luată măsura reţinerii permisului de conducere.

De asemenea, au fost oprite din circulație două vehicule care nu prezentau siguranţă pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.

Citește și:

(VIDEO) MEGA dosar DIICOT la Mangalia! Șapte indivizi sunt acuzați că au EXPLOATAT sexual mai multe tinere, unele minore




A fost sistată furnizarea apei potabile la Mihail Kogălniceanu

Avarie RAJA

Echipele Raja intervin pentru remedierea unei avarii survenite astăzi – 17 noiembrie 2024, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de  315 mm, de pe strada Mircea cel Bătrân, din comuna Mihail Kogălniceanu.

Pentru desfășurarea lucrărilor de reparații se impune sistarea furnizării apei potabile, în intervalul 08:00 – 16:00, în toată localitatea.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele RAJA vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp” , transmit reprezentanții RAJA Constanța.




Carmen Dumitrescu, candidatul USR pentru Senatul României: Toți copiii merită șanse egale la educație

Carmen Dumitrescu

Carmen Dumitrescu: Toți copiii merită șanse egale la educație. De aceea, colegii mei au inițiat, prin PNRR, Programul Național de Reducere a Abandonului Școlar (PNRAS), care este funcțional și pe care îl vom continua și în anii următori.

Peste 2.000 de școli beneficiază acum de granturi pentru a ține copiii la școală. Din păcate, acestea se confruntă cu o birocrație excesivă impusă de inspectoratele politizate. În loc să primească sprijin real, școlile au parte de procese administrative complicate, iar Ministerul Educației nu se concentrează pe nevoile reale ale elevilor.

Concret, iată ce vom face:
✅ Vom legifera continuarea și bugetarea PNRAS după 2026 prin lege națională. Vom elimina birocrația inutilă și vom crea mecanisme de sprijin eficiente.
✅ Vom extinde programele de tip „Școală după școală” și activitățile extracurriculare, implicând părinții și comunitatea în procesul educațional.
✅ Vom asigura accesul facil la resurse educaționale și echipamente moderne, mai ales în mediul rural, ceea ce va contribui la reducerea decalajelor dintre școli.

Sistemul educațional din România este strâmb, iar profesorii tineri sunt printre cei mai vulnerabili. În loc să primească sprijin și motivație pentru a rămâne în sistem, profesorii tineri aleg să plece din cauza lipsei de sprijin și de resurse și a condițiilor de muncă nesatisfăcătoare.

✅ Profesorii vor avea salarii competitive care să reflecte importanța profesiei de educator, programe de mentorat și formare continuă.
✅ Vom implementa un fond de stimulare a performanței la decizia școlii. Metodologia de acordare va include sisteme de colectare de feedback de la elevi și părinți și criterii obiective care să țină de evoluția elevilor.

Capitolul Educație este detaliat în programul de guvernare al USR. Intră pe link-ul de aici  https://usr.ro/program-guvernare-2024/ și află totul despre ce ne-am propus să facem.

Pe 1 Decembrie sunt alegerile parlamentare, iar echipa USR poate construi o Românie pentru toți, nu doar pentru unii!

Comandat de Uniunea Salvați România, Filiala Constanța,
Executat de Ediția de Sud – editiadesud.ro
CUI mandatar financiar coordonator: CMF: 11240015




Polițiștii au luat în vizor proprietarii de câini! Amenzi USTURĂTOARE dacă nu aveți animalele microcipate, înregistrate sau nevaccinate

Untitled-2

În perioada 14-15 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu – Compartimentul Protecția Animalelor au desfășurat o acțiune de verificare a modului de respectare a legislației în ceea ce privește protecția animalelor și cea sanitar-veterinară, în municipiile Constanța, Medgidia și comuna Cumpăna.

În cadrul activităților, au fost verificate condițiile de deținere ale unui număr de șapte exemplare canine, deținute de trei persoane fizice.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 6 sancțiuni contraventionale în valoare totala de 8.500 lei, pentru nerespectarea obligației de înregistrare a câinilor la Asociaţia Chinologică Română, nevaccinarea antirabică anuală obligatorie, respectiv pentru lipsa microcipării animalelor




(VIDEO) MEGA dosar DIICOT la Mangalia! Șapte indivizi sunt acuzați că au EXPLOATAT sexual mai multe tinere, unele minore

Prostituată

La data de 13 noiembrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța au dispus reținerea a 7 inculpați, cu vârste cuprinse între 17 și 31 de ani,  cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism și complicitate la proxenetism.

Din cercetările efectuate a rezultat  că, în perioada martie – noiembrie 2024, inculpatul în vârstă de 17 ani, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime minore (15 ani) a recrutat-o  și adăpostit-o într-un imobil din  municipiul Mangalia. Ulterior a transportat-o, în mod repetat,  la diferite locații unde a obligat-o să practice prostituția.  Sumele de bani provenite din exploatarea  sexuală a victimei  au fost însușite de inculpat.

Totodată,  în luna septembrie 2024 acesta a obținut beneficii materiale prin înlesnirea practicării prostituției de către o tânără, pe care a transportat-o personal sau  prin intermediul altor persoane, în diverse locații unde aceasta a întreținut relații sexuale contra cost.

Din probatoriul administrat a reieșit că, în perioada martie – noiembrie 2024, un alt inculpat în vârstă de 19 ani, profitând de starea de vulnerabilitate  unei victime și simulând sentimente de iubire față de aceasta, a adăpostit-o în imobile din municipiul Mangalia și a determinat-o să practice prostituția, înlesnindu-i racolarea clienților prin publicarea de anunțuri   pe site-uri de profil. Sumele de bani obținute de persoana vătămată au fost însușite aproape integral de inculpat.

De asemenea, inculpatul în vârstă de 19 ani  l-a sprijinit pe un coinculpat (22 de ani) în activitatea infracțională, promovând anunțuri matrimoniale cu privire la o altă tânără,  căreia cel din urmă i-a înlesnit practicarea prostituției.

În sarcina unui inculpat în vârstă de 23 de ani s-a reținut că, în perioada mai – noiembrie 2024, profitând de starea de vulnerabilitate a unei victime și inducând-o în eroare cu privire la existența unei relații de dragoste, a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției. Victima  a fost adăpostită în stațiunea Saturn, inculpatul  facilitându-i transportul la locațiile clienților. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională au fost însușite de către inculpat.

Din actele de urmărire penală efectuate a mai rezultat că, în intervalul aprilie-noiembrie 2024, alți  trei inculpați cu vârstele de 21, 22 și 31 de ani, au înlesnit mai multor victime practicarea prostituției, obținând astfel foloase materiale injuste.

Ieri, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, Serviciului Criminalistic – Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.




(VIDEO) Dosarul lui Vlad Pascu pare fără sfârșit. Părinții tinerilor morți sunt la capătul puterilor. Avocatul Adrian Cuculis: „Pare o cercetare disciplinară a medicului din Mangalia”

Valentin Olariu

Judecătorul Carmen Claudia Berevoescu a amânat, pentru data de 6 decembrie 2024, judecarea dosarului lui Vlad Pascu. Magistratul spune că este necesara lămurirea tuturor aspectelor în ceea ce privește rănițe celor doi tineri supraviețuitori ai accidentului de la 2 Mai (Cristina Ionescu și Alexandru Coniac) pentru ca decizia să fie una clară. 

În sala de judecată, reprezentanții Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, parte din dosarul 2 Mai, au ridicat obieciuni în privința infirmității Cristinei Ionescu. Tânăra a rămas cu sechele permenante ale brațului în urma accidentului.

În cazul în care se va demonstra, definitiv, de către medicii legiști că tânăra a avut nevoie de îngrijiri medicale de peste 120 de zile și că a rămas cu sechele permenante, lui Vlad Pascu i s-ar putea schimba încadrarea juridică a uneia dintre faptele pentru care este acuzat, din vătămare corporală din culpă în vătămare corporală gravă. Ceea ce i-ar aduce un spor de pedeapsă.

În sala de judecată, avocatul Adrian Cuculis a declarat: „Certificatul medico-legal vorbește despre o infirmitate, nu avem de ce să completam ceva în ceea ce scrie expertul.

Obiecțiunile tind către o constatate a culpei medicale a medicului din Mangalia. Nu există nicio suspiciune de malpraxis. Mi se pare absurd că acredităm ideea că medicul care a dat doar îngrijire de urgență ar fi putut să afecteze un nerv. Este vorba despre victima unui accident de circulație.

Comprimarea nervului este atribuită accidentului și niciunui act medical ulterior. Medicul legist ar fi precizat dacă ar fi fost vorba despre un malpraxis. (…) Facem, de fapt, o cercetare disciplinară a medicului din Mangalia”.




Un mangaliot, prins de polițiști cu căruța plină cu copaci tăiați din Comorova

Lemne de foc

La data de 14 noiembrie 2024, în jurul orei 11.45, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Neptun au oprit, pentru control, un atelaj hipo, condus de un bărbat, de 53 de ani, din Mangalia.

În urma verificărilor, polițiștii au găsit mai mulți arbori, despre care există indicii că ar fi fost tăiați ilegal.

Materialul lemnos a fost predat Cantonului Silvic Comorova.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale.




Înalta Curte de Casație și Justiție a decis începerea judecății în dosarul PENAL al primarului Mangaliei: Acesta este acuzat pentru fapte de corupție

Colgiu și Radu Cristian

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis contestația formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ, direcția DNA Constanța, în dosarul privind fapte de corupție în care părți sunt Cristian Radu și mai mulți actuali și foști funcționari publici.

Înalta Curte a admis ieri, 14 noiembrie, contestația depusă de DNA Constanța la decizia luată de magistrații Curții de Apel Constanța, care au decis că rechizitoriul de trimitere în judecată a lui Cristian Radu să se întoarcă la parchet.

Iată decizia magistraților:

Admite contestația formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța.

Desființează, în parte, încheierea nr.89/P/CP din 02.07.2024 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel Constanța – Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Menține încheierea din 13.06.2024, pronunțată în aceeași cauză.

Constată regularitatea actului de sesizare a instanței (rechizitoriul din data de 16.06.2023 emis în dosarul nr.140/P/2022 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța), astfel cum a fost remediat prin ordonanața din 25.06.2024, legalitatea administrării probelor, a efectuării actelor de către organele de urmărire penală și dispune începerea judecății în cauza privind pe inculpații Radu Cristian, Boiță Petrina, Grimberg Andrei Costin, Fotin Diana Ionela, Vlădescu Daniel, Călin Didi George, Dumitrana Romulus și Negru Maria.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii nr.89/P/CP din 02.07.2024, care nu contravin prezentei hotărâri. Respinge, ca nefondate, contestațiile formulate de inculpații Radu Cristian, Boiță Petrina, Grimberg Andrei Costin și Fotin Diana Ionela.

Obligă contestatorii inculpați Radu Cristian, Boiță Petrina, Grimberg Andrei Costin și Fotin Diana Ionela la plata sumei de câte 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru contestatoarea inculpată Fotin Diana Ionela, precum şi pentru intimaţii inculpaţi Vlădescu Daniel, Călin Didi George și Dumitrana Romulus, în cuantum de câte 1000 lei fiecare, rămân în sarcina statului.

Definitivă.




(VIDEO) Tatăl victimei lui Vlad Pascu: „Procesul va continua. Se va cere o nouă expertiză în favoarea lui Pascu”

IMG_20241115_092404385

Tatăl lui Sebi, tânărul ucis anul trecut la 2 Mai de șoferul drogat Vlad Pascu a făcut declarații în fața Judecătoriei Mangalia.

Valentin Olariu nu crede ca procesul se va încheia astăzi, afirmând ca are informații potrivit cărora avocații lui Pascu vor solicita o nouă expertiză.




(GALERIE FOTO) Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni, eveniment organizat în cadrul programului „Cultura la Liman”

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Astăzi, 14 noiembrie 2024, la Hagieni a fost organizat evenimentul dedicat aniversării „Zilei Naționale a Dobrogei” – 146 de ani de la revenirea Dobrogei la teritoriul național, precum și a împlinirii a 200 de ani de la atestarea oficială a satului Hagieni.

Evenimentul a fost organizat în Grădina Geamiei Hagieni prin recitaluri de muzică populară tradițională, programe artistice susținute de artiști locali și ansambluri folclorice invitate, precum și de elevi ai Școlilor Gimnaziale din Limanu și 2 Mai.

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Comunitatea din Hagieni a organizat un târg cu produse culinare locale.

Toți cei prezenți la sărbătoarea satului Hagieni – Bicentenar și la Ziua Dobrogei – 146 de ani de la întoarcerea la țară, au arătat că lucrurile frumoase se fac cu sufletul.

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni
Ziua Națională a Dobrogei la Hagieni

Organizatorii evenimentului au fost Primăria Comunei Limanu, Asociația pentru Păstrarea Tradițiilor Intercomunitare în 2 Mai și Vama Veche și Asociația de părinți Limanu.

Pe aceeași temă:

Un nou eveniment în cadrul programului „Cultura la Liman”: Ziua Dobrogei și Bicentenarul Hagieni!




A DISPĂRUT un bărbat din Mangalia! A plecat la muncă în Germania și familia nu l-a mai putut contacta

Ciprian Gherghiaș

La data de 13 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui Ciprian Gherghiaș, de 45 de ani, din municipiul Mangalia.

Bărbatul a plecat în cursul lunii aprilie 2023 pentru un loc de muncă în străinătate, în Germania, iar de la data de 1 august 2024 acesta nu a mai putut fi contactat de către familie.

Ciprian Gherghiaș are 1,70 m înălțime, 65 de kilograme, ochi albaștri, prezintă calviție și poartă barbă.

Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611.364.




3.500 de haine contrafăcute, în valoare de 700.000 de euro, depistate la PTF Negru Vodă

Haine

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Negru Vodă au descoperit, ascunse într-un ansamblu rutier,  3.552 articole vestimentare, în valoare de aproximativ 3.500.000 lei, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

În data de 12.11.2024, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, judeţul Constanţa, poliţiştii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier format dintr-un cap tractor și semiremorcă, condus de către un cetățean român în vârstă de 43 de ani. Acesta a prezentat colegilor noştri documente aferente unui transport de semințe de floarea soarelui.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit, în partea superioară a semiremorcii, sub prelata de protecție, aproximativ 50 de baxuri înfoliate, în interiorul cărora se aflau mai multe bunuri textile, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În urma inventarierii a rezultat cantitatea de 3.552 articole vestimentare.

Produsele, în valoare de aproximativ 3.500.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.




OFICIAL de la societatea Drumuri Județene Constanța: 231 de persoane și 86 de utilaje sunt pregătite de sezonul rece

Utilaje deszăpezire

În vederea asigurării unei viabilităţi corespunzătoare a drumurilor județene în perioada de iarnă (sezonul 2024-2025), Societatea „Drumuri Județene Constanța” S.A. (DJCT) are stocuri suficiente de materiale antiderapante și a efectuat reviziile tehnice utilajelor ce vor acționa pentru înlăturarea efectelor viscolului și poleiului.

Pentru combaterea înzăpezirii drumurilor judeţene în perioada de iarnă se va acționa cu personalul și utilajele din dotare aflate în cele cinci secții (Băneasa, Topraisar, Cuza Vodă, Hârșova și Tariverde) și trei puncte de sprijin – cariere (Dumbrăveni, Șipote și Cheia).

În depozitele DJCT se află 4.474 de tone de sare, 7.014 tone de nisip și 764 de tone material antiderapant. Comandamentul de iarnă este constituit din 231 de persoane, 86 de utilaje din dotarea proprie urmând a acționa în cazul în care va fi nevoie pentru înlăturarea efectelor nedorite ale zăpezii.

FOTO: Drumuri Județene




(GALERIE FOTO) ACCIDENT feroviar în județul Constanța: O mașină a fost lovită de tren

Accident feroviar

Un autoturism a fost izbit în plin de un tren care circula pe ruta Tulcea-Constanța, două persoane fiind ușor rănite.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, dr. Claudia Tatarici, cele două victime au suferit traumatisme ușoare la cap și au refuzat transportul la spital.

Reprezentanții CFR au transmis că: „La ora 08:00, între Târgușor și Nicolae Bălcescu, la KM 28+300 – Trecere la nivel cu calea ferată semnalizată, Trenul 8650 a surpins în gabarit un autoturism pe care, în urma impactului l-a proiectat pe câmp.

Nu au fost înregistrate victime.

Locomotiva a suferit avarii și nu își poate continua deplasarea.

S-a trimis locomotivă în ajutor”.

Accident feroviar
Accident feroviar

Accident feroviar
Accident feroviar

Pe aceeași temă:

Traficul feroviar spre litoral este BLOCAT: O femeie a fost lovită de tren lângă gara Basarabi




ATENȚIE! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța!

RAJA

În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța – zona Centrală, RAJA S.A. va sista furnizarea apei de luni – 18 noiembrie 2024, ora 22.00, până marți – 19 noiembrie 2024, ora 20.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Centrală: perimetrul delimitat de străzile Călărași – I.Gh. Duca – Avram Iancu – bd. Ferdinand – Mihai Viteazu – Traian – Sulmona – bd. Tomis – Călărași, cu punctele termice aferente, inclusiv zona străzii Atelierelor;
  • Stadion: porțiunea delimitată de străzile bd. Tomis – Pictor Nicolae Grigorescu – Ileana Cosânzeana – Soveja – Primăverii – Ion Raţiu – bd. Tomis;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Poporului – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Țepeş Vodă – Ion Lahovari, precum şi consumatorii arondaţi punctelor termice 102, 103, 106;
  • strada Poporului – tronsonul cuprins între bd. Tomis şi str. Mihai Viteazu, cu străzile adiacente (Talazului, Panait Holban, Salcâmilor, Eremia Grigorescu);
  • bd. Tomis cuprins între bulevardele Alexandru Lăpuşneanu şi Mamaia, dar și consumatorii de pe strada Mircea cel Bătrân arondaţi punctului termic 104;
  • consumatorii arondați punctului termic 120 de pe bd. Tomis (segmentul delimitat de intersecțiile cu străzile Adamclisi şi Soveja).

În același timp, se va furniza apă cu presiune scăzută în zonele:

  • Peninsulă – Piața Ovidiu;
  • perimetrul delimitat de străzile Ion Lahovari – Artileriei – Mihai Viteazu – Topraisar – I.Gh. Duca – Castanilor – Ion Lahovari;
  • Tomis Nord parţial, zona delimitată de străzile Soveja – bd. Alexandru Lăpuşneanu – Suceava – Adamclisi – Soveja.

În anumite intervale orare, în funcție de topografia rețelei și de consum, cu preponderență la etajele superioare ale imobilelor, se poate înregistra lipsa apei la robinete și în aceste sectoare.

Având în vedere lungimea conductelor, diametrul mare al rețelelor și implicit numărul de consumatori deserviți, reluarea furnizării apei potabile se va realiza progresiv, în fiecare zonă afectată.

Rugăm utilizatorii afectați de aceste lucrări să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Investiția face parte din Contractele de lucrări CL1, CL2 și CL3: ” Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța”, în valoare totală de aproximativ 85 de milioane lei.

Amintim consumatorilor că investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt efectuate în beneficiul lor pe termen lung și vizează asigurarea unor servicii ireproșabile și implicit creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și de distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea serviciilor.




(VIDEO) S-au stabilit comisiile de specialitate ale Consiliului Local Mangalia. Reprezentanții PNL au ABSENTAT

Ședință de consiliu

Noii consilieri locali din Mangalia s-au întrunit astăzi, 13 noiembrie, în prima ședință.

Au fost prezenți la întâlnirea de la Club Nautic consilierii locali ai PSD, USR și AUR, în timp ce aleșii PNL nu și-au făcut simțită prezența la ședință.

Cei 11 consilieri prezenți au aprobat membrii noilor comisii de specialitate.

Iată care sunt aceștia:

Comisia de Urbanism și Amenajare teritorială și Juridică: Mohammad Murad (AUR), Semiran Abdurefi (USR), Neculai Tănasă (PSD), Răzvan Ion (PNL), Dragoș Ioniță (PNL)

Comisia Economică, Fonduri Europene, Turism și Industrie: Paul Foleanu (PSD), Lucian Vișa (USR), Victor Bădică (PSD), Dragoș Angelescu (PNL), Sorin Andrei (PNL), Nicolae Moroianu (AUR), Nicoleta Griguță (PNL)

Comisia Socială, Sănătate, Cultură și Învățământ: Elena Cerchez (PSD), Dan Lefter (AUR), Zanfir Iorguș (PSD), Cosmin Trușcă (AUR), Leila Ali (PNL), Lucian Luca (PNL), Gabriel Banu (PNL).

Ședință de consiliu
Ședință de consiliu




Remus Negoi, candidatul USR Constanța pentru Senatul României: „Salarii bune pentru persoanele cu handicap”

466666641_862884126017122_3645113790834733810_n

În prezent, statul român privește persoanele cu dizabilități ca pe o povară. Doar 1 din 10 persoane cu dizabilități au contracte de muncă, față de 5 din 10 cât este media UE. La asta se adaugă marginalizarea și indiferența unui sistem ticăloșit.

Alături de colegii mei, am luptat și vom continua să luptăm pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, iar o parte din programul de guvernare al USR se orientează și către independența și activitatea lor.

Concret, iată ce vom face:

Vom lega indemnizația de salariul minim pe economie, astfel încât persoanele cu dizabilități să nu mai fie decuplate de la creșterile regulate. Mărim la 25% în primul an de aplicare, urmând să crească apoi odată cu salariul minim, în cazul adulților cu handicap de grad I. Adică 925 de lei. În cazul copiilor ar fi 15,64% din salariul minim. Adică 579 de lei. Vom creștere plata asistenților persoanelor cu dizabilități cu 500 de lei, similar reducerii fiscale la care ne-am angajat în capitolul despre fiscalitate.

Copiii cu Cerințe Educaționale Speciale vor avea școala mai aproape și mai potrivită pentru ei. De asemenea, copiii cu autism și persoanele cu Alzheimer și demență vor fi parte a unui Program Național de Sănătate comun, care va deconta terapiile pentru mai multe dizabilități intelectuale/asociate (Trisomia 21 – sindrom Down, paralizie cerebrală, autism etc.).

Vom modifica criteriile de încadrare în handicap a adulților cu sindrom Down ca având drept de însoțitor. Vom asigura tratamentul asistat al copiilor cu dizabilități la examenele și verificările școlare.

Vom crea Programul Național „Localitate accesibilă”, cofinanțat din fonduri europene (POR) pentru primării, prin care se vor putea depune proiecte de accesibilizare a clădirilor, trotuarelor și spațiilor publice, iar în strategia de dezvoltare locală se va include o axă pentru accesibilizarea domeniului public.

Angajatorii vor putea opta să angajeze persoane cu dizabilități cu pregătire și obligația către stat va fi stinsă cu toată suma încasată ca salariu. Cei care nu angajează: pentru fiecare leu cheltuit cu produse sau servicii achiziționate de la unități protejate (produse de persoane cu dizabilități) se reduc 2 lei din suma datorată statului. Astfel încât achiziționarea de produse de la unitățile protejate să fie încurajată în mod real.

Pe 1 Decembrie sunt alegerile parlamentare, iar echipa USR poate construi o Românie pentru toți, nu doar pentru unii!

Intră pe link-ul de aici https://usr.ro/program-guvernare-2024/ și află totul despre programul USR.

Comandat de Uniunea Salvați România, Filiala Constanța,
Executat de Ediția de Sud – editiadesud.ro
CUI mandatar financiar coordonator: CMF: 11240015

Pe aceeași temă:

Cristiana Popescu, candidat USR la Camera Deputaților: „Oprim haosul urbanistic din orașe”




A fost finalizată trecerea de pietoni de pe strada George Călinescu din comuna 23 August

23 August

Primarul comunei 23 August, Mugur Mitrana, anunță finalizarea unei noi treceri de pietoni din localitate.

Trecerea de pietoni se află pe strada George Călinescu, în zona Biserica.

„Aceasta noua facilitate face parte din angajamentul nostru constant de a sprijini comunitatea și de a asigura un mediu sigur pentru circulație în localitatea noastră, oferind un loc accesibil si sigur pentru traversarea drumului național DN 39 care străbate localitatea.

Vă încurajăm să folosiți această trecere și să respectați semnalele rutiere din zonă, contribuind astfel la siguranța tuturor participanților la trafic.

Suntem mereu alături de voi în eforturile de a crea un trafic mai sigur și mai ordonat pentru toți!”, spune Mugur Mitrana.

23 August
23 August

Pe aceeași temă:

Mugurel Mitrana a bifat al șaptelea mandat la conducerea administrației publice din comuna 23 August




Primarul Marian Makkai îi convoacă pe locuitorii satului Vânători la Adunarea Sătească

Comuna Pecineaga

Locuitorii satului Vânători, comuna Pecineaga sunt convocați la Adunarea Sătească care va avea loc pe data de 20 noiembrie 2024 ora 15,00 în incinta Căminului Cultural din sat Vânători.

Întâlnirea convocată de primarul Marian Makkai este organizată pentru alegerea delegatului sătesc.

Pe aceeași temă:

OFICIAL: Marian Makkai a fost validat de Judecătoria Mangalia în funcția de primar al comunei Pecineaga