(GALERIE FOTO) Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor

Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor

Arborii de pe Aleea Teilor din Mangalia sunt în pericol: copacii suferă un atac masiv al ploșnițelor, fapt care i-ar putea distuge în câțiva ani.

Deși anunța o campanie de stropire împotriva insectelor – printre care cele mai periculoase sunt căpușele – Primăria se pare că a uitat complet de dezinsecție. Asta, în ciuda faptului că a lăsat buruienile să crească la peste doi metri.

În timp ce primarul urbei vindea deunăzi gogoși presei naționale despre cât de mult iubește “verdele” din Mangalia și stațiuni, Aleea Teilor suferă un atac masiv al ploșniței.

Ca să nu ne mai bată obrazul că nu ne pricepem la toate și că are el specialiști care fac treabă bună, îi spunem primarului Cristian Radu că ploșnița teiului se hrănește din ramurile verzi, tinere, ale teiului. Ceea ce va duce automat la slăbirea pomului și uscarea lui.

Știm că pomii și copacii din Mangalia nu au fost niciodată punctul forte al actualei administrații și că zeci, sute de arbori s-au uscat sau au fost eliminați de dragul “amenajărilor” cu asfalt sau piatră.

Dar infestarea celor mai celebri și iubiți copaci ai Mangaliei cu insecte care îi pot pune la pământ în câțiva ani ar trebui să îi dea de gândit, cel puțin în ceasul al 12-lea, tik-tokerului șef al orașului.

Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor
Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor

Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor
Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor

Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor
Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor

Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor
Atac MASIV al ploșnițelor asupra arborilor de pe Aleea Teilor




AJUTOR pentru Iulian! Tânărul a aflat că i-a murit mama în timpul examenului de absolvire: Luni va îmbrăca, prima dată, uniforma de polițist

Iulian

Iulian, un tânăr absolvent al Școlii de Poliție din Câmpina, și-a pierdut mama chiar în timpul examenului de absolvire. Orfan de tată de la 5 ani, Iulian își va conduce mama pe ultimul drum astăzi, la orele 12.00. De luni, va îmbrăca uniforma de polițist.

„El este Iulian. Peste o săptămână va fi polițist cu acte în regulă. Dar viața a ales să-i pună în față cea mai dureroasă lecție chiar acum, în pragul îndeplinirii visului lui.

Acum două zile, în timp ce susținea examenul de absolvire la Școala de Poliție din Câmpina, telefonul îi vibra continuu. Nu avea voie să-l verifice. Nu știa că în acele clipe, în curtea casei lui erau ambulanțe, poliție și vecini înmărmuriți. Nu știa că, în timp ce el scria ultimele rânduri ale viitorului său, mama lui își dădea ultima suflare, singură, în casa în care îl crescuse cu atâta grijă.

Când a ieșit din sala de examen, cu inima plină de emoție și bucurie, a pus mâna pe telefon să anunțe acasă „Mamă, am reușit!”. Dar n-a apucat să spună nimic. Lumea lui s-a prăbușit în câteva secunde. Mama lui murise.

Curtea era plină. Oamenii plângeau. El nu mai avea pe cine suna.

Iulian nu mai are nici tată încă din copilărie. L-a pierdut la doar 5 ani, iar de atunci a fost crescut de mamă și bunică, cu multă iubire și cu mari sacrificii. Era tot ce avea. Acum e singur. Complet singur pe lume.

Astăzi, la ora 12:00, își înmormântează mama. Luni, îmbracă pentru prima oară, oficial, uniforma de polițist. O va purta cu mândrie și cu durere. Știu sigur că o va face cu demnitate, pentru că în vocea lui frântă am auzit o tărie cum rar întâlnești.

𝐃𝐫𝐚𝐠𝐢𝐢 𝐦𝐞𝐢 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢, 𝐩𝐫𝐢𝐞𝐭𝐞𝐧𝐢, 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐛𝐢𝐧𝐞, dacă simțiți că puteți alina măcar puțin durerea acestui copil, dacă simțiți că vreți să îi fiți alături măcar cu un gând sau cu un sprijin, jos las conturile lui Iulian.

Astăzi e doar el și Dumnezeu. Dar mâine, cu ajutorul nostru, poate fi și el un sprijin pentru alții, așa cum mama lui l-a învățat”, a scris polițistul Dani Cek pe pagina sa de socializare.

Pănescu Grigore Iulian

Cont lei: RO41RZBR0000060026413725

Cont Revolut:

RO94 REVO 0000 1358 3835 8942




(CONVOCATOR) Ședință de consiliu: Aleșii locali, chemați să aprobe organizarea serviciului de iluminat public al Municipiului Mangalia

Sedintă a consiliului local Mangalia

Consilierii locali din Mangalia sunt convocați în ședință extraordinară, la Club Nautic Callatis, marți, 3 iunie 2025.

Potrivit convocatorului de ședință ordinea de zi este următoarea:

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea documentației referitoare la organizarea serviciului de iluminat public al Municipiului Mangalia şi aprobarea furnizării/prestării acestui serviciu prin intermediul S.C.GOLDTERM MANGALIA S.A. prin procedura gestiunii directe, în temeiul art.28 alin.(2) lit. b) din Legea nr.51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, republicată cu modificările şi completările ulterioare;

Initiator – Viceprimar

Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism și Industrie; Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Juridică;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării Hotărârii Consiliului Local nr. 126/08.07.2024 privind aprobarea surselor de finanțare aferente proiectului cu titlul „Extindere şi dotare ambulatoriu, Spitalul Municipal Mangalia”;

Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea suspendării plății tarifului de parcare pentru utilizarea locurilor de parcare cu tarif orar, amenajate în Municipiul Mangalia și stațiunile turistice arondate, stabilit prin Regulamentul de organizare, funcționare şi rezervare a parcărilor publice de pe raza Municipiului Mangalia, aprobat prin H.C.L. nr. 57 din 04.05.2018, cu modificările şi completările ulterioare;

Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de repartizare și închiriere a locuințelor de serviciu, aflate în proprietatea municipiului Mangalia;

Aviz Comisii: Comisia Socială, Sănătate, Culte și Învățământ și Comisia Urbanism, Amenajarea Teritoriului şi Juridică;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințe și a listei de priorități pentru locuințele destinate închirierii, în mod exclusiv specialiştilor din sănătate, în municipiul Mangalia;

Aviz Comisii: Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învățământ;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea listei solicitanților care au acces la locuințe, a listei solicitanților care nu au acces la locuințe și a listei de priorități pentru locuințele în regim de închiriere, în municipiul Mangalia, pe anul 2024;

Aviz Comisii: Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învățământ;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării unității locative pentru tineri destinate închirierii, situată în Municipiul Mangalia, strada Ioan Budai Deleanu, nr.15, bl.OD1, et.3, ap.15, județul Constanța, având număr cadastral 110487-C1-U15, către domnul BRUNCHER MARIAN;

Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie şi Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învăţământ;

  1. Proiect de hotărâre privind aprobarea vânzării unității locative pentru tineri destinate închirierii, situată în Municipiul Mangalia, strada loan Budai Deleanu, nr.17, bl.OD2, et.2, ap.11, județul Constanţa, având număr cadastral 110488-C2-U11, către domnul MISĂILĂ FLORIN;

Aviz Comisii: Comisia Economică, Fonduri Structurale Europene, Turism şi Industrie şi Comisia Socială, Sănătate, Culte şi Învățământ;

  1. Diverse.

Ordinea suplimentara:




Proiect PNNR derulat de Primăria Pecineaga: “Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente a instituțiilor de învățământ din comuna Pecineaga”

Mobilier modern la Pecineaga

Comuna Pecineaga, anunţă încheierea, pe data de 15.01.2025, proiectului “Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente a instituțiilor de învățământ din comuna Pecineaga, județul Constanța”.

Comuna Pecineaga, în calitate de beneficiar, derulează proiectul „ Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente a instituțiilor de învățământ din comuna Pecineaga, județul Constanța”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație, în baza contractului de finanţare nr.2028DOT/2023 incheiat cu MMAP.

Programul de finanțare: Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație

Obiectivul general al proiectului: Proiectul constă în dotarea cu mobilier, materiale didactice şi echipamente digitale a unităților de învăţământ preuniversitare şi a unităților conexe.

  • Valoarea totală a proiectului este de 969.042,29 lei
  • Perioada de implementare: 17.08.2023-30.09.2025
  • Data începerii proiectului: 17.08.2023
  • Data finalizării proiectului:27.05.2025

 




Elevii Liceului Teoretic „Callatis”, premiați la Olimpiada de Securitate Cibernetică și Competiția de Securitate Cibernetica UnBreakable

Liceul Teoretic Callatis

La faza națională a Olimpiadei de Securitate Cibernetică (19-22 mai), Vlad-Ștefan Mateciuc din clasa a XII-a A a obținut Premiul I, iar Andrei-Ionuț Granat mențiune și calificare în lotul lărgit ce se va întălni în august în vederea selecției echipei ce va reprezenta România în competiția European Cyber Security Challenge din octombrie de la Varșovia.

Anul trecut, Vlad Mateciuc a facut parte din lotul ce a reprezentat România la European Cyber Security Challenge ce s-a desfășurat în Torino.

La finala națională Unbreakable România (9-11 mai 2025), echipa formată din aceiași Vlad-Ștefan Mateciuc, Andrei-Ionuț Granat de la Liceul „Callatis” Mangalia și Vladimir Albu de la Colegiul National „Mircea cel Bătrân” a obținut Premiul I, reușind să întreacă echipa din care a făcut parte numarul 1 din toate clasamentele competițiilor naționale din domeniu, printr-o foarte bună colaborare și coeziune, sprijinându-se reciproc și folosindu-și atuurile personale în fiecare tip de provocare.

Totodată, la finala Campionatului național de securitate cibernetică (27-30 mai 2025), Andrei-Ionuț Granat a fost premiat cu Premiul special pentru locul 6 obținut la categoria Juniori (pănă în 20 de ani), unde a concurat cu liceeni și studenșii calificați în această etapă.

Competițiile din domeniul securitătți cibernetice sunt foarte grele, cele online durează 3-4 zile (și nopți), cele finale (face to face) 1-2 zile, câte 7 ore. Rar, în competiții, s-a văzut atât de mult faire-play, participanții fiind foarte curioși mai degrabă în descoperirea și urmărirea soluțiilor,  împărtățind mereu pe grupul de discord experința trăită. Se ajută și cresc împreună.

Provocările sunt diverse: Capture The Flag, OSINT, Web, Forensic, Jeopardy, analiza trafic, programare, scripting și ”Attack and Defense”.

Rezolvarea acestora presupune multe cunoștinte care depășesc cu mult programa școlară, se studiază în Universități în cadrul programelor de masterat. Frustrarea și „nereușita”  sunt depășite datorită pasiunii împărtașite, împreună formând legături ce se transformă în prietenii.




(FOTO/VIDEO) Ziua Eroilor, marcată la Mangalia de militarii Forțelor Navale Române

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor – Înălțarea Domnului, a fost marcată la Mangalia de militarii Garnizoanei Mangalia, de militarii în rezervă, de ONG-uri și partide politice.

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia

Ziua Eroilor, marcată la Mangalia
Ziua Eroilor, marcată la Mangalia




Parc fotovoltaic din bani europeni în comuna Pecineaga. Primarul Marian Makkai: „Vom reduce semnificativ costurile cu energia electrică”

Untitled-8

Primarul comunei Pecineaga, Marian Makkai și ministrul Sebastian Burduja, a semnat, ieri, contractul de finanțare  pentru obiectivul Construire Centrală Electrică Fotovoltaică. 

Primarul comunei Pecineaga, Marian Makkai, a anunțat public, semnarea unui contract de finanțare pentru instalarea unui parc fotovoltaic care va asigura producerea de energie electrică din surse regenerabile.

„În calitate de primar al comunei Pecineaga, am onoarea și bucuria de a vă aduce la cunoștință un pas important spre un viitor mai sustenabil și mai eficient pentru comunitatea noastră.

Ieri, 28.5.2025, la Ministerul Energiei, am semnat contractul de finantare, împreună cu domnul ministru Sebastian Burduja pentru obiectivul CONSTRUIRE CENTRALA ELECTRICA FOTOVOLTAICĂ în comuna Pecineaga.

Acest proiect are ca scop instalarea unui parc fotovoltaic care va asigura producerea de energie electrică din surse regenerabile, destinată consumului propriu al instituțiilor publice din cadrul unității administrativ-teritoriale Pecineaga.

Astfel, vom reuși să reducem semnificativ costurile cu energia electrică.

Proiectul este finanțat prin fonduri nerambursabile, ceea ce înseamnă că investiția nu afectează bugetul local, ci este realizată cu sprijinul programelor europene dedicate tranziției energetice și dezvoltării durabile.

Acest demers este rezultatul unei munci susținute, a unei viziuni clare asupra viitorului și a unei echipe dedicate, care a înțeles nevoia de adaptare la noile cerințe ale societății moderne și sustenabile.

Vă mulțumesc pentru încrederea pe care mi-o acordați zi de zi și vă asigur că întreaga echipă a Primăriei Pecineaga lucrează cu seriozitate și devotament pentru binele întregii comunități”, a scris Marian Makkai.




(FOTO/VIDEO) Primarul comunei Limanu, Mihai Feodorof, a depus astăzi jurământul la debutul mandatului

Mihai Feodorof

Primarul comunei Limanu, Mihai Feodorof, a depus astăzi, în fața președintelui Judecătoriei Mangalia, Florentin-Mircea Panait, jurământul pentru începerea mandatului.

Ulterior, deputatul Daniel Georgescu, fostul primar al comunei Limanu, i-a transmis lui Mihai Feodorof:

„Mihai,

Mi-aș fi dorit mult să fiu acolo, astăzi, într-o zi cu atâta semnificație de Înălțare și de început pentru tine. Din păcate, sunt plecat din țară, dar cu gândul și cu inima am fost lângă tine.

Te felicit din toată inima pentru acest moment.

Depunerea jurământului nu e doar o formalitate, știu că pentru tine a fost o clipă plină de emoție, poate greu de pus în cuvinte.

Ai fost alături de mine ani la rând un sprijin adevărat, un prieten de încredere, un om pe care m-am putut baza. Un frate. Un camarad.

Astăzi începe drumul tău ca primar. Și sunt convins că-l vei parcurge cu hotărâre.

Ai tot ce trebuie ca să reușești. Eu am încredere deplină în tine.

Te îmbrățișez cu prietenie și îți transmit, de departe, tot sprijinul meu. Sunt alături de tine, chiar și când nu pot fi fizic acolo.

Încă o dată felicitări!

De astăzi, ești primarul localității în care te-ai născut.

Ești primarul nostru! Succes, Mihai Feodorof!”

 

Mihai Feodorof
Mihai Feodorof

Mihai Feodorof
Mihai Feodorof




TRAGEDIE în centrul Mangaliei! Un bărbat de 45 de ani a murit după ce a suferit un stop cardiorespirator

Untitled-5

În cursul acestei după amiezi a fost solicitată prezența ambulanței în centrul Mangaliei, la un caz medical de urgență.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Constanța medicii au acționat pentru a salva viața unui bărbat de 45 de ani, aflat în stop cardiorespirator.

În ciuda eforturilor medicilor, bărbatul a decedat.

Din primele date, bărbatul ar fi un muncitor care lucra la renovarea unei clădiri din zonă.




Ce transmite oficial IPJ Constanța despre furtul din Primăria Mangalia

primaria-mangalia

IPJ Constanța a transmis un punct de vedere oficial cu privire la furtul semnalat ieri de o funcționară din Primăria Mangalia.

„La data de 27 mai 2025 polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați de angajata unei instituții de stat cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un laptop din birou.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de săvârșirea faptei și luării măsurilor legale ce se impun”.

reamintim faptul că, în cursul zilei de ieri polițiștii au fost solicitați să intervină în Primăria Mangalia, acolo unde a fost sesizată dispariția unui laptop.

Potrivit surselor noastre, laptopul ar fi fost sustras din biroul directoarei Direcției de Turism, Ana Maria Gheorghe.




SURSE: FURT la Primăria Mangalia? Laptopul directoarei Direcției de Turism ar fi fost sustras în cursul zilei de ieri

Primaria Mangalia

În cursul zilei de ieri polițiștii au fost solicitați să intervină în Primăria Mangalia, acolo unde a fost sesizată dispariția unui laptop.

Potrivit surselor noastre, laptopul ar fi fost sustras din biroul directoarei Direcției de Turism, Ana Maria Gheorghe.

Furtul ar fi avut loc, cel mai probabil, în cursul zilei de ieri, după orele de program.

UPDATE:

Iată ce a transmis IPJ Constanța:

La data de 27 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia au fost sesizați de angajata unei instituții de stat cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras un laptop din birou.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

Cercetările continuă în vederea identificării persoanei bănuite de săvârșirea faptei și luării măsurilor legale ce se impun.




Justiție „de Constanța”: Magistrații l-au plasat pe Dorinel Colgiu sub control judiciar

Dorinel Colgiu

Astăzi, magistraţii curţii de Apel Constanţa au dispus plasarea fostului director Goldterm Mangalia, Colgiu Dorinel sub control judiciar.

Judecătorii au înlocuit, astfel, măsura preventivă a arestului la domiciliu cu controlul judiciar.

Iată, soluţia:

“Dispune înlocuirea măsurii arestului la domiciliu luată faţă de inculpatul COLGIU DORINEL, cu măsura controlului judiciar, pe o durată de 60 de zile de la data de 28.05.2025 la data de 26.07.2025.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la secţia de poliţie în raza căreia domiciliază, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

Pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a României, decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată;

b) să comunice lunar informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă.

Se va atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Stabileşte ca organ de supraveghere organul de poliţie în a cărui circumscripţie domiciliază inculpatul”.




ATENȚIE! Avarie pe bulevardul Aurel Vlaicu (zona Peco OMV) din municipiul Constanța

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe bulevardul Aurel Vlaicu (zona Peco OMV), din municipiul Constanţa, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile, din această noapte, 28 mai 2025, ora 22:00, până mâine dimineață, 29 mai 2025, în jurul orei 06:00.

Inițial, echipele de intervenție au încercat remedierea cu conducta sub presiune, dar din cauza debitului mare de apă a fost necesară sistarea furnizării apei pe tronsonul avariat.

Prin urmare, sunt afectaţi de lipsa apei consumatorii din zona Cireșica.

La reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare de aspect ale apei (turbiditate, culoare), cauzate de golirea și reumplerea conductelor. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.

„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților afectați pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.




ATENȚIE! Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Constanța

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

Pentru creșterea siguranței și eficienței sistemului de alimentare cu apă din municipiul Constanța, se vor executa lucrări de conectare a unei noi magistrale, cu diametrul de 800 mm, la rețeaua existentă, reabilitată pe o lungime de aproximativ 700 de metri, între Puțul 0 și Aleea Universității. De asemenea, vor fi preluate în noul sistem conductele stradale de distribuție existente, pentru a asigura continuitatea serviciului.

Intervențiile sunt prevăzute în contractul CL33 – Reabilitare conducte aducţiune şi magistrale, staţii de pompare apă uzată SP E20 şi refulări aferente, în Municipiul Constanţa, cu o valoare totală de aproximativ 76 milioane lei, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Pentru desfășurarea acestor operațiuni se va sista furnizarea apei potabile timp de 16 ore, din această noapte – 28 mai 2025, ora 22.00, până mâine, joi – 29 mai 2025, ora 14.00.

Vor fi afectaţi de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Bulevardul Aurel Vlaicu, (între bulevardele Tomis și Alexandru Lăpușneanu);
  • PT 45 din zona Tomis Nord;
  • Campusul Universitar;
  • Aleea Universităţii şi străzile adiacente;
  • Zona Universității Ovidius – Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport;
  • Cartierul Tomis III;
  • Sat Vacanţă, Hotel Dobrogea;
  • Bulevardul Mamaia (partea stângă, sens de mers spre orașul Năvodari) – zona cuprinsă de Restaurantul On Plonge Jr. și Hotel Caraiman din stațiunea Mamaia;
  • Zonele Mamaia Nord, Mamaia Sat, Tabăra de copii, Depozit 10, Ecluza și SP Midia (Staţia Interconectare) din orașul Năvodari;

Având în vedere perioada mare a intervențiilor, dar și lungimea rețelei afectate de această oprire, reluarea furnizării apei potabile se va realiza treptat, în funcție de topografia sistemului și presurizarea conductelor.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ. Totodată, rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




(FOTO/VIDEO) RAZII la mai mulți proxeneți din județul Constanța. Mascații au săltat patru bărbați și o femeie bănuiți că au exploatat mai multe tinere

Mascați

Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat 8 percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

Perchezițiile au avut loc în județele Constanța și Călărași, la locuințele a 5 persoane, 4 bărbați și o femeie, bănuite de săvârșirea faptei.

 

Astfel, din probele administrate în dosar a rezultat că, începând din luna ianuarie 2025, persoanele în cauză ar fi înlesnit practicarea prostituției de mai multe femei, obținând foloase materiale.

În urma efectuării perchezițiilor au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile și diferite sume de bani.

În baza mandatelor de aducere, persoanele bănuite de comiterea faptei au fost conduse la sediul poliției, unde sunt audiate în acest moment.

În cauză cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

 

Mascați
Mascați

Mascați
Mascați




ATENȚIE! Se oprește apa în stațiunea Saturn și pe mai multe străzi din municipiul Mangalia!

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

Pentru executarea lucrărilor de conectare a noilor conducte de alimentare cu apă, cu diametrele de 200 mm și 500 mm, la sistemul centralizat de distribuție a apei potabile din stațiunea Saturn, municipiul Mangalia, RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 29 ore, începând din noaptea de luni spre marți – 2 spre 3 iunie 2025, ora 01.00, până miercuri dimineață – 4 iunie 2025, ora 06.00.

Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din stațiunea Saturn, precum și cei din orașul Mangalia, zona delimitată de străzile Ion Creangă – Rozelor – Șoseaua Constanței, cu adiacentele.

În același interval orar, se va furniza apă cu presiune scăzută pe segmentul cuprins între sensul giratoriu (intersecția str. M. Basarab cu Șos. Constanței) și strada Ion Creangă, sensul de mers către municipiul Constanța.

În funcție de configurația rețelei și de consumul înregistrat, în zonele înalte, în special la etajele superioare ale imobilelor, este posibilă întreruperea totală a alimentării cu apă.

Investiția face parte din contractul de lucrări derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), CL17 – “Rețele apă și canalizare Mangalia Nord și Stațiuni”, cu o valoare de aproximativ 29 milioane lei.

„Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Rugăm utilizatorii afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii furnizării.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții. Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor”, transmit reprezentanții RAJA Constanța.

 




A murit pictorița Silvia Radu, o prezență constantă la 2 Mai și Vama Veche. „Te vom regăsi mereu în biserica din Vamă, în culorile falezei, în îngerii tăi”

Siliva Radu

Pictoriță și sculptoriță română, Siliva Radu, a murit la vârsta de 89 de ani. Silvia Radu este unul dintre oamenii care au iubit cel mai mult 2 Mai și Vama Veche.

Tragica veste a fost anunțată de criticul de artă Pavel Șușară. El a spus că Silvia Radu a fost unul dintre ultimii supraviețuitori ai celui de-al treilea clasicism al artei românești.

„În această noapte ne-a mai părăsit unul dintre ultimii supraviețuitori ai celui de-al treilea clasicism al artei românești, dacă putem spune așa cu referire la generația 60, ilustrată de nume copleșitoare ale culturii române: Silvia Radu.

Prezență de referință a sculpturii și a picturii noastre din ultimile șase decenii, Silvia Radu i-a supraviețuit ani buni celebrului său soț Vasile Gorduz, și a reconfirmat, dar a și consolidat, în climatul nostru artistic, destul de contorsionat și de agitat, tot ceea ce reprezintă, în esență, osatura inconfundabilă a creatorului: vocație, nu o simplă opțiune, așa cum se întâmplă din ce in ce mai des, școală solidă, deschidere culturală amplă, memorie și continuitate, alaturi de rupturile fertile și de multiple disponibilități pentru cercetarea formei și pentru experimentele de limbaj, toate subsumate, însă, unei profunde înțelegeri spirituale a lumii în care trăim, dar și a miracolului continuu de a fi și a marilor indeterminări cosmice.

Dumnezeu s-o ierte și s-o odihnească în pace și în lumina Lui veșnică și fără umbre!”, a scris Pavel Șușară.

La rândul său, deputatul Daniel Georgescu, fost primar al comunei Limanu și prieten al artistei, a scris, pe pagina sa:

„𝗦𝗶𝗹𝘃𝗶𝗮 𝗥𝗮𝗱𝘂 𝗮 𝗽𝗹𝗲𝗰𝗮𝘁 î𝗻 𝗚𝗿ă𝗱𝗶𝗻𝗮 𝗰𝘂 Î𝗻𝗴𝗲𝗿𝗶.

Așa se numeau expozițiile ei din ultimii ani. Acum, numele acesta pare să fi devenit realitate. A plecat acolo unde lumina e blândă și fără sfârșit. Unde sufletul ei mare își regăsește liniștea.

Silvia Radu este unul dintre oamenii care au iubit cel mai mult 2 Mai și Vama Veche. Nu doar cu vorbe, ci cu fapte, cu artă, cu credință. A petrecut aici veri întregi, alături de soțul său, sculptorul Vasile Gorduz. Și nu a venit doar să se odihnească. A venit să construiască, să dăruiască, să picteze, să rostească rugăciuni.

Am cunoscut-o în 2022, când Iuliana Dumitru m-a dus să o vizităm în atelierul ei din Pangratti. Acolo am stat la povești ore în șir, iar la final am convins-o să revină în 2 Mai și să facem împreună expoziția de pictură. A fost o bucurie uriașă, pentru noi și pentru ea.

Așa s-a născut expoziția „Grădina cu Îngeri” un omagiu adus locului, credinței și artei. Iar gestul ei de a dona lucrările pentru a sprijini copiii din sat spune totul despre generozitatea acestui om rar.

A ridicat o biserică acolo unde nu era nimic. A pictat faleza iar și iar, în toate culorile cerului. A văzut îngeri. I-a invocat. Și i-a așezat în lucrările ei.

“Alții cresc copii. Noi am crescut o biserică”, spunea ea, senină.

Ne-a rămas în amintire nu doar prin opere, ci și prin prezență. Caldă, senină, profundă. O lecție de modestie și demnitate. O viață trăită cu sens, nu cu zgomot.

Mulțumim, Silvia Radu. Pentru lumină. Pentru har. Pentru tot ce ai iubit și ai dăruit acestui colț de lume.

Te vom regăsi mereu în biserica din Vamă, în culorile falezei, în îngerii tăi, în tăcerile care spun mai mult decât cuvintele.

Drum lin, doamnă a sufletului frumos!

2 Mai îți rămâne recunoscător. Vama nu te va uita”.

Siliva Radu
Siliva Radu




FOREVERSEA FESTIVAL MAMAIA NORD are loc la începutul lunii iulie: Haddaway, headliner-ul evenimentului. Intrarea este GRATUITĂ

FOREVERSEA FESTIVAL

FOREVERSEA FESTIVAL MAMAIA NORD, aflat la prima sa ediție, va avea loc pe 4 și 5 iulie în Mamaia Nord, și promite să fie un eveniment de neuitat.

Organizatorii OMD Mamaia Nord, cu sprjinul Consiliului Local Năvodari sunt mândri să prezinte un festival care combină muzica din anii ’80, ’90 și 2000 cu atmosfera vibrantă de pe malul mării.

Pe 4 și 5 iulie, petrecerile „The History of Dance” și „Popcorn Party” vor marca două seri memorabile, dedicate celor mai legendare hituri din anii ’80, ’90 și 2000, conturând o atmosferă unică și plină de energie la FOREVERSEA FESTIVAL MAMAIA NORD.

Muzica va răsuna zilnic, între orele 13:00 și 02:00, pe cea mai mare scenă mobilă din România, și o selecție diversificată de artiști, DJ și MC: Play & Winn (Radu), Morris, DJ David, MC Alyssia, MC Theona și trupa Happy Dance vor crea o atmosferă perfectă pentru dans și distracție. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără și HADDAWAY, headliner-ul evenimentului, care va aduce pe 4 iulie vibrațiile inconfundabile ale muzicii din anii ’90.

Cu hitul său iconic „What Is Love” care a răsunat pe ringurile de dans din întreaga lume, Haddaway promite o seară plină de energie și amintiri de neuitat, într-o atmosferă vibrantă, perfectă pentru a retrăi magia verii din acea perioadă.

Pe lângă muzica vibrantă, festivalul va oferi o zonă de joacă spectaculoasă pentru copii, plină de activități captivante, un show pirotehnic de neuitat, acrobații impresionante la înălțime și dansatori costumați în stilul anilor ’80 și ’90, care vor aduce în festival energia și magia acelei perioade.  FOREVERSEA FESTIVAL MAMAIA NORD este dedicat iubitorilor de muzică și distracție, oferind amintiri de neuitat pentru toți participanții.

Cu un line-up de artiști atent selectați, o locație bine gândită, pe plaja din Mamaia Nord și o mulțime de activități pentru toate vârstele, FOREVERSEA FESTIVAL MAMAIA NORD este locul perfect pentru a petrece un weekend memorabil. Intrarea este liberă, iar evenimentul este ideal pentru întreaga familie. Pentru mai multe detalii despre program, artiști și activități puteți vizita site-ul oficial al festivalului: foreversea.ro.




Atenție, se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia!

RAJA, apa potabilă, Constanța, Mangalia, robinet

În vederea executării lucrării programate în Municipiul Medgidia ”Lucrări de conectare a conductei noi de aducțiune DN 630 mm la rezervor Hidrofor”, RAJA S.A. va întrerupe furnizarea apei miercuri, 28.05.2025, între orele 07:00 – 18:00.

În acest timp, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Municipiul  Medgidia din zonele:

  • Rezervor Hidrofor;
  • Zona Hidrofor, cu Str. Poligonul Viilor – Văii;
  • Cartierul Catanga;
  • Zona Spital;
  • Zona Poștă;
  •  Cartier Berărie;
  • Cartier Ostrov, inclusiv Strada Mărgăritarului, până la str. Siretului;
  •  Cartier VS-uri.

Investiția face parte din ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în aria de operare a S.C. RAJA S.A. Constanța în perioada 2014- 2020”, Contract CL 23 – Rețele apă și aducțiuni Medgidia. Rețele de canalizare Medgidia.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat abonaților, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție ale constructorului vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în timp operativ.

Rugăm utilizatorii afectați de această lucrare sa își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistata alimentarea cu apă.

Atragem atenția consumatorilor că, după reluarea furnizării, apa poate prezenta modificări temporare ale calității, cum ar fi turbiditatea sau culoarea. Recomandăm abonaților să evite consumul de apă potabilă și să o utilizeze doar în scopuri casnice până la limpezire.

Investițiile pentru modernizarea și dezvoltarea sistemelor de alimentare cu apă potabilă sunt realizate în beneficiul consumatorilor, având ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile și, implicit, creșterea calității vieții.

Prin implementarea acestora se realizează îmbunătățirea capacității de transport și distribuție a apei potabile, asigurarea debitului de alimentare și a calității apei, reducerea pierderilor în rețeaua de distribuție, siguranța și continuitatea furnizării serviciilor.




O nouă ediție a Crosului Copiilor va avea loc la Limanu pe 1 Iunie: Cum vă puteți înscrie în competiție

Crosul Copiilor la Limanu

Ca în fiecare an, de Ziua Copilului, la Limanu va avea loc o nouă ediție a Crosului Copiilor, o dublă sărbătoare a bucuriei și sănătății în familie.

Organizatorul evenimentului, prof. Gela Ivașcu, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 din Limanu, îi cheamă pe cei mici să își sărbătorească ziua prin mișcare și voie bună:

„Veniți alături de noi să celebrăm copilăria și să promovăm mișcarea pentru un stil de viață sănătos! Alergăm, ne jucăm, zâmbim și ne bucurăm împreună de o zi plină de energie și voie bună!

Înscrierile sunt acum deschise! Nu ratați ocazia de a crea amintiri frumoase în familie, în aer liber!

  • Când? 1 iunie 2025
  • Unde? Școala Gimnaziala Nr.1 Limanu str. Căminului
  • Cine poate participa? Copiii de toate vârstele, alături de părinți sau bunici!

Surprize? Bineînțeles! Premii, diplome, activități distractive și multă veselie!

Înscrieri și detalii: https://forms.gle/3C5vtX91PPZtsPaaA

Hai să transformăm ziua de 1 iunie într-o adevărată sărbătoare a copilăriei și a mișcării!”, a transmis Gela Ivașcu.

Despre competiție / eveniment

Crosul copiilor  este o competiție sportivă de alergare, concurs pe disciplină domeniul educativ sportiv de tip open și pe categorii de vârstă. Evenimentul va avea loc pe 1 IUNIE 2025 intre orele 9.00 – 13.00 pe strada Căminului din loc. Limanu. Start-ul / Sosirea, vor fi marcate corespunzător cu semne distinctive.

Crosul Copiilor – 1 Iunie se va desfășura pe categorii de vârsă / categorii fete / băieți.

Cursele și distanțele organizate în cadrul crosului se desfășoară  pe distanțe diferite, după cum urmează:

*   3-4 ani – 150 m

*   5-6 ani – 200 m

*   7-8 ani – 300 m

*   9-10 ani – 400 m

* 11-12 ani – 600 m

* 13-14 – 800 m

* CES – 200 m

* Family – 250 m

Categoriile de vârstă se calculează după anul nașterii, indiferent de luna in care s-a născut participantul.

Startul la cursele copiilor se va da diferențiat, pe categorii de vârstă și sex.

Programul curselor copiilor și al crosurilor va fi anunțat în perioada următoare.

Concurenții care vor ajunge după timpul limită stabilit pentru fiecare categorie în parte, vor fi descalificați. ( Participantii vor fi prezenti cu cel putin 30 minute inainte de ora de start ).

Retragerea din cursă din orice motiv va fi anunțată celor mai apropiați voluntari de pe traseu.

Cronometrarea  participanților se va efectua electronic. Pentru ca înregistrarea timpului sa poată fi realizată fără probleme numerele de concurs se vor purta pe partea din față a tricoului sau șortului. Este interzisă schimbarea sau transferarea numărului de concurs către alte persoane, acest lucru atrăgând descalificarea participantului.

Punctele de hidratare / revitalizare vor fi dotate cu apă și fructe.

Siguranța alergătorilor va fi asigurată de voluntari de la Crucea roșie cu o costumație distinctă aflați pe traseu și de echipaje ale Poliției și Ambulanței. În cazul apariției oricăror probleme de sănătate sau accidentări, adresați-vă celor mai apropiați voluntari.

Înscrierea alergătorilor se realizează online, prin completarea formularului de înscriere si a declaratiei pe propria raspundere ca sunt apti pentru efort fizic,  cu alegerea cursei dorite și a categoriei de vârstă, unde este cazul  ( categorie de vârstă sau Family Run ).

Programul înscrierilor va fi în perioada 12.05 – 28.05.2025.

Concursul CROSUL COPIILOR – 1 IUNIE 2025 ESTE FĂRĂ TAXĂ !

Minorii vor prezenta în momentul ridicării kitului de concurs declarația–acordul semnat de către părintele/tutorele legal.

Concurenții majori, (18 +), în momentul ridicării kitului de concurs, vor semna o declarație pe propria răspundere, că sunt apți din punct de vedere medical pentru a participa la competiție.

Numerele de concurs vor fi puse la dispoziție de către organizatori și se vor înmâna concurenților după completarea și semnarea declarației pe propria răspundere.

Ridicarea kiturilor se face in data de 1.06.2025, între orele 8.30 – 9.30,  din zona special amenajata in curtea Dispensarului Limanu, str. Căminului, Limanu

Kitul de concurs va conține: medalie de finisher, acces la punctele de hidratare/revitalizare, număr de concurs și tricou.

Kiturile de concurs se vor ridica de la standurile amenajate pe categorii de vârstă după programul stabilit mai sus .

Pentru ridicarea kitului de concurs este obligatoriu prezentarea unui act de identitate/certificat de naștere (pentru minori), copie Xerox , precum și completarea declarației pe propria răspundere sau acordului scris de către părinte/tutore legal, pentru minori!

OBLIGATORIU se va încărca acordul de parteneriat pentru scolile partenere doar in format .pdf sau .jpg

Proiectul este inregistrat la ISJ Constanta cu numarul 7241A/6/28.10.2024

FOTO: Gela Ivașcu

Pe aceeași temă:

O nouă ediţie a Crossului Copiilor va avea loc la Limanu, pe 1 Iunie!