24 noiembrie 2024 5:12

Un bărbat s-a dus să se întâlnească cu judecătorii cu un cuțit asupra lui: a fost arestat imediat

Cutit Judecatorie

Cutit Judecatorie

Vineri, 17.02.2023, jandarmii constănţeni aflaţi în postul de pază la Curtea de Apel Constanţa, au efectuat control corporal-preventiv asupra unui tânăr de 27 de ani care intenţiona să intre în instituţia publică. În urma controlului a fost descoperit un briceag pe care acesta nu-l declarase la momentul intrării în instituţie, faptă care se sancţionează conform prevederilor art. 372 din Codul Penal.

Deoarece persoane din grupul celui controlat de jandarmi au început să tulbure liniştea şi ordinea publică, jandarmii din postul de pază au solicitat sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.

Echipajul de intervenţie din cadrul jandarmeriei a ajuns la faţa locului pentru a detensiona situaţia creată și a identificat două persoane care erau în continuare implicate în tulburarea liniştii publice, fapt pentru care au fost sancţionate contravenţional.

Bărbatul în cauză a fost predat lucrătorilor de poliție, pentru continuarea cercetărilor.