Trei zile de adrenalină la „Trofeul Mangaliei”. Iată programul competitițional al concursului și ce restricții de circulație vor fi
Primăria Municipiului Mangalia, în colaborare cu Federația Română de Automobilism Sportiv și Clubul Sportiv AMC Racing, va organiza prima etapă a celei de-a patra ediții a Campionatului Național de Super Rally 2023 – Powered by Superbet.
Intitulată „Trofeul Mangalia”, competiția automobilistică va debuta, vineri, 12 mai, de la ora 19:00, în Portul Turistic Mangalia, cu prezentarea oficială a echipajelor, iar sâmbătă, începând cu ora 09:00, se va da startul competiției propriu-zise. Și-au anunțat prezența în concurs un număr de 21 de participanți, printre care Mihai Leu, Costel Cășuneanu, dar și câștigătorul ediției de anul trecut, Jerome France și, nu în ultimul rând, apreciatul vicecampion național la viteză în coastă, Emil Ghinea, originar din Mangalia. Traseul de concurs este prevăzut cu diferite obstacole pe care piloții vor trebui să le ocolească, atingerea acestora aducând penalizări în timp, toate elementele de siguranță fiind respectate în cel mai mic detaliu, de către organizatori.
Festivitatea de premiere va avea loc, sâmbătă, 13 mai, de la orele 16:00, Portul Turistic. Pe durata evenimentului sportiv, organizatorii vor restricționa traficul rutier, în intervalul 12 mai orele 19:00 – 13 mai orele 21:00, pe următoarele artere rutiere: Strada Ștefan cel Mare, între intersecția cu Strada Oituz și Bd. 1 Decembrie 1918, Strada Portului, pe porțiunea cuprinsă între parcarea de lângă sediul RAJA și parcarea din Portul Turistic, Strada Vânători, Strada Teilor, Strada Oituz, între strada Teilor și Strada Vânători. De asemenea, în acest weekend, desfășurarea Oborului săptămânal va fi suspendată.
Ca și la edițiile anterioare, promotorul Campionatului de Super Rally va fi Mihai Leu, primul campion mondial al României la box profesionist și totodată campion național la raliuri și viteză în coastă.
Primăria Municipiului Mangalia înştiinţează că, pe durata evenimentului automobilistic Super Rally „Trofeul Mangalia”, organizatorii vor restricționa traficul rutier, în intervalul 12 mai, orele 19:00 – 13 mai, orele 21:00, pe următoarele artere rutiere: Strada Ștefan cel Mare, între intersecția cu Strada Oituz și Bd. 1 Decembrie 1918, Strada Portului, pe porțiunea cuprinsă între parcarea de lângă sediul RAJA și parcarea din Portul Turistic, Strada Vânători, Strada Teilor, Strada Oituz, între strada Teilor și Strada Vânători. Se permite intrarea și ieșirea riveranilor din perimetrul circuitului, controlat și dirijat de către directorul de concurs astfel: Strada I.C. Brătianu – Strada Oituz – Strada Ștefan cel Mare spre Șoseaua Constanței sau în sens invers, de pe Strada Ștefan cel Mare, pe Strada Oituz – Strada I.C. Brătianu. Transportul public de persoane va fi deviat doar sâmbătă, pe sensul către gară: capăt de linie la liceul Ion Bănescu – strada Portului, cu oprire la stația Damen de pe strada Portului (de la intersecția cu strada Oituz) – strada Oituz, cu stație la Poștă – Strada Ștefan cel Mare, cu stație în dreptul Casei de Cultură – în continuare pe traseul obișnuit. Pe traseul dinspre gară, stația va fi cea din dreptul benzinăriei de lângă sensul giratoriu – oprire pe strada Portului în stația Damen (de la intersecția cu strada Oituz) – capăt de linie la Liceul Ion Bănescu. De asemenea, în acest weekend, desfășurarea Oborului săptămânal va fi suspendată.