24 noiembrie 2024 3:23

Nicolae Moroianu, desemnat  liderul filialei AUR Mangalia

AUR Mangalia

AUR Mangalia

Joi, în staţiunea Jupiter, s-a constituit Grupul de Iniţiativă Local Mangalia, al cărui lider desemnat este fostul consilier local, Nicolae Moroianu.

La întâlnirea cu membrii, dar şi cu liderul la nivel naţional, George Simion, care le-a transmis live prin videoconferinţă, câteva gânduri de susţinere de la Cluj, au fost prezenţi senatorii AUR Evdochia Ailenei, Sorin Mateescu, liderul pe judeţul Constanţa, deputatul Dănuţ Ailenei, secretarul adjunct Ion Radu, precum şi cel care a organizat întreaga filială din Mangalia, Marinel Liţă, fost angajat al Şantierului Naval Mangalia.

Liderul AUR Mangalia, Nicolae Moroianu ne-a declarat că organizaţia din Mangalia, are, în prezent, peste 100 de membri cotizanţi şi peste 100 de susţinători, iar campania de atragere de noi colegi este în plină desfăşurare. „Săptămâna viitoare, vom inaugura şi sediul AUR Mangalia, situat vizavi de BCR, pe care, zilele acestea, îl amenajăm. Avem în plan foarte multe proiecte, vom organiza, permanent întâlniri cu cetăţenii care, deja, ne-au sesizat cu privire la problemele cu care se confruntăşi ne vom finaliza strategia pentru alegerile locale de vara viitoare”.

Nicolae Moroianu este fost consilier local, agent economic cu experienţă în domeniul turismului.