22 noiembrie 2024 15:38

(FOTO) Crimă la Mangalia: Trupul unei copile de 12 ani a fost aruncat sub o bancă din Parcul Diana! Ar fi fost transportat într-un geamantan

Crima în Parcul Diana

Crima în Parcul Diana

În această dimineață, în jurul orei 5.30, un pescar care trecea, întâmplător, prin Parcul Diana din Mangalia a văzut trupul unui copil aruncat sub o bancă. Imediat, bărbatul a dat alarma, la 112.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.

Cadavrul prezenta urme de violență, fata fiind desfigurată în bătaie și, cel mai probabil, și violată. Echipajul medical a declarat decesul.

Potrivit surselor noastre, copila ar fi fost ucisă în altă parte și adusă în parc, transportată într-un geamantan.

Tot pe surse, se pare că fata nu ar fi din Mangalia. Zona beneficiază de mai multe camere de supraveghere, ce vor fi verificate de polițiști.

În cauză cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, în vederea stabilirii situației de fapt.